În cazul în care Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă menită să blocheze majorarea salariilor profesorilor, "statul de drept şi instituţiile fundamentale ar fi compromise", consideră liderul PD-L.
"Nu-şi poate permite niciun individ, fie el chiar şi Călin Popescu Tăriceanu, să sfideze Constituţia României, statul de drept, Parlamentul, Curtea Constituţională, Preşedintele României, instituţii care nu sunt preşul lui Tăriceanu", a declarat Boc.
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, susţine că Guvernul are resursele necesare pentru a face majorarea salariilor profesorilor şi cere să se aplice legea. "Recent, Guvernul a dat aproape 600 de milioane de euro în mod clientelar în zonele unde sunt cu predilecţie aleşi primari PNL şi PSD. Mână-n mână, domnul Tăriceanu şi domnul Geoană au alocat aproape 600 de milioane de euro", a susţinut Stolojan. Acesta mai spune că suma de mai sus reprezintă de 3 ori mărimea sumelor necesare pentru majorarea salariilor profesorilor pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie.
"Acest guvern manifestă un dispreţ deosebit faţă de banul public şi aţi avut nenumărate exemple ce înseamnă acest dispreţ", mai spune Stolojan.
Stolojan a mai subliniat că cine nu va semna moţiunea de cenzură pe care pedeliştii o vor depune la Parlamentul României, nu este de acord cu majorarea salariilor profesorilor.
Cu câteva zile în urmă, liderul PD-L Emil Boc ameninţa Guvernul cu o moţiune de cenzură dacă acesta va bloca mărirea de salarii din învăţământ.
Sursa: www.realitatea.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu