duminică, 28 februarie 2010

Precizări ale Ministerului Educaţiei referitoare la acordarea burselor pentru elevi

Referitor la plata burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Melania Vergu, face câteva precizări în legătură cu acordarea acestora:

„Conform Legii Învăţământului nr. 84/1995, «elevii şi studenţii de la cursurile de zi din învăţământul de stat pot beneficia de burse de performanţă, de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social».
Spre deosebire de bursele alocate studenţilor, pentru care bugetul este asigurat de Ministerul Educaţiei, bursele acordate elevilor din învăţământul preuniversitar (merit, studiu şi ajutor social) provin din bugetele locale, având ca sursele de finanţare cotele defalcate din impozitul pe venit, sume de echilibrare primite de la bugetul de stat şi veniturile proprii ale Consiliilor locale. În privinţa acestor burse, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) are ca sarcină legală instituirea criteriilor de acordare. Pentru a intra în posesia burselor, elevii depun dosarele la şcolile în care studiază, urmând ca după centralizarea şi verificarea legalităţii documentelor şi a solicitărilor, şcolile să trimită datele finale inspectoratelor şcolare judeţene, iar acestea la rândul său, consiliilor locale. Acestea din urmă decid cuantumul burselor în funcţie de bugetul disponibil.
Prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se asigură fondurile pentru bursele elevilor din Republica Moldova şi pentru bursa specială „Meritul olimpic", instituită prin Hotărâre de Guvern în beneficiul elevilor/studenţilor premiaţi la olimpiadele internaţionale pe discipline. Fondurile alocate în bugetul aferent anului 2010 pentru acoperirea cheltuielilor cu aceste tipuri de burse sunt de 7.014 mii RON (2.170 beneficiari). De asemenea, tot prin bugetul MECTS se derulează programele naţionale Bani de liceu (124.935 beneficiari - 179.906 mii RON), Euro 200 (22.500 beneficiari - 21.000 mii RON), asigurarea rechizitelor şcolare pentru elevii din medii şi familii defavorizate (767.894 beneficiari - 18.182 mii RON), transportul elevilor care fac naveta pe distanţe de până la 50 km (194.000 beneficiari - 80.000 mii RON) şi bursele studenţilor (297.968 beneficiari - 198.196 mii RON).
Luând în considerare această situaţie, MECTS informează opinia publică despre faptul că solicită Consiliilor locale să identifice căile prin care să pună în aplicare dispoziţiile Legii învăţământului nr. 84/1995.”

BIROUL DE PRESĂ
Sursa: www.edu.ro
Guvernul României a luat şi bursele elevilor. Majoritatea bugetelor locale nu vor dispune de banii necesari acordării acestor burse.

sâmbătă, 27 februarie 2010

Monitorul Oficial nr. 133/27.02.2010

Primul-Ministru
109. Decizie privind eliberarea domnului Marius Oprea din functia de presedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România .

Primul-Ministru
110. Decizie privind eliberarea domnului Dinu Zamfirescu din functia de presedinte al Institutului National pentru Memoria Exilului Românesc .

Primul-Ministru
111. Decizie pentru numirea domnului Ioan Stanomir în functia de presedinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc .

Primul-Ministru
112. Decizie pentru numirea domnului Vladimir Tismaneanu în functia de presedinte al Consiliului stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc .
Sursa: www.juridice.ro
Până la urmă tot au făcut mârşăvia. Nimic nu i-a putut opri. Este revoltător ceea ce s-a întâmplat.

vineri, 26 februarie 2010

În acest moment, şansa noastră este Crin Antonescu

Doar o duzină de filiale PNL şi-au mandatat delegaţii să voteze împotriva votării în bloc a unei echipe de conducere pe baza listei pe care liderul Crin Antonescu intenţionează să o propună la Congresul din 5-7 martie a.c. Mai toate organizaţiile judeţene au decis însă să susţină candidatura lui Antonescu la un nou mandat de preşedinte, acesta fiind perceput ca cea mai bună locomotivă electorală de care partidul dispune în acest moment. Surse liberale susţin că în aceste deciziii de susţinere luate de fiecare filială în parte a contat şi faptul că, în turneul făcut în teritoriu Antonescu a lăsat să se înţeleagă că viitorul său nucleu de conducere va fi compus în special din liderii de filialele cu performanţe la ultimele scrutinuri electorale. În paralel, liderul PNL caută să fisureze frontul adversarilor săi anti-liste, ofertându-i cu funcţii în viitoare echipă de conducere. Potrivit surselor citate, liderul PNL de Ilfov, Marian Petrache a părăsit aripa Tăriceanu. La fel şi Victor Paul Dobre. Ofertaţi au mai fost şi Dan Motreanu şi Teodor Athanasiu, care însă ar fi refuzat propunerile primite.

Viziunea de conducere propusă de Antonescu la Congres lasă în afara factorului decizional atât pe foştii preşedinţi de partid, precum Mircea Ionescu Quintus şi Călin Popescu Tăriceanu, cât şi mai important pe actualul prim-vicepreşedinte al partidului, Ludovic Orban. Presat de vicepreşedinţii din teritoriu, nemulţumiţi de modul în care Orban s-a implicat în alegerile interne ale unor filiale, Antonescu i-ar fi comunicat fostului său aliat că nu mai are cum să se regăsească în echipa pe care o va propune chiar dacă se decide să menţină funcţia de prim-vicepreşedinte.

De altfel, preşedintele PNL are de gând să propună la Congres votarea în bloc a unei liste cu peste 30 de liberali care vor compune viitorul Birou Politic Central al partidului. Cei 14-15 vicepreşedinţi vor avea o serie de atribuţii: strategie, relaţii externe, organizare internă etc. Sistemul uninominal de alegere ar urma să fie păstrat doar pentru liderul de partid, Antonescu dorind chiar extinderea acestui proces de alegere prin implicarea tuturor membrilor de partid prin intermediul unui referendum intern. De asemenea, Antonescu vrea ceva mai multă putere în PNL, drept de numire a viitorilor miniştri şi de revocare a lor şi a altor colegi cu funcţii în partid şi "o oarecare simplificare sau întărire a mecanismului preşedinte-secretar general, în sensul că BPC numeşte sau revocă secretarul general la propunerea preşedintelui".

Surse liberale susţin că liderul PNL intenţionează să rezerve majoritatea locurilor din conducerea centrală a partidului pentru şefii organizaţiilor judeţene cu rezultate bune în alegerile prezidenţiale. Din echipa de conducere a preşedintelui PNL, Crin Antonescu vor face parte lideri marcanţi ai partidului şi foşti susţinători ai lui Tăriceanu, precum Radu Stroe, Varujan Vosganian, Relu Fenechiu (Iaşi), Norica Nicolai, Romeo Stavarache (Bacău), Paul Victor Dobre (Galaţi), Dan Radu Ruşanu, Florian Popa (Bihor), Diana Tuşa sau Cristina Pocora.

Potrivit surselor citate, aproape 20 din cei 30 de membri ai viitorului Biroul Politic vor fi şefi de organizaţii judeţene. Printr-o astfel de strategie, Antonescu loveşte mai mulţi iepuri dintr-o lovitură: îi cointeresează ca susţinători ai proiectului său politic pe cei mai importanţi lideri de filiale şi, în acelaşi timp, previne la Delegaţia Permanentă şi la Congres succesul oricărei tentative de picare prin vot a sistemul de alegeri prin moţiuni.

Sursa: www.antena3.ro

Eu cred că PNL poate deveni principalul partid politic din România doar avându-l pe Crin Antonescu la conducere. Niciun alt lider al PNL de după Revoluţie nu a reuşit să obţină un rezultat mai bun în alegeri şi nu a stârnit un val de simpatie atât de mare. Şansa noastră este în acest moment Crin Antonescu. Am fost de la început un susţinător al sistemului de listă. Mă bucură faptul că majoritatea liderilor de filiale au înţeles că este în avantajul PNL să fie adoptat acest sistem de alegere a membrilor BPC al partidului. Mă surprinde faptul că nu-i regăsesc pe lista probabilă prezentată mai sus pe Andrei Chiliman, Alina Gorghiu, Mihai Voicu. Sunt convins că se vor regăsi şi ei în echipa de conducere.

joi, 25 februarie 2010

Locul lui Cristian Diaconescu nu este alături de Gabriel Oprea

Cristian Diaconescu ar putea deveni membru al PNL după ce şi-a depus demisia din PNL.
"Nu ştiu dacă mă voi duce în partidul lui Gabriel Oprea. Duminică seară m-a impresionat Crin Antonescu. Ai mei uitaseră că exist şi a fost singurul care m-a sunat şi mi-a spus că e alături de mine şi nu îşi închipuia că acest lucru se întâmplă. Dacă cineva, în acel moment, îmi punea în faţă adeziunea la PNL, o semnam".
Eu cred că în zilele următoare, Diaconescu va intra în PNL. Cu astfel de oameni alături de noi, bătălia pentru câştigarea alegerilor din 2012 va fi mai uşoară.

miercuri, 24 februarie 2010

Excursie la Buşteni în zilele de 20-21 martie

Pe 20 martie plecăm într-o excursie de 2 zile la Buşteni. Condiţiile de cazare sunt foarte bune: camere cu 2-3 locuri cu grup sanitar propriu, frigider şi televizor, acces la bucătărie, posibilitatea de a face grătar în curte. Plecarea va fi sâmbătă la 7,00 din Gara de Nord, iar întoarcerea duminică la ora 21,00. În cele 2 zile, vom face drumeţii , vom juca ping-pong, biliard, vom merge la săniuş pe pârtia Kalinderu din Buşteni, vom vizita Mănăstirea Caraiman, vom face grătar şi vom lega prietenii. Poate că vom merge şi la discotecă. Cazarea costă 40 lei de persoană. Înscrierile pentru cele 20 de locuri încep pe 1 martie.

Horaţiu Mălăele-ce mare actor!









marți, 23 februarie 2010

Faceţi linişte! Cei din Ministerul Educaţiei lucrează pentru noi


Ministerul Educaţiei lucrează în această perioadă la o lege care ar urma - printre altele - să reduca numărul de ore petrecute de elevi la scoală, să pregatească introducerea unor materii cumulative, precum ştiinţele, şi să impună profesori mai bine pregătiţi.
Ministrul Educaţiei speră ca legea – care va include multe dintre propunerile continute in raportul comisiei prezidentiale realizat de fostul ministru Mircea Miclea – sa poata fi inaintata Parlamentului în luna aprilie, dupa ce în prealabil va fi prezentată in Guvern, supusa dezbaterii publice si adoptata de Executiv. Daniel Funeriu isi doreste sa poata aplica prevederile noii legi din anul scolar 2010-2011.
Mircea Miclea afirma ca anumite aspecte din legea educatiei trebuie "radicalizate". Fostul ministru se refera in primul rand la numarul de ore din programul scolar. "Trebuie redus timpul petrecut de elevi la scoala sub 30 de ore pe saptamană, că dacă aduni orele in care acestia stau in banci si orele in care isi fac temele, acasa, atunci iti iese peste 8 ore de munca pe zi, ceea ce nu este normal", explica Miclea.
Radicalizarea vizeaza si modificarea curriculara, continua Miclea. "Este nevoie ca unele materii, precum fizica, biologia si chimia, sa fie cumulate intr-una singura: stiintele. Astfel, invatarea ar fi mai eficienta", conchide fostul consilider prezidential

Sindicatele din educatie sunt de acord cu majoritatea propunerilor asa-numitului raport Miclea, spune pentru ,,Romania Liberă'' presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea. Totusi, acesta spune ca mai trebuie negociate cel putin trei lucruri: titularizarea profesorilor - capitol la care sindicatele cer si cursuri de perfectionare, finantarea – pe care sindicalistii o vor realizata prin bani acordati direct unitatilor de invatamant, nu prin intermediul autoritatilor locale si managementul – reprezentantii profesorilor cerand ca in consiliul de administratie al scolilor sa fie incluse, in proportie de cel putin 50 la suta, cadrele didactice.

Sursa: www.romanialibera.ro
Cum se poate aplica această lege de la toamnă? Va fi un haos total. În această perioadă se fac încadrările pentru anul şcolar următor, se aprobă planul de şcolarizare se desfăşoară etape ale mişcării de personal didactic. Tot ceea ce se produce acum va fi dat peste cap atunci când va apărea noua lege. Şi dacă s-ar aplica noua lege din anul şcolar următor şi tot ar fi prea devreme.

luni, 22 februarie 2010

Dedicaţie pentru Adrian Mititelu



Craiova cere câştigarea meciului cu Dinamo la ,,masa verde'' cu 3-0 şi dezafilierea clubului Dinamo

"FC Universitatea Craiova va depune maine, 23 februarie 2010, la FRF si LPF o contestatie privind prezenta pe banca de rezerve a clubului Dinamo a unui oficial, in speta Florin Prunea, in calitate de delegat, la partida cu Universitatea Craiova, de ieri, 21 februarie.

Consideram ca s-au incalcat Regulamentele FIFA in mai multe randuri, prin existenta unui conflict calificat de interese, deoarece un angajat al Ferderatiei Romane de Fotbal a participat in calitate de oficial al clubului FC Dinamo la meciul Dinamo - Universitatea Craiova, disputat pe 21 februarie, din cadrul etapei a 18-a a Ligii I.
I. Conflictul de interese este vadit si prin prisma faptului ca Florin Prunea este trimis in judecata pentru trafic de influenta, in influentarea unor decizii ale unor foruri sportive, intr-un dosar penal in calitate de inculpat in infractiuni de coruptie pentru influentarea arbitrajelor unor meciuri, alaturi de Gheorghe Constantin, fost presedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor si tatal arbitrului meciului de aseara, Augustus Constantin, arbitru care, in mod evident, a defavorizat clubul nostru prin deciziile luate. Toate aceste aspecte se completeaza cu vizita presedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna, in data de 11 februarie 2010, la sediul FC Dinamo.
II. Delegarea de catre FC Dinamo la meciul cu Universitatea Craiova a unui oficial aflat in stare de suspendare, ca sanctiune disciplinara data de catre Comitetul de Urgenta a FRF, ca urmare a trimiterii in judecata a acestuia de catre DNA pentru infractiuni de coruptie in activitatea fotbalistica.
Mentionam ca in ambele situatii, Federatia Romana de Fotbal are datoria sa se autosesizeze si sa adopte masurile prevazute de regulamentele internationale si interne.
FRF este obligata sa asigure un cadru echidistant pentru disputarea competitiilor si sa asigure integritatea acestora, lucru care in acest caz nu s-a intamplat.
Va reamintim ca regulamentul FIFA pedepseste drastic incalcarile regulamentare de mai sus, mergandu-se pana la dezafilierea clubului sau entitatii juridice care comite astfel de incalcari."

Sursa: craiovamaxima.ro

Proiectul Legii Educaţiei Naţionale este ţinut la secret

Ţinută în secret mai ceva ca o armă nucleară, noua lege a educaţiei începe să se contureze treptat la sediul Ministerului Educaţiei.
„Evenimentul zilei” a reuşit să afle că proiectul de lege, care este încă în lucru, are în componenţă atât elemente din raportul comisiei prezidenţiale realizate de Mircea Miclea, cât şi din legea asumată, care a purtat marca Ecaterina Andronescu.
De exemplu, mai marii de la Educaţie, aflaţi acum „sub comanda” ministrului Daniel Funeriu, intenţionează să schimbe din nou desfăşurarea examenului de bacalaureat. Două dintre modificări: examenul să se dea într-o singură sesiune (adică o dată pe an), iar elevii care pică la una dintre probe să reia tot examenul în următorul an.
Mai exact, un tânăr care nu obţine notă de trecere la una dintre disciplinele de la examenul de maturitate va fi obligat, ca la următoarea sesiune să dea examen la toate probele şi nu doar la cea la care a picat, aşa cum era până acum. Totodată, Funeriu se gândeşte ca evaluările naţionale la terminarea clasei a IX-a, ultima din cadrul învă ţământului obligatoriu, să fie făcute după sisteme de punctaje din testele internaţionale, iar la liceele cu renume să se intre cu examen.
Mai vechi sau mai noi, atribuite unui ministru sau altuia, cele mai multe dintre hotărârile care trebuie incluse în noua lege sunt dorite de majoritatea oamenilor din educaţie. „Să se schimbe odată ceva că nu s-a mai făcut nimic concret de pe vremea lui Marga. Sunt modificări care vor fi greu de implementat, dar dacă nu începem de undeva nu vom reuşi niciodată să avansăm”, spun aceştia. Oficialii de la Educaţie speră ca noua lege să intre în vigoare începând cu anul şcolar 2010- 2011. Traseul acesteia, aşa cum l-au gândit ei, este ca săptămâna viitoare proiectul să meargă la guvern după care, în cel mai scurt timp, să ia drumul parlamentului.
În proiectul de lege după care va fi reorganizat învăţământul se mai prevede ca gimnaziul să cuprindă şi clasa a IX-a (o doleanţă mai veche a consilierului prezidenţial Mircea Miclea), dar şi ca anul pregătitor de la grădiniţă să facă parte din învăţământul obligatoriu.
În ciuda faptului că niciun document oficial nu reglementează încă gimnaziul de nouă clase, ministerul a început deja să facă simulări în teritoriu. Un exemplu este judeţul Dolj, unde inspectoratul şcolar a trimis deja o notă şcolilor prin care le cere ca „în perspectiva trecerii clasei a IX-a la învăţământul gimnazial” să raporteze dacă există spaţiu pentru şcolarizarea unei clase în plus şi de câte cadre didactice ar mai fi nevoie.
În spatele acestei schimbări, Liviu Pop de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, vede o altă intenţie: „Nu cred că principala problemă a trecerii clasei a IX-a la gimnaziu e problema de fond a învăţământului românesc, însă dacă se introduce şi clasa pregătitoare pot să remarc un singur lucru: învăţământul obligatoriu şi gratuit se va opri la nivelul învăţământului gimnazial. Şansele de a finaliza liceul pentru elevii din România o să fie din ce în ce mai mici şi nu vreau să mă gândesc că liceele teoretice sau tehnologice o să reuşească în trei ani să facă o pregătire de calitate”.
Sursa: www.evz.ro
Mulţi colegi nu cred că legea se va aplica din anul şcolar următor. Eu sunt convins că se vor aplica măcar unele dintre prevederi, iar începând cu anul şcolar 2011-2012 legea se va aplica în totalitate. Există şi varianta ca ea să nu treacă de Parlament, dar speranţele ca acest lucru să se întâmple sunt totuşi mici.

duminică, 21 februarie 2010

Mi-a reţinut atenţia un comentariu de pe blogul lui Codrin Scutaru

De pe blogul lui Codrin Scutaru am preluat acest comentariu. Mi se pare extrem de interesant şi cred că ar trebui să reflectăm cu toţii asupra celor semnalate de acest anonim. Nu fac decât să preiau acest comentariu fără să intervin cu nimic asupra celor scrise. E dur şi poate că nu este nimic adevărat. Dar dacă gorjeanul are dreptate?

,,Am toata admiratia pentru dumneavoastra domnule Crin Antonescu. Eu sunt unul dintre gorjenii care v-am votat. V-am votat in primul rand pentru ca sunteti un om nepatat, apoi pentru ca sunteti integru si apoi pentru ca sunteti liberal. Dumneavoastra ar fi trebuit sa fiti presedintele Romaniei daca alegerile s-ar fi facut corect. Totusi, am sa va imput unele probleme si anume:
1. Intr-un judet ca Gorjul, unde Gheorghe Tatarascu - prim ministru liberal, a construit Uzina Mecanica Sadu, renumita in tara si in strainatate, a construit Fabrica de Tigarete, deschizand astfel portile Gorjului, un judet de altfel sarac. In alta ordine de idei, Gheorghe Tatarescu si sotia sa Aretia l-au ajutat pe Brancusi sa realizeze capodoperele : Masa Tacerii, Aleea Sacaunelor, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului, opere prin care, noi gorjenii ne afirmam si daorita carora avem mare noroc. De ce intr-un astfel de judet, al carui destin a fost legat din fasa cu destinul Partidului National Liberal - ati lasat ca un INFRACTOR, DETRACTOR, COMUNIST, SECURIST si BARON , in persoana lui MOREGA ILIE sa conduca Partidul National Liberal. Stiti ca acest om a dat afara 33 personalitati renumite ale Gorjului - avocati, profesori universitari si renumiti oameni de afaceri gorjeni? Stiti ca noi, toti oamenii de afaceri gorjeni, daca nu ar fi acest infracor de drept comun, am fi alaturi de liberali si am sprijini acest partid NECONDITIONAT? Stiti ca acest infractor de drept comun, este singurul om politic din Gorjul de dupa 1989 care ne-a amenintat, santajat si a trimis organele de control (finante, garda financiara, OPC, Garda de Mediu, DSVSA etc.) ca sa ne controleze si ca sa-i dam lui birul atunci cand ati fost la putere? Stiti ca aceasta CREATURA CU INFATISARE DE OM SI CU SUFLET DE DEMON a supt resursele PNL la maximum doar in interesul sau personal?
2. Daca Morega - comunistul, infractorul, detractorul si securisto-ccomunistul nu ar fi la dumneavoastra in partid mare sef baron de Gorj, atunci liberalii ar creste cu cel putin 10-15% in optiunea electoratului.

Sorry mister Antonescu - in acest caz, nu va respect si nu va respect nu pentru ca nu sunteti demn de respectul meu ci pentru ca i-ati luat apararea atunci cand era cel mai prielnic moment sa scapati de el. PRACTIC L-ATI LUAT IN BRATE DOMNULE ANTONESCU si asta nu va aduce respectul gorjenilor!
Sperasem ca dupa 1989 ati putea fi primul om care nu e comunist, securist sau care nu este la mana securistilor si care ar putea sa fie Presedintele Romaniei, dar m-am inselat si astfel mi-ati lasat un gust amar, domnule Antonescu.''

Floriana Jucan spune că Diaconescu a fost forţat să nu mai candideze


Cristian Diaconescu ar fi fost forţat să-şi retragă candidatura la şefia PSD. Afirmaţia a venit din partea jurnalistei Floriana Jucan, care a declarat că a primit, spre publicare, 36 de pagini de monitorizare, însoţite de suport video, în care social-democratul ar fi fost surprins în mai multe situaţii "compromiţătoare".

Se pare că gestul lui Cristian Diaconescu de a-şi retrage candidatura nu a fost deloc simbolic. Potrivit jurnalistei Floriana Jucan, social-democratul ar fi fost monitorizat, în perioada 1-10 februarie, de un serviciu a cărui identitate a rămas, încă, secretă.

În urma monitorizărilor, Diaconescu ar fi fost surprins în ipostaze suspecte, chiar denigratoare. Printre acestea se numără o vizită de patru ore la un "controversat om de afaceri", dar şi anumite aspecte care ţin de viaţa privată a social-democratului.

"Această monitorizare este adevărată. Cristian Diaconescu este monitorizat non-stop, de când merge cu soţia la cumpărături, până când merge la sediul SRI din Piaţa Constituţiei, sau când merge într-o vizită de patru ore, pe 5 februarie, la reşedinţa unui controversat om de afaceri. Ce m-a uimit la Diaconescu este că, în toată această perioadă, se deghizează: îşi pune fes pe cap, parchează pe străzi lăturalnice, îşi pune ochelari, deci are ceva de ascuns", a spus, la Realitatea TV, Floriana Jucan.

"Nu aş fi adus în discuţie acest subiect (cum n-am facut-o de altfel, în ultimele şapte zile de când îl cunoşteam) dacă astă seară, cu doar câteva ore înainte de vot, Cristian Diaconescu nu ar fi anunţat, surprinzător, că se retrage pentru a-l sprijini pe Mircea Geoană. În cele zece zile de viaţă, fostul ministru de Externe a avut mai multe întâlniri pe care cu siguranţă nu ar vrea să le vadă făcute publice. Am decis să îi înmânez întreg dosarul domniei sale, lăsându-i posibilitatea să se explice dacă doreşte acest fapt", scrie Floriana Jucan.

Sursa: www.realitatea.net

În ce ţară trăim? De ce au murit atâţia oameni nevinovaţi în Decembrie 1989, dacă tot nu ne-am câştigat libertatea? Este nevoie de atâtea servicii secrete doar ca să le folosească unii împotriva altora? Îmi pare rău de Cristian Diaconescu. Era unul dintre candidaţii cu şanse reale la câştigarea alegerilor în PSD





sâmbătă, 20 februarie 2010

Nu mai sunt vicepreşedinte al S.I.P. sector 1

Nu mi-am mai depus candidatura pentru nicio funcţie în Biroul Executiv al S.I.P. sector 1. Oricum locul meu nu era în echipa aceea. Am promis că nu voi mai candida şi mi-am ţinut promisiunea. Acum sunt mult mai liniştit. Funcţia de vicepreşedinte al S.I.P. sector 1 mi-a adus numai necazuri. Bine că s-a terminat. Am pierdut prea mult timp şi am suferit prea mult. Am multe planuri de viitor şi vreau să fac mai mult pentru mine şi pentru breasla căreia îi aparţin. Într-un anume fel, voi rămâne pe baricade şi voi avea mai multă libertate de acţiune. Le urez succes celor care au fost (re) aleşi în Biroul Executiv.

Conferinţa de alegeri la S.I.P. sector 1

I-am dăruit acestui sindicat o mare parte din tinereţea mea. În ultimii 4 ani am fost vicepreşedinte, deşi candidasem în octombrie 2005 şi pentru funcţia de preşedinte. N-am fost ales atunci preşedinte, deşi atunci a fost momentul meu de glorie în mişcarea sindicală. Pentru mine, aceşti ultimi 4 ani au fost ani pierduţi. Acum nu mai candidez pentru nicio funcţie, dar le urez succes noilor vechi membri ai Biroului Executiv. Cred că se anunţă vremuri din ce în ce mai grele pentru mişcarea sindicală. Ca lider de unitate şcolară, voi mai rămâne o vreme pe baricade şi voi încerca să fac tot ceea ce depinde de mine ca să ne fie puţin mai bine.

vineri, 19 februarie 2010

Întotdeauna voi iubi cântecele lui Cristian Paţurcă



În anii '90 Cristian Paţurcă era un idol al studenţilor bucureşteni. La toate mitingurile şi petrecerile studenţeşti cântam cântecele lui. Anii au trecut, dar eu păstrez în suflet amintiri plăcute din acei ani. De multe ori ascult cu plăcere acele cântece. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să discut cu el niciodată, deşi am fost de câteva ori la concertele lui. Cred că ar trebui să medităm asupra confesiunilor sale prezentate în articolul din ,,Evenimentul Zilei''.
„Libertatea o aveam, n-am ştiut ce să facem cu ea. Dacă m-aş întoarce în timp, aş face la fel. Aş încerca însă să evit boala. Îmi pare rău că, în ’90, n-am luat un Kalaşnikov şi să-i împuşc pe toţi cei din frunte. Eram în birou şi cu Iliescu, şi cu Brucan, cu Petre Roman... Aş fi scăpat ţara de ei. Am fost un naiv, am crezut în nişte idealuri. «Lasă-i, bă, că pe ăştia-i judecă poporul», ziceam. I-a judecat pe naiba. Am făcut revoluţia boschetarilor. Asta am ajuns, un boschetar! Exact aşa să scrieţi!”.
„Da, am greşit şi eu, dar din cauza sistemului am ajuns boschetar. Constantinescu a fost cea mai mare dezamăgire, a minţit, n-a făcut reformă, n-a renunţat la comunism. Nu prea l-am mai vazut de la pupăturile din ’96. Ultima dată doar ne-am salutat şi-atât”
„Este încă la putere. El face în aşa fel încât mereu cade în picioare. Nu se retrage, iar, dacă ar face-o, ar trebui să-şi rezerve un loc la Jilava”. (despre Ion Iliescu)
„Marian Munteanu a luat-o cu afacerile, n-a mai băgat în seamă pe nimeni. Da, a ajuns şi ăsta mare şi tare''.
„Dacă nu venea Revoluţia cântam, aş fi dus-o bine. Vedetele de azi sunt, de fapt, nişte pârliţi care habar n-au de muzică”
„Politicienii au rămas la fel, nişte trădători”.

Sursa: www.evz.ro

miercuri, 17 februarie 2010

Pentru doamnele profesoare de limba şi literatura română, din tot sufletul, o poezie recitată de Moţu' Pittiş

Să râdem cu Antonie Solomon

"Elena Udrea, poate o să vă surprindă, dar este o femeie de cultură. Portul Cetate înseamnă o pată de culoare în acest judeţ negru, iar Elena Udrea vrea să ajute Doljul, de altfel este singurul ministru din Guvernul Boc care vrea să ajute această zonă. Dacă o să vină, nu o să vină să se plimbe. Poate sta bine mersi la Bucureşti", a afirmat Antonie Solomon, primarul democrat-liberal al Craiovei, citat de Mediafax.

Întrebat de ce o consideră pe Elena Udrea "o femeie de cultură", Solomon a răspuns că "a terminat o facultate, vorbeşte foarte bine, este citită".

Sursa: www.evz.ro

Antonie Solomon explică într-un mod original sintagma ,,om de cultură''. La cât de multe facultăţi există astăzi în România, ar însemna că avem cel mai mare număr de oameni de cultură din U.E., poate chiar din lume.

Tatiana Marinescu a fost eleva noastră

Tatiana Marinescu a devenit imaginea Barracuda, una dintre cele mai cunoscute firme italiene de echipament şi accesorii moto. Totodată, ea a realizat un pictorial de promovare, alături de renumitul pilot iberic Jorge Lorenzo, dublu campion mondial la categora 250 cc şi vicecampion al Moto GP.
În vârstă de 25 de ani, Tatiana este o româncă în plină ascensiune în showbiz. Aducând puţin cu Angelina Jolie, tânăra este animatoare într-un show de divertisment din Turcia şi face naveta săptămânal la Milano, pentru a defila pe podiumurile din Capitala Modei.
Sursa: www.vdtonline.ro

După ce a cucerit Turcia, unde are un show de televiziune, fosta noastră elevă este acum bomba sexy a Italiei. În cei 4 ani cât a fost eleva noastră, a terminat liceul prin 2001-2002, am remarcat nu numai că era foarte frumoasă, ci şi că avea foarte mult bun simţ. Bravo ei că a ajuns vedetă în străinătate. Poate că dacă rămânea în România nu ar fi căpătat atâta notorietate.









Reforma curriculară: prioritate pe agenda ministrului Educaţiei



Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dl. Daniel Petru Funeriu, a declarat astăzi, 16 februarie, la dezbaterea organizată de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, că reforma curriculară este prinicpala prioritate a mandatului său. „Curriculumul e cea mai importantă parte a sistemului educaţional. Modernizarea curriculară este o prioritate a mandatului meu, dar curriculum-ul trebuie să fie perfect corelat şi cu evaluarea şi cu ciclurile de învăţământ", a declarat ministrul Educaţiei.
Ministrul Daniel Petru Funeriu a susţinut că restructurarea curriculară este absolut necesară, deoarece în actuala sa formă, curriculumul este principala sursă a inechităţii din sistemul de învăţământ românesc. „Avem două opţiuni. Prima opţiune este aceea să ne grăbim şi să încercăm să venim cu un nou curriculum încă din anul şcolar 2010-2011. Angajamentul meu este clar: să avem un curriculum cel târziu în anul şcolar 2011-2012. Voi vedea care este raportul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, fundamentarea acestuia şi conţinutul acestui raport şi dacă în acest an este raţional să avem un nou curriculum. S-ar putea să descoperim că este raţional să-l avem doar pentru clasele de intrare în cicluri - clasa I-a, a V-a şi a IX-a. Trebuie, aşadar, să vedem lucrurile într-un mod foarte echilibrat. Opţiunea mea este să ne grăbim, dar nu să ne pripim", a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.
Ministrul Educaţiei a mai spus că elevii şi părinţii ar trebui să fie centrul de greutate al discuţiei din jurul şcolii: Părinţii trebuie să capete un rol mult mai important şi în definirea curriculumului şi în modul de administrare a şcolii. De aceea, opţiunea majoră pe care ministerul o are este ca părinţii să fie prezenţi în proporţie de 1/3 în administraţia fiecărei şcoli, iar 20% din curriculum să poată să fie decis la nivelul şcolii. Cred că această componentă locală este deosebit de importantă, inclusiv în ceea ce priveşte curriculumul".
Dezbaterea organizată astăzi la Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a avut ca subiect conţinutul manualelor de limba română şi istorie din ciclul primar şi al manualelor de limba şi literatura română din ciclul gimnazial.
BIROUL DE PRESĂ
Sursa: www.edu.ro

marți, 16 februarie 2010

Românii cred că medicii şi profesorii merită cele mai mari salarii

Medicii şi profesorii ar trebui să aibă cele mai mari venituri. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.

Cu un procent de peste 39%, medicii se situează pe primul loc în aprecierile românilor, urmaţi îndeaproape de profesori, cu aproximativ un sfert dintre preferinţe – 23,68%. Locul trei este ocupat de cercetători, cu 16,94% dintre voturile participanţilor la sondaj.

Nu la fel de meritorii sunt, în opinia românilor, judecătorii sau poliţiştii – aceste două categorii profesionale au obţinut în evaluările privind recompensele salariale sub cinci procente (4,99%), respectiv, 3,68%. La coada clasamentului se situează parlamentarii (2,45%), procurorii (2,18%) şi funcţionarii din diverse insituţii publice (primării – 0,95%, insituţii culturale – 0,8% şi ministere – 0,47%).

Sursa: www.evz.ro

Dacă românii consideră astfel, atunci Băsescu şi Boc nu sunt români? De fapt aşa şi este. Ei sunt pedelişti. Ce bine ar fi ca şi de această dată Băsescu şi Boc să ţină cont de ceea ce doresc românii. Parcă aşa ne prostesc ei cu rezultatele referendumului, nu?


Putem învăţa să fim toleranţi

Recomand tuturor filmul ,,Şatra'' regizat de Emil Loteanu. Poate că îi veţi înţelege mai bine pe rromi. Şi ei sunt oameni. Şi ei sunt cetăţeni români. Au şi ei, ca şi noi, uscăturile lor. Dar nu trebuie respinşi doar pentru că sunt rromi. Noi avem în Media destul de mulţi elevi rromi. Nu putem să îi tratăm altfel decât pe ceilalţi. Unii dintre ei sunt copii deosebiţi.


duminică, 14 februarie 2010

Ce riscaţi dacă intraţi pe mâna recuperatorilor de credite

După o perioadă în care instituţiile de credit au restructurat împrumuturile devenite pentru mulţi o pova­ră, acum trag linie şi socotesc: cei care nu pot plăti vor fi executaţi silit, e verdictul bancherilor. „Nu prelungim agonia unui bolnav, chiar dacă recuperăm doar 20-30% din creditele de consum.“ Şi clienţii vor avea de pierdut: imobilul ipotecat poate fi vân­dut de bancă cu 25% sub valoarea de piaţă, iar dacă suma nu aco­peră valoarea restanţei, riscă să piardă şi alte bunuri sau o parte din venituri.
„Problema mea e urmă­toa­rea: Am un credit la bancă, am avut probleme la un mo­ment dat şi nu am plătit o pe­­rioa­dă. Când am vrut să reiau plă­ţile, banca mi-a spus că a cesio­nat împrumutul unei firme de re­cu­perare de creanţe şi cu ei trebuie să discut în continuare. Aceştia m-au chemat să semnăm un acord de evitare a execu­tării silite, în ur­mă­toarele condiţii: timp de 11 luni plătesc o rată fixă, iar în a 12-a lună trebuie să achit restul da­toriei, în cazul meu 32.000 de euro. Dacă nu pot plăti, mă execută. Dacă nu semnez planul de eşalo­nare, mă execu­tă silit acum. Dar eu nu pot plăti toa­tă suma şi nu vreau să pierd lo­cu­inţa. Ce fac?“, întreabă cli­entul u­nei bănci.
„Clientul respectiv s-a trezit prea târziu. Singura opţiune este să negocieze cu firma de recuperare a cre­ditului o soluţie cât mai conve­na­­bilă pentru el“, spune Cornel Co­jocaru, purtătorul de cuvânt al BCR. Res­tan­ţierul nu mai are nicio speranţă pentru a reveni în situaţia de a relua plata ratelor, conform sca­­denţarului iniţial al împrumu­tu­lui convenit cu banca. Pentru că, spun bancherii, cei care au ajuns pe mâna recupera­to­rilor sunt în ge­ne­ral clienţi rău-platnici, care au în­târziat foarte mult cu plata rate­lor şi nu au reuşit să găsească, îm­preună cu banca, o soluţie amiabilă de reeşalonare a da­toriilor. BCR tri­mite clienţilor pri­ma scrisoare de a­vertizare după 15 zile de întârziere la plata unui cre­dit, apoi după 30 de zile, moment în care clientul este raportat la Biroul de Credit. Ul­te­rior, banca încearcă în continua­re să determine clientul să reia pla­ta ratelor şi să găsească o soluţie de restructurare a împrumutului. În­să lucrurile se complică dacă întâr­zie­rea depăşeşte 90 de zile, mo­ment în care creditul este clasificat drept pierdere, iar banca trebuie să constituie provizioane cu o valoare egală cu restanţa. „Cu toa­te acestea, dosarul mai rămâne în bancă alte câteva luni, timp în care se încearcă negocieri cu clientul şi abia apoi este trimis către o firmă de recupe­ra­re a creanţelor. Dar din acel mo­ment nu se mai poate face ni­mic“, precizează Cojocaru. Acesta îi sfă­tu­ieşte pe cei care au probleme cu a­chitarea ratelor la credite să ia le­gă­tura cu banca rapid, chiar şi a­tunci când doar anticipează apari­ţia u­nor probleme în viitor, astfel încât să existe timp pentru analizarea pro­blemei împreună cu finanţato­rul şi să se găsească o soluţie de ie­şi­re din criză.
Amânarea cât mai mult posibil a plăţii restanţelor, conform pre­ju­decăţii că „banca nu-mi poate face ni­mic“, sau cedarea benevolă a ipo­tecii pentru a fi vândută de bancă, în speranţa că astfel se scapă mai ief­tin, sunt variante perdante pentru restanţieri. Băncile nu mai ezi­tă acum să-şi trimită clienţii cu care nu poate coopera pe mâna compa­niilor de recuperare de creanţe, în cazul creditelor de consum, sau să treacă la executarea silită a imobile­lor în cazul creditelor ipotecare. „În general, nu vom prelungi perioade­le de restructurare, vom trece la exe­cutarea silită a celor care nu-şi pot rambursa creditele. Nu vrem să prelungim agonia“, explică Mihai Bogza, preşedintele Bancpost. Efectul: numai în ianuarie, firma de re­cuperare a debitelor APS România a primit de la bănci 120.000 de cre­dite neperformante pentru a fi ad­ministrate, în valoare de 25 de mi­lioane de euro. Dar cea mai mare pro­blemă este vânzarea imobilului scos la licitaţie cu o valoare redusă cu 25%, aşa cum permite legea, pentru valorificarea rapidă a creanţei. În acest caz, dacă se ia în calcul şi de­valorizarea preţurilor de pe pia­ţa imobiliară, există riscul ca din executarea ipotecii să se acopere doar jumătate din datorie. Numai că, avertizează bancherii, debitorul trebuie să acopere şi restul datoriei, din valorificarea altor bunuri, precum maşini, obiecte de uz casnic sau veniturile lunare, ceea ce în­seamnă alte pierderi.
Sursa: www.sfin.ro
Mulţi dintre noi avem credite la bănci. E bine să ştie toată lumea ce se poate întâmpla. Să ne ferească Dumnezeu!

sâmbătă, 13 februarie 2010

Marian Pîrşă a încetat din viaţă după ce a luptat cu boala mai mulţi ani

Fostul jucator al celor de la Sheriff Tiraspol nascut la Vladeni, langa Targoviste, Marian Pîrşă a incetat din viata dupa mai multi ani in care s-a luptat cu boala, dar n-a reusit sa supravietuiasca

A dovedit talent de mic, fiind in vizorul marilor cluburi, chiar junior fiind. Cariera lui Marian, jucator nascut la 3 aprilie 1986, a inceput la Moreni, de unde Astra Ploiesti l-a cumparat, pentru circa 2000 dolari, ca junior, in mandatul de presedinte a lui Petre Buduru.

O data cu fuziunea dintre cele doua echipe prahovene Astra si Petrolul, fotbalistul a fost legitimat la Petrolul, cu care a devenit vice-campion al Romaniei, international de juniori si a fost testat de Florin Marin, aflat atunci la carma Nationalei de tineret. A debutat in Divizia B, sub comanda lui Vasile Cosarek, fiind unul dintre golgeterii echipei. Apoi, in mandatul lui Valeriu Rachita, a adus calificarea Petrolului in semifinalele Cupei Romaniei, marcand golul trei in meciul castigat cu Politehnica Timisoara.


A intrat apoi in conflict cu clubul , dupa ce a semnat un contract de reprezentare cu impresarul israelian Ran Dayan. Din acest motiv, a fost scos din lot si apoi imprumutat la Targoviste, unde a jucat returul lui 2005-2006. De aici, Petrolul a fost de acord sa-l imprumute, 2 ani, la Sheriff Tiraspol, pana in mai 2008, cu optiune de cumparare. Dupa un tur de campionat perfect in tricoul lui Sheriff Tiraspol, cu 8 goluri marcate, Marian Pîrşă a ajuns in infern atunci cand se astepta mai putin.


Marian intrase deja in atentia cluburilor din Rusia, care recruteaza talente din Moldova, doua echipe din primul esalon interesandu-se de un transfer al romanului, dupa evolutiile bune din preliminariile Ligii Campionilor. Astfel, Sheriff era pe cale sa faca o afacere foarte buna, daca nu ar fi aparut aceste probleme, conform unor surse, moldovenii avand de achitat, catre Petrolul, o clauza de 200.000 dolari, pentru transferul definitiv al jucatorului, reamintim imprumutul a fost dat de clubul ploiestean pe doi ani, profitul acestora, dupa o eventuala revanzare depasind lejer un milion de dolari.


Un simplu control medical facut de club in decembrie 2006 i-a dat toata viata peste cap. A aflat ca are noduli la muschii fesieri ai piciorului stang. Nimic nu prevestea nenorocirea ce s-a abatut asupra lui Pîrşă, care, anterior controlului, a resimtit unele dureri in zona posteriorului. Sheriff se afla in plin campionat si Marian a continuat sa joace, pana la finalul turului. In ianuarie 2007, odata pregatirile reluate, acesta a efectuat cantonamentul, dar durerile s-au intetit. Clubul a decis sa efectueze inca un control, la cel mai bun spital din Chisinau (la precedentele vizite medicale fotbalistul a fost declarat apt) si de aici, problemele au fost confirmate partial, acesta a fost trimis in Germania, la una dintre cele mai bune clinici de oncologie, in Regensburg.


Dupa recoltarea biopsiei, verdictul medicilor a fost crunt: nodulii sunt de natura cancerigena. Din acel moment, viata jucatorului a luat deja o alta turnura, el trebuind sa incepa chimioterapia. Din pacate pentru jucator, tratamentul nu a avut nici un efect, motiv pentru care boala a evoluat. Astfel a fost nevoie ca in mai 2007 el sa fie operat prima data la Clinica Oncologica din Ingolstadt de noduli cancerigeni la muschii fesieri. Au urmat drumuri intre tara si Germania, in speranta ca totul va fi in regula din punct de vedere al sanatatii, dar sperantele au fost desarte. Starea lui de sanatate a fost din ce in ce mai rea, motiv pentru care a fost din nou operat, la aceiasi clinica.


Controalele medicale si radiografiile efectuate anterior au aratat ca avea 4 noduli la plamanul stang, atunci cand a fost urcat pe masa de operatie. Din pacate pentru fotbalist, medicii au nevoiti sa reanalizeze totul dupa ce l-au deschis. Avea sase noduli, nu patru, pe care i-au extirpat imediat, iar el a trecut la un regim sever de recuperare. Avand in vedere rapiditatea cu care se multiplica cancerul, medicii au decis sa il reanalizeze, dupa numai 3 luni de la interventie, si la plamanul drept, lucru ce urmeaza sa fie facut in aceste zile. La clinica unde a fost operat a treia oara se afla si internationalul german Klose care cutremurat de soarta tragica alui Marian s-a fotografiat alaturi de acesta si i-a daruit tricouri.

Sursa: www.gsp.ro

Dumnezeu să îl odihnească! Avea doar 24 de ani. După Mihai Baicu, decedat în 2009, un alt fotbalist tânăr a plecat dintre noi.

vineri, 12 februarie 2010

Profesorii nu vor fi plătiţi pentru participarea la examenul de bacalaureat

Profesorii primesc o nouă lovitură. Supraveghetorii şi corectorii care vor asista la examenul de bacalaureat nu vor fi plătiţi. Sindicaliştii atrag atenţia asupra faptului că în bugetul ministerului nu sunt prevăzute sume speciale pentru acest lucru.

Ministerul Educaţiei nu a stabilit sumele care vor fi alocate pentru plata profesorilor care participă la examenul de bacalaureat. În aceste condiţii există riscul ca profesorii să nu fie plătiţi, ceea ce nemulţumeşte sindicatele din învăţământ.

Profesorii, spun sindicatele, au o singură soluţie în acest caz: să nu participe la supraveghere şi corectare.

aici
Este sigur faptul că probele orale nu se vor plăti deoarece ele se desfăşoară în timpul programului de lucru. Noi sperăm ca măcar participarea la corectarea lucrărilor scrise să se plătească. Cum ar putea o mare parte dintre profesori să nu participe la supraveghere şi la evaluare când sunt obligaţi de către directori să se înscrie? Ce simplu este pentru liderii noştri de sindicat să vorbească. Dar ce greu le este atunci când trebuie să acţioneze.

Examenul de bacalaureat 2010


La examenul de bacalaureat, anul acesta absolvenţii vor susţine trei probe scrise şi trei probe orale, după noua metodologie.
Calendarul este următorul:
  • 15-17 februarie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice în limba română
  • 19-29 aprilie - proba de evaluare a competenţelor digitale
  • 31 mai - 4 iunie - proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă străină
  • 28 iunie - proba scrisă la limba şi literatura română
  • 30 iunie - proba scrisă la matematică pentru profilul real, la istorie pentru uman
  • 2 iulie - proba scrisă a specializării
  • 3 iulie - afişarea rezultatelor si depunerea contestaţiilor
  • 5-6 iulie - rezolvarea contestaţiilor
  • 7 iulie- afişarea rezultatelor finale






Absolvenţii din promoţiile anterioare vor putea susţine bacalaureatul în două sesiuni speciale, prima organizată în perioada 31 mai - 2 iunie, iar a doua în intervalul 23 august - 3 septembrie, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei.

Vom avea mai multe zile libere în 2010

În acest an vom avea, în premieră, zile libere în 7 şi 8 iunie, cele două zile de Rusalii, şi în 15 august, de Sfânta Maria Mare.
În 2009 vom avea 11 zile libere, cu trei mai mult decât în anii trecuţi. Este vorba de 1 şi 2 ianuarie, 19 şi 20 aprilie, adică prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai (Ziua Muncii), 7 şi 8 iunie, (cele două zile de Rusalii), 15 august, când creştinii sarbătoresc Sfânta Marie Mare, 1 decembrie- Ziua Naţională a României, 25 şi 26 decembrie, respectiv primele două zile de Crăciun.

Buşteni-februarie 2010




















UDMR cere ca limba maghiară să fie limbă oficială nu numai în secuime, ci în toată Transilvania

,,Limba maghiară este oficială de facto în secuime, dar UDMR vrea ca aceasta să fie şi de iure oficială în toată Transilvania'', a afirmat joi, preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad. El a declarat că nu este o noutate ceea ce solicită Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), şi anume declararea limbii maghiare ca limbă oficială în Ţinutul Secuiesc.

Antal a amintit că şi reprezentanţii UDMR "au spus, au scris, au vorbit de foarte multe ori despre necesitatea legalizării limbii maghiare în Transilvania", iar Uniunea nu s-a referit doar la secuime, unde "de facto limba maghiară oarecum este o limbă oficială".

"La anumite instituţii militarizate acest lucru încă nu se aplică, ceea ce este o problemă, dar de facto în secuime limba maghiară este limbă oficială", a spus Antal.

"Asta a spus întotdeauna UDMR, ca pe lângă limba română, şi limba maghiară să fie limbă oficială în Transilvania", a afirmat liderul UDMR Sfântu Gheorghe.

Comisia Permanentă a Adunării Aleşilor Locali din Ţinutul Secuiesc a făcut public un proiect de hotărâre privind oficializarea limbii maghiare în regiune şi, potrivit documentului, autorităţile publice vor trebui să asigure condiţiile care oferă deplina egalitate a limbilor maghiară şi română.

Proiectul are patru puncte, dintre care primul prevede că "limba maghiară este limbă oficială în Ţinutul Secuiesc, având un statut identic cu limba oficială a statului".

Sursa: www.antena3.ro

De ce nu ar fi limbă oficială în toată România? Reprezentanţii UDMR sunt modeşti. Ar putea să ceară chiar schimbarea denumirii ţării noastre. Cum s-ar putea numi altfel România astfel încât să fie mulţumiţi cei din UDMR?

Să fim serioşi. Deja este prea mult faptul că UDMR este aproape tot timpul la guvernare.

joi, 11 februarie 2010

Susţin sistemul de listă

,,La această oră, singurul candidat susţinut de majoritatea covârşitoare a PNL este Crin Antonescu. El este liderul indiscutabil al partidului, datorită rezultatului bun obţinut la alegerile prezidenţiale. Nici un alt contracandidat nu va putea să îl învingă. Se poate discuta cine va face parte din echipa de conducere, dar nu cred că Antonescu poate fi învins.''(Dan Radu Ruşanu)
Deşi nu sunt (încă) membru al PNL, exprim şi eu opinia că este necesar, în contextul politic actual, sistemul de alegere a membrilor Biroului Politic Central propus de Crin Antonescu. M-aş bucura ca din lista propusă de Crin Antonescu să facă parte şi Ludovic Orban, Călin Popescu-Tăriceanu, Andrei Chiliman, Radu Stroe, Mihai Voicu, Alina Gorghiu, Gabriel Berca, Norica Nicolai, Varujan Vosganian, Mircea Diaconu, Romeo Stavarache. PNL nu îşi poate permite să piardă niciunul dintre aceşti importanţi oameni politici. Avem nevoie de toţi pentru ca partidul să crească în anii următori şi să ajungă să împlinească speranţele noastre.

marți, 9 februarie 2010

Recomandări pentru reducerea violenţei în şcoli

Grupul de lucru constituit în urma dezbaterii organizate pe 1 februarie, la Palatul Parlamentului, de către doamna deputat Alina Gorghiu a propus următoarele soluţii (recomandări) pentru reducerea violenţei în şcoli:

1. Identificarea timpurie a elevilor cu potential violent si a cauzelor care pot determina manifestari de violenta a acestora, prin implicarea cadrelor didactice si a personalului specializat (consilieri scolari, psihologi, asistenti sociali, mediatori).

- sugestii: psihologul scolar sa realizeze cel putin o data pe an, la inceputul anului scolar o evaluare a tuturor elevilor. Cel mai potrivit ar fi sa existe o evaluare lunara, sau cel putin trimestriala.


2. Elaborarea si derularea unor programe de asistenta individualizata pentru elevii implicati (ca autori sau ca victime) în cazuri de violenta.

- sugestii: modificarea regulamentului preuniversitar si a regulamentului cabinetelor psihopedagocie in vederea obligarii elevilor autori sau victime ale violentelor sa mearga la cabinetul psihologic in vederea consilierii;


3. Implicarea activa a elevilor cu potential violent sau care au comis acte de violenta în programe de asistenta derulate în parteneriat de catre scoala si alte institutii specializate (Politia comunitara, Autoritatea pentru Protectia Copilului si Adoptie, autoritatile locale, Biserica, alte organizatii specializate în programe de protectie si educatie a copiilor si a tinerilor)


4. Valorificarea intereselor, aptitudinilor si capacitatii elevilor care au comis acte de violenta prin implicarea acestora în activitati scolare si extra-scolare (sportive, artistice. etc.).


5. Responsabilizarea elevilor cu comportament violent prin aplicarea unor masuri de interventie cu potential educativ si formativ; evitarea centrarii exclusiv pe sanctiune si eliminarea din practica educationala a unor sanctiuni care contravin principiilor pedagogice (de exemplu, sanctionarea comportamentului violent prin nota, repetentie, exmatriculare etc.).


6. Informarea parintilor cu privire la serviciile pe care le poate oferi scoala în scopul prevenirii violentei scolare si ameliorarii relatiilor parinti-copii (consiliere, asistenta psihologica, mediere); implicarea în astfel de activitati a personalului specializat (consilieri scolari, psihologi).



7. Acordarea de sprijin familiilor care solicita asistenta si orientarea acestora catre serviciile specializate.

- sugestii: si in reglementarea prezenta familiile pot solicita asistenta cabinetelor psihopedagogice



8. Colaborarea scolii cu familiile elevilor cu potential violent sau care au comis acte de violenta, în toate etapele procesului de asistenta a acestora (informarea, stabilirea unui program comun de interventie, monitorizarea cazurilor semnalate); organizarea de întâlniri în scoala, vizite în familii, programe extrascolare cu participarea comuna a elevilor, a parintilor, a cadrelor didactice si a specialistilor.


9. Identificarea unor parinti-resursa care sa se implice în activitatile de prevenire sau în rezolvarea cazurilor de violenta existente.


10. Initierea unor programe destinate parintilor, centrate pe constientizarea, informarea si formarea cu privire la dificultatile de adaptare a copiilor la mediul scolar si la diferite aspecte ale violentei scolare (forme, cauze, modalitati de prevenire, parteneri).


11. Semnalarea de catre scoala a cazurilor de familii cu un comportament violent fata de copii si implicarea în rezolvarea acestora (în cazuri extreme, participarea la procedurile de plasament familial); colaborarea scolii cu institutii cu responsabilitati în acest domeniu, precum Autoritatea Tutelara, Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie, Consiliile Judetene pentru protectia copilului, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, politie.


12. Includerea, pe agenda întâlnirilor formale ale scolii (Consiliul de Administratie, Consiliul Profesoral, Consiliul Elevilor, Comitetul de Parinti), a unor teme legate de violenta scolara, care sa aiba ca scop constientizarea dimensiunii fenomenului si analiza formelor, a actorilor si a cauzele situatiilor de violenta de la nivelul institutiei respective.


13. Elaborarea unor strategii coerente de prevenire si interventie, care sa fie fundamentate pe diagnoza situatiei existente si sa fie incluse în planul de dezvoltare institutionala; initierea unor programe care sa raspunda unor situatii specifice unitatii de învatamânt respective (identificarea riscurilor în contextul concret al scolii, a actorilor cu potential violent sau cu risc de a deveni victima), cu implicarea activa a elevilor ca actori si ca parteneri cheie;


14. Transformarea regulamentului de ordine interioara, specific fiecarei scoli, din instrument formal în mijloc real de prevenire, prin:
- definirea clara si functionala a criteriilor de disciplina scolara si de conduita în scoala a tuturor actorilor scolari (elevi, profesori);
- adaptarea prevederilor la contextul specific în care functioneaza institutia;
- consultarea tuturor actorilor de la nivelul scolii (elevi, cadre didactice, parinti) în definirea si aplicarea prevederilor acestuia;
- operationalizarea continutului la nivelul activitatii didactice concrete, prin negocieri directe între profesor si elevi.



15. Initierea la nivelul scolii a unor structuri cu rol de mediere (centre de resurse) care sa contribuie la identificarea surselor de conflict, a actorilor implicati si a cailor de solutionare; aceste structuri/grupuri de initiativa ar trebui sa fie formate dintr-un nucleu de elevi, cadre didactice si parinti, care sa îndeplineasca rolul de mediatori si care sa influenteze rezolvarea pasnica a conflictelor între actorii scolii (elevi-elevi, eleviprofesori, profesori-elevi, parinti-profesori, parinti-elevi); astfel de structuri pot fi coordonate de personal specializat (consilieri scolari, asistenti sociali, psihologi) si pot initia si derula programe anti-violenta împreuna cu parteneri de la nivelul comunitatii (ONG-uri, politia de proximitate, autoritati locale).


16. Dezbaterea, în timpul orelor de consiliere si orientare, a situatiilor de violenta petrecute în scoala sau în vecinatatea acesteia si încurajarea exprimarii opiniei elevilor privind aceste situatii si posibile cai de solutionare.


17. Valorificarea temelor relevante pentru problematica violentei, care se regasesc în curriculumul diferitelor discipline scolare (drepturile si îndatoririle individului, libertate si norma/regula de comportament, decizie si consecintele deciziilor, abilitati sociale etc.), prin utilizarea unor strategii activ-participative (studiu de caz, joc de rol, analiza critica a mesajelor audio-vizuale cu continut violent, problematizare etc.), care sa conduca la constientizarea si dezvoltarea unei atitudini critice a elevilor fata de problematica violentei scolare.


18. Derularea unor programe si activitati extrascolare pe tema combaterii violentei scolare (de exemplu: saptamâna anti-violenta; jocuri, concursuri si expozitii tematice; întâlniri cu specialisti care sa prezinte în mod interactiv teme legate de violenta scolara, la care sa participe elevi, cadre didactice si parinti).


19. Organizarea de programe de informare a elevilor privind modalitatile adecvate de gestionare a unor situatii concrete de violenta, centrate pe dezvoltarea unor competente de auto-control, negociere a conflictelor, comunicare, mijloace de auto-aparare.


20. Initierea unor programe de educatie intra- si inter-generationala si de educatie
parentala prin care sa se urmareasca îmbunatatirea relatiilor dintre actorii de la nivelul scolii (copii-parinti-cadre didactice-conducerea scolii).


21. Sensibilizarea profesorilor fata de problematica violentei (forme de violenta, cauze generatoare, mecanisme de prevenire, strategii de ameliorare, cadru legislativ si institutional) prin activitati de formare derulate la nivel local: cursuri de formare incluse în planurile de dezvoltare, cercuri pedagogice tematice, comisii metodice, schimburi de experienta.


22. Cresterea transparentei evaluarii rezultatelor elevilor (criterii, metode), în scopul diminuarii tensiunilor care conduc la aparitia unor situatii de violenta (între elevi si profesori sau între elevi); monitorizarea la nivel institutional a cadrelor didactice care utilizeaza notarea ca mijloc de sanctionare a comportamentelor sau atitudinilor elevilor, în scopul corectarii acestor situatii.


23. Asumarea de catre consilieri a unui rol proactiv în comunitatea scolara, prin diseminarea ofertei de sprijin psihologic si prin implicarea acestora, în afara cabinetului scolar, în identificarea si rezolvarea problemelor elevilor, a profesorilor si a parintilor, care pot conduce la situatii de violenta scolara


24. Ameliorarea managementului comunicarii între toti actorii de la nivelul scolii, prin identificarea principalelor bariere comunicationale si prin diversificarea strategiilor si a canalelor de comunicare (activarea structurilor formale de la nivelul scolii – consilii, comitete, asociatii grupuri de actiune; organizarea de activitati informale elevi-cadre didactice-parinti; înfiintarea unei statii radio, web-site sau publicatii ale scolii; crearea unor proceduri de semnalare a situatiilor problematice – cutie postala a elevilor/parintilor);


25. Asigurarea unui mediu scolar adecvat pentru derularea activitatilor didactice în conditii optime, prin:
- evitarea supraaglomerarii colectivelor de elevi, atât la nivelul scolii, cât si la nivelul claselor;
- decongestionarea programului scolar al elevilor;
- asigurarea de personal didactic calificat si suficient numeric;
- încadrarea unor specialisti în domeniul comunicarii (mediatori, consilieri, psihologi, asistenti sociali);
- asigurarea unui serviciu de paza permanent; încadrarea de personal de supraveghere si securitate suficient.


26. Dezvoltarea unor strategii focalizate pe prevenirea si controlul fenomenelor de violenta care apar în zona din jurul scolii, care sa solicite implicarea activa a partenerilor locali (de exemplu, solicitarea autoritatilor locale în vederea exercitarii atributiilor de control al destinatiilor spatiului proxim scolii si eliminarea situatiilor în care acesta este utilizat pentru: baruri, jocuri video, comert ambulant necontrolat etc.).












Domnule Radu Stroe, mă ajutaţi să organizez pentru elevii Colegiului Tehnic Media astfel de activităţi?

Întotdeauna am organizat numeroase activităţi extracurriculare şi extraşcolare cu şi pentru elevii mei. Uneori am fost sprijinit moral şi material de unii prieteni şi colaboratori pentru a le face surprize plăcute micilor mei prieteni. Niciodată nu am fost însă ajutat de parlamentarii aleşi în colegiile din care face parte şi zona Pajura. De fapt nici nu ştiu care este senatorul care a fost ales şi cu voturile cetăţenilor din Pajura. Deputatul ales în Colegiul 1 este acum domnul Radu Stroe. Aş dori mult de tot ca dumnealui să mă sprijine în desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, sportive. Domnul Radu Stroe ar putea să urmeze exemplul doamnei deputat Alina Gorghiu care în Colegiul 22 sprijină desfăşurarea unor asemenea activităţi.
Astfel, pe 22 ianuarie la Şcoala Generală nr. 135 ,,Ştefan cel Mare'' din Ferentari a fost organizată dezbaterea pe tema Unirii Principatelor de la 1859, la care au participat peste 100 de elevi care au ascultat prezentările noastre, au pus întrebări, au cântat, au dansat ,,Hora Unirii''.
Pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu a organizat un concurs de recitări la sediul din Calea 13 Septembrie nr. 201 la care au participat peste 50 de copii împreună cu părinţii lor. Micuţii au dovedit încă o dată că poezia LUI este nemuritoare.