O iniţiativă a Ministerului de Interne permite poliţiştilor să beneficieze de indemnizaţii lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadă de 15 ani, ca să-şi cumpere o locuinţă.
Ministerul de Interne a redevenit agent imobiliar pentru angajaţii din sistem, odată cu proiectul de modificare a Legii privind Statutul poliţistului, prezentat luni. Potrivit viitoarei hotărâri de guvern, poliţiştii vor putea beneficia de „acordarea unei indemnizaţii lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadă ce nu poate depăşi 15 ani, ca formă de sprijin în vederea construirii sau cumpărării, în sistemul creditelor bancare, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală“, se susţine în proiect.
Agenţii care nu deţin locuinţă proprietate personală în localitatea în care sunt încadraţi sau la 30 de kilometri de aceasta îşi vor putea lua o locuinţă pe credit, cu rate plătite de stat timp de 15 ani. De asemenea, potrivit reglementărilor propuse, poliţiştii pot beneficia, alternativ, de compensaţia pentru chirie în cazul în care nu doresc să achiziţioneze o casă. Salariile de bază din cadrul Poliţiei încep de la 600 de lei şi ajung până la aproximativ 10.000 de lei, deci ajutorul statului ar putea fi undeva între 300 şi 5.000 de lei.
Practic, această iniţiativă a ministrului Cristian David, luată cu câteva luni înainte de alegeri, vine după celebrul scandal al locuinţelor de serviciu vândute de minister angajaţilor din poliţie în condiţii foarte avantajoase. Şi atunci era permisă cumpărarea locuinţei de serviciu, în cazul în care poliţistul nu deţinea o alta în localitatea unde îşi avea serviciul, ceea ce a permis multora să le cumpere în condiţiile în care mai aveau cel puţin o casă proprietate personală.
Sub justificarea că încearcă să elimine corupţia din sistem, iniţiatorii proiectului au mai propus, pe lângă povestea cu ratele la casă, şi despăgubiri în caz de rănire în timpul misiunii ori creşterea salariilor poliţiştilor în funcţie de activitate. În plus, poliţiştii vor mai beneficia de asistenţă juridică, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care va fi plătită de stat. „Se vor acorda despăgubiri agenţilor în cazurile de rănire în timpul serviciului, dar şi în situaţiile de invaliditate sau deces“, se specifică în actul normativ.
Sumele propuse în proiect pentru despăgubiri sunt cuprinse între 6.000 şi 20.000 de euro şi vor fi acordate sub formă de sprijin cu destinaţie specială. Noile norme urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009.
Sursa: www.cotidianul.ro
Ministerul de Interne a redevenit agent imobiliar pentru angajaţii din sistem, odată cu proiectul de modificare a Legii privind Statutul poliţistului, prezentat luni. Potrivit viitoarei hotărâri de guvern, poliţiştii vor putea beneficia de „acordarea unei indemnizaţii lunare de 50% din salariul de bază, pe o perioadă ce nu poate depăşi 15 ani, ca formă de sprijin în vederea construirii sau cumpărării, în sistemul creditelor bancare, o singură dată în timpul carierei, a unei locuinţe proprietate personală“, se susţine în proiect.
Agenţii care nu deţin locuinţă proprietate personală în localitatea în care sunt încadraţi sau la 30 de kilometri de aceasta îşi vor putea lua o locuinţă pe credit, cu rate plătite de stat timp de 15 ani. De asemenea, potrivit reglementărilor propuse, poliţiştii pot beneficia, alternativ, de compensaţia pentru chirie în cazul în care nu doresc să achiziţioneze o casă. Salariile de bază din cadrul Poliţiei încep de la 600 de lei şi ajung până la aproximativ 10.000 de lei, deci ajutorul statului ar putea fi undeva între 300 şi 5.000 de lei.
Practic, această iniţiativă a ministrului Cristian David, luată cu câteva luni înainte de alegeri, vine după celebrul scandal al locuinţelor de serviciu vândute de minister angajaţilor din poliţie în condiţii foarte avantajoase. Şi atunci era permisă cumpărarea locuinţei de serviciu, în cazul în care poliţistul nu deţinea o alta în localitatea unde îşi avea serviciul, ceea ce a permis multora să le cumpere în condiţiile în care mai aveau cel puţin o casă proprietate personală.
Sumele propuse în proiect pentru despăgubiri sunt cuprinse între 6.000 şi 20.000 de euro şi vor fi acordate sub formă de sprijin cu destinaţie specială. Noile norme urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2009.
Sursa: www.cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu