marți, 30 septembrie 2008

Vis împlinit

Astăzi, la 12,30, pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor s-a aflat votul final pentru adoptarea Legii de aprobare a Ordonanţei 15/2008, cu amendamentele Comisiei de Învăţământ si Comisiei de Muncă, referitoare la majorarea salariilor personalului didactic şi didactic auxiliar cu 45% de la 1 octombrie 2008.
Deputatul Anghel Stanciu (P.S.D.) a propus , în numele Grupului Parlamentar al P.S.D. , ca votul să se facă prin apel nominal, ţinând cont că ,, luăm o decizie pentru dezvoltarea strategică a României''. S-a votat apoi propunerea cu privire la procedura de vot. Aceasta a fost aprobată cu 161 voturi ,,pentru'', 32 ,,impotrivă'' si 15 ,,abţineri''.
S-a trecut la votul prin apel nominal. Surpriza a fost totală atunci când deputatul Adomniţei Cristian a răspuns ,, pentru''. În unanimitate, cu 254 de voturi ,a fost adoptată mărirea salariilor personalului didactic şi didactic auxiliar cu 45% faţă de salariul actual. Concret, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 creşte de la 275,168 lei cât a fost în perioada aprilie-septembrie, la 400,00 lei pentru perioada octombrie-decembrie 2008. Reamintim faptul că Ordonanţa 15/2008 prevedea o majorare de la 1 octombrie cu 6% sau 9%. Ambele variante sunt de domeniul trecutului. Acum nu mai vorbim decat despre majorarea de 45% care este o realitate începând de astăzi sau, mai exact, de cand legea va fi publicată în ,,Monitorul Oficial''.
Şi încă o veste bună pentru profesori. Au fost votate, cu 177 voturi ,,pentru'', 2 voturi ,,împotrivă' şi 47 ,, abţineri'', amendamentele la Statutul Personalului Didactic, care prevăd acordarea unei indemnizaţii egală cu 7 salarii brute lunare profesorilor care se pensionează şi acordarea pentru personalul din învăţământ de gratuităţi la medicamente, ochelari de vedere şi proteze''

luni, 29 septembrie 2008

Mâine se măresc salariile profesorilor

Am participat astăzi la şedinţa Camerei Deputaţilor în care s-a discutat amendamentul Comisiilor de Învăţământ şi de Muncă la Ordonanţa 15/2008 care prevede mărirea salariilor din învăţământul preuniversitar cu 54% . Sunt optimist în legătură cu votul de mâine, deoarece cu excepţia ministrului Adomniţei toţi cei care au luat cuvântul au fost de acord cu mărirea salariilor profesorilor.
Anghel Stanciu (PSD) a anunţat că grupul parlamentar al PSD sustine cresterea indicelui de referinta pana la 4 milioane lei si afirma ca ,, este prima actiune care are scopul de a atrage in invatamant tinerii performanti ai Romaniei''.
Asztalos (UDMR) a afirmat că ,, E nevoie de o reforma a sistemului de invatamant,...de pregatirea si perfectionarea cadrelor didactice... Am uitat de un singur lucru. In primul rand succesul reformei invatamantului depinde de participarea activa a personalului didactic''.
Ioan Ghişe (PNL) : ,, Vointa Parlamentului se exprima in Legea bugetului de stat. Demersul cu marirea de 50% nu a fost anuntat atunci cand se elabora bugetul. Propunerea este buna pe fond. Dar se exploateaza nevoia de salarii mai mari ale cadrelor didactice. ..Cresterea economica si eforturile pe care PNL le-a facut au ca obiectiv cresterea salariilor categoriilor de salariati bugetari... Decizia pe care o vom lua va crea o curba inflationista''
Un deputat PDL: ,, Vom sustine acest proiect...Prin cresterea salariilor vrem sa stabilizam forta de munca din invatamant''
Un deputat PRM: ,, De data aceasta profesorii vor avrea salarii decente. Aceasta crestere va face ca anul scolar si universitar sa debuteze sub cele mai bune auspicii.''
Un deputat PSD: ,, Cea mai importanta trebuie sa fie investitia in resursa uman, garantie pe termen lung a perpetuarii valorii. Este si o garantie a scaderii gradului de infractionalitate''
Un deputat de la Grupul Parlamentar al Minoritatilor Nationale: ,, Vom sustine aceasta initiativa legislativa''
Ecaterina Andronescu(PSD): ,, Multumesc sincer pentru modul cum Parlamentul Romaniei s-a aratat interesat de problemele scolii. Este un act de dreptate pe care il facem profesorilor. Sper ca maine toti deopotriva sa dam votul pe aceasta lege extrem de importanta pentru scoala romaneasca''
Relu Fenechiu(PNL): ,, Ma bucur ca in actuala guvernare se reuseste cresterea salariilor profesorilor''
Marcu Tudor(PRM): ,, Daca nu erau alegerile, nu vedeati marirea salariilor, desi aveti dreptate''
Gheorghe Barbu(PDL): ,, Acum se acorda cadrelor didactice statutul pe care il merita, mai accelerat. Cred ca aceasta lege nu mai trebuie discutata mult. Ea trebuie aprobata.
Un deputat PRM: ,, De aceasta data, pentru ca se apropie alegerile s-a venit cu aceasta oferta. Majorarile de acum va vor lovi la buzunar din ianuarie''.

duminică, 28 septembrie 2008

Cât de coruptă este poliţia

Daca voi fi vreodata ministru de Interne, nu mi-ar trebui mai mult de un an pentru a curata politia de cele mai corupte elemente. Si de inca unul ca sa ma asigur ca politistii ramasi vor esua in anularea a ceea ce s-a facut in anul precedent. Ideile de mai sus mi-au venit dupa ce un prieten, politist de rang foarte inalt, mi s-a plans de dificultatile pe care le intampina ca politist cinstit, care vrea sa-si faca datoria cu profesionalism. Si voi spune prietenului politist "Generalul" si nu voi mai da alte amanunte, ca sa nu-l deconspir. Ceea ce mi-a povestit "Generalul" pare un thriller si ar lua cu siguranta premiul in orice concurs de roman de fictiune. O voi considera in continuare drept o fictiune, cu toate ca nu are un happy-end, ci pare a se termina cu instaurarea unui fel de "Mafia State." "Generalul" mi-a semnalat ca "sindromul rutier de la Arges" nu este izolat. Izolate sunt judetele unde politia rutiera nu este corupta. Scandalul de la Pitesti ar fi fost declansat din pricina unei lupte fratricide intre politisti: situatia de acolo era posibila datorita protectiei de la nivel inalt, din minister si din politica. Sunt mii de cazuri (!!!) de oameni de afaceri, politicieni, interlopi, vedete de tot felul (de la fotbalisti la manelisti), politisti, la care se adauga si familiile lor, care beneficiaza de "imunitate rutiera", datorita unui mecanism sofisticat de scoatere a lor din evidenta computerizata, din anumite filmari, inregistrari, acte, precum si unor interventii de atenuare sau anulare a contraventiilor de tot felul.
Groaznicele accidente care se petrec zilnic pe drumurile patriei se datoreaza usurintei cu care obtin carnete de conducere analfabetii, nebunii si aventurierii al caror loc este fie la puscarie, fie la ospiciu. Coincidenta a facut ca, exact acum o saptamana, un senator al Romaniei sa-mi spuna niste povesti adevarate, care confirmau spusele "Generalului". Una era despre seful politiei dintr-un oras dunarean, care era si seful unei retele de proxeneti, precum si agentul electoral al candidatului unui partid la primarie. Una dintre temele recurente este cea a "taxei de protectie" platite de catre retele de traficanti de droguri, clanuri mafiote, familii interlope, bande de cartier, raufacatori de toate felurile unor politisti de ranguri diferite. La prietenia dintre ofiterii de politie si interlopii cei mai abjecti s-au referit deja inalte personalitati politice. Cu certitudine, este vorba despre fenomene reale. Singurele semne de intrebare care se ridica sunt cu privire la raspandirea pe orizontala a fenomenului coruptiei politistilor, precum si la protectia pe verticala de care beneficiaza. Si aici ma gandesc nu doar la ierarhia politieneasca, ci si la ierarhia administrativa locala (primari, prefecti, presedinti ai unor consilii judetene) si la marea protectie politica. Indiferent de fortele politice aflate la putere, reforma din politie a fost blocata in toate guvernarile de catre elementele reactionare din interiorul sistemului. Blocajul a fost posibil datorita complicitatii cu anumiti politicieni. S-ar putea ca politistii cinstiti sa fie mai multi decat coruptii. Insa plasamentul coruptilor in pozitii cheie anuleaza munca politistilor cinstiti.
Una dintre intrebarile cruciale puse de Almond si Verba in cartea lor despre cultura civica, care cerceta democratiile din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia si Mexic se lega de increderea pe care un cetatean obisnuit o are in faptul ca - daca este nedreptatit cu ceva si se adreseaza politiei - i se va face dreptate. In anumite tari, increderea era de peste 80%, in altele sub 20%, iar cititorul care nu a citit cartea este invitat sa ghiceasca unde. Ma tem ca un asemenea sondaj facut in Romania ar produce rezultate sub 10%. Situatia va ramane mereu neschimbata daca noi, cei nemultumiti, continuam sa nu facem nimic. Si ar mai trebui sa faca ceva si politistii carora le este rusine de coruptii din sistem.
Articol scris de Dan Pavel şi publicat în ziarul ,,Ziua''

Comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ

Comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ este împuternicită să analizeze şi să rezolve totalitatea problemelor care apar în aplicarea Contractului Colectiv de Muncă, la solicitarea uneia dintre părţi.
Comisia paritară se întruneşte lunar sau la cererea uneia dintre părţi în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii şi funcţionează valabil în prezenţa a cel puţin 3/4 din totalul membrilor, iar hotărârile se iau cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenţi. Hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părţi. Ele se redactează în formă scrisă şi vor fi aduse la cunoştinţa salariaţilor în termen de 3 zile lucrătoare prin afişare.
Comisia este prezidată alternativ de către un reprezentant al fiecărei părţi, ales în şedinţa respectivă, iar procesle verbale ale Comisiilor paritare trebuie puse la dispoziţia sindicatelor într-un termen maxim de 7 zile lucrătoare.
Noul Contract Colectiv de Muncă la nivel I.S.M.B. acordă un rol important Comisiei paritare de la nivelul unităţii de învăţământ, acesteia revenindu-i atribuţii în legatură cu organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, cu stabilirea timpului de lucru şi a timpului de odihnă, a condiţiilor de muncă şi de protecţie socială, întocmirea Regulamentului Intern, stabilirea criteriilor de acordare şi acordarea efectivă a sporurilor, ajutoarelor, premiilor, indemnizaţiilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la nivelul I.S.M.B., desfăşurarea concedierilor individuale şi colective.
Comisia Paritară de la nivelul unităţii de învăţământ poate fi convocată ori de câte ori intervin probleme în executarea Contractului Colectiv de Muncă.
Contractul Colectiv de Muncă la nivel I.S.M.B. precizează şi situaţiile în care se impune convocarea Comisiei Paritare de la nivelul unităţii de învăţământ.
Art 8, alin 2: ,,Comisia Paritară de la nivelul unităţii de învăţământ, până la data de 25.09 a fiecarui an, stabileste activitaţile dedicate [... ] (Zilei Mondiale a Educaţiei -5 octombrie)
Art 18, alin 1: ,,În funcţie de condiţii, în instituţiile şi unităţile de învăţământ [ ...], comisiile paritare de la nivelul acestora convin asupra unui orar flexibil de lucru, precum şi asupra modalităţilor concrete de aplicare a acestuia.
Art. 35, alin. 2: ,,Pentru conditii de muncă grele, periculoase, penibile şi alte asemenea, salariaţii din învăţământ beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază. Categoriile de personal şi locurile de muncă se stabilesc în Comisiile paritare la nivelul ISMB şi al unităţilor de învăţământ, pe baza propunerilor Comitetelor de sănătate şi securitate în muncă.
Art. 36, lit. c: ,,Părţile contractante convin că personalul din învăţământ beneficiază de un premiu dintr-un fond constituit în limita a 30% din totalul veniturilor nete realizate în unităţile şi instituţiile de învăţământ [...], care realizează venituri proprii, prin activităţi suplimentare faţă de cele prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli. Criteriile de acordare se stabilesc în Comisia Paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ.
Art. 41, alin. 4: ,,Nominalizarea salariatilor care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii deosebite se face de către angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă, în comisiile paritare de la nivelul unităţilor/instituţiilor de învăţământ.
Art. 43, alin. 1: ,,Angajatorul va asigura, pe cheltuiala sa, echipamente de protecţie, instruirea şi testarea salariaţilor cu privire la normele de protecţie a muncii. În acest scop, conducerile unităţilor şi instituţiilor de învăţământ [...] vor prevedea, în proiectele de buget, sumele necesare pentru achiziţionarea echipamentelor de protecţie şi vor solicita consiliilor locale [...] alocarea la timp a fondurilor necesare. Comisiile paritare vor fundamenta sumele necesare.
Art. 75, alin. 6: ,,Hotărârea privind concedierile individuale sau colective se adoptă de comisia paritară de la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ, respectiv Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti''.
Art. 91, alin. 2: ,,Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, unităţile şi instituţiile de învăţământ vor asigura în incinta lor, gratuit, pentru activitatea sindicatelor, spaţiul şi mobilierul necesare, precum şi acces la echipamrentul de birotică al unităţii [...]. Condiţiile de acces la utilizarea acestora se vor stabili de către comisiile paritare de la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, unităţilor şi instituţiilor de învăţământ''.
Art. 105: ,,Regulamentul intern se întocmeşte în cadrul Comisiei paritare la nivelul unităţii/instituţiei de învăţământ''.

sâmbătă, 27 septembrie 2008

Profesorul i-a dat temă elevului: „Îţi dau 10, dacă îmi aduci femei”

Noua conducere a şcolii nu-şi aminteşte numele dascălului.

La „Dinu Lipatti” s-au raportat mai multe incidente, într-un singur an.

La prima şedinţă cu părinţii, noua conducere a Liceului „Dinu Lipatti” s-a trezit cu belea pe cap. O mămică, nemulţumită de sistemul de învăţământ în general, a relatat pentru toată suflarea adunată în sala de festivităţi cum un profesor i-a propus unul elev de clasa a VIII-a, mai în glumă, mai în serios, să se facă peşte. „Ştie toată şcoala de profesorul de engleză. I-a spus unui coleg de-al băiatului meu, anul trecut: «Îţi dau 10, dacă îmi aduci femei», a fost fraza care a îngheţat zâmbetele celor doi directori şi al poliţistului de proximitate, prezenţi în sală. Auditoriul, format din vreo optzeci de mămici şi tătici, a început să chicotească: „Aşa e”! Întâmplarea s-a petrecut marţi seară, cu ocazia deschiderii la Liceului ”Dinu Lipatti” a unei şcoli a părinţilor, unde adulţii au fost chemaţi să înveţe despre drepturile copiilor şi metode de prevenire a delincvenţei juvenile.

După şedinţă, directorul adjunct al liceului, Ana Ioan, ne-a declarat: ”Noi suntem directori abia de anul acesta. Chiar ne întrebam despre cine este vorba. O să discutăm cu doamna, să vedem în primul rând ce fel de mămică e”.

Vineri, la închiderea ediţiei, misterul era rezolvat parţial: profesorul era de engleză, trecut de 60 de ani şi, după incident, i s-a desfăcut contractul de muncă. „A stat foarte puţin la noi, având în vedere ce s-a întâmplat! Noi ne-am făcut datoria, nu mai e profesorul nostru, unde o fi acum, nu ştim”, ne-a precizat conducerea şcolii. În mod bizar, deşi toată lumea îşi amintea de acest episod, nimeni n-a fost în stare să ne spună cum îl chema pe profesor, nici dacă s-a mutat la altă şcoală. Nici de la inspectorul şcolar al sectorului 4, Gabriela Postescu, nu am aflat mai multe date. „Au fost mai multe incidente, anul trecut, la „Lipatti”. Dar categoric nu-mi amintesc de o astfel de expresie”, ne-a declarat inspectorul, rugându-ne să-i acordăm răgaz pentru a verifica rapoartele din anul şcolar precedent.

Printre incidentele amintite de conducerea inspectoratului se numără cazul profesorul suplinitor de desen, Dumitru Movilă, care a fost dat afară din învăţământ după ce a strâns un elev de gât.
Sursa: www.gandul info.ro

joi, 25 septembrie 2008

Becali va candida în sectorul 5

"Doresc să vă anunţ că PNG-CD va merge singur la alegerile din 30 noiembrie pentru Parlamentul României", a spus George Becali în deschiderea conferinţei de presă, pe care a susţinut-o astăzi la Palatul George Becali.
El a mai afirmat că s-a bucurat când a aflat că a fost respinsă contestaţia Partidului România Mare referitoare la amânarea pentru 2012 a votului uninominal. În opinia sa, această respingere avantajează partidul pe care îl conduce, fiind foarte sigur că va obţine 7-8% din voturile cetăţenilor.
Preşedintele PNG-CD a mai spus că va candida în Bucureşti la sectorul 5 împreună cu fostul candidat la Primăria sectorului 5 Bogdan Becheanu, iar la sectorul 1 îl va avea drept candidat la funcţia de senator pe actorul Ion Dichiseanu.
"Am ales sectorul 5 şi nu Ilfov pentru că oricum Ilfov-ul îl voi câştiga şi cu alte persoane. Ce rost are să irosesc un colegiu unde pot să scot un deputat", a precizat Becali, menţionând că partidul său va avea candidaţi în 90% din colegiile din ţară, citat de Agerpres.
În plus, Becali a precizat că nu vrea să facă politica pe care o fac alţii, aducâd vedete pe lista partidului
"Ce importanţă are să vii cu nume sonore precum Oana Zăvoranu. Ce să faci cu Oana Zăvoranu? Să o faci deputat pe Oana Zăvoranu?", s-a întrebat Becali.
Latifundiarul a anunţat că nu va mai finanţa campaniile electorale ale PNG-CD, dar va plăti cotizaţia de 2.500 de lei drept garanţie pentru toţi candidaţii partidului la Autoritatea Electorală Permanentă.
Sursa: www.evz.ro

miercuri, 24 septembrie 2008

Învăţător acuzat că vine beat mort la ore şi adoarme pe catedră

Parintii unor elevi dintr-o scoala vasluiana sunt hotarati sa nu isi mai lase copiii la scoala pe motiv ca invatatorul vine zilnic in stare de ebrietate la ore. Grav este si faptul ca invatatorul a urinat chiar in sala de clasa, sub ochii ingroziti ai elevilor. "Nu mai vrem asemenea invatator. Vine la scoala beat si doarme cu capul pe catedra, apoi se dezbraca in fata elevilor si isi face nevoile. Copiii s-au speriat si au venit plangand acasa. Eu nu i-am mai lasat la scoala si o sa ii trimit cand va veni un alt invatator. Nu mai spun ca nu ii invata nimic. Fata de clasa a V-a abia stie literele", a declarat marti, tatal a doi copii, citat de NewsIn. Revoltati de atitudinea invatatorului Stefan Zala, care obisnuieste sa vina la scoala dupa ce consuma alcool, parintii elevilor au chemat politistii pentru a-l testa cu fiola pe dascal. In urma testarii, reactivul din alcoolscop s-a inverzit, alungand orice urma de indoiala cu privire la comportamentul intolerabil al invatatorului. Conducerea Inspectoratului Scolar al Judetului Vaslui sustine ca invatatorul Stefan Zala nu este la prima abatere de acest gen si ca i se va desface contractul de munca. "Domnul invatator nu se afla la prima abatere, de aceea vom propune sanctiuni drastice care vor merge pana la desfacerea contractului de munca. Este inadmisibil sa bei pana faci pe tine si asta in fata elevilor. Exista dovada clara ca se afla in stare de ebrietate la ore. De asemenea, parintii elevilor, revoltati de atitudinea acestuia, au semnat declaratii in care au povestit ce s-a intamplat la scoala. Sunt intrunite conditiile pentru a lua masurile necesare. Nu vom tolera asemenea fapte in scoala", a declarat marti, inspectorul general al ISJ Vaslui, Florin Ciurariu.
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-09-24&id=13313

Ceauşescu l-a aruncat în închisoare!

Timp de 38 de ani, una dintre cele mai controversate po­veşti din fotbalul românesc, cea a condamnării şi a trimiterii în în­chisoare a fostului mare fotbalist Alexandru Boc, a rămas învăluită în mister.
Condamnat la 2 ani şi 6 luni de în­chisoare în toamna lui 1969 pen­tru că a bătut un angajat al Se­cu­ri­tăţii, Boc se pregătea să iasă din a­res­tul uşor pe care l-a făcut timp de 6 luni, pe baza unui raport de gra­ţie­re. În primăvara lui 1970 insă, a fost aruncat in cea mai dură şi si­nistră inchisoare din Ro­mâ­nia, cea de la Policolor-Bu­cu­res­ti. Vre­me de 38 de ani a crezut că generalii din MAI, procurorii şi cei de la Miliţia Ca­pitalei s-au aflat în spatele de­ciziei.
“În toţi aceşti 38 de ani am trăit cu gîndul că aşa a fost să fie, însă nu mi-am imaginat că Ceauşescu poate să fie atît de diabolic şi să se ţină de capul meu”
Securitatea i-a făcut un contradosar
Astăzi, Gazeta pre­zin­tă ade­vă­rul. Stenograma şe­dinţei Co­mi­te­tu­lui Central al PCR din 1970, pre­zidată chiar de Nicolae Cea­uşescu, e dovada că fos­tul dic­tator a decis să-l trimită pe Boc în în­chisoare. Mai mult, a luat de­cizii fără precedent la acea vreme: mi­nistrul de interne Cornel Onescu şi şeful Miliţiei Capitalei, generalul Chiriac, au fost destituiţi din funcţie din cauza faptului că i-au permis lui Boc să facă o detenţie uşoară!
“Toate problemele României erau rezolvate în 1970 şi Ceauşescu nu mai avea altă treabă decît să decidă soarta mea în şedinţa Comitetului Central? ”
“Ordinarule, ai făcut Partidul de rîs!”
Ceauşescu a intervenit e­xact cînd Boc credea că va fi eliberat, iar fostul fotbalist reîn­noadă şirul e­ve­ni­men­telor de parcă s-ar fi produs săp­tămîna trecută: “Ştiam că aveam acel dosar de graţiere şi într-o dimineaţă m-au chemat. Am zis: «Gata, ies!». M-au dus la în­chi­soarea Văcăreşti şi m-au tuns la zero. Prostul de mine, am crezut că fac asta ca să nu zică lumea ceva cînd ies şi să creadă că la puşcărie ai voie cu părul mare. Au apărut apoi 10 limuzine Mercedes negre. Tot Comitetul Central venise acolo după acea şedinţă în care Ceau­şescu decisese să mă înfunde. «Or­dinarule, nenorocitule, ai făcut ţara şi Partidul de rîs!», mi-au zis”.

Aventură cu soţia “mîinii drepte” a lui Ceauşescu?
Unul dintre oamenii pe care Boc îi găseşte răspunzători de aruncarea sa în închisoarea de la Policolor e Vasile Patilineţ. “Era mîna dreaptă a lui Ceauşescu, nici o decizie nu era luată fără ca el să ştie. Probabil că el a fost cel care l-a influenţat în mod direct pe Ceauşescu. Am auzit că el ar fi vrut să se răzbune pe mine pentru că aş fi avut o aventură cu soţia lui. Nu ştiu dacă a fost aşa, eram un bărbat singur atunci, am avut multe femei, e posibil să fi fost şi soţia lui”, spune Boc.
Ce a urmat? O poveste cu­tre­mu­rătoare, pe care Boc o dezvăluie: “M-au îmbrăcat în haine vărgate şi m-au aruncat în cea mai dură în­chisoare din România, colonia Po­li­color, brigada disciplinară, unde erau cei mai mari criminali. Stă­team într-o cameră cu 80 de paturi şi peste 300 de persoane. Ploş­­ni­ţele circulau prin pat cu su­tele, era o mizerie incredibilă”.În timp ce colegii săi din pre­li­mi­narii jucau la Guadalajara, la CM din Mexic ‘70, Boc trăia un calvar: “Ne trezeau la 4 dimineaţa, ne ţineau două ore în curte, după care, la muncă. Din 3 în 3 ore, dintr-o Vol­gă neagră veneau nişte in­divizi, care îmi controlau palmele să vadă dacă sînt muncite. Noroc cu Cornel Dinu, care risca mult a­du­cîndu-mi bani, mîncare şi altele pentru că nu îl lăsau să intre, dar el venea prin spate, de pe cîmp, intra prin po­rumb şi ajungea la mine”.

Singura “dis­tracţie” era o minge con­fec­ţionată din plăci de azbest, îndoite în formă rotundă şi lipite cu smoală, cu care juca fotbal: “Nu prea mi-a folosit... Cînd am ieşit, după 7 luni, m-am dus la an­tre­na­ment la Dinamo şi după ce am sărit la cap şi am aterizat pe pă­mînt, am simţit cum picioarele îmi intră în corp, atît de slab eram”.
De ce nu l-a ajutat Nicu Ceauşescu
După ce a ieşit din puşcărie, Boc a continuat să joace la Rapid şi la “naţională”, dar după 4 ani a fost exclus din viaţa sportivă. “Mi-a zis cineva că Nicolae Ceauşescu a văzut un meci în care am evoluat şi eu şia izbucnit:«Joacă Boc? Boc ăla care ne-a făcut probleme? Aţi înnebunit, vreau să fie scos!»”. Boc spune că a încercat să-l sensibilizeze pe Ceauşescu prin intermediul fiului său. “M-am văzut cu Nicu într-un bar pe care îl frecventam amîndoi şi mi-a zis aşa: «Sandule, eu mă duc la tata, dar sînt două variante. Să-l prind într-o pasă bună şi să dea ordin să ridice suspendarea sau să fie în toane proaste şi să te bage din nou la închisoare!»”.
Alexandru Boc povesteşte singur întîmplarea din cauza căreia a fost nevoit să stea închis timp de un an şi o lună: “Într-o seară din vara lui 1969, eram la barul de la Athénée Palace, alături de Vladimir Cohn şi de încă un amic. De la o masă vecină cineva a aruncat un pahar de ţigări exact într-un pahar de la noi de pe masă. Cînd am plecat, cel care îl aruncase a început să mă înjure. I-am dat un pumn, după care am plecat, însă bătaia a continuat şi respectivul individ s-a ales cu un picior rupt. Eu am zis să iau totul asupra mea şi să spun că doar eu am fost vinovat, crezînd că dacă sînt fotbalist la Dinamo nu voi păţi nimic, însă acela era căpitan de SecuritateBoc declară că în toţi anii care au urmat acelui eveniment, mulţi i-au spus că poate Valentin Ceauşescu i-ar fi vrut răul. Din două motive:

1. Au curtat aceeaşi femeie
“Domnişoara cu care eu a­veam să mă căsătoresc era cur­tată şi de Valentin, şi apropiaţii mi-au zis: «A vrut să se răzbune pentru că i-ai luat femeia», însă eu am lămurit povestea asta chiar între patru ochi cu Valentin. Ne-am întîlnit o dată şi mi-a zis: «Ştiai că ea umblă şi cu mine şi te-ai căsătorit cu ea. Te apreciez pentru asta!»”, mărturiseşte Boc.

2. S-a luat de Valentin intr-un restaurant
“Fostul preşedinte al FRF, Gică Popescu, avea două fete, pe care puseserăm ochii eu şi Cornel Dinu. Le-am invitat într-o seară la Pescăruş, unul dintre cele mai tari restaurante din acea vreme. În timp ce eram la masă, a intrat un tip cu plete, care a venit direct la fata de lîngă mine. A pus mîna în faţa ei, a început să dialogheze cu ea. Eu mi-am ieşit din fire şi m-am luat de el: «Puteai să-mi ceri voie să discuţi cu domnişoara, cum îţi permiţi?». După ce a plecat, am început să zic pe acolo: «Cît tupeu, cine dracu’ mai e şi ăsta?». Un chelner m-a lămurit: «E Valentin Ceauşescu». A căzut cerul pe mine. Mult timp după aceea, cînd îi vedeam parcată maşina undeva, avea un Porsche, evitam să mai intru. M-am întîlnit cu el însă. «Felicitări pentru atitudinea de atunci, te-ai comportat cum trebuia să o facă un gentleman», mi-a zis Valentin. Nu el mi-a făcut rău, era un băiat deosebit”, şi-a amintit Boc.
Sursa:www.gsp.ro

marți, 23 septembrie 2008

Adomniţei îşi organizează nunta cu ajutorul unor angajate din Ministerul Educaţiei

Ministrul Cristian Adomniţei se foloseşte de două angajate din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (M.E.C.T.) pentru a-şi organiza nunta. Astfel, directorul de cabinet Raluca Spaiuc si consilierul personal, Mirabela Amarandei, apar mentionate pe invitatia de nunta a ministrului Educatiei. Cele doua subalterne sunt persoanele carora invitatii trebuie sa le confirme prezenta la nunta. Viitorul mire nu a dorit sa faca dezvaluiri despre problemele din viata personala si nu a vrut sa comenteze implicarea celor doua subalterne in organizarea nuntii. "In probleme personale, care nu au legatura cu ministerul, nu vreau sa dau nici un raspuns", a afirmat demnitarul, citat de Realitatea TV. Ministrul Cristian Adomnitei se va casatori cu logodnica sa, Sabina, pe data de 18 octombrie 2008, la Manastirea Sucevita, dupa care invitatii sunt asteptati sa petreaca alaturi de miri la restaurantul Sofia, din aceeasi localitate.
Sursa: www.ziua.ro

Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% va fi dezbatuta saptamana viitoare

Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a dat asigurari ca proiectul legii privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice va intra saptamana viitoare in dezbaterile plenului, in regim de urgenta, au anuntat, marti, sindicalistii din invatamant. "Legea va fi discutata, cu siguranta, saptamana viitoare, iar in cazul in care nu va fi adoptata, vom trece la proteste, care inseamna inclusiv greva generala", a declarat, Aurel Cornea, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant (FSLI) - unul dintre sindicatele care au participat la discutiile cu Bogdan Olteanu, relateaza NewsIn. Premierul Tariceanu a anuntat, saptamana trecuta, la finalul unor consultari cu liderii PSD, ca salariile cadrelor didactice vor creste cu 9%, de la 1 octombrie, asa cum era prevazut in programul de majorare a salariilor pe anul in curs. La inceputul lunii aprilie, senatorii au aprobat un proiect de lege propus de PSD, prin care salariile profesorilor universitari ar urma sa creasca cu 74%, iar ale celor din sistemul preuniversitar - cu 54%. Potrivit proiectului, majorarea se aplica retroactiv, incepand cu 1 ianuarie 2008.
Sursa: www.ziua.ro

luni, 22 septembrie 2008

Antena 1 a amanat cu inca doua zile sedinta Consiliului National al Audiovizualului

Astazi trebuia sa se desfasoare la sediul Consiliul National al Audiovizualului o sedinta in care sa se discute despre problema drepturilor TV din Liga I. Spre surprinderea tuturor, reprezentantii „Antenelor” au reusit sa amane intalnirea cu inca doua zile, dupa ce facusera acelasi lucru si saptamana trecuta. RCS-RDS a fost de acord cu sedinta de astazi, insa ea nu se putea desfasura fara trimisii Companiei Intact.Astazi trebuia sa se desfasoare la sediul Consiliul National al Audiovizualului o sedinta in care sa se discute despre problema drepturilor TV din Liga I. Spre surprinderea tuturor, reprezentantii „Antenelor” au reusit sa amane intalnirea cu inca doua zile, dupa ce facusera acelasi lucru si saptamana trecuta. RCS-RDS a fost de acord cu sedinta de astazi, insa ea nu se putea desfasura fara trimisii Companiei Intact.
Consiliul National al Audiovizualului a acordat un nou ragaz consortiului RCS-RDS&Antena 1, care a castigat drepturile de televizare din Liga I la fotbal pentru urmatoarele trei sezoane. Pe adresa presedintelui CNA, Rasvan Popescu, a sosit ieri o adresa scrisa din partea reprezentantilor Intact, in care se solicita amanarea cu inca doua zile a sedintei atat de mult asteptate. In cadrul ei trebuia sa se ia in discutie accesul populatiei la meciurile din prima divizie. In cazul in care RCS si Antena 1 nu ar fi putut demonstra ca fotbalul are acoperire de minimum 60 la suta, ei ar fi pierdut contractul de 102 milioane de euro si Liga Profesionista ar fi trebuit sa organizeze o noua licitatie. „Am primit o solicitare scrisa din partea Antenei 1 in care ne roaga sa amanam pentru joi la ora 10.00 aceasta intalnire, deoarece marti, la ora la care trebuia sa se desfasoare sedinta de la sediul CNA, au programata Adunarea Generala a Actionarilor. Am acceptat pentru ca doua zile in plus sau in minus nu prea mai conteaza. Ceea ce pot sa va spun este ca reprezentantii RCS-RDS au fost de acord sa vina la discutii, insa nu am fost de acord pentru ca trebuie sa participe si cei din trustul Intact”, ne-a declarat Rasvan Popescu. Conform unor surse neoficiale, confirmate de seful CNA, consortiul RCS-RDS&Antena 1 a reusit sa avanseze cu negocierile pentru retransmiterea posturilor GSP TV de ceilalti operatori de cablu si platforme DTH. Au incercat cu montarea de antene parabolice Digi TV, nu mai putin de un milion trebuiau distribuite, insa timpul foarte scurt si pretul piperat al montajului si abonamentului lunar (aproximativ 200 de lei) a facut ca operatiunea „Ligheanul” sa pice inainte de a fi pusa in practica. Cei de la RCS si Antena 1 par sa nu mai faca fata presiunii publicului si mai ales ultimatumurilor date de CNA si Consiliul Concurentei.
Sursa : www.gardianul.ro

Liderul legionarilor români, simpatizant al lui Băsescu


La sfârşitul anilor '30, Mişcarea Legionară avea peste 200.000 de membri. Astăzi sunt doar 100, uniţi printr-un legământ identic cu cel practicat în perioada interbelică. Într-o clădire cu etaj de pe Calea Griviţei găsim sediul "Legiunii Arhanghelul Mihail" şi, la câteva case depărtare, locuinţa lui Şerban Suru, conducătorul de astăzi al uneia dintre cele mai controversate mişcări politice din istoria României. Un om convins că La sfârşitul anilor '30, Mişcarea Legionară avea peste 200.000 de membri. Astăzi sunt doar 100, uniţi printr-un legământ identic cu cel practicat în perioada interbelică. Într-o clădire cu etaj de pe Calea Griviţei găsim sediul "Legiunii Arhanghelul Mihail" şi, la câteva case depărtare, locuinţa lui Şerban Suru, conducătorul de astăzi al uneia dintre cele mai controversate mişcări politice din istoria României. Un om convins că legionarii pot schimba ceva într-un stat în care "dacă sunt cinci parlamentari care nu sunt milionari în valută, e mult".

Strada Iacob Negruzzi, numărul 16. O casă veche din cărămidă, ale cărei singure semne ale mileniului trei sunt geamurile de termopan şi soneria de la o poartă greoaie din fier. O poarta ascunsă sub o iederă care pare hotărâtă să "înghită" întrega locuinţă a liderului legionarilor de astăzi, Şerban Suru. Un bărbat de 49 de ani, fizician de profesie, fost UTC-ist cu forţa.

Contractul între conducători şi votanţi

În urma cu câţiva ani, mişcarea condusă de Şerban Suru a propus introducerea unor articole noi în Constituţia României. Potrivit legionarilor de astăzi, între cetăţeni şi aleşi ar trebui să existe un contract asemănător unuia de afaceri, încheiat la notariat, prin care aleşii ar trebui să răspundă penal în cazul neîndeplinirii promisiunilor din campania electorală.

"Ne trebuiau 500.000 de semnături numai pentru ca propunerea noastră să ajungă în Parlament. Nu este posibil să strângi aceste semnături în timpul stabilit de lege", spune Suru, care consideră că "defectele democraţiei sunt îngrozitoare".

Viitorul Miscării Legionare, în mâinile tinerilor


Legământul legionar se desfăşoară şi astăzi după ritualul din renumita "Cărticică a şefului de cuib". "Suntem doar o sută de membri uniţi prin legământul legionar. Avem însă mii de simpatizanţi, majoritatea tineri", povesteşte cel care se află de opt ani în fruntea Legiunii Arhanghelul Mihail.
Sursa: www.evz.ro

Unul din cinci elevi bucureşteni a fost victima unei agresiuni produse in scoala

Unul din cinci elevi bucuresteni a fost victima unei agresiuni produse in scoala, iar peste jumatate dintre ei marturisesc ca violenta in unitatile de invatamant reprezinta o problema permanenta. Sondajul de opinie, comandat de catre Politia Capitalei, facut in luna iunie a anului 2008, pe un esantion de 627 de elevi, din 24 de licee bucurestene, arata ca 54 % dintre tinerii chestionati considera ca violenta in scoli reprezinta o problema permanenta, iar 20 % au fost victimele unor agresiuni savarsite in scoala. Totodata, doar 17 % dintre elevii intervievati au incercat sa intervina in cazul unei violente, iar perceptia generala este ca agresiunile se produc mai ales in zone periferice si de "mijloc". In ceea ce priveste masurile care ar trebui luate impotriva celor care comit violente in scoli, 55 % dintre elevi sunt de acord cu scaderea notei la purtare pentru cei ce ameninta cu forta, iar 40 % vor aceeasi pedeapsa pentru absenteism scolar. In schimb, cand vine vorba de profesorii care sunt agresati, doar 47% dintre elevi sunt de parere ca exmatricularea celor care comit astfel de violente reprezinta solutia ideala si doar 15 % sunt de acord cu aceeasi masura pentru cei care lovesc alti elevi.
Problemele tinerilor: nu sunt ascultati sau intelesi si nu au prieteni
Sondajul a identificat si principalele probleme ale tinerilor. Astfel, 59%dintre acestia nu sunt ascultati, 59% nu sunt intelesi, iar 57% nu au prieteni. Totodata, principala diferenta intre generatii identificata de tinerii chestionati este mentalitatea. Asadar, 67% dintre adolescenti asculta sfaturile parintilor, dar doar 31% le si urmeaza. In acelasi timp, 72% spun ca forta unui adolescent se gaseste in grupul de prieteni, iar 58% considera ca un profesor cumsecade nu este respectat de elevi. In acest context, Politia Capitalei organizeaza o campanie care are ca scop constientizarea limitelor propriilor actiuni si libertatii de catre adolescenti. Campania denumita sugestiv "Libertate sau delincventa" se va desfasura in perioada 15 septembrie 2008 - 15 iunie 2009. Printre etapele proiectului se numara deschiderea unei "scoli a parintilor", pe 23 septembrie, la liceul Dinu Lipatti, o cercetare sociologica privind schimbarea atitudinala a adolescentilor, in octombrie 2008, atragerea unor vedete din sport sau muzica care vor avea rolul de discuta cu elevii si parintii, activitati educativ preventive realizate in unitatile de invatamant de catre 10 ofiteri de prevenire, 240 politisti de proximitate si 100 de profesori de religie.
Sursa: www.ziua.ro

Programul social „Bani de liceu”

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului derulează şi în anul şcolar 2008-2009 programul social „Bani de liceu". Ajutorul, în cuantum de 180 de lei lunar, se acordă pe bază de cerere, formulată de elevi cu autorizarea reprezentanţilor legali, înregistrată în intervalul 15 septembrie - 1 octombrie 2008, la unitatea de învăţământ la care aceştia sunt înscrişi.
Beneficiarii Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu" sunt elevii care urmează, la cursuri de zi, liceul sau învăţământul profesional, şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, aflaţi în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, este de maximum 200 lei. De asemenea, pot depune cereri şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie sau se află sub tutelă sau curatelă, dar în aceleaşi condiţii de venit.
Calendarul de desfăşurare a programului este următorul: 15 septembrie - 1 octombrie: depunerea cererilor, 1 - 18 octombrie: evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisiile locale, 28 octombrie: afişarea pe Internet (http://banideliceu.edu.ro/) a listei beneficiarilor, 29 octombrie - afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor, 28 octombrie - 2 noiembrie: depunerea contestaţiilor, 2 - 6 noiembrie: rezolvarea contestaţiilor. Bugetul alocat de MECT pentru anul şcolar 2008 - 2009 este de 236.811 mii lei.
În cazul unor situaţii speciale, comisiile de acordare a sprijinului financiar organizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ au obligaţia să sesizeze Inspectoratele de Poliţie şi autorităţile administraţiei publice locale, în vederea cercetării şi verificării acestora. Astfel, în cazul în care există sesizări scrise privind depunerea unor declaraţii false referitoare la nivelul venitului brut lunar, comisiile vor anunţa Inspectoratul de Poliţie, vor bloca acordarea ajutorului financiar şi vor întreprinde demersurile legale pentru recuperarea ajutorului financiar acordat ilegal.


Jos pălăria, Leonard Cohen

Cei 10.000 de spectatori i-au urat „La mulţi ani!"

Cântăreţul a deschis concertul la 19 şi un sfert, cu una dintre cele mai îndrăgite piese ale sale, „Dance Me To The End of Love", în aplauzele furtunoase ale publicului. Aplauzele au continuat şi la următoarele piese, „The Future", „There Ain’t No Cure For Love" şi „Like a Bird On a Wire", la care publicul a reacţionat cel mai entuziast.

Cântăreţul, care a intrat pe scenă alergând, nu părea a fi obosit la cei 74 de ani împliniţi ieri. El a cântat acompaniat de trupa sa, îmbrăcată în aceeaşi „uniformă": cămaşă neagră, pantaloni negri şi pălărie pe cap. Un public liniştit şi civilizat s-a strâns pe stadionul Arcul de Triumf pentru a-l asculta pe melancolicul cântăreţ, de ziua lui, majoritatea celor 10.000 de oameni fiind îmbrăcată la costum sau în rochie de seară şi cu pantofi cu toc. Deşi vârsta predominantă a spectatorului era de 30 – 40 de ani, pe stadion se aflau şi nenumăraţi tineri, dar şi persoane mai apropiate de vârsta cântăreţului.
http://www.adevarul.ro


duminică, 21 septembrie 2008

Casa lui Brâncuşi, în paragină


Casa memorială „Constantin Brâncuşi“

În timp ce francezii îi ţin operele după pereţi de sticlă, la Atelierul „Brâncuşi“ din Paris, în Hobiţa, părintele sculpturii moderne începe să fie uitat.

Ignoranţa, neputinţa, nepăsarea s-au înfrăţit pentru ca actuala Casă memorială „Constantin Brâncuşi“ să nu mai semene cu cea închipuită, după moartea lui Brâncuşi, de autorităţile vremii. După ce intri în comuna Peştişani, cum vii dinspre Târgu Jiu, în dreapta se deschide un drum de asfalt măcinat şi plin de gropi. Şoseaua te poartă către Hobiţa, unde, în urmă cu mai mulţi ani, a fost înfiinţată cea dintâi lojă masonică din lume, care şi-a propus păstrarea şi cinstirea memoriei celui care a fost numit părintele sculpturii moderne. Constantin Brâncuşi a făcut să se vorbească peste tot în lume despre Hobiţa sa natală, însă, astăzi, la Hobiţa se vorbeşte tot mai puţin despre Brâncuşi.

Second hand

Urmaşii lui Brâncuşi de astăzi au renunţat la activităţile ce le-au adus cândva faima şi nu se mai ocupă de sculptatul lemnului sau al pietrei, ci au ales comerţul cu haine second hand, de exemplu. Multe din casele localnicilor au afişate la porţi câte o tabliţă care îl îmbie pe trecător să încerce o pereche de blugi sau o bluză. Tentaţia o are chiar şi turistul amator de Brâncuşi, care, în drumul său, se opreşte să mai afle de la localnici câte ceva despre artist, din legendele transmise, prin viu grai, de către hobiţeni. Cei mai bătrâni vorbesc cu sfială despre fostul lor consătean, ca şi când ar povesti despre un sfânt ce nu şi-a găsit încă locul în calendarul de pe perete. Nu numai că nu a fost aşezat în calendare, dar bătrânii din Hobiţa spun că unii de-ai lor nu l-au aşezat nici măcar în suflete. Starea în care se găseşte Casa memorială vine parcă să dovedească acest lucru.

„Abandonată“...

Poarta înaltă de la intrarea în curtea locuinţei seamănă cu cea din vederi sau din fotografiile care pot fi accesate pe internet. Peisajul de dincolo de gard nu mai este însă deloc asemănător. Pe prispa casei, o doamnă repetă, ca un automat, câteva formule de politeţe şi anunţă, mecanic, preţul vizitei: „Patru lei!“. Urmează o clipă de tăcere, străbătută doar de lătratul unui câine din vecini. Momentul stânjenitor este încheiat tot de ghidul casei, o femeie între două vârste, care întreabă retoric: „Vreţi să şi vorbesc?“, aruncând o privire cu subînţeles, cum că e aceeaşi veche poveste. Întrucât i s-a dat „undă verde“, doamna între două vârste începe să „recite“ automat o lecţie învechită. Povestea vieţii lui Brâncuşi include procesul contra SUA, operele din tinereţe, şcoala, tânăra din Irlanda pe care sculptorul a îmbrăcat-o în ie etc. Din când în când, doamna între două vârste ridică fotografii plastifiate, în care pot fi observate diferite opere realizate de maestrul din Hobiţa. Din cauza folosirii îndelungate, materialul didactic a început să aibă „franjuri“ sau să prindă patina timpului. Nici pătura de lână de pe pat nu arată mai bine, iar prin şiţa înlocuită în urmă cu trei-patru ani de autorităţi, cerul pare, din cauza crăpăturilor, mult mai aproape.

„Turnul din Hobiţa“

Povestea vieţii lui Brâncuşi se termină, iar liniştea se aşterne din nou. Urmează un tur al camerelor mici, călătorie la care ghidul nu participă. În partea din dreapta casei, turistul are posibilitatea să vadă şi celelalte anexe: pivniţa în care erau cândva adăpostite butoaiele cu vin şi ţuică, pătulul în care era ţinut porumbul, o construcţie din lemn şi împletitură care lasă impresia că ar putea să se prăbuşească în orice moment. În spatele pătulului se găseşte o încăpere mică din cărămidă, acoperită cu tablă. Nu mai e nevoie să întrebi despre ce este vorba pentru că mirosul emanat dispre spaţiul respectiv dă indicaţii precise vizitatorului. Un rezervor ruginit, prins de gardul vecinului, stă mărturie că, la un moment dat, pe acolo a trecut şi apa.

Sculpturi şi buruieni

Înainte de 1989, la Hobiţa avea loc o tabără de sculptură. Aceasta era amplasată la câteva sute de metri de Casa memorială. Drumul spre locul respectiv este mărginit de garduri rupte ce stau să pice şi se termină brusc, la intrarea într-o pădurice. Câteva sculpturi care au rezistat eroic trecerii timpului se luptă să iasă din buruieni. „Ne-am gândit să le mutăm de acolo, în diferite locaţii din comună, dar să vedem. Drumul e adevărat că arată rău, dar de unde bani să îl facem? Am văzut şi eu cum arată casa. Nu ştiu ce se întâmplă, pentru că s-a tot vorbit că se alocă bani pentru lucrări. Se vorbeşte şi atât. Este un singur ghid şi a mai fost angajat un muncitor responsabil cu întreţinerea, dar nu ştiu ce face“, a spus primarul din Peştişani, Florin Pavel. Casa memorială „Constantin Brâncuşi“ se află în administrarea Muzeului Judeţean, care este subordonat Consiliului Judeţean Gorj. Şefii acestei instituţii au declarat în permanenţă că există planuri mari pentru valorificarea turistică a Casei memoriale „Constantin Brâncuşi“, însă rezultatele nu se văd. La faţa locului, impresia este alta: ignoranţă, neputinţă, nepăsare. În Hobiţa Gorjului, memoria lui Brâncuşi este pătată de indiferenţa urmaşilor săi.

http://www.gds.ro/Societate/2008-09-19/Casa+lui+Brancusi%2C+in+paragina

sâmbătă, 20 septembrie 2008

I-au tăiat piciorul

Fost campion al României cu FC Argeş, Dinamo şi Steaua în '70-'80, lui Viorel Turcu i s-a amputat ieri piciorul stîng, de la gambă, la Spitalul Colentina

Campion al României cu FC Argeş, Steaua şi Dinamo, Viorel Turcu, 48 ani, trece prin momente dificile. Ieri după-amiază, la secţia de ortopedie a Spitalului Clinic Colentina, fostului fotbalist i-a fost amputat piciorul stîng de la gambă. La capătul intervenţiei chirurgicale ce a durat aproape două ceasuri, Turcu a fost readus în salonul în care se află de o săptămînă.
Motivul pentru care medicii au recurs la soluţia extremă a fost explicat chiar de fostul atacant: "În 2005, în timp ce mutam mobila prin casă, aceasta mi-a căzut pe picior. Nu m-am dus imediat la doctor, ci după trei săptămîni, cînd durerile deveniseră insuportabile. Căzusem rău de tot în groapă, mai aveam niţel şi se punea pămînt peste mine". Operat de patru ori, fostul stelist nu a scăpat de infecţia osului calcaneu. Antibioticele au fost neputincioase, în condiţiile în care Turcu suferea şi multă vreme şi de un diabet sever. Amputarea a rămas singura soluţie. Şi fostul jucător a cedat, doar ca să să scape de calvarul şi durerile care l-au chinuit în ultimii 3 ani.
Sursa: www.gsp.ro

vineri, 19 septembrie 2008

VĂ MULŢUMESC, DOMNULE PROFESOR GEORGE ŞOVU!

Trecător prin lumina vieţii, încerc să las în urmă lumină. Sunt unul dintre tinerii ‘’Epocii de aur '’, care au crescut cu romanele şi filmele făcute după scenariile dumneavoastră. Ele au fost călăuzele mele pe drumul greu al adolescenţei. Din ele am învăţat atâtea lucruri minunate.
Am plâns şi am râs alături de Dana şi Mihai, Ionică şi Geta, l-am iubit pe Socrate şi am urât-o pe Isoscel. Am trăit deziluzii şi împliniri, am învăţat să am încredere în oameni, să privesc înainte cu optimism, să trec cu fruntea sus peste obstacolele vieţii şi să ţintesc mereu spre ideal.
Dumneavoastră vă datorez profesia mea de astăzi. Mi-am dorit să ajung profesor citind ‘’Dragul nostru Alex’’. A fost cartea care m-a marcat şi care m-a făcut să visez că pot fi chiar eu personajul cărţii. Am rămas îndrăgostit de anii de liceu şi am dorit să ajung un profesor iubit şi respectat precum Socrate şi Alex. Sunt încă aproape de începutul carierei mele şi încerc să-mi fac meseria cu dragoste şi devotament. Peste ani şi ani voi spune ca şi acum ,,Vă mulţumesc, domnule profesor Şovu!’’
Viaţa m-a învăţat să preţuiesc oamenii şi să nu uit ce datorez celor care m-au ajutat să devin ceea ce sunt. Sunt oameni ale căror chipuri le păstrez în suflet ca icoane. Niciodată, nimeni şi nimic nu va putea să le îndepărteze din mintea şi sufletul meu. Recunoştinţa mea se îndreaptă acum spre omul minunat care m-a ajutat să cresc frumos, să iubesc şcoala şi profesorii, să înţeleg că şcoala este un loc minunat unde se petrec lucruri plăcute şi unde se leagă prietenii pe viaţă.
Cred că tinerii de astăzi au nevoie de cărţile dumneavoastră, domnule George Şovu! I-ar ajuta la fel de mult ca şi pe noi, tinerii de altădată. Poate chiar mai mult decat noi, ei au nevoie de sinceritate, sensibilitate, prietenie. Şi ei trăiesc astăzi ,,Dimineaţa iubirii’’, au nevoie de ,,Tandreţe’’, ,,Virginitate’’, doresc să primească ,,Liliac alb în ianuarie’’ sau o ,,Declaraţie de dragoste’’.
Astăzi valorile sunt altele decât atunci când eram eu copil şi totuşi sufletul are nevoie de hrană spirituală. Cărţile dumneavoastră sunt florile care oferă nectarul menit să îndulcească amarul vieţii tinerilor de astăzi. Poate că mulţi dintre ei nu au citit nicio carte din cele pe care eu le-am citit de atâtea ori, dar cine nu a văzut măcar o dată ,,Declaraţie de Dragoste’’ , ,,Liceenii’’ sau ,,Extemporal la dirigenţie’’? Şi astăzi ele fascinează şi bucură sufletele la orice vârstă. Vremurile sunt altele, oamenii s-au schimbat şi totuşi farmecul cărţilor dumneavoastră este acelaşi.
Vă datorez dragostea pentru meseria de profesor, plăcerea de a veni mereu în mijlocul copiilor pentru a-i învăţa lucruri noi şi pentru a învăţa de la ei, împlinirea sufletească şi satisfacţiile profesionale, care sunt mai presus decât insatisfacţiile salariului de bugetar.
Dumneavoastră m-aţi ajutat să aleg uşor drumul în viaţă şi să-mi descopăr vocaţia de a fi profesor. Poate că astăzi aş rătăci căutându-mi drumul, dacă nu ar fi existat cărţile dumneavoastră. Eu am avut norocul că, în lipsa altor bucurii, biblioteca mi-a oferit-o pe aceea de a vă citi cărţile. M-aţi ajutat să aleg să trăiesc o viaţă în mijlocul copiilor şi pentru ei.
Mă străduiesc să trec mândru şi pur prin lumina vieţii, aşa cum m-aţi învăţat cănd eram copil şi, uneori, când sunt demoralizat şi mi se pare că drumul devine greu şi nesigur, mă întorc pe drumul adolescenţei mele prin cărţile dumneavoastră. Găsesc în ele puterea de a merge mai departe. Sunt izvorul meu de apă vie şi îmi dau energia necesară pentru a le putea dărui elevilor mei ceea ce am acumulat şi ceea ce ei aşteaptă de la mine.
Am învăţat să iubesc, am devenit o fire sensibilă, romantică, citind cărţile dumneavoastră. Valorile morale pe care mi-am clădit viaţa le-am deprins în mare parte din paginile lor. Ele au fost adevărate ore de dirigenţie. Am învăţat din ele lucruri minunate pe care le voi purta în minte şi în suflet toată viaţa.
Pentru viaţa închinată altor vieţi, pentru că aţi făcut viaţa mea frumoasă, pentru că mi-aţi oferit posibilitatea de a încerca să fac şi altora viaţa frumoasă, vă mulţumesc, domnule profesor GEORGE ŞOVU!

joi, 18 septembrie 2008

Cursurile la clasele întâi şi a doua nu vor mai începe înainte de ora opt

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a interzis, de joi, începerea cursurilor înainte de ora opt pentru elevii din clasele întâi şi a doua, pentru a nu suprasolicita fizic şi psihic şcolarii mici.
Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) a solicitat, joi, printr-o notă transmisă inspectoratelor şcolare judeţene, să ia măsurile necesare organizării cursurilor pentru învăţământul primar în programul de dimineaţă.
În plus, conform aceluiaşi document, pentru a nu suprasolicita fizic şi psihic şcolarii mici, este interzisă începerea cursurilor înainte de ora opt pentru elevii din clasele întâi şi a doua.
"Raţiunea care stă la baza acestor decizii este aceea de a asigura un regim de viaţă sănătos, raţional şi care să influenţeze pozitiv evoluţia şcolară a elevilor din învăţământul primar", se mai arată în comunicatul citat.
Reprezentanţii MECT corectează şi o informaţie eronată apărută în presă şi precizează faptul că nu a trimis inspectoratelor şcolare nicio decizie privind eliminarea serviciului efectuat de elevi în şcoli.
"Hotărârile de a avea sau de a nu avea elevi de serviciu pe clase sau şcoală rămân strict la latitudinea conducerii instituţiilor de învăţământ preuniversitar", se mai precizează în comunicatul de presă.
http://www.mediafax.ro/social/cursurile-la-clasele-intai-si-a-doua-nu-vor-mai-incepe-inainte-de-ora-opt.html?1688;3196055

Salariile profesorilor cresc cu 9% de la 1 octombrie

Conform unui anunţ al Guvernului, salariile profesorilor vor fi majorate de la 1 octombrie aşa cum era stabilit anterior.
Profesorii rămân nemulţumiţi de majorarea oferită de Guvern. Ei consideră că procentul de 9% cu care s-a hotărât că le vor fi mărite salariile este insuficient şi ameninţă cu proteste.
Guvernul a spus că s- a înţeles greşit faptul că salariile din învăţământ vor fi majorate la 1 noiembrie. Astfel, Executivul se va încadra în calendarul negocierilor purtate cu sindicatele din învăţământ şi care prevedeau două majorări salariale, una la 1 aprilie şi una la 1 octombrie anul acesta.

miercuri, 17 septembrie 2008

PD-L acuză Guvernul şi PSD de troc politic şi cere majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice

PD-L cere majorarea salariilor profesorilor cu 50% si a acuzat, miercuri, Guvenul Tariceanu si PSD, ca au facut un troc politic pe spatele cadrelor didactice atunci cand au decis amanarea majorarii de 9% pana in 1 noiembrie. "PD-L cere, potrivit prevederilor legale, majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice, pentru a ne onora obligatia morala, politica si legala fata de profesorii din Romania, iar acest troc politic ordinar prin care sunt sacrificate, asa, printr-o miscare de stilou, interesele legale si legitime a peste 350.000 de cadre didactice trebuie sa dispara din practica politica romaneasca", a declarat presedintele PD-L, Emil Boc, in cadrul unei conferinte de presa de la Cluj, transmite NewsIn. Liderul PD-L a mai acuzat intelegerea politica pe care PSD a facut-o cu PNL, pe spatele profesorilor, si cu inversarea raporturilor constitutionale, avand in vedere ca parlamentarii PSD s-au dus "umiliti" la "usa Guvernului" sa dea socoteala. "Practic, prin intelegerea dintre PNL si PSD, peste 350.000 de cadre didactice au fost puse pe masa trocului politic, pe masa unei negocieri fara a tine cont de interesul profesorilor, doar pentru ca Tariceanu sa ramana in continuare la putere, iar Geoana sa se aciuieze pe langa Tariceanu", a spus liderul democrat-liberalilor. Acesta a mai spus ca prin Ordonanta 15/2008, cresterea salariala de 9% pentru profesori era prevazuta pentru 1 octombrie, iar PSD si PNL "au anulat discretionar, in dispretul profesorilor, majorarea salariilor cu 50%".
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-09-17&id=12889

Un nou început, al 12-lea, în Colegiul Tehnic Media

A început un nou an şcolar în Colegiul Tehnic Media . Pentru mine este cel de-al 12-lea. A trecut timpul atât de repede. Parcă totul a fost ieri. A fost frumos. A fost şi greu. Mi-am făcut permanent datoria ca profesor şi ca educator. Am lăsat în urmă lucruri frumoase. An după an şi eu am învăţat împreună cu elevii mei. Eu i-am învăţat să iubească Istoria şi la rândul meu am învăţat să mă apropii de ei, să-i înţeleg şi să le pot fi aproape la bine şi la rău.
Sunt bucuros că v-am revăzut dragi elevi, iar ,, bobocilor'' le transmit un călduros ,, Bine aţi venit!" Era timpul să ne întoarcem la treabă. Avem multe de făcut. Începem să pregătim Balul Bobocilor pe care îl aşteptăm de 2 ani. Trebuie să pregătim echipa de fotbal pentru Cupa Liceelor şi pentru aceasta vom juca măcar 30 de meciuri de pregătire. Nu mai este mult şi va ninge, iar Buşteniul ne aşteaptă. Ca în fiecare an voi organiza măcar 2 excursii pe semestru la munte.
Vom organiza şi desfăşura împreună foarte multe activităţi extracurriculare şi extraşcolare, dar să nu uitaţi că principala voastră îndatorire este să veniţi la ore şi să învăţaţi. Dacă veţi dovedi că ţineţi cont de aceste două lucruri, eu voi fi cel mai bun prieten al vostru.

Comunicat F.S.L.I. -17 septembrie 2008

Troc mârşav PNL-PSD
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a rămas neplăcut surprinsă de atitudinea în dispreţul legii a Guvernului de a amâna cu o lună majorarea salariilor personalului didactic, încălcându-se prevederile OG nr. 15/2008, conform căreia acestea trebuiau majorate de la 1 octombrie.
„Înţelegerea mârşavă, la ceas de seară, între reprezentanţii PNL şi cei ai PSD care a condus la luarea acestei decizii de către Executiv demonstrează, fără echivoc, că toate declaraţiile publice de susţinere a învăţământului de către actuala Putere, precum şi de reprezentanţii PSD, nu reprezintă altceva decât demagogie şi populism ieftin”, a declarat Aurel CORNEA, preşedintele FSLI.
Dând dovadă de cinism şi ipocrizie, Guvernul cu „aliatul” său de nădejde – PSD, clamează că economia României cunoaşte o creştere fără precedent, existând resurse financiare pentru devansarea cu o lună a majorării pensiilor, în timp ce salariaţii din învăţământ sunt supuşi sistematic unei curbe de sacrificiu.
Înţelegerea PNL-PSD demonstrează, încă o dată, nimicnicia clasei politice atâta timp cât acea mult trâmbiţată iniţiativă legislativă a PSD de majorare cu 50% a salariilor personalului didactic în anul 2008 a fost o simplă fumigenă.
„În aceste condiţii nemulţimirile membrilor noştri de sindicat sunt justificate şi să nu surprindă pe nimeni dacă în perioada următoare vor fi decalanşate ample acţiuni de protest”, a mai precizat Aurel CORNEA.

PRIM-VICEPREŞEDINTE,

Simion HANCESCU
Sursa: http://liviumarianpop.blogspot.com

marți, 16 septembrie 2008

Ordinul lui Nicolăescu i-a zăpăcit atât pe comercianţi, cât şi pe elevi

Ieri dimineaţă, elevii Colegiului Media şi-au luat shaorma de peste drum, din staţia de autobuz, că din şcoală nu mai pot cumpăra alimente. Chioşcul cu sucuri şi cornuri cu ciocolată s-a închis, din pricina unui ordin semnat deministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. „E aiurea să ne scoată mâncarea de la magazin”, comentau elevii Colegiului Tehnic Media din Capitală. Lista de „alimente interzise”, elaborată de specialişti în nutriţie, la cererea ministrului, a nedumerit mulţi comercianţi şi asta pentru că majoritatea alimentelor existente pe piaţă intră în această categorie, din pricina numărului mare de calorii pe suta de grame – peste 300.

Atunci, ce să le vinzi elevilor? Apă plată şi banane? „Anul trecut, patronul chioşcului a adus două lăzi cu banane, doar eu am cumpărat două. Anul ăsta, omul nu şi-a mai reînnoit contractul, pentru că nu ştie ce să vândă. M-a întrebat pe mine ce marfă poate să aducă. Fructe, nu, pentru că nici un copil nu le cumpără”, ne-a spus directoarea Şcolii nr. 178, Mimoza Vulcu. S-a chinuit foarte mult să înfiinţeze un chioşc alimentar în şcoală, pentru că elevii îşi făcuseră un obicei din a sări gardul, pentru a-şi cumpăra pateuri de peste drum. Mai mult, în urmă cu doi ani, o fetiţă plecată după mâncare a fost accidentată pe trecerea de pietoni. Din fericire, accidentul nu a avut urmări grave, însă directoarea nu se împacă cu asta. Părinţii ar fi în stare să-i scoată ochii, doar dacă îşi suceşte vreun copil un deget.

Unii ar fi tentaţi să creadă că elevii de şcoală primară sunt la adăpost, mulţumită programului guvernamental „cornul şi laptele”. Nimic mai fals! Chiar la intrarea în Şcoala 178, pe asfalt, am găsit un corn aruncat. Pe ambalaj sunt trecute ingredientele – făină, zahăr, ulei vegetal, sare iodată şi propionate de calciu (E282, nepericulos de altfel), dar nu şi valorile nutritive (numărul de calorii, conţinutul în glucide, lipide şi proteine), aşa cum prevede ordinul lui Nicolăescu.

Cantinele şcolare – alternativa ideală, dar greu de luat în calcul

La chioşcul Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” se vând apă plată, biscuiţi cu jeleu şi ciocolată, pixuri, acadele şi bureţi de baie. În vitrinele frigorifice sunt expuse câteva iaurturi şi vreo 5 cutii cu budincă. Vânzătoarea de la chioşc abia şi-a început munca, de două zile, şi e total nedumerită. „Vin copiii şi mă întreabă de ce sunt rafturile goale. Păi dacă aşa e legea”? Ne-am chiorât, împreună, pe ambalajul unui pachet de biscuiţi cu jeleu: 70,2% conţinut de glucide şi 372 de calorii. „Deci nu e voie? Sunt interzişi”? Conform ordinului ministrului Nicolăescu, da, tot ce sare de 300 de calorii e nerecomandat minorilor. Numai că minorii sunt de altă părere. „O să ne fie foame încontinuu şi o să mâncăm mai mult ca înainte, aşa crede ministrul că are grijă de silueta noastră? Din curtea liceului nu avem voie să ieşim. Chiar dacă am fi avut voie, n-am fi rezolvat nimic, pentru că, mai nou, ne-au dărâmat şi chioşcurile de lângă şcoală. Ar fi fost OK dacă ne făceau o cantină, aşa mai înţelegeam”, e de părere Raluca, elevă în clasa a XI-a.

Directoarea Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, Marlena Darmon, consideră că această măsură nu rezolvă problema alimentaţiei elevilor. „Tot ce am auzit a fost o listă de interdicţii. Asta nu e voie, aia nu e voie, dar ce e voie? Şi cine are voie să vândă ce e voie? Dacă interzicem aceste alimente în şcoli, oare am rezolvat problema? Reclamele rămân tot pe posturile TV, nu? Ne îngrijim de sănătatea copiilor, dar de a părinţilor, cine se îngrijeşte? Ministerul Sănătaţii să facă bine să bage în Parlament o lege pentru toţi”, a punctat directoarea.

Sursa: www.gandul.ro

Moţiunea simplă a PSD pe tema educaţiei a fost adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor

Moţiunea simplă a PSD intitulată "Guvernarea de dreapta – un eşec pentru educaţie" a fost adoptată, marţi, de Camera Deputaţilor.

În favoarea moţiunii au votat 141 de deputaţi, 68 s-au pronunţat "împotrivă" şi doi s-au abţinut.

Deputaţii PRM, PDL şi din grupul minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, au anunţat, în timpul dezbaterilor în plen, că susţin moţiunea simplă iniţiată de PSD pe tema educaţiei.

Deputatul PRM Paul Magheru a precizat că susţine moţiunea dată fiind "mizeria în care trăiesc copiii şi profesorii".

El a spus totuşi că moţiunea este "subţire" şi a sugerat că reprezentanţii PSD joacă teatru, deoarece de multe ori au susţinut guvernul PNL.

Deputatul PDL Valeriu Tabără a spus şi el că PDL susţine moţiunea PSD, dar a arătat că social-democraţii au practicat şantajul politic.

Reprezentantul grupului minorităţilor naţionale Slavomir Gvozdenovici s-a declarat nemulţumit de situaţia învăţământul în limba maternă.

După adoptarea moţiunii, Marton Arpad (UDMR) a apreciat, în plenul Camerei, că PDL ar trebui să renunţe la moţiunea simplă pe tema educaţiei ce urmează să fie dezbătută miercuri, iar parlamentarii să treacă la votarea legilor.

În moţiune, PSD solicita Guvernului demisia ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei şi a secretarului de stat responsabil cu învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa.

Social-democraţii mai cer indexarea salariilor cadrelor didactice cu 50%, publicarea situaţiei exacte a repartizării resurselor financiare pentru infrastructură, criteriile de alocare şi rezultatele obţinute, analiza rezultatelor examenelor şi a testărilor naţionale, cu propuneri concrete pentru ameliorarea calităţii şi recredibilizarea sistemului, precum şi soluţii concrete pentru diminuarea efectelor produse de retrocedarea masivă a clădirilor de şcoli şi grădiniţe.

Sursa: www.mediafax.ro

Un politician normal, într-o ţară anormală



Afara ploua cu galeata, iar in fata locuintei, care nu e vila, ci un bloc din zona Pietei Unirii, nu asteapta niciun sofer sau brigada de SPP-isti. Cei doi o iau agale, pe jos, pana la o taraba de flori, de unde cumpara un buchet nici prea-prea, nici ostentativ. In jur, continua sa ploua, dar barbatului pare sa nu ii pese, nici macar nu si-a luat umbrela, doar fetita are una, mica, de copil. Cand ploaia se opreste, o strange si o tine singura in manuta, pentru ca ghiozdanul e carat de tati. Ajung, in cele din urma, la scoala "Ion Creanga", unde se pregateste festivitatea de deschidere a anului scolar. Nu le sare niciun comitet profesoral in intampinare si nu exista covor rosu, desi, acum doi ani, barbatul a avut sansa de a prelua Ministerul Educatiei, dar a refuzat. Nici macar nu e o plimbare electorala, caci politicianul si-a ales colegiul in alt sector.
Barbatul in cauza e Crin Antonescu, iar fetita e singurul sau copil, Irina, in varsta de opt ani. Ar mai fi putut exista o surioara a Irinei, dar soarta nemiloasa a vrut altfel, iar prima fetita a lui Antonescu a murit dupa nastere. Nu mult dupa aceea, Irina a ramas orfana de mama, pentru ca Aurelia Antonescu nu a mai putut indura batalia cu cea mai cumplita dintre boli, cancerul, si si-a pus capat zilelor. De patru ani incoace, Crin Antonescu incearca sa fie si mama si tata pentru micuta, ajutat de fosta sa soacra. Nu a avut curajul, pana acum, sa incerce o alta casnicie, pentru ca s-a temut, spun colegii de partid, ca fetita sa va suporta greu o alta mama.
Ieri, paparazii Cancan au surprins un lucru iesit din comun: un politician normal, intr-o tara anormala. In Romania, din pacate, normalitatea merge singura, tacuta si fara girofar, prin ploaie...
Sursa: www.cancan.ro

Se deschide Târgul Gaudeamus- Carte Şcolară

Cea de-a şasea ediţie a Târgului Gaudeamus - Carte Şcolară,la care vor participa aproape 30 de edituri, se va deschide mâine, în foaierul Sălii de concerte „Mihail Jora“ a Radio România.
La cele aproape 30 de standuri vor fi vândute manuale şi materiale auxiliare, lucrări din bibliografia şcolară, lecţii interactive pe suport multimedia, materiale didactice şi ghiduri de îndrumare pentru cadrele didactice. Printre editurile prezente la târg se numără Coresi, Grupul editorial Corint, Editura Didactică şi Pedagogică, Editurile ALL, Humanitas, Nemira, Paralela 45 şi RAO. Târgul va dura până pe 28 septembrie.
Dragi elevi, participând la târg puteţi face economii, deoarece manualele şcolare pot fi procurate cu reducere de 25%.

luni, 15 septembrie 2008

Jucaţi şi pentru Majearu!


Povestea Vidrei, aşa cum îl ştie toată lumea pe Mihai Majearu, e dramatică. El e la un pas să-şi piardă casa. Doi oameni i-au întins o mînă de ajutor: Gigi Becali şi Marius Lăcătuş
Acum 20 de ani un mustăcios blond făcea senzaţie cu driblingul lui în Cupa Campionilor. Acum e rîndul lui Dayro şi al lui Stancu
Îşi mai aduce cineva aminte de Mihai Majearu? Cei din generaţia tînără cu siguranţă că nu. Cei de peste 30 de ani însă n-au uitat probabil bărbatul nu prea înalt, cu început de chelie şi cu mustaţă, pe la care treceau toate mingile din jocul celei mai frumoase echipe a Stelei, cea de la jumătatea anilor '80. Cea care făcea legea în Cupa Campionilor Europeni, varianta mai veche şi mai prăfuită a actualei Champions League, unde Steaua va lua miercuri startul pentru al treilea an consecutiv.
Aşteaptă executorul

Majearu nu mai trăieşte însă din amintiri. Şi nici din ceea ce a realizat ca fotbalist al Stelei. Trăieşte însă zi de zi şi noapte de noapte cu teama că în orice moment poate ajunge în stradă. Că poate rămîne fără casă. Casa în care locuieşte de fix 20 de ani. Undeva în Brezoianu, în mijlocul Bucureştiului, lîngă Parcul Cişmigiu. O primise în 1988, din partea Stelei, pe vremea cînd încă îmbrăca tricoul roş-albastru. A pierdut procesul cu cel care şi-a revendicat casa, iar acum orice persoană care se apropie de locuinţa sa îi provoacă coşmaruri. "Dă, Doamne, să nu fie cel care să mă evacueze!", spune Majearu de fiecare dată.
Acuză modul în care s-a făcut dreptate

Majearu explică în detaliu situaţia în care a ajuns: "În 1988 am primit această casă din partea Stelei. Apoi, după Revoluţie s-a dat Legea 112, care spunea că dacă timp de 10 ani nu apare fostul proprietar să o revendice, atunci o poţi cumpăra. Au trecut acei ani, am cumpărat-o, am achitat cele 20 de milioane, după care a apărut cineva care a zis că e blocul lui, a luat nişte acte de la două babe care între timp au murit şi uite aşa justiţia i-a dat dreptate lui".
"Aproape că sînt la capătul puterilor. Nu mai pot, sincer vă spun", rosteşte "Miţi" cu o timiditate pe care n-a avut-o niciodată atunci cînd avea ghetele cu crampoane în picioare. "Vin citaţiile numai de Revelion, de Paşte şi de Crăciun. Imaginaţi-vă în ce stres trăiesc". E pe jumătate dat afară. "În toamna trecută, venise deja să mă evacueze cu executorul, numai că deşi sentinţa era pe numele meu, greşiseră apartamentul. Pînă au refăcut actele, am mai tras şi eu de timp, a venit apoi vacanţa de la Judecătorie şi aşa am mai rămas în casă. A venit însă toamna şi probabil că cel mai tîrziu la 1 octombrie vom fi daţi afară".


De cîţiva ani are şi o slujbă bună. E antrenor la şcoala privată de fotbal "Marius Lăcătuş". "Vorbesc des cu Marius la telefon. Mai vine şi pe la şcoala de fotbal, dar în ultima vreme mai rara, îl înţeleg şi pe el, are treabă cu Steaua, dar mă sună mereu, mă mai întreabă de problemele mele", spune Majearu. O vorbă bună pusă de actualul tehnician din Ghencea la o academie condusă de un om de afaceri din Bucureşti a făcut ca Majearu să mai cîştige pe lună cîteva milioane. De lei. "Unde o să mă duc după ce rămîn pe drumuri? Nu ştiu, ăsta e adevărul. Nu vreau să ajung să cerşesc, să mă duc pe la cei cu care am jucat la Steaua. Ce să le spun: «Ştiţi, noi am fost colegi în echipa aia mare, nu aveţi nişte bani şi pentru mine?». Nu voi face asta niciodată".

"De compătimiri m-am săturat"
Concluzia? Pare resemnat, nu ca pe 7 mai 1986, cînd a jucat finala de pe Sanchez Pizjuan din Sevilla şi dribla campionii Spaniei "cu îndemînarea pe care o au doar cei care se nasc plini de talent", aşa cum a sunat una dintre caracterizările făcute lui "Miţi" de presa iberică de după finala cu Barcelona. "Asta e viaţa. Am avut ghinion, n-am avut şi eu parte de ceva mai bun, dar nu-mi place să fiu compătimit. De compătimiri m-am săturat. Pînă la urmă, au fost alţi artişti mari ai României, muzicieni, actori, care au ajuns şi ei în situaţia mea, deci...asta e viaţa. Normal că dai din colţ în colţ, dar pînă la urmă le accepţi pe toate, că n-ai ce să mai faci".

Amintirile de la Sevilla: Tricoul, medalia şi copia cupei
Tresare. Tresare atunci cînd e întrebat de lucrurile pe care le mai are şi care fac legătura cu finala de la Sevilla: "Am multe amintiri. Tricoul cu care am jucat, medalia care ne-a fost înmînată după terminarea întîlnirii, am şi o copie în miniatură a Cupei Campionilor Europeni. Le privesc şi îmi aduc mereu aminte de acel meci pentru că a însemnat maximum pentru mine în fotbal".

Nu i-a dispărut simţul umorului: "Am jucat toată finala pentru că eram specialist la penalty" :-)
Majearu preferă să răspundă cu o glumă atunci cînd e întrebat de ratarea penalty-ului de la Sevilla. "Lumea a făcut atîta caz, însă n-a fost ceva ieşit din comun. Au ratat jucători mult mai importanţi ca mine, Maradona, Platini, Roberto Baggio. Dacă am mai bătut 11 metri după acel meci? Bineînţeles, doar eu eram primul executant al acestor faze la Steaua acelor vremuri. Cred că, de fapt, de-asta am şi rămas pe teren toate cele 120 de minute ale finalei, că eram un specialist la penaltyuri. Altfel, aş fi fost, probabil, primul fotbalist schimbat".

"Poate o să primesc şi eu rentă viageră sau o pensie pentru performanţa din 1986. Poate nu o s-o mai apuc, că o să mi se dea după ce o să mă duc, aşa cum s-au dus şi alţii şi au primit recompensele prea tîrziu, cum a fost cazul lui Dobrin"

"Asta e viaţa. Ochii care nu se văd se uită, aşa am păţit şi eu. Bine că măcar trofeele pe care le-am luat cu Steaua, istoria va rămîne pentru totdeauna"
Sursa: www.gsp.ro


duminică, 14 septembrie 2008

Structura anului şcolar 2008-2009


Elevii vor învăţa 172 de zile ( 35 de săptămâni).

Semestrul I: 15 septembrie- 30 ianuarie


27 octombrie-2 noiembrie – vacanţă preşcolari şi cls. I-IV

20 decembrie-4 ianuarie 2009 – vacanţă de iarnă

31 ianuarie-8 februarie – vacanţă intersemestrială

Semestrul II: 9 februarie-12 iunie

11-20 aprilie – vacanţă de primăvară

13 iunie-13 septembrie – vacanţă de vară

„Râuri de lapte şi miere“, la început de an şcolar

Politicienii se înghesuie să fie azi alături de elevi şi de liceeni. Aleşii le promit şi de această dată clădiri curate, laptopuri şi examene mai uşoare. Şcoala va începe astăzi pentru cei aproximativ 3.300.000 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Un an în care şcolarilor şi părinţilor li s-a promis reducerea materiei, în care cornul şi laptele vor ajunge cu întârziere pe băncile micuţilor din mai multe judeţe, iar mierea deloc, şi în care elevii de clasa a IX-a şi a X-a vor primi laptopuri de la guvern.

Orele opţionale de religie vor fi păstrate, în ciuda numeroaselor proteste. Chiar dacă prichindeii din grădiniţele Capitalei nu au locuri suficiente - aproximativ 12.000 au rămas pe dinafară -, ei vor fi înghesuiţi, astfel încât să încapă toată lumea.

Mai mult, elevii înscrişi la şcolile aflate în renovare vor învăţa prin vecini, până când autorităţile vor găsi soluţii. Până la concretizarea tuturor promisiunilor, făcute atât la sfârşitul anului şcolar trecut, cât şi în lunga vacanţă de vară, politicienii chiulesc astăzi de la serviciu pentru a suna clopoţelul. Ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, vrea să atingă un record în materie, astfel că şi-a propus ca la ultima deschidere de an şcolar din mandatul său să participe la festivităţile din şase unităţi de învăţământ din judeţul Iaşi.

Modificări la tezele
cu subiect unic

Dacă pentru cei circa 230.000 de „boboci“, ziua de azi va fi emoţionantă, prima în care doamna educatoare va fi înlocuită cu doamna învăţătoare, pe elevii de a VII-a şi a VIII-a îi aşteaptă un nou an cu teze unice. Deşi contestate, acestea au fost păstrate de conducerea Ministerului Educaţiei.

Cea mai mare modificare vizează modalitatea de evaluare a lucrărilor. Dacă, în anii precedenţi, tezele erau evaluate de doi profesori din afara unităţii de la care proveneau lucrările, în anul şcolar 2008-2009, acestea vor fi corectate de un profesor de specialitate care a predat la clasă şi de un profesor din afara şcolii.
Sursa: www.evz.ro

Mesajul de 15 Septembrie, transmis de Liviu Marian Pop, Secretarul General al F.S.L.I.


Stimate Dascăl,

Ai trăit frumos, cu iubire, ai visat , ai zburat cuprinzând neliniştea din zori şi pacea din amurg dintr-o privire.
Ai înotat prin mările de flori, te-ai bucurat de întreaga fire şi viaţa ta şi-a aflat împlinirea, în ciuda unor greutăţi, alături de minunea care ţi-a dat fiori - copiii.
Te-ai străduit să consolidezi în inimile încă fragede, lumina şi căldura. Dar acum, în aceste momente parcă ţi se aude glasul tremurat, în timp ce din ochi ţi se rostogolesc pe blândul obraz boabe de rouă.
Ca o petală de floare sădită-n azur, ca o rază de speranţă în lumina zilei, ca o amintire veşnică rămasă în sufletele copiilor, îţi urăm dulce dascăl să ai numai gânduri pure ca florile de cireş şi numai bucurii ca dimineţile de primăvară.

Preşedinte
Prof. Liviu Marian POP

sâmbătă, 13 septembrie 2008

REPETENT

Iată că încep şcolile şi, cu acest prilej, dacă avem curiozitatea să aruncăm o privire în urma vremurilor, iese oarecum în evidenţă faptul că mulţi dintre cei care au devenit personalităţi în diferite domenii de activitate nu au fost eminenţi elevi sau studenţi. De exemplu, Bill Gates, fondatorul Microsoft, este un idol pentru mulţi tineri care visează să ajungă multimiliardari şi să deţină afaceri înfloritoare. Dar… Despre Bill Gates se poate spune că este un geniu al afacerilor, dar nu şi că a fost un elev eminent. Deşi fiu de intelectuali (mama – profesoară, tatăl – avocat), Gates nu a urmat decît trei ani în cadrul Universităţii Harvard, pentru ca apoi să renunţe la studii şi să întemeieze, împreună cu prietenul său Paul Allen, compania Microsoft. Astfel, lipsa studiilor de specialitate în cadrul unei instituţii de prestigiu nu l-a împiedicat pe Gates să revoluţioneze lumea prin crearea sistemelor de operare MS-DOS şi Windows. Potrivit studiilor efectuate de psihologi, se pare că reuşita în viaţă a fiecărui individ depinde de capacitatea de comunicare, de curajul de a fi tu însuţi, de a crede în propriile idei, de a lupta pentru visele pe care le ai, chiar dacă ele nu sînt pe placul societăţii. Tot specialiştii întăresc faptul că aceste calităţi sînt înnăscute, iar cei care le-ar poseda într-o mare măsură ar fi… repetenţii. În plus, aceştia ar avea mai multă iniţiativă. Bineînţeles că toate acestea nu înseamnă că este o regulă să fii repetent ca să ajungi o personalitate, după cum nu este o regulă să fii eminent… pentru acelaşi lucru menţionat şi la repetent! Gurile rele spun că Winston Churchill ar fi rămas repetent în clasa a VII-a…
Sursa: www.jurnalul.ro

Ibrahim Dossey, în comă, după un grav accident de maşină

Fostul portar al echipei Pandurii Târgu Jiu, ghanezul Ibrahim Dossey, a fost grav rănit în accidentul petrecut sâmbătă dimineaţă, pe DN 1, în apropierea localităţii Breaza, Dossey aflându-se în comă şi fiind transportat la Spitalul Universitar Bucureşti.

Ibrahim Dossey a fost scos de către o echipă de descarcerare dintre fiarele contorsionate ale maşinii în care se afla în momentul producerii accidentului.

Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după accident, la această unitate medicală au fost aduse patru persoane, un bărbat, o femeie şi doi copii, unul dintre copii nefiind rănit, însă a fost preluat de o ambulanţă pentru a-i însoţi pe părinţii săi, răniţi în accident, întrucât nu putea fi lăsat singur pe DN 1.

Ibrahim Dossey, în vârstă de 36 de ani, este cel mai grav rănit, el aflându-se în comă după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi o fractură craniană cu înfundare. El a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Universitar Bucureşti.

Femeia rănită, în vârstă de 30 de ani şi copilul care a avut nevoie de îngrijiri medicale, în vârstă de 9 ani, sunt în afara oricărui pericol, cei doi rămânând internaţi în spitalul din Ploieşti.

Dossey ajunsese, marţi, la o înţelegere cu gruparea de liga a II-a FCM Târgovişte, unde urma să evolueze în următoarele două sezoane.

Sursa: www.prosport.ro

Caz şocant de corupţie la Şcoala de Poliţie

Ofiterii anticoruptie din Prahova au declansat o ampla ancheta, dupa ce un candidat a fost declarat admis pe baza unei foi de examen falsificate
Profesorii Scolii de Agenti de Politie "Vasile Lascar", de la Campina, sunt anchetati de ofiterii Directiei Generale Anticoruptie (DGA), dupa ce conducerea unitatii de invatamant a descoperit ca lucrarea unui fiu de primar din Prahova a fost falsificata. Concret, la examenul de admitere care a avut loc la inceputul acestei luni, candidatul Gabriel-Cosmin Voinescu a picat, dupa ce a completat testul grila cu doar 56 de puncte. Tanarul candidat, care este fiul primarului din localitatea Olari, a facut contestatie si a primit, in mod surprinzator, nu mai putin de zece puncte in plus, atata cat avea nevoie ca fie admis.
Comisarul-sef Valeriu Simion, presedintele subcomisiei de verificare a contestatiilor, s-a sesizat cu privire la diferenta majora dintre prima si cea de-a doua corectura. In plus, politistul a observat ca si semnaturile corectorilor de pe foaia lui Voinescu difera de cele aplicate pe restul lucrarilor de examen, de unde s-a tras concluzia ca intreaga fisa de examen este un fals produs de angajatii scolii de politisti. A fost anuntat DGA-ul si surse apropiate anchetei ne-au dezvaluit ca a fost deja stabilit un suspect.
SursaŞ www.cancan.ro

Şi-au vândut organele pentru banii de casă

Fraţii Cojocaru, din Popricani, şi-au riscat vieţile pentru a avea un acoperiş deasupra capului.
Drama familiei Cojocaru, din satul iesean Popricani, a inceput acum sapte ani, cand un membru al familiei si-a vandut unul dintre rinichi pentru suma de 5.000 de dolari. Petru Cojocaru a recurs la acest gest extrem pentru ca voia sa-si ridice o casa si nu avea bani. Si-a vandut rinichiul unui israelian si s-a intors acasa fericit. Acum lucreaza in constructii, in Spania, si sustine ca nu are probleme de sanatate.
A salvat viata unei tinere
Si fratele, Constantin Cojocaru, i-a urmat exemplul. "Mi-am luat deja o parte din materiale, astept sa ma refac si incep sa construiesc", a spus acesta jurnalistilor de la "7est". Constantin a primit 10.000 de euro pentru rinichiul sau, bani pe care i-a investit tot intr-o casa. "O familie din Caransebes, la care am lucrat, cauta un rinichi sanatos pentru fata lor. Are 34 de ani si fara rinichiul de la mine ar fi murit", a povestit Constantin. Operatia a fost facuta la Cluj, fara ca medicii sa stie de aranjamentul dintre cele doua familii. Banii au fost luati inainte de operatie, pentru ca donatorul voia sa fie sigur ca va avea cu ce sa-si cumpere materialele de constructie.
Sursa: www.cancan.ro

vineri, 12 septembrie 2008

Liga I la TV, doar pentru „şmecheri“

Mai-marii LPF îi sfătuiesc pe microbiştii înstăriţi să schimbe operatorul de cablu, dacă vor să vadă fotbal la TV, iar pe „amărâţi“ - să rabde.
Problema recepţionării meciurilor din Liga I de către telespectatori nu va fi rezolvată de LPF, aşa cum sperau fanii. „Gazeta sporturilor“ a anunţat ieri că, în continuare, meciurile din Liga I vor fi difuzate doar de televiziunile trustului Intact, GSPTV şi Antena 1, pentru că negocierile dintre RCS/RDS - Antena 1 (deţinătorii drepturilor Ligii I) şi ceilalţi operatori de cablu au eşuat.
Dumitru Dragomir îi avertiza în urmă cu o lună pe deţinătorii drepturilor TV că, dacă până la mijlocul lunii septembrie meciurile din Liga I nu vor putea fi recepţionate de 60% din populaţie, „vor fi probleme mari“. În continuare, postul GSPTV poate fi urmărit doar de abonaţii RCS şi Digi TV, care la ultimele estimări acopereau cel mult 35% din totalul gospodăriilor. Cu toate acestea, Liga se spală acum pe mâini de întreaga responsabilitate.
LPF a pasat problema către CNA. „Acum orice om din această ţară are posibilitatea să vadă meciurile din Liga I, pentru că proprietarii Digi TV spun că au importat 1 milion de ligheane (n.r. - antene parabolice) şi pot acoperi cererea. Cu milionul ăsta se rezolvă acel procent de 60%. Cei de la CNA vor măsura dacă e adevărat şi ne vor transmite şi nouă constatările“, a spus Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al LPF. „Acum, problema e la consumatori! Pot să-şi pună Digi TV sau, cei mai amărâţi, să rabde“, a spus Valentin Alexandru, secretarul general al LPF. Prin acest verdict cinic, speranţele suporterilor din toată ţara, de a vedea meciurile din Liga I fără costurile suplimentare ale schimbării operatorului, s-au văzut spulberate. Digi TV presupune o conexiune prin satelit.
CNA presează cu blândeţe
Consiliul Naţional al Audiovizualului nu va lua nicio măsură împotriva RCS/RDS - Antena 1 în cazul în care, la 15 septembrie, GSPTV nu va avea o acoperire de 60%. Răsvan Popescu, preşedintele CNA: „Noi facem presiuni ca măcar jumătate dintre gospodării să poată urmări acest post. Ni s-a spus că există în stoc 1 milion de antene Digi TV care au început să fie distribuite. Vom analiza în câteva zile dacă această cifră e reală. Noi nu ne propunem să tăiem în carne vie, ci să rezolvăm din aproape în aproape chestiunea. Am încredere că nu vom intra în iarnă cu această problemă“.
"Ăia de la UPC voiau GSPTV, dar gratis, ca în comunism. Nu se poate aşa. Acum problema e numai la consumatori. Pot să-şi pună Digi TV sau, cei mai amărâţi, să rabde.", Valentin Alexandru, secretar general al LPF
Sursa: www.evz.ro

Profesorul-un model pentru generaţia tânără

Astăzi, mai mult decât altădată, tinerii au nevoie de modele. Într-o lume tulburată şi nesigură, ei au nevoie să copieze sau măcar să se raporteze la un model de succes şi astfel să urmeze un drum sigur, un drum deja străbătut şi care duce la un liman. Fără un model, ar rătăci în necunoaştere, încercând mai multe variante de drum, poate multe dintre ele fără sfârşit sau cu un alt sfârşit decât cel dorit. Modelul ales pentru a fi urmat le dă siguranţă, încredere, linişte. Un fotbalist renumit, care joacă într-un campionat din Occident este evident un model pentru o parte a tinerilor iubitori ai balonului rotund. Milioanele de dolari, renumele căpătat, posibilitatea de a avea maşini şi fete frumoase atrag fără nici o îndoială, dar sacrificiile sunt uriaşe, iar gloria efemeră.
Un manechin de talie mondială sau măcar naţională este un model pentru multe copile frumoase. Dar frumuseţea nu este veşnică, luminile de pe podium se mai şi sting, iar pericolele pândesc la tot pasul.
Politicianul de succes este fără îndoială un model, dar politica nu este întotdeauna morală, fotoliul de parlamentar nu este viager, Parchetul Naţional Anticorupţie veghează şi îi vizează şi pe politicieni. Aceste modele au putere, imagine, maşini, bani. Orice specialist renumit într-un domeniu, devine ţinta spre care se îndreaptă cei aflaţi la început de drum. Între atâtea şi atâtea modele, modelul înconjurat de lumina cunoaşterii este dascălul .
Să fii dascăl în România astăzi nu este deloc uşor. Salariile sunt mici, condiţiile de muncă nu sunt dintre cele mai bune, materialele didactice sunt învechite
sau lipsesc cu desăvârşire, consumul nervos este mare, elevii sunt tot mai marcaţi de transformările socio-economice, iar familiile lor sunt tot mai neinteresate de legătura cu şcoala.
Şi totuşi, tinerii se îndreaptă în continuare
spre cariera didactică. Mulţi dintre ei şi-au descoperit vocaţia de a fi dascăl datorită profesorilor pe care i-au avut şi de la care au desluşit tainele acestei meserii. Este ca o predare de ştafetă din generaţie în generaţie. Sunt din ce în ce mai puţini cei care ajung din greşeală pe cale de a deveni dascăli. Cei mai mulţi au ales cu inima această nobilă meserie. Ei au fost chemaţi să guste dulcele amar al vieţii de profesor.
Nu toti profesorii sunt modele pentru generaţia tânără. Poate că unii  reuşesc
cu greu să impună respect. Există însă în rândurile cadrelor didactice oameni minunaţi care sunt părinţi, prieteni şi fraţi deopotrivă pentru copii. Activitatea lor de ani sau de o viaţă este închinată copiilor. Ei sunt nu doar deţinători şi transmiţători de informaţii, ci educatori, îndrumători şi formatori de caractere.
Copiii de astăzi au numeroase şi variate preocupări, năzuinţe şi aptitudini. Timpul trece astăzi parcă mai repede decat altădată. Ei învaţă să facă foarte multe lucruri, iar mai târziu sfera preocupărilor lor se limitează la activităţile care corespund cel mai mult aptitudinilor şi năzuinţelor pe care le au. În general, primează activităţile foarte bine remunerate. Şi, de aceea, nu ajung
mulţi profesori. Dar dascălii rămân modele de comportament pentru cei mai mulţi dintre foştii elevi. Într-o împrejurare sau alta comportamentul va fi cel indus sau învăţat de la profesorul pe care l-au iubit şi apreciat.
Anii trec, iar copilul de ieri este adultul de astăzi. Întotdeauna ne amintim cu drag de profesorul care ne-a învăţat şi îndrumat paşii pe drumul vieţii. La fel vor sta lucrurile, fără îndoială, şi în continuare. Dascălii vor rămâne modele de urmat. Flacăra va arde în noi în continuare, iar vâlvătaia va aprinde alte şi alte suflete şi astfel focul nestins va merge mai departe.
În fiecare an, părăsesc băncile şcolilor şi liceelor sute de absolvenţi. Mulţi dintre ei ne rămân sufleteşte aproape şi revin alături de noi ori de câte ori au ocazia. Urmând cariera didactică, unii devin colegii dascălilor lor şi chiar ajung să-şi depăşească modelul care i-a format.
Profesorul este şi va fi un model. El are înţelepciune, are puterea minţii, are bogăţie sufletească, are visuri şi cutezanţa de a încerca să le împlinească. Cum ar putea să nu dorească unii tineri să fie la fel de fericiţi cum suntem noi, profesorii ?
(Articol publicat de mine în ,, Tribuna Învăţământului'')