Profesorul-un model pentru generaţia tânără

Astăzi, mai mult decât altădată, tinerii au nevoie de modele. Într-o lume tulburată şi nesigură, ei au nevoie să copieze sau măcar să se raporteze la un model de succes şi astfel să urmeze un drum sigur, un drum deja străbătut şi care duce la un liman. Fără un model, ar rătăci în necunoaştere, încercând mai multe variante de drum, poate multe dintre ele fără sfârşit sau cu un alt sfârşit decât cel dorit. Modelul ales pentru a fi urmat le dă siguranţă, încredere, linişte. Un fotbalist renumit, care joacă într-un campionat din Occident este evident un model pentru o parte a tinerilor iubitori ai balonului rotund. Milioanele de dolari, renumele căpătat, posibilitatea de a avea maşini şi fete frumoase atrag fără nici o îndoială, dar sacrificiile sunt uriaşe, iar gloria efemeră.
Un manechin de talie mondială sau măcar naţională este un model pentru multe copile frumoase. Dar frumuseţea nu este veşnică, luminile de pe podium se mai şi sting, iar pericolele pândesc la tot pasul. Politicianul de succes este fără îndoială un model, dar politica nu este întotdeauna morală, fotoliul de parlamentar nu este viager, Parchetul Naţional Anticorupţie veghează şi îi vizează şi pe politicieni. Aceste modele au putere, imagine, maşini, bani. Orice specialist renumit într-un domeniu, devine ţinta spre care se îndreaptă cei aflaţi la început de drum. Între atâtea şi atâtea modele, modelul înconjurat de lumina cunoaşterii este dascălul .
Să fii dascăl în România astăzi nu este deloc uşor. Salariile sunt mici, condiţiile de muncă nu sunt dintre cele mai bune, materialele didactice sunt învechite sau lipsesc cu desăvârşire, consumul nervos este mare, elevii sunt tot mai marcaţi de transformările socio-economice, iar familiile lor sunt tot mai neinteresate de legătura cu şcoala.
Şi totuşi, tinerii se îndreaptă în continuare spre cariera didactică. Mulţi dintre ei şi-au descoperit vocaţia de a fi dascăl datorită profesorilor pe care i-au avut şi de la care au desluşit tainele acestei meserii. Este ca o predare de ştafetă din generaţie în generaţie. Sunt din ce în ce mai puţini cei care ajung din greşeală pe cale de a deveni dascăli. Cei mai mulţi au ales cu inima această nobilă meserie. Ei au fost chemaţi să guste dulcele amar al vieţii de profesor.
Nu toti profesorii sunt modele pentru generaţia tânără. Poate că unii  reuşesc cu greu să impună respect. Există însă în rândurile cadrelor didactice oameni minunaţi care sunt părinţi, prieteni şi fraţi deopotrivă pentru copii. Activitatea lor de ani sau de o viaţă este închinată copiilor. Ei sunt nu doar deţinători şi transmiţători de informaţii, ci educatori, îndrumători şi formatori de caractere.
Copiii de astăzi au numeroase şi variate preocupări, năzuinţe şi aptitudini. Timpul trece astăzi parcă mai repede decat altădată. Ei învaţă să facă foarte multe lucruri, iar mai târziu sfera preocupărilor lor se limitează la activităţile care corespund cel mai mult aptitudinilor şi năzuinţelor pe care le au. În general, primează activităţile foarte bine remunerate. Şi, de aceea, nu ajung mulţi profesori. Dar dascălii rămân modele de comportament pentru cei mai mulţi dintre foştii elevi. Într-o împrejurare sau alta comportamentul va fi cel indus sau învăţat de la profesorul pe care l-au iubit şi apreciat.
Anii trec, iar copilul de ieri este adultul de astăzi. Întotdeauna ne amintim cu drag de profesorul care ne-a învăţat şi îndrumat paşii pe drumul vieţii. La fel vor sta lucrurile, fără îndoială, şi în continuare. Dascălii vor rămâne modele de urmat. Flacăra va arde în noi în continuare, iar vâlvătaia va aprinde alte şi alte suflete şi astfel focul nestins va merge mai departe.
În fiecare an, părăsesc băncile şcolilor şi liceelor sute de absolvenţi. Mulţi dintre ei ne rămân sufleteşte aproape şi revin alături de noi ori de câte ori au ocazia. Urmând cariera didactică, unii devin colegii dascălilor lor şi chiar ajung să-şi depăşească modelul care i-a format.
Profesorul este şi va fi un model. El are înţelepciune, are puterea minţii, are bogăţie sufletească, are visuri şi cutezanţa de a încerca să le împlinească. Cum ar putea să nu dorească unii tineri să fie la fel de fericiţi cum suntem noi, profesorii ?

(Articol publicat de mine în ,, Tribuna Învăţământului'')