miercuri, 9 decembrie 2009

PNL nu poate să intre la guvernare în orice condiţii

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, la Realitatea FM, că solicitarea lui Crin Antonescu ca liberalii să primească scaunul de premier într-un guvern cu PD-L este lipsită de bun-simţ.

"Crin Antonescu, chiar dacă este preşedintele PNL, a luat foarte multe decizii între cele două tururi de scrutin, care pentru noi au fost foarte greu de înţeles. A fost foarte vehement împotriva lui Traian Băsescu. În aceste condiţii, s-au rupt toate punţile de comunicare cu el. Tăriceanu, chiar dacă nu mai este preşedintele partidului, rămâne un lider foarte influent în partid. Modul în care a pus domnul Antonescu problema este lipsit de bun-simţ. Crin Antonescu pare să nu fi observat sfârşitul campaniei electorale. Preşedintele îşi doreşte, în mod evident, ca PNL să facă parte din acest guvern de dreapta", a declarat Lăzăroiu, la Realitatea FM.

În replică la afirmaţia lui Lăzăroiu, potrivit căruia administraţia prezidenţială a întrerupt orice legătură cu Crin Antonescu din cauza lipsei de "bun-simţ", Ludovic Orban sărit în apărarea colegului său de partid şi a declarat că declaraţia ascunde, de fapt, "o nouă măgărie a lui Traian Băsescu".

aici



Un comentariu:

Marius Mina spunea...

PNL nu poate intra la guvernare de niciun fel. Asta e decizia finala. Cine vrea cu Basexu e liber sa plece, tariceanu primul.