luni, 23 noiembrie 2009

Crin Antonescu nu îl susţine pe Traian Băsescu în turul II

,,Astăzi, când aud din toate părţile comentarii despre trocuri, propuneri etc, vreau să fie clar. Rămâne valabil ceea ce am spus de la începutul campaniei. Este exclusă orice colaborare între mine şi Traian Băsescu şi este exclusă orice susţinere a lui Traian Băsescu din partea electoratului meu. Nu am avut discuţii şi nu voi avea discuţii cu Traian Băsescu. Băsescu nu este un om de dreapta, sunt doar tertipuri”, a declarat Antonescu în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul partidului.

În schimb, liderul PNL a precizat că l-ar putea susţine pe Mircea Geoană dacă acesta va accepta o formulă guvernamentală condusă de Johannis. "Dacă există un proiect comun, în care eu sa-i pot chema pe aceşti oameni, un proiect pentru care eu să pot să-mi pun obrazul şi să-i chem pe aceşti oameni la vot, o voi face, dacă nu, nu.V-am mai spus, este vorba de proiectul Johannis, proiectul Johannis însemnând nu doar ca cetăţeanul Johannis să fie prim-ministru al României şi gata, proiectul Johannis înseamnă un alt mod de a guverna şi de a face politică, un Guvern politic condus de un independent, dar alcătuit pe alte criterii le care le-am relatat”.

Zis şi făcut. Pentru că la numai două minute după ce Antonescu l-a propus din nou pe Johannis pentru scaunul de prim-ministru, Mircea Geoană l-a “reconfirmat” şi el pe edilul Sibiului în fruntea unui posibil viitor guvern. Şi a supralicitat: vrea chiar un acord politic cu liberalii, unul care să definească clar condiţiile de guvernare între cele două partide. Un acord bazat pe competenţă şi care să aibă ca proiect România, a adăugat Geoană, venind în întâmpinarea cererilor lui Antonescu. “Preferinţa mea este pentru o majoritate social-liberală. Această majoritate creată în jurul lui Klaus Johannis se poate concretiza într-o majoritate cu Johannis prim-ministru după 6 decembrie”, a spus Geoană, care a adăugat că mâine va fi convocat un comitet executiv naţional al PSD, pentru a analiza alegerile. Mai mult, Mircea Geoană a declarat că a şi vorbit cu Johannis în această dimineaţă. Liderul PSD a declarat că nu refuză niciun vot şi că vrea şi sprijinul lui Sorin Oprescu. A strecurat şi o promisiune în direcţia acestuia: investiţii mai consistente pentru Bucureşti!

Sursa: www.realitatea.net

14 comentarii:

Lilick Auftakt spunea...

Excelent! :)

Daniel Mălăelea spunea...

Nu-l vom avea pe Crin presedinte, dar il vom avea pe Klaus Iohannis prim-ministru. Tot este ceva.

Cristina spunea...

Mie mi se pare in continuare un demers foarte bun al lui Crin. E adevarat ca si Geoana a venit repede la fileu...mama lor de consultanti americani...
Cred ca ar fi cazul sa isi spuna parerea juristii sau cei cu cunostinte in acest domeniu vis-a-vis de rezultatele CONCRETE ale referendumului aprobat ieri: cand, cum si in ce conditii va fi posibila aplicarea acestuia. Zic asta pentru ca "reusita" la referendum ramane singura arma a marinarului, si o va flutura cat cuprinde.
Eu consider ca, printr-un premier SI UN PROGRAM promovate de PNL in viitorul Guvern, Crin Antonescu este castigatorul de facto al acestor alegeri.

Unknown spunea...

eu unul nu sunt de acord cu declaratie domnului antonescu deoarece nu le poate el comanda votantilor (chiar si ai lui) cu cine sa voteze. fiecare voteaza pentru el si nu pentru cine doreste altcineva. si sunt cat se poate de sigur ca mai sunt si altii care cred la fel.

Concursuri Online spunea...

ăștia cred că eu sunt marioneta lor ?
că ei negociază votul meu ?
sweet dreams !

tocmai de aia voi vota contra lor.
pentru că nu mogulul votează, ci EU.

Cristina spunea...

Strict pentru Mihai:
Esti chiar foarte naiv daca iti inchipui ca vei fi luat vreodata drept liberal. Pe (k....) tau de blog ti-ai afisat preferinta politica. Deci, incearca sa nu mai fii stupid!!
Domnule Malaelea, aveti tot dreptul sa ma banati. Da' n-am putut sa tac.

Daniel Mălăelea spunea...

Cristina, e in regula. Si eu credeam ca Mihai are aceleasi optiuni politice ca si mine, dar observ ca nu . In mod normal nu l-as vota niciodata pe Geoana. Dar acum votez pentru Iohannis.

Mirea spunea...

De ce sa nu fie Ramania condusa de romani?!...maine poimaine alegem prim-ministru din UDMR,si-atunci sa te tii...

Daniel Mălăelea spunea...

Trebuie sa primeze criteriul valorii, al increderii si nu al nationalitatii. Si ce daca Johannis este de nationalitate germana? Si Carol I a fost neamt, dar si-a facut cu prisosinta datoria fata de români.

Mirea spunea...

Carol I a venit in calitate de print de Hohenzollern,apoi si-a dobandit dreptul de a fi rege,oricum contextul istoric era altul pt ca Romania lui Cuza era mult mai capabila dpdv politic...aveti certitudinea ca Geoana il numeste pe neamt premier in cazul in care devine presedinte?!...oricum la sistemul de frauda electorala pe care-l are Basescu sunt aproape sigur ca Romania va avea inca 5 ani un carmaci odios in functia de presedinte.

Daniel Mălăelea spunea...

Mirea, oarecum contextul este acelasi. Ca si Carol I, Johannis are si rolul de a pune capat disputelor interne. Atunci familiile boieresti isi disputau tronul, acum partidele politice isi disputa functia de premier.
Daca tu crezi ca Basescu va castiga prin frauda, atunci de ce nu mergi la vot? Nu pot ei fura, atat cat putem noi vota. Acesta nu este doar un slogan.
Eu cred ca Basescu nu va castiga un nou mandat.

Anonim spunea...

100 % PNL va avea soarta PNTCD Crin groparul partidului Viitorul imediat va dovedi !Pacat !

Daniel Mălăelea spunea...

Daca Traian Basescu nu castiga alegerile, atunci PDL va avea soarta PNTCD. Sunt multi cei care cred asta.

Mirea spunea...

Pana la urma care va fi soarta Romaniei domnilor?!...in galceava asta uitam ca suntem pe marginea prapastiei de 20 de ani