"Marţi, 5 octombrie, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va organiza un mare miting de protest, în Piaţa Victoriei, sub sloganul "Salvaţi şcoala românească". Mitingul va avea loc între orele 11.00 şi 12.30 în Paţa Victoriei, după care ne vom deplasa într-un marş pe Calea Victoriei până la Ministerul Muncii şi cel al Educaţiei, unde vor depune memorii cu revendicările şi solicitările noastre", a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.
"Am dat acest slogan mitingului nostru deoarece vrem să transmitem un alt mesaj. Este vorba despre faptul că profesorii sunt umiliţi prin salarii indecent de mici, elevii îşi desfăşoară activitatea în condiţii insalubre şi total nesatisfăcătoare, iar toţi au manuale şi programe de învăţământ învechite. Cu alte cuvinte dorim o reformă reală a şcolii româneşti. Mesajul nostru este adresat tuturor instituţiilor statului, de a se alătura nouă în acest demers de a asigura un sistem educaţional la standarde europene", a adăugat Aurel Cornea.
Sursa: www.realitatea.net
Acţiunile noastre de protest trebuie să continue şi după acest miting. FSLI trebuie să-şi coordoneze acţiunile de protest cu acţiunile celorlalte federaţii sindicale din învăţământ. Doar împreună putem să facem ceva pentru şcoala românească. Trebuie să trecem peste interese şi orgolii personale şi să luptăm împreună. Aştept acţiunea în stradă pe care au anunţat-o liderii confederaţiilor sindicale şi sper ca aceasta chiar să se desfăşoare cu participarea a 80000 de sindicalişti. O astfel de acţiune sindicală poate să fie o piatră de încercare pentru guvernul Băsescu-Boc.
2 comentarii:
Da domnule coleg NU ESTE SUFICIENT!!! nu este suficienta prezenta in scoala a colegilor nostrii ca si simplii executanti ai unei politici incoerente... si mai ales ajung la concluzia ca o parte dintre noi au deja injectat un anumit virus ... genetic sau nu ... al tacerii si trairii in minciuna si neadevar.
Vezi si ultimele declaratii de astazi ale onor domn ministru Funeriu, ... asa cum spunea si colegul prof. Bebe... este in afara legii acest domn!!! eu am incercat ca si dumneavoastra sa trag un semnal de alarma nu referitor la stilul arogant al domnului ministru ... precizand doar faptul ca incalca legile statului de drept ... mai ales ca este ordonatorul de credite la nivel central si are semnatura ... pe acte oficiale... ii trebuie musai 12 clase si diploma de Bac in Ro.!
cu consideratie
gabriel teodorescu
Nu mai este mult pana cand va fi depusa motiunea de cenzura. Si de aceasta data va trece. Cu siguranta vom scapa de Boc si de ministrii lui. Poate ca vom scapa si de Basescu. Macar acum, cand sfarsitul guvernarii Boc pare a fi aproape, sindicatele ar trebui sa incerce sa faca si ele ceva.
Trimiteți un comentariu