luni, 31 mai 2010

Până pe 20 iunie toţi elevii vor avea mediile încheiate

Aşa a declarat domnul Funeriu la postul B1 TV şi a subliniat faptul că garantează acest lucru, la fel cum a garantat şi că se va susţine proba de verificare a competenţelor. Eu îl cred şi mă aştept să fie făcute presiuni mult mai mari decât cele care au fost făcute zilele trecute. Îmi pare rău să constat că oamenii aceştia nu se joacă. Noi suntem mulţi, dar suntem slabi. Cunosc profesori extraordinari, oameni de valoare, demni şi curajoşi, dar sunt şi mulţi care nu au nicio valoare şi sunt mult prea umili. Din cauza acestora din urmă avem toţi de pierdut. Sunt sceptic, dar sunt realist. Aştept să vină ziua în care vom putea face noi, cei din prima categorie,  mai mult. Deocamdată, nu avem nicio şansă.

Alo, acolo e Casa de nebuni?

În 2011 salariile bugetarilor ar putea scădea cu 30 - 50%, anunţă ministrul Muncii, Mihai Şeitan. Anunţul vine în contradicţie cu ceea ce declara premierul Emil Boc duminică. Potrivit premierului, măsurile luate de Guvern privind reducerea cu 25% a salariilor angajaţilor din sectorul bugetar şi cu 15% a pensiilor sunt temporare şi este posibil ca, dacă situaţia economică se îmbunătăţeşte, bugetarilor să le fie înapoiaţi banii.
Sursa: www.antena3.ro
E clar faptul că nu ne mai putem înţelege. Nici ei nu se mai înţeleg unii cu alţii. Suntem toţi nebuni? Sau doar unii mai suntem încă sănătoşi. Alo, Casa de nebuni? Păstraţi-ne şi nouă câteva locuri!

Ce mai scrie ,,oficiosul''?

Ce poate să scrie? Îşi bate joc de profesorii care au acceptat să participe la proba de competenţe de astăzi. Redau un fragment din articolul ,,Profesorii vor şi grevă, şi banii pentru bac''.

Şi la grevă, şi cu buzunarele mai pline

„Bacalaureatul se va desfăşura în condiţii normale în cele 1.419 centre de examen din ţară. Inspectorii generali şcolari au raportat că toate dificultăţile din ultimele zile au fost rezolvate (...) Toţi profesorii care doresc să participe la grevă au fost înlocuiţi, astfel că ei pot să-şi exercite dreptul legal de a participa la protest”, a anunţat, ieri, ministrul educaţiei, Daniel Funeriu.

E drept că o parte dintre inspectori au fost nevoiţi să-i înlocuiască pe dascălii de specialitate chiar şi cu angajaţi din rândul personalului auxiliar - bibliotecari sau laboranţi - pentru ca Bacul să nu fie afectat.

Au fost însă doar câteva situaţii de acest gen, deoarece mare parte dintre profesorii de limbi străine au acceptat să participe la examen şi să-şi amâne cu o zi participarea la grevă.

Motivul: reprezentanţii Ministerului Educaţiei le-au promis sume cuprinse între 275 şi 600 de lei pentru a intra în sălile de examen, deşi supraveghetorii de la probele anterioare - cea de competenţe lingvistice în limba română şi cea de competenţe digitale - nu au primit niciun leu.

Faptul că banii i-au motivat pe dascăli să intre la examen este confirmat atât de unii dintre inspectorii şcolari, cât şi de directorii unor unităţi de învăţământ.

„Profesorii de la mine s-au hotârât târziu. Abia la mijlocul săptămânii trecute au devenit mai radicali să facă grevă. (...) Mulţi dintre profesorii de la liceul nostru vor participa ca supraveghetori la probele scrise de luni (azi - n.r.), primesc bani şi apoi, de marţi, intră în grevă”, a explicat Mihai Alexandru, directorul Colegiului Naţional „Cantemir Vodă”, din Capitală.

Acesta a avut de furcă cu organizarea Bacului, cu atât mai mult cu cât 80% dintre dascălii din instituţia pe care o conduce au ales greva. „Vom desfăşura probele doar cu profesorii care nu sunt în grevă. De marţi, avem nevoie doar de comisia de şapte oameni şi cu mine, opt”, a completat directorul.

duminică, 30 mai 2010

Versuri pentru tristeţea noastră

Egloga destinului tragic 
de George Ţărnea
Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist…
M-apucă plânsul, deci exist!

Regresăm 
de Adrian Păunescu
Nu-i nimic, e-n regulă,
mai aşteptăm două sute de ani,
ce-o să fie, un biet accident istoric,
o socoteală matematică greşită,
suntem în Estul Europei, nu uitaţi.
Ruşii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresăm,
că se interpretează,
când nu voiau vecinii,
noi nu puteam, n-aveam voie,
când vor vecinii,
nu vrem noi, n-avem nevoie,
asta e, aşa suntem noi, ai dracului,
daţi în Paşte, asta e, daţi în Paşte,
nu-i nimic, e-n regulă,
mai vedem noi, mai vedem,
aveţi răbdare, nu bateţi din picioare,
nu vă pripiţi
noi regresăm cu plăcere,
noi regresăm cu talent,
noi nu ne luăm după nimeni
decât când regresează.
Două sute de ani! Atât!
Aveţi răbdare, nu chemaţi salvarea,
nu exageraţi, nu cricniţi,
regresaţi cu noi!
Înapoi, marş!

sâmbătă, 29 mai 2010

Adio, Jean Constantin!

Suntem tot mai săraci. Pierderea minunaţilor noştri artişti ne doare parcă mai mult decât pierderea banilor pe care ni-i fură Băsescu şi gaşca lui. Ei ne ridicau întotdeauna moralul şi ne făceau preţ de câteva ore în sala de spectacol sau în faţa televizorului să mai uităm de griji şi de necazuri.
Am plâns zilele acestea precum un copil. Mă doare sufletul că nu-l voi mai putea vedea niciodată pe scenă sau pe stradă pe Jean Constantin. Mă obişnuisem să-l văd vara în spectacolele de pe litoral. Întotdeauna mergeam la spectacolele lui, deşi ştiam pe dinafară majoritatea cupletelor sau monologurilor pe care le interpreta. Parcă nu mă săturam niciodată să-l văd, să-l ascult. De acum a devenit o amintire. Ce mare pierdere! Trecerea în nefiinţă a lui Jean Constantin este cu adevărat o mare durere pentru mine. Ticăloşiile pe care le fac nemernicii care ne conduc doar mă determină să-i urăsc. Pe ei îi voi uita repede, dar de Jean Constantin  îmi va fi întotdeauna dor.









joi, 27 mai 2010

Colegilor mei aflaţi în luptă

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
                                 de Radu Gyr
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

E ruşinos faptul că MECTS foloseşte elevii în războiul cu sindicatele din învăţământ

„Consiliul Naţional al Elevilor din România îşi exprimă dezacordul faţă de îngrădirea dreptului la educaţie al elevilor, ca urmare a deciziei sindicatelor din învăţământ de a suspenda susţinerea examenelor de Bacalaureat. Încheierea situaţiei şcolare şi susţinerea examenului de Bacalaureat reprezintă un proces firesc al actului educaţional la care elevii au dreptul în virtutea dreptului garantat prin Constituţie, acela la educaţie.Considerăm că şantajul sindicatelor, cadrelor didactice, de a refuza participarea la examenul de Bacalaureat este un act josnic, iar elevii sunt folosiţi, fără acordul lor, ca masă de manipulare pentru rezolvarea unor probleme salariale. Întrucât legea presupune ca sindicatele, în caz de grevă, să asigure o treime din personal minima funcţionare a activităţilor educative, solicităm ca organizaţiile sindicale să asigure numărul necesar de cadre didactice pentru desfăşurarea probelor de Bacalaureat, respectiv pentru repartizarea la liceu a absolvenţilor de clasa a VIII-a.CNE îşi anunţă intenţia de a organiza marşuri de protest în data de 1 iunie în toată ţara prin care să solicite respectarea dreptului la educaţie."

Pe cine reprezintă CNE? Eu cred că în niciun caz pe elevi, ci mai degrabă pe cei din MECTS. Art. 45 din Constituţia României prevede dreptul la grevă, iar art.42 precizează faptul că munca forţată este interzisă. Nu ne poate nimeni obliga să renunţăm la drepturile noastre salariale şi nici la dreptul de a declanşa grevă.

miercuri, 26 mai 2010

Ce imensă pierdere! A murit Jean Constantin!

 Am lacrimi în ochi şi nu pot să cred această veste. Am crescut cu Jean Constantin aproape de suflet. Aveam 10 ani când mergeam la Teatrul de vară Soveja din Constanţa să-i văd în spectacolele de revistă ale Teatrului ,,Fantasio'' pe Jean Constantin şi Gelu Manolache. Ce mult ne vei lipsi, Maestre! Cred că nu va mai exista niciodată  un artist atât de complet. Dumnezeu să te odihnească, Jean Constantin!






luni, 24 mai 2010

La mulţi ani PNL!

Astăzi se împlinesc 135 de ani de la constituirea Partidului Naţional Liberal, cel mai vechi şi cel mai important partid politic din istoria României.
La 24 mai 1875, în casa englezului Stephen Lakeman, cunoscut sub numele de Mazar Pașa, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, C.G. Peşacov, C. Fusea, Al. Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Tache Anastasiu, Gh. Chiţu şi N.C. Furculescu puneau bazele Partidului Naţional Liberal. Un moment decisiv de apropiere a celor patru grupări liberale l-a constituit campania pentru alegerile parlamentare din aprilie 1875. Încă de la 4 ianuarie 1875, liberalii alcătuiseră un Comitet Central Electoral, cu scopul de coordona activitatea politică în întreaga Românie. Campania politică a liberalilor coalizaţi nu le-a adus rezultatele scontate în Parlament. Rămaşi în opoziţie, liderii lor s-au convins că, pentru succesul politic, trebuia să se mai facă un pas înainte spre a se ajunge la fuziune.

duminică, 23 mai 2010

Am fost o zi pe post de educatoare

Ieri, împreună cu soţia mea şi încă o educatoare, 5 părinţi şi 42 de copilasş am fost într-o excursie de o zi cu autocarul la Mănăstirea Ghighiu şi la salina de la Slănic Prahova. M-am întors frânt de oboseală. Astăzi am dormit  toată ziua şi cred că îmi mai trebuie încă 2 zile ca să mă refac. Mi-am dat seama că o educatoare, chiar şi la începutul carierei, merită un salariu mult mai mare decât cel de 650 de lei pe care îl primeşte soţia mea. Ministrul Funeriu ar trebui să înţeleagă că dragostea pentru copii şi dorinţa de a-i ajuta să crească frumos nu sunt suficiente argumente pentru ca tinerele să-şi dorească să devină educatoare. 



Vă aşteptăm pe 19 iunie la ,,Marşul bicicliştilor''

vineri, 21 mai 2010

Va fi sau nu va fi?

Mai sunt doar 10 zile până când ar trebui să declanşăm greva generală. Liderii de sindicat spun că va fi. grevă generală începând cu 31 mai.  Ministrul Educaţiei spune că nu va fi şi îi îndeamnă pe profesori să nu-i asculte pe liderii de sindicat. În judeţe au fost transmise note prin care li se cere directorilor să declare câţi profesori vor intra în grevă şi în ce măsură va fi afectată proba de competenţe lingvistice care ar trebui să înceapă pe 31 mai. Este de aşteptat ca în săptămâna viitoare directorii să facă presiuni asupra liderilor de sindicat şi asupra profesorilor pentru ca greva să nu fie declanşată. Deja au fost anunţate consilii profesorale în unităţile şcolare în care, cu siguranţă, va fi dezbătută această problemă. 
Pot să spun că în unităţile şcolare opiniile sunt împărţite, dar majoritatea profesorilor este pentru grevă. Îi văd pe liderii de sindicat de la toate nivelurile şi pe colegii de breaslă mai hotărâţi ca niciodată. Cred că şi în rândurile elevilor şi părinţilor opiniile referitoare la grevă sunt împărţie. Mulţi ne înţeleg necazurile şi sunt de partea noastră, dar sunt şi alţii care ne reproşează faptul că ne gândim numai la bani şi nu ne interesează soarta copiilor. 
Cele câteva zile care au mai rămas pot fi decisive pentru succesul sau insuccesul grevei generale. Depinde mult dacă liderii de sindicat vor fi capabili să transmită încredere şi fermitate celor pe care îi reprezintă. Va conta mult şi modul în care mass-media va reflecta nemulţumirile şi realităţile din sistemul de învăţământ. Personal consider că o mare problemă este faptul că nu a fost deschis conflictul de interese şi astfel legalitatea grevei este pusă sub semnul întrebării.

miercuri, 19 mai 2010

Poze de la miting

Au participat la cel mai mare miting din ultimii 10 ani doar 11 salariati din Media. Cel mult tot atatia au fost astazi in liceu. Ceilalti profesori si majoritatea elevilor au fost astazi in vacanta. M-au impresionat discursurile liderilor si numarul incredibil de mare al participanţilor.

marți, 18 mai 2010

Elevii pierd sau câştigă atunci când lipsesc?

Sâmbătă, 15 mai 2010 în Colegiul Tehnic Media au fost organizate ,,Ziua Colegiului" şi ,,Ziua Porţilor Deschise". S-au desfăşurat numeroase activităţi ale comisiilor metodice la care au participat numeroşii invitaţi. Una dintre activităţile coordonate de mine a fost dezbaterea ,,Pierd sau câştig atunci când lipsesc?''. Elevii de la clasa a 10-a A au fost împărţiţi în două echipe: una formată din elevi care obişnuiesc să lipsească de la ore şi alta formată din elevi cu foarte puţine absenţe. Fiecare elev  a fost invitat să precizeze un câştig obţinut prin prezenţa la ore şi respectiv prin absenţa de la ore. Fiecare câştig enunţat a fost supus dezbaterii celor două echipe şi apoi a fost votat de către membrii ambelor echipe. Au fost reţinute ca fiind câştiguri obţinute prin prezenţa sau absenţa de la ore doar cele care au întrunit 50% + 1 dintre voturile exprimate. Au fost votate ca fiind câştiguri obţinute prin prezenţa la ore următoarele:
- evitarea conflictelor cu părinţii pe tema absenţelor
- posibilitatea obţinerii unei diplome care să le folosească în viitor
- petrecerea unei mari părţi a timpului în compania prietenilor din liceu
- participarea la activităţi, manifestări, proiecte la care altfel nu ar putea avea acces
- obţinerea unor rezultate mai bune la învăţătură
Surprinzător pentru mine a fost faptul că a căzut la vot acumularea prin participarea la ore a cunoştinţelor de cultură generală.
Au fost votate ca fiind câştiguri obţinute prin absenţa de la ore următoarele:
 - petrec mai mult timp în compania prietenilor în parc, la terase, pe terenul de sport
- au mai mult timp liber pentru activităţile care le fac plăcere
- dorm mai mult dimineaţa
- merg să muncească pentru a avea mai mulţi bani de cheltuială
- petrec mai mult timp alături de persoana iubită
- evită să obţină note mici pentru că nu au învăţat
Am constatat faptul că au fost votate mai multe câştiguri obţinute prin absenţa de la ore. M-a surprins tare neplăcut faptul că elevele mele de clasa a 10-a preferă să lipsească de la ore pentru a se întâlni cu iubiţii. Am fost şi noi odată tineri, dar parcă nu gândeam şi nu eram aşa. O, tempora! O, mores!

duminică, 16 mai 2010

150 de lei-preţul a două vieţi

"Eram prea tânăr. Cred că nici ea nu îl dorea. Ar fi făcut avort, însă nu ne permiteam. Am zis să mai aşteptăm câtva timp, ca să facem rost de nişte bani. Nu s-a mai întâmplat asta, pentru că ne-am certat, între timp...Stăteam mai rău cu banii. Am încercat să mă împrumut de 150 de lei, dar nu am putut să fac rost. I-am zis Cristinei să mai aşteptăm câteva luni, până găsim banii ăştia".
Ar fi trăit dacă aveau aceşti bani. Aceşti bani au reprezentat hotarul dintre viaţă şi moarte. Dar de ce s-a ajuns în situaţia aceea limită? Cine greşeşte cel mai mult? Aceşti copii? Părinţii lor? Profesorii? Consilierul psihopedagog din şcoli? Avem în licee numeroase astfel de situaţii. Am eleve care au copilaşi de 1-2 ani acasă. Unele au abandonat şcoala, dar sunt şi altele care continuă să vină la cursuri. Vremurile s-au schimbat. Trebuie să ne adaptăm, să acceptăm, să-i înţelegem, dar uneori nu este suficient.

vineri, 14 mai 2010

,,Domnule profesor, la noi nu vă gândiţi?''

         Întotdeauna mă gândesc la voi, dragilor. Nu pot să uit că vă sunt dator pentru anii minunaţi pe care îi petrec alături de voi şi pentru bucuriile nenumărate pe care mi le oferiţi. Niciodată nu m-aş gândi să vă fac vreun rău. În fiecare clipă, mă gândesc doar cum aş putea să vă ajut mai mult şi la ce aş mai putea face pentru voi. Vouă, elevilor mei, mi-am închinat viaţa şi fac tot ceea ce pot pentru a-mi face cât mai bine datoria de dascăl. Sunt conştient că sunt şi unii dintre voi care nu înţeleg, câteodată, că prin tot ceea ce fac, de fapt, vă vreau binele. Recunosc şi faptul că uneori mai şi greşesc. Dar, întotdeauna, îmi îndrept greşelile şi fac în aşa fel încât să fie bine pentru voi. Niciodată nu am uitat că şi eu am fost copil ca voi şi m-au durut, ca şi pe voi, greşelile oamenilor mari. De multe ori, vă privesc cu ochii şi vă judec cu sufletul copilului care am fost. De aceea, poate, sunt atât de ataşat de voi, de aceea vă tratez ca pe nişte prieteni mai mici.
       Înainte de a fi profesor sunt om. Am şi eu sentimente, am necazuri şi bucurii, am vise pe care vreau să le împlinesc şi, mai presus de toate, am un copil pentru viaţa căruia sunt responsabil.  Ca om, nu pot accepta să fiu călcat în picioare şi, ca părinte, vreau să-i ofer copilui meu o viaţă cât mai frumoasă. Consider că am dreptul să lupt pentru o viaţă mai bună şi nimic nu mă poate opri să-mi apăr drepturile. Să mă iertaţi, copiii mei, pentru faptul că mă gândesc mai mult la copilul meu de acasă decât la voi, dar trebuie să înţelegeţi că pe copilul meu nu-l poate nimeni ajuta în afară de mine şi de Dumnezeu.
     Acesta este răspunsul meu la întrebarea adresată de un elev de clasa a 12-a, atunci când a aflat că sindicatele din învăţământ au hotărât să declanşeze greva generală, să nu încheie mediile şi să blocheze sfârşitul anului şcolar.

joi, 13 mai 2010

Vă aşteptăm să fiţi oaspeţii Colegiului Tehnic Media


Sâmbătă, 15 mai, Colegiul Tehnic Media îşi va deschide larg porţile pentru a-i primi pe cei care vor dori să participe la ,,ZIUA COLEGIULUI'' şi ,,ZIUA PORŢILOR DESCHISE''. Sunt invitaţi să participe părinţi, foşti elevi, elevi ai şcolilor generale, reprezentanţi ai presei, ai Consiliului Local, ai sindicatelor, ai agenţilor economici. Oaspeţii noştri vor avea ocazia să vadă o parte dintre numeroasele activităţi care se desfăşoară în cadrul Colegiului Tehnic Media. Vor avea loc activităţi ale cercurilor şcolare, concursuri pe meserii, activităţi organizate de comisiile metodice, dezbateri pe teme educaţionale, întreceri sportive.
Eu voi organiza începând cu ora 10,00 o dezbatere cu tema ,,Pierd sau câştig atunci când lipsesc?'' la care vor participa elevi din clasele a 10-a A şi a 10-a B şi de la ora 11.30 şedinţa Cercului de istorie ,,Nemuritorii'' cu tema ,,Monarhia - o pagină glorioasă din istoria poporului român''
Vă aşteptăm cu drag începând cu ora 9,30.

Veniţi dar, fraţilor, cu toţii!

„Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele cand îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, ... până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până cand să le fim robi? Veniti dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca sa ne fie nouă bine!
Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii... Să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara.''
Miercuri, 19 mai 2010 sunteţi aşteptaţi în Piaţa Victoriei pentru a vă manifesta nemulţumirea faţă de măsurile halucinante luate de Guvernul Băsescu-Boc. Trebuie să le arătăm că ştim să ne apărăm drepturile. Sper ca această chemare la luptă adresată de Tudor Vladimirescu prin ,,Proclamaţia de la Padeş''  să găsească ecou şi în inimile dumneavoastră.

miercuri, 12 mai 2010

Scrisoare deschisă privind Legea educației naționale

Scrisoare deschisă adresată Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, 
Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,  
Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,  
Domnului Emil Boc, Prim- Ministru al Guvernului României, 
Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,  
Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,  
Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viața politică. În orice societate modernă nivelul democrației este strâns legat de cel al educației. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene. Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educație și cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială și utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al școlii sau universității. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuiește vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie. În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii. Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră. Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată. Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator. În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia și democrația din universitățile românești, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal și îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democrația internă a Universității este subminată printr-un gest politic grăbit. Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învățământului european. Proiectul anulează conținutul autonomiei și deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înființa și desființa discreţionar programe de studii și de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universități în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile românești riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală. Considerăm că ideea Universității prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoașterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producție a unor competențe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale și capacității critice. În toate societățile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva și a transmite cunoașterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt tratați ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi și de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominația unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni. Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului. 
Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ionela Băluță (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti), Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Laurențiu Vlad (Univ. Bucureşti), Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti), Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti), Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti), Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti), Lucia Vodă (Univ. Bucureşti), Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)
Vă rugăm să semnaţi această petiţie.

marți, 11 mai 2010

Profesorii, nemulţumiţi de înlocuirea istoriei cu geografia la bacalaureat

Asociaţia Profesorilor de Istorie din România consideră că statutul istoriei ca obiect de studiu este călcat în picioare în Legea Educaţiei, fiind înlocuită cu geografia la examenul de bacalaureat la profilul uman şi cere Parlamentului să revină asupra deciziei.

Profesorii de istorie sunt nemulţumiţi de prevederea din proiectul Legii Educaţiei Naţionale potrivit căreia istoria este înlocuită cu geografia la examenul de bacalaureat, considerând că decizia a fost luată fără o argumentare logică, prin care elevii vor fi lipsiţi de cunoaşterea propriei istorii.
Astfel, biroul de Conducere al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România (APIR-Clio) solicită factorilor responsabili din cadrul celor două camere ale Parlamentului României şi Ministerului Educaţiei să revină asupra deciziei şi să promoveze istoria ca obiect obligatoriu la examenul de bacalaureat la profilul uman.
"Profund îngrijoraţi de diminuarea constantă a rolului istoriei ca obiect de învăţământ în educaţia generaţiei tinere, vă invităm să reflectaţi la importanţa studiului istoriei - realizarea unei surse de coeziune socială, oferă repere morale şi identitare în absenţa cărora nici o societate nu poate progresa. Nici una dintre statele membre ale Uniunii Europene nu a abdicat vreodată de la valorile sale definitorii, dar, mai ales, a căutat modalităţi de a le asocia identităţii europene aflată astăzi în plină edificare, în cadrul marii familii europene", spun reprezentanţii Asociaţiei profesorilor de istorie din România.
Sursa: www.realitatea.net

luni, 10 mai 2010

,,Paraziţii'' vorbesc

Cred că ,,Paraziţii este una dintre formatiile cele mai iubite de către tineri. Deşi nu mai sunt chiar tânăr şi am o mulţime de preocupări diferite de cele ale tinerilor de astăzi, totuşi ascult de multe ori cu mare plăcere piesele formaţiei, în special cele care transmit un mesaj. Recunosc faptul că mai întâi verific dacă versurile sunt cenzurate.


 



A FOST 10 MAI

Pe 10 mai 1866 Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen a fost încoronat ca principe al României şi a depus jurământul de credinţă faţă de ţară. Cuvântarea rostita cu acest prilej este edificatoare pentru întreaga sa domnie: ,,Ales de naţiune principe al României, am părăsit fără ezitare patria şi familia pentru a raspunde apelului acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, intenţii curate, o voinţă fermă de a face bine, un devotament fără limite către noua mea patrie şi un respect neclintit faţă de legi, pe care mi l-au dat strămoşii mei.’’
La 10 mai 1877 Carol I a semnat Declaraţia de Independenţă a României după ce la 9 mai 1877, în Parlament, ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, proclamase independenţa României faţă de Imperiul Otoman.
Pe 10 mai 1881, în urma proclamării României ca Regat, Carol I şi soţia sa Elisabeta au fost încoronaţi ca regi ai României. Coroana Regelui Carol I a fost realizată din oţelul unui tun capturat la Plevna în amintirea luptelor din Războiul de Independenţă.

Dedicaţie pentru prefectul Capitalei

În timp ce prefectul Capitalei doreşte eutanasierea cîinilor fără stăpân, domnul Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 organizează consultarea publică a cetăţenilor pentru a găsi cea mai bună soluţie. Sunt sigur că în sectorul 1 câinii vor fi salvaţi, dar în celelalte sectoare ei vor fi omorâţi fără milă. Anonimul prefect al Capitalei se va putea mândri cu această ,,realizare''.




sâmbătă, 8 mai 2010

Incompetenţilor, nu vă este ruşine?

,,Toate pensiile şi salariile bugetarilor vor fi tăiate.Nu e drept ca cei din privat să plătească huzurul de la stat. (Sebastian Vlădescu)
"Atatia bani cat avem, atat sa cheltuim. Daca putem sa mancam o paine intreaga o mancam, daca putem sa mancam trei sferturi de paine, mancam trei sferturi, dar deocamdata nu mai luam sfertul celalalt din alta parte, ca las' ca odata si odata o sa plateasca cineva ." (Sebastian Vlădescu)

De ce să plătesc eu pentru incompetenţa şi hoţia voastră? Credeţi că eu voi accepta să muncesc la fel de mult ca şi până acum şi să primesc un salariu cu 25% mai mic? Vă înşelaţi. Dacă îmi furaţi din salariu, să fiţi siguri că vă dau în judecată. Eu nu sunt sclavul vostru şi nu accept să muncesc pentru ca voi să aveţi ce fura. Dacă tot mi se va lua din salariu, atunci voi munci exact cu 25% mai puţin. Să vă fie ruşine pentru că ne-aţi promis mărirea salariilor cu 50% şi în realitate cu atât  le-aţi redus.

vineri, 7 mai 2010

Domnilor lideri, nu ar trebui să ne consultaţi în legătură cu invitaţia primită de la domnul Traian Băsescu?

Eu cred că domnul Traian Băsescu v-a invitat doar pentru ca ulterior să poată spune că are acordul sindicatelor pentru a pune în practică aceste măsuri iraţionale. Cu alte cuvinte, vă foloseşte ca scut pentru nemulţumirile populaţiei. Sunt de aşteptat mari mişcări sociale coordonate sau nu de sindicate, iar domnul preşedinte doreşte să arunce o parte din responsabilitate şi pe umerii voştri. Părerea mea este că ar trebui să refuzaţi această invitaţie. Sunt sigur că mulţi membri de sindicat gândesc la fel ca mine.

Jos pălăria, domnule Marius Nistor!

O vreme nu am înţeles de ce domnul Marius Nistor tace. Aşteptam ca şi el, alături de Liviu Marian Pop, să ne ridice moralul grav afectat de deciziile halucinante luate în ultima perioadă la Palatul Cotroceni. Ieri şi în această dimineaţă l-am văzut pe domnul Nistor făcând declaraţii foarte dure şi pronunţându-se ferm pentru declanşarea unor acţiuni dure de protest. Aveam nevoie să-l aud şi pe el afirmând că singura noastră soluţie în acest moment este declanşarea grevei generale şi boicotarea examenelor.
Chiar dacă fac parte dintr-o altă federaţie decât cea condusă de domnul Nistor nu pot să nu apreciez poziţia tranşantă pe care o are şi îl felicit pentru aceasta. Cred că trebuie să fim uniţi şi să le arătăm guvernanţilor că liderii noştri de sindicat se pot baza pe majoritatea dintre noi. Numai împreună putem reuşi!

joi, 6 mai 2010

Care este mai frumoasă?



Lume, lume, ne pregătim de grevă!

Toate federaţiile din învăţământ pichetează Parlamentul, începând de marţi, fiind nemulţumite de prevederile din proiectul Legii educaţiei, a declarat joi prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu.

Sindicaliştii spun că nu vor accepta titularizarea la nivelul unităţii şcolare, iar dacă Ministerul Educaţiei nu va renunţa la această variantă, protestele vor culmina cu greva, blocarea anului şcolar şi boicotarea examenelor naţionale.
O altă problemă care îi nemulţumeşte pe sindicalişti este componenţa consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Sindicaliştii vor ca reprezentanţii unităţii şcolare să reprezinte jumătate din consiliu, iar din cealaltă jumătate să facă parte autorităţile locale şi părinţii, în timp ce Ministerul Educaţiei vrea ca fiecare din aceste autorităţi să reprezinte o treime.
Sindicaliştii din învăţământ nu sunt de acord nici cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, iar reprezentanţii Ministerului Educaţiei nu renunţă la această variantă propusă în proiectul Legii educaţiei.
Deputaţii din Comisia de învăţământ au aprobat, în 30 aprilie, după patru ore de dezbateri la proiectul Legii educaţiei includerea clasei pregătitoare în ciclul primar şi a clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Membrii comisiei au votat astfel varianta propusă de Guvern, împotriva acesteia pronunţându-se doar reprezentanţii PSD.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la dezbateri, a susţinut că aceasta este "o măsură fundamentală" şi că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este prevăzută pentru elevii care încep în acest an clasa a V-a. Funeriu a precizat că varianta Guvernului prevede un ciclu primar de cinci ani (prin includerea clasei pregătitoare), cinci ani - ciclul gimnazial (prin includerea clasei a IX-a) şi trei ani cel liceal.
Deputaţii din Comisia pentru învăţământ au început în 27 aprilie dezbaterile pe articole ale noi Legi a educaţiei. Votul final la raportul privind proiectul Legii educaţiei va fi dat de Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor pe 7 mai, potrivit calendarului de lucru aprobat de Biroul Permanent.
Sindicaliştii din învăţământ au avertizat atunci că dacă autorităţile nu găsesc o rezolvare la problemele din educaţie, ar putea intra în grevă generală pe termen nelimitat, la sfârşitul lunii mai - începutul lunii iunie, care va duce la neîncheierea situaţiei şcolare, deci la blocarea anul şcolar.
Sursa: www.mediafax.ro
Se apropie clipa cea mare. Sper ca până la sfârşitul lunii mai, majoritatea colegilor noştri să reuşească să citească măcar acele prevederi din proiectul Legii Educaţiei Naţionale care ne dezavantajează şi să înţelagă faptul că răspunsul nostru la indiferenţa guvernanţilor faţă de problemele salariaţilor din învăţământ nu poate fi decât greva generală.

miercuri, 5 mai 2010

Ce mă deranjează?

Mă deranjează faptul că mulţi dintre colegii de breaslă sunt total neinteresaţi de proiectele legislative propuse de Guvernul României şi cel puţin jumătate dintre ei nu au citit nici măcar un articol din proiectul Legii Educaţiei Naţionale.
Mă deranjează faptul că atunci când le spun ceea ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat şi aduc ca argumente prevederi din proiectele legislative aflate în discuţie sau din legile aflate deja în vigoare, mulţi dintre colegi se uită urât la mine şi au impresia că le vând gogoşi.
Mă deranjează atitudinea unor lideri de sindicat din unităţile şcolare şi chiar a unor lideri mai mari care sunt total neinformaţi, neimplicaţi, sunt rupţi complet de realitate, iar atunci când sunt organizate acţiuni de protest se dau bolnavi, intră în concediu medical, organizează tot felul de activităţi extraşcolare sau pur şi simplu le boicotează, deşi ei ar trebui să se afle mereu în prima linie. 
Mă deranjează faptul că unii dintre marii noştri lideri de sindicat, atât de vizibili şi de vocali altădată, acum au dispărut complet din peisaj.
Mă deranjează faptul că deşi se apropie cu paşi uriaşi momentul declanşării grevei generale în învăţământ ,nimeni nu întreprinde niciun demers pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţiile prevăzute de lege.

marți, 4 mai 2010

Comisiile de specialitate ale PNL de la nivelul municipiului Bucuresti

În şedinţa CCMB din data de 03.05.2010 au fost validaţi preşedinţii şi vicepreşedinţii Comisiilor de specialitate ale PNL de la nivelul municipiului Bucureşti:

1.Buget-Finanțe :
• Preşedinte : Udma Viorel
• Vicepreşedinte : Vuţă Andrei

2. Economie și Mediul de Afaceri:
• Preşedinte: Drăguşin Dragoş Ioan
• Vicepreşedinte : Roşca Alexandru

3. Administraţie şi Interne:
• Preşedinte: Dincă Dragoş
• Vicepreşedinte: Iftimoaie Cristian

3.1. Subcomisia de Coordonare a problemelor legate de Primăria Capitalei:
• Preşedinte : Iftimoaie Cristian

4. Justiţie:
• Preşedinte: Creci Andrei George
• Vicepreşedinte: Ciocâlteu Alexandru

5. Educaţie:
• Preşedinte: Fedorca Stelian
• Vicepreşedinte: Mălăelea Daniel


5.1 Subcomisia de Tineret şi Sport:
• Preşedinte: Căliman Constantin

5.2 Subcomisia de Cercetare:
• Preşedinte: Băluţă Aurelian

6. Sănătate:
• Preşedinte: Neacşu Adrian
• Vicepreşedinte: Constantinescu Lidia

7. Societate civilă:
• Preşedinte: Scutaru Codrin
• Vicepreşedinte: Avramescu Manuel

8. Infrastuctură şi Transporturi:
• Preşedinte: Tănase Gabriel
• Vicepreşedinte: Câmpeanu Flavius

9. Mediu:
• Preşedinte: Dogeanu Ion
• Vicepreşedinte: Mirea Octavian

10. I T&C:
• Preşedinte: Ghinescu Sorin
• Vicepreşedinte: Carată Eugen

11. Cultură:
• Preşedinte: Nistor Sergiu
• Vicepreşedinte: Tudoroiu Lucrețiu

12. Muncă și Protecție Socială:
• Preşedinte: Ranete Aurora
• Vicepreşedinte: Cojanu Gheorghe

13. Relații Europene și Fonduri Comunitare:
• Preşedinte: Stănescu Bogdan
• Vicepreşedinte: Vasiliu Mihnea

Nu-i aşa că este frumoasă parodia? Şi chiar se potriveşte.

luni, 3 mai 2010

Pe 10 mai se va desfăşura şedinţa Cercului de istorie ,,Nemuritorii'' cu tema ,,Monarhia-o pagină glorioasă din istoria poporului român

Le adresez elevilor care vor participa la şedinţa Cercului de istorie rugămintea de a fi foarte selectivi în culegerea informaţiilor pe care le vor folosi în elaborarea materialelor pe care le vor prezenta. Există diferite interpretări ale rolului Monarhiei în viaţa politică românească şi în istoria poporului român şi nu cred că sunt toate corecte. Personal consider că dinastia de Hohenzollern a făcut pentru poporul român mai mult decât au făcut multe familii de boieri români. Datorăm mult lui Carol I şi urmaşilor săi la tronul României.







Viitor de aur şcoala noastră are!

Profesorii şi educatorii din comuna braşoveană Fundata fac de două luni muncă voluntară. Pentru că la cele două şcoli locale sunt înmatriculaţi prea puţini copii, primăria a primit bani cât să ajungă pentru plata salariilor în primele două luni ale anului. În aceste condiţii, dascălii sunt disperaţi şi ameninţă că vor ieşi în stradă. Autorităţile locale încearcă să găsească banii necesari. Primăria a primit 180.000 de lei la capitolul învăţământ şi a cheltuit deja banii în primele două luni şi singura variantă ar fi comasarea. 
"Am convenit la găsirea unei soluţii prin subvenţionarea acestor cheltuieli prin bugetul de intervenţii al ministerului Învăţământului" a spus primarul comunei Fundata, Florin Pâtea.   
"Sper ca în vară cele două unităţi şcolare Şirnea şi Fundata să devină o singură unitate. În condiţiile în care au o medie de 3,7 elevi per angajat", a explicat inspectorul şef al ISJ Braşov, Dorel Agache. 
În comuna Fundata sunt peste 60 de elevi şi de preşcolari şi 20 de profesori şi educatori. Ei activează în două şcoli din sate diferite ale comunei.
Mai devreme sau mai târziu multe din şcolile din România vor ajunge în această situaţie. Finanţarea în funcţie de elev va face ca banii pentru salarii să fie insuficienţi mai ales acolo unde există numeroşi profesori cu vechime mare şi cu gradul didactic I .