Se afișează postările cu eticheta Pentru sufletul meu şi al tău. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pentru sufletul meu şi al tău. Afișați toate postările
miercuri, 14 mai 2014
marți, 30 iulie 2013
duminică, 16 septembrie 2012
La mulţi ani, Alina Gorghiu!
O cunosc pe Alina de aproape 4 ani, dar uneori am impresia că o cunosc de o viaţă. Am avut atât de multe colaborări în aceşti ani şi am desfăşurat împreună atât de multe proiecte, încât e greu de crezut că au încăput toate în doar aproximativ 1200 de zile. Elevii şi dascălii Capitalei îi datorează enorm, dar Alina consideră că şi-a făcut doar datoria de parlamentar şi de om al cetăţii. Pentru tot ceea ce a făcut în folosul sistemului de învăţamânt românesc, eu o respect enorm pe Alina Gorghiu. În plus, nu uit niciodată că sunt dator să-i răspund prin fapte concrete încrederii uriaşe pe care a avut-o încă de la început în mine.
Astăzi este ziua de naştere a Alinei Gorghiu. În numele meu personal şi al dascălilor care o cunosc şi o apreciază, îi urez mult succes în activitatea pe care o desfăşoară în Camera Deputaţilor, sănătate, multe împliniri pe plan personal şi, totodată, îi mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru sistemul de învăţământ bucureştean şi, în general, pentru şcoala românească. La mulţi ani, Alina Gorghiu!
sâmbătă, 25 august 2012
miercuri, 25 iulie 2012
sâmbătă, 30 iunie 2012
La mulţi ani, dragi învăţători!
Ziua de 30 iunie a fost aleasă ca zi a învăţătorului, deoarece pe 30 iunie 1927 este ziua de naștere a Asociației Generale a Învățătorilor din România. Ziua Învăţătorului se sărbătoreşte, în ultimii ani, şi pe data de 5 iunie. Cred că învăţătorii noştri merită cât mai multe astfel de zile în care să ne amintim de ei şi să le mulţumim.
Tuturor doamnelor educatoare, doamnelor şi domnilor învăţători le doresc, din tot sufletul, sănătate, putere de muncă, linişte sufletească, satisfacţii profesionale şi le mulţumesc pentru eforturile pe care le depun în slujba copiilor acestei ţări.
vineri, 25 mai 2012
Depinde (şi) de noi ca Liviu Marian Pop să rămână ministru al educaţiei şi după expirarea interimatului
Nu am crezut că un lider de sindicat din învăţământ poate să fie atât de iubit de oameni, fie că sunt colegi de breaslă, părinţi sau simpli cetăţeni. Ştiam că Liviu Marian Pop este apreciat de salariaţii din învăţământ, îndeosebi de către membrii federaţiei al cărei secretar general a fost. Dar nu m-am aşteptat ca el să fie atât de iubit de oameni care nu îl cunosc şi care l-au văzut doar la televizor. Zilele acestea, am auzit vorbindu-se extraordinar de mult şi de frumos despre tânărul ministru al educaţiei. Pentru profesorii din învăţământul preuniversitar, Liviu este văzut, realmente, ca un salvator. Mulţi spun că, dacă nici el nu ne salvează din haosul generalizat care a cuprins sistemul de învăţământ preuniversitar românesc, atunci nimeni nu o mai poate face. Până şi vecinii mei, oameni simpli, vorbeau zilele acestea foarte frumos despre Liviu, deşi îl ştiau doar de la televizor.
De 4 ani, citesc, zilnic, blogul lui Liviu şi ştiu că el este citit de foarte mulţi membri ai breslei noastre. Dar este incredibil ceea ce se întâmplă în aceste zile. Sunt sute de comentarii postate de cei care au de semnalat probleme din interiorul sistemului de învăţământ şi care aşteaptă ca problemele lor să fie rezolvate. Este de remarcat faptul că Liviu Marian Pop continuă să rămână în contact cu aceia care i-au citit până acum blogul şi chiar le răspunde acestor oameni necăjiţi.
Eu cred că ar trebui să fim mândri că avem, şi noi, ministrul nostru. Mai cred că depinde de fiecare dintre noi ca el să rămână ministru al educaţiei şi după expirarea mandatului de 45 de zile. Cum putem noi să-l ajutăm? Cred că este suficient să ne facem cum putem mai bine datoria la catedră şi să încercăm, fiecare dintre noi, să reaşezăm lucrurile în ordinea lor firească. Multe dintre problemele din sistemul de învăţământ preuniversitar pot fi rezolvate şi cu ajutorul nostru.
marți, 3 ianuarie 2012
Jurământ uitat
În primele zile ale anului 1990 apărea, într-unul din ziarele centrale, următoarea poezie scrisă de M. Ciocan.
Jurământ
Ne este scumpă jertfa ta
Şi niciodată noi nu vom uita
C-atunci când nu ai mai răbdat
O lecţie de vitejie tu ne-ai dat.
Cu pieptul gol, neînarmat,
Vrem libertate, ai strigat!
Şi chiar de trageţi, vom cădea,
Dar noi de aici nu vom pleca.
Ne este scumpă jertfa ta, Copile,
Chiar dacă am avea atâtea zile
Câte în veacuri se pot număra,
Tot n-ar ajunge pentru a uda
Cu lacrimi sfântul tău mormânt.
De-aceea facem azi un jurământ:
Jurăm aici, la cripta ta
Că niciodată nu te vom uita.
Şi dacă unii-RĂI-vor încerca
Să calce în picioare vrerea ta,
Şi să ne nimicească iar cum vor
Aceste odioase coade de topor,
Să ştie azi, că pentru jertfa ta,
Hristoşi să fie, tot nu vor scăpa.
Au trecut 22 de ani. Acest jurământ a fost uitat de mulţi dintre noi. Cred că aceste versuri simple, dar cutremurătoare ar trebui să retrezească adormitele noastre conştiinţe. Jertfa copiilor din 1989 nu trebuie să fie zadarnică.
Maestrul Tudor Gheorghe lansează un ţipăt al disperării în spectacolul ,,Degeaba''. Măcar el ar trebui să ne facă să ne fie ruşine şi să încercăm să reparăm ceea ce am stricat.
vineri, 29 iulie 2011
Un mare artist: Nicolae Sabău
L-am revăzut astăzi pe un post de televiziune pe interpretul de muzică populară Nicolae Sabău. Nu mai ştiam nimic despre el de peste 10 ani. Îmi plăcea mult când eram copil şi îl vedeam la televizor. Păcat că marii artişti sunt uitaţi atât de uşor cât sunt încă în viaţă.
joi, 26 mai 2011
Vă mulţumim, domnule profesor George Şovu!
Marţi, 24 mai 2011, domnul profesor George Şovu a fost invitatul meu şi al elevilor din Colegiul Tehnic Media timp de 90 de minute. După întâlnirea ,,oficială'', domnul profesor, doamna profesoară de limba franceză Viorica Anca şi cu mine am mai rămas să discutăm timp de aproximativ o oră. Noi nu ne puteam sătura să-l ascultăm pe domnul profesor, iar domnia sa nu se mai putea opri din povestit. A fost un privilegiu să-l ascultăm pe minunatul scriitor depănând amintiri. Recunosc faptul că am fost extrem de bucuros că am reuşit să fac această imensă bucurie elevilor mei. Mulţi dintre ei au fost cuceriţi de poveştile spuse cu atâta suflet şi unii dintre ei chiar au început să citească cel mai recent roman al domnului Şovu. Sunt sigur că vor mai citi şi altele. Eu le voi pune la dispoziţie cele 18 cărţi ale marelui scriitor pe care le am în bibliotecă.
miercuri, 27 aprilie 2011
Dragii mei prieteni tineri, vă recomand să citiţi cărţile scrise de Ion Grecea!
Ion Grecea (11 aprilie 1924, Turnu Severin - 6 aprilie 1999, Bucureşti) este un prozator român frate geamăn cu scriitorul Florian Grecea. A absolvit în 1959 Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, frecventând şi Facultatea de Istorie.
Debutează în 1956 la „Gazeta literară", unde publică o serie de schiţe şi povestiri sub îndrumarea lui Eusebiu Camilar, iar editorial în acelaşi an, cu romanul Răzbunarea. Colaborează la „Viaţa militară", „Pentru patrie", „Gazeta literară", „Luceafărul" etc.
Opera literară
• Răzbunarea, Bucureşti, 1956;
• Dom' majur în alegeri, Bucureşti, 1957;
• Bogăţia unui sărac, Bucureşti, 1961;
• Întoarcerea la viaţă, Bucureşti, 1962;
• Scrisoarea, Bucureşti, 1962;
• La cumpăna nopţii, Bucureşti, 1964;
• La porţile Severinului, Bucureşti, 1964;
• Moartea lebedei, Bucureşti, 1969;
• Necunoscuta, Bucureşti, 1971;
• Fata morgana, Bucureşti, 1973;
• Prizonier la nouă ani, Bucureşti, 1973;
• Viaţa nu iartă, Craiova, 1974;
• Ei doi şi Pipo, Bucureşti, 1975;
• Şoferi în uniformă, Bucureşti, 1976;
• Talida, Bucureşti, 1976;
• Într-o singură oră, Bucureşti, 1978.
Debutează în 1956 la „Gazeta literară", unde publică o serie de schiţe şi povestiri sub îndrumarea lui Eusebiu Camilar, iar editorial în acelaşi an, cu romanul Răzbunarea. Colaborează la „Viaţa militară", „Pentru patrie", „Gazeta literară", „Luceafărul" etc.
Opera literară
• Răzbunarea, Bucureşti, 1956;
• Dom' majur în alegeri, Bucureşti, 1957;
• Bogăţia unui sărac, Bucureşti, 1961;
• Întoarcerea la viaţă, Bucureşti, 1962;
• Scrisoarea, Bucureşti, 1962;
• La cumpăna nopţii, Bucureşti, 1964;
• La porţile Severinului, Bucureşti, 1964;
• Moartea lebedei, Bucureşti, 1969;
• Necunoscuta, Bucureşti, 1971;
• Fata morgana, Bucureşti, 1973;
• Prizonier la nouă ani, Bucureşti, 1973;
• Viaţa nu iartă, Craiova, 1974;
• Ei doi şi Pipo, Bucureşti, 1975;
• Şoferi în uniformă, Bucureşti, 1976;
• Talida, Bucureşti, 1976;
• Într-o singură oră, Bucureşti, 1978.
Eu îl consider pe Ion Grecea unul dintre cei mai mari romancieri români. Am citit 9 dintre cărţile sale şi cele mai multe mi-au rămas aproape de suflet. Vă recomand cu mare căldură romanele ,,Viaţa nu iartă'', ,,Talida'', ,,Moartea lebedei'', ,,Fata Morgana''. Eu cred că este unul dintre scriitorii români insuficient cunoscuţi şi apreciaţi. Cărţile lui s-au retipărit în ultimii ani şi se găsesc în librării, anticariate şi pe internet.
sâmbătă, 23 aprilie 2011
11 reguli pe care elevii nu le învaţă la şcoală
Bill Gates a tinut un discurs la un liceu despre cele 11 lucruri pe care elevii nu le-au invatat si nu le vor invata la scoala. El a scos in evidenta faptul ca sentimentul de automultumire si invataturile "corecte" din punctul de vedere al politicilor educationale au creat o generatie de copii care nu au deloc notiunea de realitate si despre felul in care realitatea aceasta i-a destinat esecului in lumea reala.
Regula nr. 1: Viata nu e dreapta - obisnuieste-te cu ideea!
Regula nr. 2: Lumii prea putin ii pasa de stima ta de sine. Lumea se asteapta sa realizezi ceva INAINTE de a fi multumit de tine insuti.
Regula nr. 1: Viata nu e dreapta - obisnuieste-te cu ideea!
Regula nr. 2: Lumii prea putin ii pasa de stima ta de sine. Lumea se asteapta sa realizezi ceva INAINTE de a fi multumit de tine insuti.
Regula nr. 3: Nu vei castiga 60.000$ pe an de indata ce parasesti bancile scolii. Nu vei fi vicepresedintele vreunei companii cu telefon in masina decat atunci cand vei fi muncit pentru acestea.
Regula nr. 4: Daca crezi ca profesorul tau e sever, stai sa vezi cand o sa ai un sef!
Regula nr. 5: A lucra intr-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tai aveau o alta denumire pentru asta: o numeau sansa.
Regula nr. 6: Daca o dai in bara, nu e vina parintilor tai, asa ca nu te mai smiorcai in legatura cu greselile tale, ci invata din ele.
Regula nr. 7: Inainte de a te fi nascut, parintii tai nu erau atat de plicticosi ca acum. Au ajuns asa din cauza ca trebuie sa-ti plateasca cheltuielile, sa-ti spele hainele si sa te asculte pe tine spunandu-le cat de grozav te crezi. Asa ca înainte de a te porni sa salvezi jungla de parazitii generatiei parintilor tai, incearca sa-ti despaduchezi
propriul dulap.
Regula nr. 8: Poate ca scoala ta a scapat de invingatori si invinsi, insa viata NU. In unele scoli au abolit corigentele si elevul poate incerca de cate ori vrea el sa dea raspunsul corect la o intrebare. Asta nu seamana, deloc, cu NIMIC din viata reala.
Regula nr. 9: Viata nu se imparte in semestre. Nu ai verile libere si pe foarte putini angajatori ii intereseaza sa te ajute sa "te gasesti". Faci asta in timpul liber.
Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viata reala. In viata reala oamenii chiar trebuie sa mai plece din cafenele si sa mearga la serviciu.
Regula nr. 11: Fiti amabili cu tocilarii. Exista sansa ca in viitor sa lucrati pentru vreunul dintre ei.
Le-am copiat de pe internet, dar cred că merită să reflectăm asupra lor.
duminică, 3 aprilie 2011
marți, 22 martie 2011
Dedicaţie pentru Csibi Barna!
Poate că aceste cântece strămoşeşti îi vor trezi din adormire pe cei care ne conduc. Ar trebui ca Ioan Bocşa şi Nicolae Furdui Iancu să fie invitaţi mai des la televiziunile mogulilor sau la cea a poporului pentru a le cânta românilor aceste cântece minunate. Dumnezeu să-l odihnească pe Drăgan Muntean! Suntem mai săraci fără el.
marți, 8 martie 2011
Te iubesc, femeie!
Este ziua lor şi fiecare dintre noi le oferă astăzi, mai mult decât în oricare altă zi din an, flori, cadouri, sentimente şi cuvinte frumoase. Tuturor femeilor care îmi sunt rude, colege, prietene le urez să aibă parte de tot ceea ce este mai frumos în viaţă, să fie iubite şi apreciate. Totodată, le dedic nişte versuri foarte frumoase, al căror autor l-am uitat.
,,Te iubesc, femeie; miră-te de mine,
Noaptea mai cu seamă, ziua mai ales,
Mă căznesc cu visul gândurilor pline,
De dureri tăcute fără înţeles.
Te iubesc cu teamă,
Te iubesc cu ură,
Te-aş mânca de vie, fiindcă te iubesc,Te-aş muşca cu gândul arzător de gură,
Presărând săruturi să te oblojesc.
vineri, 4 martie 2011
Mulţumesc, Adrian Păunescu!
Uneori simt nevoia să citesc poezii de dragoste. Poetul meu preferat este George Coşbuc, dar îmi place mult de tot şi poezia lui Adrian Păunescu. Vă propun o poezie superbă.
Cu tine
Cu tine viaţa mea se luminează, /Cu tine hotărăsc a obosi, /Cu tine urc astenic spre amiază /Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă, /Cu tine este tot şi e nimic,/ Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă, /Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine, /Cu tine bradu-i brad şi nu sicriu, /Cu tine astăzi mi se face mâine. /Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există, /Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi, /Cu tine nici tristeţea nu e tristă, /Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate, /Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar, /Cu tine-ncep şi se termină toate, /Cu tine într-un schit apar-dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric, /Cu tine zac să mă-nsănătoşesc, /Cu tine cubul redevine sferic, /Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine, /Cu tine reîncepe viaţa mea, /Cu tine e mai greu ca fără tine, /Dar fără tine nu s-ar mai putea.
duminică, 20 februarie 2011
Va veni Tudor Chirilă în Colegiul Tehnic Media?
Îmi doresc mult de tot să reuşesc să-l aduc pe Tudor Chirilă în Colegiul Tehnic Media. Nu este doar dorinţa mea, ci şi a majorităţii elevilor noştri şi vreau să le fac această bucurie. Am încercat anul trecut şi voi încerca din nou. Oana Sârbu spunea că se va implica şi ea. Sper să reuşim.
vineri, 18 februarie 2011
Ani de liceu
Mie îmi plac ambele interpretări. Le iubesc deopotrivă pe ambele interprete. Pe Oana Sârbu am şi reuşit să o aduc în liceul unde s-au filmat scene din ,,Liceenii'' şi ,,Extemporal la dirigenţie''. Oare o să reuşesc să o conving şi pe Stela Enache? Doresc mult de tot să o văd.
joi, 27 ianuarie 2011
LA MULŢI ANI, FLORIN PIERSIC!
Astăzi este ziua de naştere a celui mai iubit actor român în viaţă. Poate că nu aş greşi dacă aş spune că este şi cel mai mare, dar mai există, din fericire, şi Mircea Albulescu, Radu Beligan, Marin Moraru, Mircea Diaconu, Marcel Iureş etc. Recunosc faptul că îl iubesc pe Florin Piersic de când mă ştiu şi folosesc acest prilej pentru a-i spune, din tot sufletul: LA MULŢI ANI, MAESTRE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


























