Acum 20 de ani un mustăcios blond făcea senzaţie cu driblingul lui în Cupa Campionilor. Acum e rîndul lui Dayro şi al lui Stancu
Îşi mai aduce cineva aminte de Mihai Majearu? Cei din generaţia tînără cu siguranţă că nu. Cei de peste 30 de ani însă n-au uitat probabil bărbatul nu prea înalt, cu început de chelie şi cu mustaţă, pe la care treceau toate mingile din jocul celei mai frumoase echipe a Stelei, cea de la jumătatea anilor '80. Cea care făcea legea în Cupa Campionilor Europeni, varianta mai veche şi mai prăfuită a actualei Champions League, unde Steaua va lua miercuri startul pentru al treilea an consecutiv.
Aşteaptă executorul
Majearu nu mai trăieşte însă din amintiri. Şi nici din ceea ce a realizat ca fotbalist al Stelei. Trăieşte însă zi de zi şi noapte de noapte cu teama că în orice moment poate ajunge în stradă. Că poate rămîne fără casă. Casa în care locuieşte de fix 20 de ani. Undeva în Brezoianu, în mijlocul Bucureştiului, lîngă Parcul Cişmigiu. O primise în 1988, din partea Stelei, pe vremea cînd încă îmbrăca tricoul roş-albastru. A pierdut procesul cu cel care şi-a revendicat casa, iar acum orice persoană care se apropie de locuinţa sa îi provoacă coşmaruri. "Dă, Doamne, să nu fie cel care să mă evacueze!", spune Majearu de fiecare dată.
Acuză modul în care s-a făcut dreptate
Majearu explică în detaliu situaţia în care a ajuns: "În 1988 am primit această casă din partea Stelei. Apoi, după Revoluţie s-a dat Legea 112, care spunea că dacă timp de 10 ani nu apare fostul proprietar să o revendice, atunci o poţi cumpăra. Au trecut acei ani, am cumpărat-o, am achitat cele 20 de milioane, după care a apărut cineva care a zis că e blocul lui, a luat nişte acte de la două babe care între timp au murit şi uite aşa justiţia i-a dat dreptate lui".
"Aproape că sînt la capătul puterilor. Nu mai pot, sincer vă spun", rosteşte "Miţi" cu o timiditate pe care n-a avut-o niciodată atunci cînd avea ghetele cu crampoane în picioare. "Vin citaţiile numai de Revelion, de Paşte şi de Crăciun. Imaginaţi-vă în ce stres trăiesc". E pe jumătate dat afară. "În toamna trecută, venise deja să mă evacueze cu executorul, numai că deşi sentinţa era pe numele meu, greşiseră apartamentul. Pînă au refăcut actele, am mai tras şi eu de timp, a venit apoi vacanţa de la Judecătorie şi aşa am mai rămas în casă. A venit însă toamna şi probabil că cel mai tîrziu la 1 octombrie vom fi daţi afară".
De cîţiva ani are şi o slujbă bună. E antrenor la şcoala privată de fotbal "Marius Lăcătuş". "Vorbesc des cu Marius la telefon. Mai vine şi pe la şcoala de fotbal, dar în ultima vreme mai rara, îl înţeleg şi pe el, are treabă cu Steaua, dar mă sună mereu, mă mai întreabă de problemele mele", spune Majearu. O vorbă bună pusă de actualul tehnician din Ghencea la o academie condusă de un om de afaceri din Bucureşti a făcut ca Majearu să mai cîştige pe lună cîteva milioane. De lei. "Unde o să mă duc după ce rămîn pe drumuri? Nu ştiu, ăsta e adevărul. Nu vreau să ajung să cerşesc, să mă duc pe la cei cu care am jucat la Steaua. Ce să le spun: «Ştiţi, noi am fost colegi în echipa aia mare, nu aveţi nişte bani şi pentru mine?». Nu voi face asta niciodată".
"De compătimiri m-am săturat"
Concluzia? Pare resemnat, nu ca pe 7 mai 1986, cînd a jucat finala de pe Sanchez Pizjuan din Sevilla şi dribla campionii Spaniei "cu îndemînarea pe care o au doar cei care se nasc plini de talent", aşa cum a sunat una dintre caracterizările făcute lui "Miţi" de presa iberică de după finala cu Barcelona. "Asta e viaţa. Am avut ghinion, n-am avut şi eu parte de ceva mai bun, dar nu-mi place să fiu compătimit. De compătimiri m-am săturat. Pînă la urmă, au fost alţi artişti mari ai României, muzicieni, actori, care au ajuns şi ei în situaţia mea, deci...asta e viaţa. Normal că dai din colţ în colţ, dar pînă la urmă le accepţi pe toate, că n-ai ce să mai faci".
Tresare. Tresare atunci cînd e întrebat de lucrurile pe care le mai are şi care fac legătura cu finala de la Sevilla: "Am multe amintiri. Tricoul cu care am jucat, medalia care ne-a fost înmînată după terminarea întîlnirii, am şi o copie în miniatură a Cupei Campionilor Europeni. Le privesc şi îmi aduc mereu aminte de acel meci pentru că a însemnat maximum pentru mine în fotbal".
Nu i-a dispărut simţul umorului: "Am jucat toată finala pentru că eram specialist la penalty" :-)
Majearu preferă să răspundă cu o glumă atunci cînd e întrebat de ratarea penalty-ului de la Sevilla. "Lumea a făcut atîta caz, însă n-a fost ceva ieşit din comun. Au ratat jucători mult mai importanţi ca mine, Maradona, Platini, Roberto Baggio. Dacă am mai bătut 11 metri după acel meci? Bineînţeles, doar eu eram primul executant al acestor faze la Steaua acelor vremuri. Cred că, de fapt, de-asta am şi rămas pe teren toate cele 120 de minute ale finalei, că eram un specialist la penaltyuri. Altfel, aş fi fost, probabil, primul fotbalist schimbat".
"Poate o să primesc şi eu rentă viageră sau o pensie pentru performanţa din 1986. Poate nu o s-o mai apuc, că o să mi se dea după ce o să mă duc, aşa cum s-au dus şi alţii şi au primit recompensele prea tîrziu, cum a fost cazul lui Dobrin"
"Asta e viaţa. Ochii care nu se văd se uită, aşa am păţit şi eu. Bine că măcar trofeele pe care le-am luat cu Steaua, istoria va rămîne pentru totdeauna"
Sursa: www.gsp.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu