vineri, 5 septembrie 2008

Deputaţii amână hotărârea de a mări salariile dascălilor cu 50%

Cadrele didactice trebuie să-şi pună din nou pofta în cui şi să aştepte până după vacanţa parlamentară, pentru a şti dacă vor primi salarii mai mari, de la 1 octombrie. Şi asta pentru că membrii Camerei Deputaţilor au blocat intrarea pe ordinea de zi a proiectului de lege vizând creşterile salariale pentru tot personalul din învăţământ. Acum o săptămână, Comisia pentru învăţământ a Camerei votase în favoarea profesorilor, stabilind valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400 de lei, ceea ce ar fi dus la majorari substanţiale ale veniturilor, cu pâna la 54%.

Refuzul deputaţilor de a introduce pe ordinea de zi o iniţiativă legislativă care a trecut de Senat şi de comisia de specialitate are şi un temei. Liderul FSLI, Aurel Cornea, ne-a precizat că deputaţii ar fi invocat Regulamentul Camerei, care prevede ca orice ordonanţă de urgenţă să fie depusă cu 5 zile înainte de a fi luată în discuţie. „Sunt cu totul decepţionat de atitudinea parlamentarilor, atunci când vine vorba de învăţământ. E limpede că educaţia devine prioritate naţională doar în campania electorală, când politicienii au nevoie de cadrele didactice pentru a-şi face imagine. Dacă deputaţii se împiedică de chestiuni formale, şi noi ne vom rezerva dreptul de a-i trata pe politicieni cu aceeaşi monedă, acum, în prag de alegeri parlamentare. O să ştim cum şi cu cine să votăm”, ne-a declarat liderul FSLI, Aurel Cornea.

La rândul său, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, Gheorghe Isvoranu s-a arătat nedumerit faţă de poziţia aleşilor. „Este o bătaie de joc. Parcă suntem nişte căţeluşi care stau după un gard cu zăbrele şi sunt amăgiţi de cineva care vine cu mâncare: „uite majorarea, nu e majorarea”! ne-a declarat Isvoranu. Pe de altă parte, liderul Federaţiei „Spiru Haret” se arată „încă puţin optimist” şi mizează pe „bunul simţ şi raţiunea politicienilor” că-şi vor îndeplini obligaţiile, după ce vor reveni, odihniţi, din vacanţă.

Când au cerut salarii mai mari cu 50%, cadrele didactice ştiau foarte bine pe ce se bazează. Bani la buget există, şi încă mulţi. Pe de o parte, procentul din PIB alocat pentru Educaţie a crescut, din 2007 în 2008, cu 0,8%. Pe de altă parte, proiectele educaţionale implementate sunt prea puţine, iar bugetul Ministerul Educaţiei rămâne pe plus. Intr-un singur an, MECT a restituit Ministerului de Finanţe circa 4.000 de miliarde de lei, bani necheltuiţi, din lipsa de proiecte. Acum, când există pe lângă bani şi voinţă politică, un proiect de lege ajunge să fie blocat, din lipsa de cvorum. La şedinţa de marţi au fost prezenţi doar 80 de deputaţi, preşedintele Camerei invocând lipsa de cvorum ca pretext pentru amânarea dezbaterilor pe marginea salariilor profesorilor. Deputatul Ecaterina Andronescu, rector UPB, ne-a declarat: „Problema salarizării este ţipată din toate părţile şi trebuie rezolvată, dacă vrem să mai facem învăţământ în România. Cât poţi să mai amâni rezolvarea? O să mă duc în fiecare zi la tribuna să iau cuvântul”. Temerea deputatului este că, odată încheiată vacanţa parlamentară, politicienii se vor concentra mai mult pe propriile campanii electorale. „Dacă această iniţiativă legislativă va fi pusă pe ordinea de zi, este greu să fie respinsă. Să văd eu cine ridică mâna, împotriva profesorilor, în an electoral”, a mai spus deputatul.

Sursa: www.gandul.ro

Niciun comentariu: