Au trecut 18 ani de la moartea lui Mişa Klein

Dragă tată,

Singurul refugiu pe care îl găsesc într-o zi ca cea de astăzi este, din nou, scrisul. Ziua de 2 februarie - cea mai tristă zi din an - mă găseşte la Cluj, singură, guvernându-mi viaţa. Da, tată, fetiţa ta şi-a luat zborul, şi-a luat viaţa în mâini. Studiază, lucrează, aspiră şi visează.

Am impresia că trăiesc în două lumi care se îmbină, ca două semicercuri, într-un întreg. Pe de o parte, sunt fiica unei legende, pe de altă parte sunt Dominique, pur şi simplu Dominique. Amintirea ta mă face puternică, mă provoacă să-mi împing limitele tot mai departe, cu fiecare pas făcut înainte. Îmi dai forţă, tată. Ai arătat lumii întregi că, după cum spune un proverb, "Semeni un gând, culegi o acţiune. Semeni o acţiune, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin". Aveai un caracter atât de puternic, încât viaţa nu-ţi putea oferi un destin uman, nu puteai fi decât o legendă. Legenda trăieşte mai departe prin mine. Tu trăieşti mai departe prin mine, tată.

Mă simt ca o fetiţă într-un glob de sticlă. Mai ştii cât de tare te fascinau? Te fascina cum, cu o singură mişcare, se pornea viscolul, ca mai apoi, fulgii de zăpadă să se aştearnă într-o aliniere perfectă, aducând o linişte care făcea aproape uitată urgia de mai înainte. Aşa se întâmplă şi la mine. Uneori, globul este scuturat de viaţă, mă pierd în tumult şi nu văd la doi metri de mine. Apoi, după un timp, lucrurile se liniştesc şi eu rămân în acel glob de zăpadă, ocrotită parcă de un înger. Viaţa creează un echilibru între agonie şi exaz, bucurie şi tristeţe, viaţă şi moarte. Orice lucru din lume este creat din aceste două extreme. Dispariţia ta, care a provocat o reacţie în lanţ, a fost ca spinul unui trandafir, care deşi s-a întâmplat pentru totdeauna în sufletul meu, nelăsând rana aceea să se mai vindece vreodată, nu mă poate împiedica să vreau să-i simt mireasma. Oare cum aş fi fost fără această tragedie? Răspunsuri? Nu caut. Viaţa mi-a luat pe de o parte şi mi-a dat pe de alta.

Poate vrei să ştii ce fac restul. Mama e bine. Îmi spune tot mai des că sunt copia ta fidelă şi că pentru asta mă iubeşte cu atât mai mult. Se gândeşte des la tine. Nea Ando mă suna mereu. Omenia, implicarea şi gesturile lui mă mişcă până la lacrimi. Familia Lupescu şi familia Sandu îmi sunt şi ele mereu aproape. După cum vezi tată, m-ai lăsat pe mâini bune. Acum, în încheiere, îţi promit că n-am să las pe nimeni şi nimic să-mi ofilească sufletul, pentru că e singurul loc în care te mai pot simţi viu. Eşti un mare capitol din viaţa mea şi după cum tot ce e scris rămâne etern, aşa vei rămâne şi tu pentru totdeauna, adânc întipărit în sufletul meu.

Te iubesc,
Dominique

Au trecut 18 ani de la moartea lui Mişa Klein.  Între timp, fetiţa lui a crescut mare şi a devenit o domnişoară frumoasă. Noi nu l-am uitat. Dumnezeu să te odihnească, Mişa!

Lecţia trecutului

Gheorghe I. Brătianu este unul dintre martirii neamului românesc. Ca profesor de istorie, nu putea să nu lase urmaşilor, pe lângă lucrări monumentale, şi reflecţii legate de rolul istoriei în educaţia tinerilor şi în formarea conştiinţei naţionale.

,,Peste greutăţile prezente şi ameninţările viitoare, dincolo de îngrijorările ce ne cutremură, lecţia trecutului ne întăreşte în credinţa că nimic nu este pierdut, cât timp păstrăm, neînduplecată şi neştirbită, conştiinţa legăturii veşnice dintre acest neam şi pământul său''.

 ,,Întorcându-mă la izvorul pururea limpede al istoriei naţionale, să ştim să culegem din experienţa îndelungatelor veacuri de încercări, de năpastă şi de suferinţă ale strămoşilor, încrederea lor statornică şi senină în menirea şi puterile acestui neam''.
,,Pomenirea oamenilor de altădată este nu numai o clipă de reculegere în drumul greu al vieţii...este şi prilejul de a revedea anumite judecăţi şi prejudecăţi ce apasă asupra amintirii lor şi o întunecă uneori în ochii urmaşilor''.
,,Noi trăim aici la o răspântie de drumuri, la o răspântie de culturi şi din nefericire şi la o răscruce de năvăliri şi imperialisme. Noi nu putem fi desfăcuţi din întregul complex geografic care ne mărgineşte şi ne hotărăşte în acelaşi timp destinul''.

Gândurile lui Gheorghe I. Brătianu despre...

...demnitate

,,Frunţile plecate şi şalele smerite le poţi aşterne covor pe treptele palatelor, dar nu poţi dura din ele zid de apărare pentru ţară, nu te poţi rezema pe ele în ceasul greu''.

,,Cine nu apără astăzi prestigiul înlăuntru, mâine nu va fi capabil să apere la hotare tradiţia de demnitate şi de mândrie a neamului românesc''.

,,Ne putem uneori întreba ce putere de rezistenţă împotriva primejdiilor din afară mai poate avea un popor care suferă înlăuntru cea mai desăvârşită călcare a prestigiului şi demnităţii sale''.

,,Daţi-ne, cum s-a spus de atâtea ori, o Românie a Românilor, dar daţi-ne în acelaşi timp şi o cârmuire a demnităţii, o cârmuire a cinstei''.

Gânduri care nu mor...

Cred că tinerii noştri ar trebui să reflecteze asupra acestor nestemate de gândire pe care ni le-a lăsat moştenire ilustrul nostru înaintaş, profesorul Gheorghe I. Brătianu. Am datoria de a le scoate din paginile cărţii şi de a le dărui, din toată inima, tinerilor mei prieteni.

,,Numai ce se înalţă cu trudă, prin jertfă, cu nenumărate greutăţi, are un înţeles şi un rost de durată''.

,,Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi''.

,,Tineretul nu are nevoie numai de o pâine...el ne cere un suflet, o îndrumare, un ideal''.

,,Sentimentele şi credinţele adânci n-au nevoie de făţărnicia vorbelor răsunătoare''.

,,Viaţa are valoare nu prin durata, ci prin conţinutul ei''.

,,Testamentul'' lui Valeriu Gafencu

,,În primul rând gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Vă rog mult să-L urmaţi, să-L slăviţi şi să-L slujiţi. Sunt fericit să mor pentru Hristos. Lui îi datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi şi voi fi alături de voi. Veţi avea multe necazuri. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!...

Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rog să mă iertaţi...Să mă ierte orice om faţă de care am greşit cu ceva...Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele...Testamentul meu este cuvântul de azi. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de adevăr...Rog oamenii politici creştini să ia seama la Hristos şi să urmeze învăţăturile Sale. Ei sunt încărcaţi cu foare mari răspunderi.''

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în Basarabia. În vara anului 1940, după absolvirea liceului din oraşul Bălţi, se înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi. Devine îndrumător al unui grup de Frăţii de Cruce (organizaţii  de tineret ale Mişcării Legionare) de la liceele din Iaşi. Este arestat în toamna anului 1941 în timpul unei şedinţe cu fraţii de cruce de la liceul militar. A fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Avea doar 20 de ani...

,,Sfântul închisorilor'' a murit pe 18 februarie 1952 în închisoarea-sanatoriu de la Tg-Ocna. Pe 2 februarie  îi mărturisise data morţii unui tovarăş de suferinţă. A fost îngropat într-o groapă comună. Avea doar 31 de ani.
Părintele Arsenie Papacioc spune: ,,Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Maxim [...], pe toţi i-aş sfinţi. [...]Toţi erau gata de moarte [...] Pe toţi i-aş sfinţi, pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau. S-au dus cu toţii, rând pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc pe toţi ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai ţării.''

Au trecut 19 ani de când Petre Ţuţea ne-a părăsit

Câtă nevoie avem astăzi de Petre Ţuţea! Ar putea fi un model moral pentru tineri. Rămâne viu în sufletele noastre şi avem obligaţia de a-i ajuta pe tineri să îl cunoască. Dumnezeu să îl odihnească!

"Eu când discut cu un ateu e ca şi cum as discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu. "

Maria Lătăreţu- ,,Privighetoarea Gorjului''

 Niciodată nu am să uit că sunt gorjean. Întotdeauna o să revin cu drag pe acele meleaguri. Îmi mai ostoiesc dorul de Gorjul natal ascultând cântecele Mariei Lătăreţu.

Dor de Tatiana Stepa

Îmi alin dorul ascultând cântecele ei minunate până mi se umezesc ochii. Marii noştri artişti se duc pe rând. Nemernicii care ne ţin în lanţuri rămân.

Constantin Brâncuşi-gorjeanul din Hobiţa

"Cand nu mai suntem copii, inseamna ca am murit demult."

Timişoara 1989-Au trecut 20 de ani

A început la Timişoara pe 16 decembrie 1989. A continuat la Bucureşti. Ne-am câştigat libertatea. Suntem liberi să ne strigăm suferinţa, suntem liberi să protestăm, suntem liberi să spunem că nu trăim bine. Dar ne aude oare cineva? Si a meritat? Măcar să ne amintim din când în când de cei care au murit şi să le cerem iertare.

Dacă uităm, nu merităm

TUDOR GHEORGHE-Mie-mi pasa



Tudor Gheorghe - Pune, tata steag la poarta!



Tudor Gheorghe - Ruga la Timisoara

Scrisoare împuşcată

de Căpitan Sergiu VITALIAN

Mă iartă, Mamă, dacă dorm sub Cruce

Şi visu-mi odihnesc acum pe armă,

Azi aş fi vrut colinde a-ţi aduce,

Dar Ţara, Mamă, este în alarmă!

Tu spune-i, tată, mamei să nu plângă,

Să fie mândră că am fost bărbat.

Azi sunt al Patriei şi-n partea stângă

Aud mereu cum clopotele bat.

Nu am putut să stau deoparte, iată,

Dac-o făceam n-aş mai fi fost român

Şi în pământ, să ştii, iubite tată,

Sunt tot român şi-n ceruri tot creştin rămân.

Şi fiţi, vă rog, puternici, cum vă ştiu,

Căci nu e încă timp de parastas,

Chiar dacă-am încetat să mai fiu viu,

Ea, inima, tot vie mi-a rămas.

Încă o dată vă mai cer – nu plângeţi!

Nu este loc de plânsete acum,

Pentru noi toţi românii tineri, iată,

Într-o colindă plânge Moş Crăciun.

26 de ani fără Amza Pellea

Mulţi dintre tinerii de astăzi nici măcar nu au auzit de Amza Pellea. Eu am avut privilegiul de a prinde ultimii ani ai vieţii acestui imens actor. Ce mare gol a lăsat plecarea lui spre infinit! Nimeni nu-l va putea egala vreodată.

Maestrul Gheorghe Dinică ne-a părăsit

20 de ani fără Mihaela Runceanu

Mihaela Valentina Runceanu s-a născut la Buzău pe 4 mai 1955.
A urmat Liceul de muzică şi arte plastice din Buzău, pe care l-a absolvit ca şef de promoţie. A câştigat numeroase premii şi trofee la concursuri, pornind de la competiţia „Tinereţea Buzoiană” şi până la ediţiile concursului „Steaua fără nume” (inclusiv ediţia din 1989) sau concursul Mamaia '89.
A fost profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. Printre elevii săi se numără Silvia Dumitrescu, Miki, Adrian Enache, Carmen Trandafir, Mădălina Manole.
Pe 1 noiembrie 1989, în jurul orei 1.00 noaptea, Mihaela Runceanu a fost asasinată.

12 ani fără Sebastian Domozină

     Ca orice club mare, Universitatea nu a avut parte numai de jucători celebri, ci şi de Sebastian Domozină, probabil cel mai bun crainic sportiv. Vocea-simbol a Craiovei Maxima a dispărut pe 10 octombrie 1997. O boală nemiloasă l-a dus în lumea celor drepţi şi a fost înmormântat în cimitirul Ungureni, la câţiva metri de mormântul golgheterului Universităţii Craiova, Ion Oblemenco.

     Aproape 1.000 de transmisiuni. Devenise celebră formula de adresare la începuturile comentariilor: “Bună ziua din capitala Olteniei vă spune Sebastian Domozină...” sau “Gooooolllll, goooollll, extraordinar, Universitatea!”.A fost omul care ne-a adus în case, pentru prima oară, spiritul transmisiunii sportive tipic sud-americane. Era catalogat drept “sufletul şi spiritul campioanei unei mari iubiri”, Ştiinţa. Din păcate, s-au scurs 12 ani de când inconfundabila sa voce s-a stins, la vârsta de doar 59 de ani şi a rămas în istoria nescrisă a comentatorilor sportivi din România. Sebastian Domozină i-a cântat strălucirea, pe unde hertziene Ştiinţei.     Într-o vreme când Bănia era capitala fotbalului românesc, dar meciurile-i erau redate rar pe sticlă, suporteri din toată ţara tresăreau la vocea caldă şi plină de pasiune a crainicului-simbol al Craiovei Maxima. Practic, nu era nevoie de imagini când Sebastian Domozină se afla la microfon.

      Sebastian Domozină s-a născut pe 15 iulie 1938, în comuna Ianca (judeţul Olt). A absolvit Liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova şi apoi Facultatea de Ziaristică din Bucureşti. Prima sa transmisiune radiofonică a avut loc în 1964, în primul sezon al Universităţii Craiova în Divizia A, la meciul Ştiinţa Craiova - Universitatea Cluj, scor 1-0. Până în decembrie 1989, Domozină a fost corespondent principal al redacţiei de actualităţi din Radioteleviziunea Română pentru judeţele Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi. Începând din 1990 a fost director al postului Radio Oltenia Craiova. Ultima transmisie radiofonică a sa a avut loc în 1995. Sebastian Domozină era renumit pentru viteza sa în exprimare, comentariile sale fiind foarte rapide.
Sursa: www.editie.ro
      Cred că sunt 10 ani de cînd nu am mai ascultat o transmisiune radiofonică a unui meci de fotbal. Dar îmi este dor de transmisiunile radiofonice din timpul copilăriei mele. Îmi este dor de Sebastian Domozină. A fost un comentator radiofonic fără pereche. Vocea lui mi-a rămas lipită de suflet. Nu o voi putea uita niciodată. Ce păcat că a plecat atât de devreme dintre noi. Dumnezeu să te odihnească, Sebastian Domozină!

Dumnezeu să vă odihnească, Doina şi Ion Aldea Teodorovici!

În Republica Moldova bate vântul schimbării. Fraţii noştri de dincolo de Prut trăiesc vremuri pentru care cândva mulţi au murit, pe care multe generaţii doar le-au visat. Ce păcat că pentru EI timpul nu a mai avut răbdare. Sunt sigur că de acolo din ceruri veghează asupra pământului sfânt al Basarabiei.

In memoriam Sebastian Domozină

Sebastian Domozină s-a născut pe 15 iulie 1938, în comuna Ianca (judeţul Olt), a absolvit Colegiul „Fraţii Buzeşti“ din Craiova, apoi Facultatea de Ziaristică din Bucureşti. A încercat să lucreze în presa scrisă, la fostul ziar „Munca“, dar a fost atras de microfon şi de aparatul de filmat. A rămas în istoria nescrisă a comentatorilor sportivi din România ca unul dintre cei mai reprezentativi, fiind catalogat drept „sufletul şi spiritul campioanei unei mari iubiri“, Ştiinţa.
„Gooooolllll, goooollll, extraordinar,Universitatea!“. Acesta a fost glasul nepieritor al celui mai îndrăgit comentator sportiv al Olteniei, Sebastian Domozină.
Ultima oară director al postului craiovean Radio Oltenia, Domozină s-a stins din viaţă pe 10 octombrie 1997, fiind înmormântat în cimitirul Ungureni.

„M-am simţit oltean chiar şi la...Leeds!“

„Sunt un om ca toţi oamenii. Sunt oltean, născut la Ianca, lângă Dăbuleni. Cu ani în urmă aveam una dintre cele mai frumoase bălţi din câte am văzut vreodată, Balta Potelu. M-am simţit oltean chiar şi la…Leeds!“ - Sebastian Domozină (dintr-un interviu dinainte de 1990).
„Sebi a fost unic, el trăieşte şi acum prin transmisiile sale radiofonice fantastice despre Ştiinţa cea glorioasă. Vocea sa inconfundabilă a rămas nepieritoare“. (Nicolae Secoşan)
„Am trăit şi suferit alături de cel mai mare şi cel mai entuziast crainic-reporter sportiv al României, Sebi Domozină fiind cunoscut şi recunoscut în toate coclaurile ţării, iar în judeţele Olteniei era de-a dreptul venerat şi aplaudat. A avut şi şansa ca pe vremea lui să existe o echipă de legendă, care a făcut furori în Europa. Ei, cei de la Craiova Maxima, au făcut istorie, aşa cum şi Sebi Domozină a făcut istorie…“. (Gabriel Bratu)
Sursa: www.gdo.ro

A fost un simbol al Olteniei. Am crescut cu vocea lui aproape de suflet. Stăteam lipit de aparatul de radio pentru a asculta transmisiunile radiofonice de pe ,,Centralul'' din Bănie. Ce suflet mare! Ce oltean adevărat! Ce mult ne lipseşti, Sebastian Domozină!

Dor de Amza Pellea

Îmi este dor de Liviu Vasilică!

Ce mare artist a fost! Au trecut deja 5 ani de când a plecat pentru totdeauna, lăsându-ne minunatele lui cântece.