Casa memorială „Constantin Brâncuşi“
În timp ce francezii îi ţin operele după pereţi de sticlă, la Atelierul „Brâncuşi“ din Paris, în Hobiţa, părintele sculpturii moderne începe să fie uitat.
Ignoranţa, neputinţa, nepăsarea s-au înfrăţit pentru ca actuala Casă memorială „Constantin Brâncuşi“ să nu mai semene cu cea închipuită, după moartea lui Brâncuşi, de autorităţile vremii. După ce intri în comuna Peştişani, cum vii dinspre Târgu Jiu, în dreapta se deschide un drum de asfalt măcinat şi plin de gropi. Şoseaua te poartă către Hobiţa, unde, în urmă cu mai mulţi ani, a fost înfiinţată cea dintâi lojă masonică din lume, care şi-a propus păstrarea şi cinstirea memoriei celui care a fost numit părintele sculpturii moderne. Constantin Brâncuşi a făcut să se vorbească peste tot în lume despre Hobiţa sa natală, însă, astăzi, la Hobiţa se vorbeşte tot mai puţin despre Brâncuşi.
Second hand
Urmaşii lui Brâncuşi de astăzi au renunţat la activităţile ce le-au adus cândva faima şi nu se mai ocupă de sculptatul lemnului sau al pietrei, ci au ales comerţul cu haine second hand, de exemplu. Multe din casele localnicilor au afişate la porţi câte o tabliţă care îl îmbie pe trecător să încerce o pereche de blugi sau o bluză. Tentaţia o are chiar şi turistul amator de Brâncuşi, care, în drumul său, se opreşte să mai afle de la localnici câte ceva despre artist, din legendele transmise, prin viu grai, de către hobiţeni. Cei mai bătrâni vorbesc cu sfială despre fostul lor consătean, ca şi când ar povesti despre un sfânt ce nu şi-a găsit încă locul în calendarul de pe perete. Nu numai că nu a fost aşezat în calendare, dar bătrânii din Hobiţa spun că unii de-ai lor nu l-au aşezat nici măcar în suflete. Starea în care se găseşte Casa memorială vine parcă să dovedească acest lucru.
„Abandonată“...
Poarta înaltă de la intrarea în curtea locuinţei seamănă cu cea din vederi sau din fotografiile care pot fi accesate pe internet. Peisajul de dincolo de gard nu mai este însă deloc asemănător. Pe prispa casei, o doamnă repetă, ca un automat, câteva formule de politeţe şi anunţă, mecanic, preţul vizitei: „Patru lei!“. Urmează o clipă de tăcere, străbătută doar de lătratul unui câine din vecini. Momentul stânjenitor este încheiat tot de ghidul casei, o femeie între două vârste, care întreabă retoric: „Vreţi să şi vorbesc?“, aruncând o privire cu subînţeles, cum că e aceeaşi veche poveste. Întrucât i s-a dat „undă verde“, doamna între două vârste începe să „recite“ automat o lecţie învechită. Povestea vieţii lui Brâncuşi include procesul contra SUA, operele din tinereţe, şcoala, tânăra din Irlanda pe care sculptorul a îmbrăcat-o în ie etc. Din când în când, doamna între două vârste ridică fotografii plastifiate, în care pot fi observate diferite opere realizate de maestrul din Hobiţa. Din cauza folosirii îndelungate, materialul didactic a început să aibă „franjuri“ sau să prindă patina timpului. Nici pătura de lână de pe pat nu arată mai bine, iar prin şiţa înlocuită în urmă cu trei-patru ani de autorităţi, cerul pare, din cauza crăpăturilor, mult mai aproape.
„Turnul din Hobiţa“
Povestea vieţii lui Brâncuşi se termină, iar liniştea se aşterne din nou. Urmează un tur al camerelor mici, călătorie la care ghidul nu participă. În partea din dreapta casei, turistul are posibilitatea să vadă şi celelalte anexe: pivniţa în care erau cândva adăpostite butoaiele cu vin şi ţuică, pătulul în care era ţinut porumbul, o construcţie din lemn şi împletitură care lasă impresia că ar putea să se prăbuşească în orice moment. În spatele pătulului se găseşte o încăpere mică din cărămidă, acoperită cu tablă. Nu mai e nevoie să întrebi despre ce este vorba pentru că mirosul emanat dispre spaţiul respectiv dă indicaţii precise vizitatorului. Un rezervor ruginit, prins de gardul vecinului, stă mărturie că, la un moment dat, pe acolo a trecut şi apa.
Sculpturi şi buruieni
Înainte de 1989, la Hobiţa avea loc o tabără de sculptură. Aceasta era amplasată la câteva sute de metri de Casa memorială. Drumul spre locul respectiv este mărginit de garduri rupte ce stau să pice şi se termină brusc, la intrarea într-o pădurice. Câteva sculpturi care au rezistat eroic trecerii timpului se luptă să iasă din buruieni. „Ne-am gândit să le mutăm de acolo, în diferite locaţii din comună, dar să vedem. Drumul e adevărat că arată rău, dar de unde bani să îl facem? Am văzut şi eu cum arată casa. Nu ştiu ce se întâmplă, pentru că s-a tot vorbit că se alocă bani pentru lucrări. Se vorbeşte şi atât. Este un singur ghid şi a mai fost angajat un muncitor responsabil cu întreţinerea, dar nu ştiu ce face“, a spus primarul din Peştişani, Florin Pavel. Casa memorială „Constantin Brâncuşi“ se află în administrarea Muzeului Judeţean, care este subordonat Consiliului Judeţean Gorj. Şefii acestei instituţii au declarat în permanenţă că există planuri mari pentru valorificarea turistică a Casei memoriale „Constantin Brâncuşi“, însă rezultatele nu se văd. La faţa locului, impresia este alta: ignoranţă, neputinţă, nepăsare. În Hobiţa Gorjului, memoria lui Brâncuşi este pătată de indiferenţa urmaşilor săi.
http://www.gds.ro/Societate/2008-09-19/Casa+lui+Brancusi%2C+in+paragina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu