sâmbătă, 30 august 2008

Cârţu: ,,Bornescu, Gângioveanu şi Costea vor face diferenţa astăzi"


Sorin Cârţu, antrenorul care a câştigat ultimul titlu de campioană al Universităţii Craiova, a prefaţat pentru gsp.ro derby-ul din această seară. Acesta a declarat că "juveţii" au forţa de a realiza o surpriză în "Groapa", Cârţu complimentându-l totodată pe tehnicianul Nicolo Napoli.

"Indiferent de locurile din clasament pe care se vor afla cele două echipe, un meci Dinamo - Craiova va scoate mereu la iveală orgolii nemăsurate şi ambiţii foarte mari.

Craiova joacă bine acum, este consistentă, iar jucătorii sai tineri au prins ceva experienţă. Acea interdicţie la transferuri se pare că le-a prins bine celor de la Universitatea, pentru ca au fost nevoiţi să se descurce cu ceea ce au avut în propria curte. Poate că în altă situaţie, Găman, Gângioveanu şi ceilalţi fotbalişti tineri n-ar mai fi avut atâtea şanse de a se impune. Tot răul spre bine deci .

Universitatea poate prinde curaj dacă reuşeşte un rezultat bun la Dinamo, dar în nici-un caz echipa n-ar trebui să-şi schimbe obiectivul în ceva mai îndrăzneţ. Presiunea nu ar face bine jucătorilor tineri, i-ar putea copleşi. La meciul de sâmbăta vor conta foarte mult prestaţiile lui Bornescu, Gângioveanu şi Costea, iar Napoli este un antrenor bun, cu rezultate, care îşi poate conduce echipa spre victorie sau măcar un egal. Sunt sigur însă că pe Napoli doar rezultatele îl vor menţine la Craiova" a mai spus Cârţu.
Sursa: www.gsp.ro

Niciun comentariu: