marți, 29 decembrie 2009

15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar vor fi reduse până la 1 septembrie 2010

Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat va scădea, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, publicate marţi în Monitorul Oficial.

Cel mai semnificativ ar urma să scadă numărul maxim de posturi finanţat din bugetele proprii ale consiliilor judeţene, de la 307.159, la 292.544.

Numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar finanţat din bugetele consiliilor locale va scădea de la 14.518, în ianuarie-august, la 14.133, în septembrie-decembrie.

În Bucureşti, numărul maxim de posturi va scădea de la 24.641, în primele opt luni, la 24.365, în perioada septembrie-decembrie.

Ordonanţa a fost aprobată în şedinţa de guvern din 23 decembrie, prima după învestirea noului cabinet Boc.

Sursa: www.realitatea.net

Niciun comentariu: