luni, 31 august 2009

Începerea anului şcolar, amânată?


COMUNICAT DE PRESĂ

GRUPUL PARLAMENTAR PNL din CAMERA DEPUTAŢILOR

Bucureşti, 31.08.2009

Data începerii cursurilor în această toamnă este o altă necunoscută a guvernării pesedisto-pedelistă, alături de alte sute de chestiuni nelămurite care afectează activitatea bugetarilor, a firmelor private şi a fiecărui român în parte, finalmente.

Trimiterea în concediu forţat a bugetarilor afectează grav desfăşurarea cursurilor în şcoli, mai ales dacă acest lucru înseamnă pierderea orelor şi apoi recuperarea lor pe parcurs. Nu este de mirare că sindicatele preferă o amânare a începerii anului şcolar, dacă se ajunge în această situaţie, în locul unei pauze în mijlocul semestrului.

Cer public doamnei ministru Ecaterina Andronescu să nu îşi bată joc de calendarul şcolar şi să găsească o soluţie ca profesorii să nu intre în acel concediu neplătit de 10 zile, chiar şi la începutul anului şcolar. Îi recomand să nu forţeze sindicaliştii să ia o asemenea măsură. În caz contrar, un eventual proces cu sindicatele, pe acest caz, este pierdut cu siguranţă. Nu mai vorbim despre faptul că înfrângerea în Instanţă va fi de natură să vulnerabilizeze şi mai mult (dacă mai este posibil) poziţia domniei sale în fruntea Ministerului Educaţiei. Consider că reprezentanţii sindicatelor au fost chiar îngăduitori până acum, având în vedere probele de foc la care au fost supuşi. Însă acest concediu neplătit reprezintă o lovitură prea puternică dată bugetului corpului profesoral.

În eventualitatea trimiterii acasă a dascălilor, nu pot să nu mă întreb cum se vor descurca familiile cu soţ şi soţie în învăţământ, cum îşi vor gestiona banii pentru a depăşi perioada următoare?

Partidul Naţional Liberal solicită ministrului Educaţiei ca marţi, când se va face discuţia privind reducerea cheltuielilor, să vină cu propuneri ferme, concrete, nu lăutăreşti, astfel încât să avem certitudinea începerii anului şcolar.

Se prelungeşte vacanţa elevilor cu zece zile?

Amânarea cu zece zile a începerii anului şcolar este soluţia pe care o iau în calcul sindicatele din învăţământ pentru a respecta economiile bugetare impuse de Ministerul Finanţelor

Elevii vor avea şansa să mai stea încă zece zile în vacanţă urmând a începe anul şcolar abia pe 24 septembrie. Decizia ar putea fi luată mâine în cadrul discuţiilor pe care ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, le va purta cu federaţiile sindicale din învăţământ pentru a stabili planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. „Ar fi cea mai bună variantă. Decât să luăm zece zile de concediu fără plată în timpul anului şcolar, mai bine să amânăm începerea cursurilor. Măcar copiii să aibă ceva de câştigat din asta, iar materia ar fi mai uşor de recuperat decât dacă am întrerupe orele la mijlocul semestrului. Aşteptăm să vedem ce ne va spune ministrul Educaţiei şi vom discuta această idee cu restul colegilor. Oricum, nu ne poate obliga nimeni să muncim fără bani”, a declarat pentru ,,Gândul” Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale.

Propunerea sindicaliştilor vine după ce ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a cerut fiecărui minister în parte să adopte o soluţie pentru a reduce cheltuielile bugetare cu 0,3% din PIB, variantele fiind fie concediul de zece zile fără plată, fie reducerea programului zilnic de lucru de la opt ore la şase ore. În primă fază, reacţia sindicatelor la anunţul făcut de Guvern a fost ameninţarea cu tribunalul, Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret”, acuzând Executivul că nu există nicio posibilitate legală de a trimite în concediu forţat bugetarii: „Îmi este greu să cred că angajaţii vor accepta benevol concediu fără plată. Această măsură afectează stabilitatea din sistem şi se pierd drepturi deja câştigate”. La rându-i, preşedintele „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, a declarat că fiecare ordonator de credite poate ajunge la o înţelegere privind reducerea cheltuielilor de personal, fără a fi neapărat nevoie să se recurgă la cele zece zile de concediu fără plată. Potrivit liderului sindical, modul în care se rezolvă reducerea de aproximativ 15,5 la sută lunar a veniturilor salariaţilor se va stabili între sindicatele reprezentative şi ordonatorul de credite, propunându-se variante diferite, care afectează ori pe toţi bugetarii, ori o parte dintre ei: „Sindicatele din administraţia publică m-au informat deja că sunt de acord să renunţe la nişte sporuri, ceea ce înseamnă diminuarea veniturilor lunare cu 15 la sută, astfel că nu vor mai fi nevoiţi să îşi ia concediu fără plată sau să-şi diminueze timpul de lucru în perioada septembrie-noiembrie propusă de Guvern“.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, nu agreeaza, insa, ideea amanarii noului an scolar, precizand pentru Gandul ca decizia cu privire la masurile ce vor fi luate pentru reducerea cheltuielilor va fi luata marti: "Poate gasim si alte solutii. Deocamdata e prematur sa ne pronuntam. Nu optez pentru varianta prelungirii vacantei si nici nu cred ca e obligatoriu ca profesorii sa intre in cele zece zile de concediu fara plata. O data pierdute orele de la clasa sunt foarte greu de recuperat. Am trimis mai demult in teritoriu inspectoratelor scolare o depesa prin care le-am cerut sa restranga cheltuielile si vom vedea ce solutii au gasit"

Sursa: www.gandul.info

Şi cu primele două săptămâni din septembrie cum rămâne? Ni le plătesc pe acestea două şi nu ne plătesc perioada 14-24 septembrie? Măcar să nu ni le plătească pe acestea şi să începem şi noi, profesorii, activitatea pe 14 septembrie. Oare ce se întâmplă cu unii dintre liderii noştri de sindicat? Parcă au uitat ale cui interese le reprezintă. Nu este firesc ca ministrul Educaţiei să fie de partea profesorilor, iar unii lideri să fie de partea Guvernului.

sâmbătă, 29 august 2009

Dacă este aşa, atunci de ce ne mai stresăm?

Mult controversata Lege unitara a salarizarii din sistemul bugetar se va aplica abia peste sase ani, insa Guvernul, impreuna cu partenerii sociali, se chinuie inca din aceasta primavara sa creioneze o varianta finala a legii. Coeficientii s-au stabilit de „comun acord”, numai pentru a fi modificati unilateral de ministrii Cabinetului Boc, iar despre sporurile care urmeaza sa se aplice in continuare nu se spune mai nimic.
La o privire mai atenta se poate observa faptul ca Le­gea salarizarii unice in sis­te­mul bugetar nu re­pre­zinta o reglementare pen­tru viitorul apropiat. Insusi pre­mierul Emil Boc a spus ca la raportul de 1 la 15 intre salariul minim si cel maxim se va ajunge abia in 2015.
Deocamdata este inutil sa cal­culezi salariile bugetarilor in functie de salariul mediu, din moment ce legea nu se va aplica dupa publicarea in Monitorul Oficial.
Ceea ce nu a spus insa Executivul sunt pasii care vor fi facuti pentru a ajunge la acest raport de 1 la 15. Nu exista in prezent niciun grafic pentru majorarea salariilor mici din sistem si nici nu au fost identificate resursele bugetare. Tot ceea ce stim este ca salariile mici vor creste in ritm accelerat, iar cele mari vor ingheta. Atat ne-a spus premierul.
Intr-adevar, este nevoie de o lege pentru a reglementa discrepan­tele mari dintre salariile din sistem si un pas trebuie facut. Pe de alta parte, valva creata in jurul acestei legi, care a atatat diferitele categorii profe­sionale, este prematura din moment ce modalitatea prin care salariile vor fi aduse la un raport de 1 la 15 ramane o mare necunoscuta. Si tocmai strategia exacta de reducere a diferentelor salariale ar trebui discutata, pentru ca aceasta va influenta veniturile salariatilor buge­tari in perioada imediat urmatoare.
Potrivit celei mai recente vari­an­te a Legii unice a salarizarii, spo­ru­rile la salariile primite de angajatii din sistemul public nu pot depasi ma­ximum 30% din veniturile sala­riale lunare. In 2008, ponderea spo­rurilor in castigul salarial total era de aproximativ 51%, potrivit notei de fundamentare a legii-cadru de sala­rizare. Pentru a respecta ponde­rea de 30 de puncte procentuale, au fost inclu­se in salariul de baza in primul rand sporurile care au un caracter ge­neral.
Astfel, vor face parte din sa­lariul de baza al angajatului din sis­temul bugetar sporul de vechime in munca, sporul de preventie spe­ci­fic sanatatii, sporul de su­pra­so­li­citare neuropsihica, chiar si salariul de merit, in cazul functiilor publice de executie.
Alte sporuri care mai sunt incluse in salariul de baza, in func­tie de specificul fiecarei acti­vitati, mai sunt cel de fidelitate, de stabilitate sau cel de confi­den­tia­lita­te.
Sursa: www.financiarul.com

Îmi este dor de Liviu Vasilică!



Ce mare artist a fost! Au trecut deja 5 ani de când a plecat pentru totdeauna, lăsându-ne minunatele lui cântece.

joi, 27 august 2009

Să vă fie ruşine!

Astăzi, la Colegiul Naţional ,,Gheorghe Lazăr'', a avut loc testarea pentru ocuparea posturilor vacante de educatoare de către suplinitoarele necalificate sau în curs de calificare. Proba scrisă a avut loc la ora 9,00, iar proba orala ar fi trebuit să înceapă după ce la ora 17,00 se afişau rezultatele.
La ora 21,00 încă nu se afişasera rezultatele şi nu începuse proba oralaă la care urmau să participe aproximativ 500 de candidate. El este acum în plină desfăşurare şi cred că se va încheia după miezul nopţii. Ce examen mai poate fi acela susţinut la orele 22-23? Pana acum au venit câteva maşini ale Salvării pentru a acorda ajutor medical bietelor candidate prezente acolo de la ora 8,30. Ma bucur că au fost prezente şi televiziunile. Poate că ceva se va schimba până la urmă. Şi anul trecut s-a intamplat la fel. Probabil ca aşa va fi şi la anul.
Ar trebui să vă fie ruşine, doamnelor şi domnilor din ISMB şi Inpectoratul Şcolar al Sectorului 3!

Donează o carte!

Donatie Carti

miercuri, 26 august 2009

Codul Educaţiei-Statutul Personalului Didactic

Conditiile de salarizare a personalului didactic, didactic auxiliar, de
conducere, de îndrumare si de control (art. 236)
(1) Salariul personalului didactic, didactic auxiliar, de conducere, de îndrumare si de control
este compus din:
a) salariul de baza al functiei didactice, conform grilei de salarizare;
b) retributie suplimentara stabilita de consiliul de administratie al unitatii de învatamânt
pentru cresterea calitatii;
c) alte sporuri, drepturi si indemnizatii.
(2) Salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar, de conducere, de îndrumare si de
control se realizeaza potrivit prevederilor legii salarizarii unitare a bugetarilor.
(3) [prevederi suplimentare, în limita conditiilor legii salarizarii unitare a bugetarilor:
a) Diferentiere (functie, norma, studii, grad didactic, titlu stiintific, vechime, locul si
conditiile specifice în care se desfasoara activitatea)
b) Transe de vechime (inclusiv suplimentare 30, 35, 40; 1/25)
c) Gradatia de merit (25%, 4 ani)
d) Titlul de doctor (15%)
e) Spor de stabilitate (10 ani, 15%)
f) Spor de solicitare neuropsihica (3%)
g) Salarizare personal de conducere, de îndrumare si de control (baza de calcul,
indemnizatii)
h) Indemnizatie diriginte, învatator, institutor, educator si profesor pentru învatamânt
primar si prescolar (10%)
i) Indemnizatii cadre didactice mentor si tutor (10-25%)
j) Prima de instalare
k) Indemnizaţii şefi de catedre, comisii, cooordonator activitati extracurriculare la nivelul
unitatii de învatamânt etc.
l) Plata cu ora şi la cumul
m) Salarizarea prin ore fizice
n) Indemnizaţie pentru contribuţia la educaţie
o) Spor pentru performanţă.
p) Prima de vacanţă
q) Altele – preluate din art. 48-52 din statutul actual

Nu am înţeles niciodată de ce există astfel de prevederi care nu au acoperire în realitate. Multe dintre aceste drepturi nu sunt prevăzute în legea salarizării unitare a bugetarilor. Dintre toate acestea, în legea salarizării unitare sunt prevăzute doar gradaţia de merit, plata cu ora şi la cumul, indemnizaţia de dirigenţie în cuantum fix. Restul sunt doar amăgiri.

luni, 24 august 2009

Sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic din învăţământ-Anexa II/1 a Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice

* Personalul didactic calificat de predare care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte o indemnizaţie de până 20% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă.
* Personalul didactic de predare din învăţământul special beneficiază de o indemnizaţie de până la 15% din salariul de bază.
* Personalul didactic din învăţământ beneficiază de gradaţia de merit acordată prin concurs şi care este atribuită pe o perioadă de 4 ani. Aceasta se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivelul inspectoratului şcolar şi reprezintă 25% din salariul de bază.
* Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practica pedagogică
pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 10-25% din salariul de bază, în raport de timpul efectiv lucrat şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi.
* Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-4 clase de elevi în învăţământul primar primeşte un spor la salariul de bază pentru activităţi care solicită o încordare psihică foarte ridicată. Mărimea concretă a sporului se stabileşte după cum urmează:
- pentru 2 clase -5%
- pentru 3 clase -7%
- pentru 4 clase -10%
* Personalul didactic de predare care îndeplineşte funcţia de diriginte primesc o îndemnizaţie de 0,25 din valoarea coeficientului 1,00.
* Personalul didactic de predare poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul.

sâmbătă, 22 august 2009

Proiectul Legii salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice


Premii
Art.17. - (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului bugetar, prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.
(2) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor personalului bugetar, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
Art.18. - (1) Pentru activitatea desfăşurată, personalul bugetar beneficiază de un premiu anual egal cu salariul de bază mediu lunar brut, realizat în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul bugetar care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare, realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportata la perioada întregului an.
(3) Ordonatorii de credite pot reduce sau anula premiul anual în cazul personalului care în cursul anului a desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare, ori a avut abateri, sancţionate disciplinar.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal bugetar salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor.

Haos în Educaţie

Situaţie fără precedent în Vrancea. Cei 30 de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret, care au fost scoşi din examenul de titularizare, au câştigat în instanţă suspendarea examenului. Şi nu vor să se oprească aici. Absolvenţii vor să obţină anularea examenului. Inspectoratul Şcolar Vrancea încearcă acum să cadă la pace cu absolvenţii.

Supăraţi că au fost daţi afară din examen, profesorii au dat în judecată inspectoratul şcolar, iar instanţa le-a dat câştig de cauză. Imediat după aflarea deciziei, inspectoratul şcolar a încercat să-i convingă pe absolvenţi să renunţe la proces şi să accepte posturi de suplinitori.

"Încercăm o soluţie de compromis pentru ca din cei 30 dascăli care fac parte din dosar, în acest moment şapte au ocupat posturi", a declarat Iordache Bostan, inspector general scolar.

Absolvenţii Spiru Haret nu vor să accepte posturile rămase şi sunt hotărâţi să obţină anularea examenului de titularizare.

"Am fost la un coleg care este internat la neurologie, a făcut accident vascular cerebral în urma acestui eveniment. Am o altă colegă care este la pat, este distrusă, traumatizată, nu poate să-şi revina", a spus Dragomir Mariana, absolventă a Universităţii Spiru Haret.

Următorul termen în proces va avea loc pe 8 septembrie.

Dacă absolvenţii Spiru Haret vor câştiga acest caz, examenul va trebui dat din nou de toată lumea. Cei 30 spun că doar aşa se va face dreptate mai ales că unii dintre ei au fost internati la spital dupa ce au fost daţi afară din examen.

Sursa: www.realitatea.net

Numai ministru al Educaţiei să nu fii! Sunt atât de multe probleme în sistem încât doamna Andronescu, domnii Vanghelie, Boc şi Băsescu nu le mai pot rezolva. Şi dacă nici ei nu se pricep, atunci cine? Nu este singurul proces care bulversează Educaţia. În judeţul Galaţi a fost câştigat procesul privind majorarea salariilor potrivit Legii 221/2008. Sigur vor fi câştigate aceste procese şi în alte judeţe.

vineri, 21 august 2009

Imnul Universităţii Craiova

Câteva calcule pentru (ne)liniştea dumneavoastră

Am făcut câteva calcule şi o comparaţie între salariile brute pe care le avem la ora actuală şi cele prevăzute în anexa la Legea salarizării unice a bugetarilor. În general, acestea cresc nesemnificativ, dar sunt şi salarii care scad. Nu am luat în considerare decât salariul din grilă şi sporul de vechime, aşa cum se plătesc ele acum. În noua lege, sporul de vechime este inclus în salariul de bază.
La învăţător, educatoare, maistru-instructor cu studii de nivel liceal, gradul I, 22-25 ani vechime, salariul din grilă este acum 1406 lei, la care se adaugă 352 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 1758 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,00, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1800 lei.
La învăţător, educatoare, maistru-instructor cu studii de nivel liceal, gradul II , 22-25 ani vechime, salariul din grilă este acum 1238 lei, la care se adaugă 310 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 1548 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 2,20, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1320 lei.
La institutorul cu gradul didactic I, 10-14 ani vechime, salariul din grilă este acum 1329 lei, la care se adaugă 199 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 1528 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 2,20, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1320 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, debutant, 0-2 ani vechime, salariul din griă este acum 1134 lei, acesta fiind şi salariul brut. În legea salarizarii unice, coeficientul este 1,90, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1140 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, definitiv, 2-6 ani vechime, salariul din grilă este acum 1142 lei, la care se adaugă 57 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 1199 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 2,10, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1260 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul I, 6-10 ani vechime , salariul din grilă este 1416 lei, la care se adaugă 142 lei spor de vechime, adică totalul brut este 1558 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,00, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1800 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul II, 6-10 ani vechime, salariul din grilă este actualmente 1213 lei, iar sporul de vechime este 121 lei, ceea ce înseamnă un total brut de 1344 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 2,60, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1560 lei.
La profesorul cu gradul I, 10-14 ani vechime, salariul din grilă este 1612 lei, iar sporul de vechime este 242 lei, ceea ce înseamnă un total brut de 1854 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,25, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1950 lei.
La profesorul cu gradul II, 10-14 ani vechime, salariul din grilă este 1383 lei, iar sporul de vechime este 207 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 1590 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 2,80, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 1680 lei.
La profesorul cu gradul I, 14-18 ani vechime, salariul din grilă este 1678 lei, iar sporul de vechime este 336 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2014 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,45, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2070 lei.
La profesorul cu gradul II, 14-18 ani vechime, salariul din grilă este 1411 lei, iar sporul de vechime este 282 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 1693 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,00 , ceea ce înseamnă că totalul brut este de 1800 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul I, 22-25 ani vechime, salariul din grilă este acum 1809 lei, la care se adaugă 452 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 2261 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,80, ceea ce înseamnă că totalul brut este 2280 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul II, 22-25 ani vechime, salariul din grilă este acum 1543 lei, la care se adaugă 386 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 1929 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,30, ceea ce înseamnă că totalul brut este 1980 lei.
La profesorul cu gradul I, 25-30 ani vechime, salariul din grilă este 1892 lei, iar sporul de vechime este 473 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2365 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,90, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2340 lei.
La profesorul cu gradul II, 25-30 ani vechime, salariul din grilă este 1622l ei, iar sporul de vechime este 406 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2028 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,40, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2040 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul I, 30-35 ani vechime, salariul din grilă este acum 1986 lei, la care se adaugă 497 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 2483 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,95, ceea ce înseamnă că totalul brut este 2370 lei.
La profesorul cu studii superioare de lungă durată, gradul II, 30-35 ani vechime, salariul din grilă este acum 1680 lei, la care se adaugă 420 lei sporul de vechime, ceea ce înseamnă un total brut de 2100 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,50, ceea ce înseamnă că totalul brut este 2100 lei.
La profesorul cu gradul I, 35-40 ani vechime, salariul din grilă este de 2089 lei, iar sporul de vechime este 522 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2611 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 4,00, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2400 lei.
La profesorul cu gradul II, 35-40 ani vechime, salariul din grilă este de 1755 lei, iar sporul de vechime este 439 lei, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2194 lei. În legea salarizării unice, coeficientul este 3,55, ceea ce înseamnă că totalul brut este de 2130 lei.



marți, 18 august 2009

Profesorii, din nou sacrificaţi

COMUNICAT
al Grupului Parlamentar al Partidului Naţional Liberal
din Camera Deputaţilor


Grila unică de salarizare, prezentată ca o soluţie împotriva inechităţii la plata angajaţilor din sistemul public, se dovedeşte a fi o nouă lovitură dată corpului profesoral. Conform acesteia, cadrele didactice din sistemul preuniversitar ar urma să piardă 20 – 25% din salariul actual. Este adevărat că sindicatele au primit asigurări că dacă grila se dovedeşte nefavorabilă profesorilor, salariile vor fi menţinute la nivelul actual, dar nu cred că acest lucru va linişti angajaţii sistemului de învăţământ.

În aceste condiţii, în care veniturile profesorilor scad în loc să crească, mă întreb cum vrea ministrul Ecaterina Andronescu să facă reformă în educaţie, cum vrea Guvernul Boc predictibilitate şi stabilitate în învăţământ? Mai putem vorbi despre demnitatea profesorilor, când asistă la reducerea bugetului educaţiei sau cand li se taie 25% din salarii?
Partidul Naţional Liberal a susţinut de la început faptul că este preferabil adevărul unei minciuni care va afecta dramatic viaţa unor oameni mai târziu. Mă refer aici la faimoasa Lege prin care se majorau salariile profesorilor cu 50%. Coaliţia PSD – PDL şi-a bătut joc de aceştia, preferând minciuna. I-a amăgit şi atunci şi când le-a luat cei 100 euro pentru cărţi, dar şi când le-a dat o indemnizaţie derizorie pentru a supraveghea examenele.
Acum maschează o nouă bătaie de joc în spatele unei grile „salvatoare”. Nu ştim pe cine va salva, însă.

Cerem ministrului Andronescu să reprezinte în mod real interesele profesorilor în faţa colegului de partid de la Ministerul Muncii. Dacă nu a reuşit să se impună în discuţia cu domnul Pogea, pretextând că alt partid nu a vrut să o ajute, acum nu mai are nicio scuză, fiind vorba de Marian Sârbu. Acesta poate, într-adevăr, să nu condamne la sărăcie corpul profesoral. O decizie de acest fel, care ar micşora sau păstra nivelul actual al salariilor pentru câţiva ani de zile, ar fi ultimul gest de sfidare şi neputinţă al doamnei Ecaterina Andronescu în faţa colegilor de la catedră. Şi astfel, domnia sa şi Guvernul Boc se vor face vinovaţi de viitoarele plecări masive din învăţământ, de slăbirea calităţii actului educativ, de un viitor incert al generaţiei tinere din România.

Fotbalistul-minune: Nikon Jevtic

luni, 17 august 2009

Cântec, joc şi voie bună în Parcul Bazilescu

         Am avut din ocazia să particip alaltăieri seară la un minunat spectacol folcloric în Parcul Bazilescu. A fost o încântare să urmăresc ansamblurile ,,Doina Oltului'' şi ,,Doina Bărăganului''. Până târziu în noapte am urmărit cântecele şi jocurile populare ale artiştilor din Slatina şi Slobozia.






















duminică, 16 august 2009

Pe litoralul românesc

      De 9 ani merg pe litoralul românesc cu bilete de odihnă luate prin sindicat. O singură dată am fost la Venus, în rest am mers la Saturn. Niciodată nu am fost atât de dezamăgit cum am fost anul acesta, deşi a fost singura dată când am fost cazaţi într-un hotel de 3 stele. Nu am văzut în niciun an atât de multă mizerie pe plajă şi pe străzi, atâtea alge, atâţia romi care vindeau pe plajă tot felul de produse, atâta nepăsare din partea personalului de la hotel şi restaurant. Parcă de când se ocupă doamna Udrea de turismul românesc am rămas şi mai puţini. E singurul an în care am găsit 3 hoteluri închise la Saturn din cauza lipsei turiştilor.




















sâmbătă, 15 august 2009

A murit Florin Bogardo

Compozitorul Florin Bogardo, cunoscut mai ales ca autor al melodiei ca a încântat generaţii de liceeni, ”Ani de liceu”, a încetat azi din viaţă. Cunoscutul compozitor ar fi împlinit mâine 67 de ani.
Născut în 1942 în Bucureşti, Florin Bogardo a fost autorul a peste 300 de piese de muzică uşoară, majoriatatea interpretate de soţia sa, Stela Enache.
În cursul anului trecut, artistul a suferit o intervenţie pe cord. Decesul a survenit în urma unui atac cerebral în timp ce se afla internat în spital
pentru un control de rutina.
L-am iubit pe Florin Bogardo. A fost un compozitor şi un solist excepţional. Rămânem mai săraci.


La mulţi ani, Maria!

La mulţi ani, sănătate şi fericire le doresc tuturor celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică. Pentru mine este o zi specială pentru că am o Mariana şi o Maria în familie. Deşi aveam iniţial alte aranjamente, am considerat că sunt dator să le dedic această zi şi să le fiu alături. Din suflet le doresc fetelor mele tot binele din lume şi o viaţă fericită împreună.
La mulţi ani prietenului nostru Liviu Marian Pop. Urări speciale domnului ministru Marian Sârbu, care se gândeşte permanent la binele nostru şi face tot ce poate să nu mai muncim atât de mult sau chiar deloc.

miercuri, 12 august 2009

Coeficienţii de ierarhizare din proiectul Legii salarizării bugetarilor au fost reduşi (din nou) cu până la 25%

Iniţial, în proiectul Legii salarizării unice a bugetarilor, lucrurile stăteau foarte bine pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. Numai că s-a dovedit a fi doar o păcăleală menită a-i determina pe liderii de sindicat să participe la elaborarea acestei legi. Ulterior, ministrul Sârbu a decis reducerea coeficienţilor de salarizare cu până la 40%. Măcar să fi rămas cu acele salarii, care erau oricum puţin mai mari decât cele actuale. N-a fost să fie aşa. Astăzi s-a aflat că au fost reduşi din nou coeficienţii cu 20%. Aceasta înseamnă că suntem condamnaţi să rămânem pentru câţiva ani cu aceleaşi salarii foarte mici.

Şcoala, schimbată din temelii în 2011

Codul educaţiei, care urmează să fie supus, timp de o lună, dezbaterii publice odată ce va fi publicat, azi, pe site-ul Ministerului Educaţiei (www.edu.ro), vine cu schimbări majore pentru învăţământul românesc. în proiectul de lege al Ecaterinei Andronescu.

Sindicaliştii şi reprezentanţii ministerului consideră că acest proiect, dacă va fi adoptat, ar putea fi aplicat din anul şcolar 2011-2012. Cu condiţia, fireşte, ca şi finanţarea pentru educaţie să fie pe măsură. 13 ani de învăţământ obligatoriu , teste după modelul internaţional la clasa a IV-a şi a VIII-a, Bacalaureatul în două etape. Acestea sunt câteva dintre măsurile prevăzute.

Dar, în contextul crizei economice, a intenţiei executivului de a disponibiliza 20.000 de dascăli şi de a comasa şcoli pentru a reduce cheltuielile, reforma în educaţie pare un balon de săpun.

Asta şi pentru că prevede, între altele, şi dotarea tuturor unităţilor de învăţământ cu calculatoare. „Am tot ţipat, dacă nu se alocă 7% din PIB pentr u învăţământ, Codul riscă să devină doar o carte de bibliotecă. Dacă se doreşte salvarea învăţământului, nu se poate fără bani”, este de părere Liviu Pop, se cretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Aşadar, iată care ar putea fi schimbările prevăzute de Cod.

PREŞCOLAR. Chiar dacă obligativitatea grupei pregătitoare de la grădiniţă era unul dintre punctele discutate încă din timpul ministrului Cristian Adomniţei, adică din 2007, nicio lege nu prevedea acest lucru. Totuşi, inspectoratele şcolare le recomandau părinţilor să-şi dea copiii la grădiniţă măcar cu un an înainte de clasa I.

Dorinţa lui Adomniţei, reiterată de Andronescu şi inclusă în Cod, e îngreunată însă de locurile deja puţine din grădiniţe. Numai în Capitală, în acest an vor rămâne pe dinafară aproape 7.000 de copii. „Cerem ministerului intensificarea construcţiilor şi reabilitărilor de grădiniţe, astfel încât să permită tuturor copiilor să-şi exercite dreptul de a primi o educaţie preşcolară”, a venit, ieri, şi mesajul Societăţii Civile pentru Educaţie şi Informatizare, prin vocea preşedintelui Cristina Popovici.

PRIMAR. O altă propunere a Codului se referă la testările după modelul evaluărilor internaţionale, care se vor da începând din clasa a IV-a. „La noi există o obsesie a testelor. Într-adevăr, sunt necesare, dar trebuie să fim atenţi ce com petenţe evaluăm de fapt. Să nu ne a - xăm doar pe efortul de a dobândi cu noştinţe. Testele s-au distanţat de problemele care se pun în contextul şcolii, nu mai sunt un indicator real”, crede Andrei Marga, fost ministru al educaţiei.

GIMNAZIU. O problemă sensibilă, intens dezbătută în cadrul întâlnirilor dintre ministrul educaţiei şi sindicalişti, se referă la orele de religie.
Propunerea ministerului este ca elevii să poată refuza participarea la aceste ore. „Am propus ca elevii care nu vor să facă religia să poată alege un alt obiect opţional, dar dezbaterea publică va decide cum va fi până la urmă”, a explicat Liviu Pop, de la FSLI.

La capitolul gimnaziu s-a vorbit şi despre simplificarea admiterii la liceu, prin dispariţia tezelor cu subiect unic. Elevii de clasa a VIII-a vor avea o singură testare, de tipul celor internaţionale. Media admiterii la liceu va fi formată din rezultatele acestor teste şi medi ile generale din clasele V-VIII, fiecare în proporţie de 50%.

LICEU. Pe liceeni i-ar putea aştepta un bacalaureat nou-nouţ, din două etape. Pe parcursul clasei a XII-a, elevii vor fi evaluaţi la competenţele lingvistice de comunicare orală în română şi, după caz, în limba maternă, şi la competenţele lingvistice în limbile străine studiate.

La finalul liceului, se vor susţine trei probe scrise: una unică la română şi, după caz, la cea maternă, la disciplinele de profil (matematica/istorie) şi o probă la alegere (fizică/chimie/biologie/ informatică/geografie/filosofielogică/ psihologie/sociologie/economie).
Sursa: www.evz.ro
Toţi miniştrii pe care i-a avut Educaţia s-au vrut a fi Spiru Haret. De 20 de ani facem Reforma Educaţiei. Toţi au început propria reformă, fără să le pese de ceea ce a făcut predecesorul. Rezultatele negative se văd în societatea românească. Tinerii sunt din ce în ce mai analfabeţi, corupţia s-a generalizat, aproape că nu mai există morală, familia nu mai este stâlpul de bază al societăţii.

marți, 11 august 2009

Ecaterina Andronescu nu exclude varianta ca elevii să poată opta între Istorie şi Geografie la bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, că după ce Codul educaţiei va fi pus în dezbatere, există posibilitatea ca elevii să poată opta între Geografie şi Istorie ca a doua probă a bacalaureatului.

Andronescu a precizat că, în discuţiile de marţi, nu a fost de acord cu propunerile reprezentanţilor sindicatelor, elevilor şi părinţilor care ar fi vrut ca elevii să poată alege între Istorie şi Geografie la cea de-a doua probă a examenului de bacalaureat.

"Am discutat pe ideea alegerii, dar ar trebui să mergem în acelaşi regim opţional şi în zona reală, şi în zona umanistă. După dezbaterea publică ne mai gândim", a declarat Andronescu.

În ce priveşte dreptul elevilor de a-şi contesta notele, ministrul Andronescu a spus că acesta era stipulat şi până acum în carta şcolii, document care preia rolul cartei universitare şi reprezintă legea după care funcţionează şcoala.

În legătură cu reducerea numărului de ore, ministrul a subliniat faptul că trebuie redusă materia.

"Mi-aş dori ca elevul să fie mai mult în contact cu profesorul, ca profesorul să aibă mai mult timp la dispoziţie pentru a-i explica elevului şi de aceea este nevoie de esenţializarea conţinutului, adică reducerea materiei", a spus ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a precizat, de asemenea, că de trei săptămâni comisiile pe discipline lucrează la esenţializarea conţinutului.

Ministrul Educaţiei a mai spus că s-a redus raportul între numărul de studenţi la un profesor, astfel că acesta va fi de 30 la unu.

Sindicatele din educaţie nu sunt de acord cu obligativitatea susţinerii probei de Istorie la examenul de bacalaureat, propunând, în întâlnirea de marţi, ca elevii să aibă posibilitatea de a alege între această materie şi Geografie.

Şi reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor au propus să existe posibilitatea alegerii între cele două materii.

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, a declarat că speră ca, în urma dezbaterii publice, această obligativitate să fie înlăturată.

"Soluţia adoptată nu mulţumeşte întreg personalul din învăţămât, nici pe profesori, nici pe părinţi. Obligativitatea Istoriei nu va fi pe placul tuturor. E inuman să le cerem acest lucru elevilor, să-i anunţăm cu un an înainte, dacă această lege va intra în vigoare din anul următor", a susţinut Liviu Pop.

Reprezentanţii părinţilor elevilor din învăţământul preuniversitar au propus reducerea numărului de ore, astfel încât, de la 28 de ore pe săptămână să se ajungă la maxim 25, precum şi restructurarea curriculei şi a programei şcolare, care sunt foarte încărcate.

De asemenea, în statutul elevilor va fi cuprins şi dreptul acestora de a contesta notele primite, evaluarea urmând să fie făcută de o comisie formată din doi profesori, a declarat reprezentanta Consiliului Naţional al Elevilor, Patricia Couţi.

Potrivit proiectului de statut, elevul va putea veni, singur sau împreună cu părinţii, la profesorul care i-a dat o notă pe care el o consideră nedreaptă. În urma contestaţiei se va face o comisiei formată din doi profesori, care va evalua nota primită de elev. Dacă elevul este în continuare nemulţumit, poate contesta nota în faţa directorului unităţii de învăţământ.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii sindicatelor, ai părinţilor şi ai elevilor, pentru a analiza împreună ultima variantă a proiectului de Cod al Educaţiei.

Sursa: www.mediafax.ro

De ce or mai avea nevoie de profesori? În ultima vreme observ că liderii de sindicat şi părinţii se pricep la toate. Numai ceea ce ar trebui să facă nu fac. Şcoala românească a decăzut atât de mult şi datorită lor. Când ar trebui să-şi facă datoria şi să se implice în rezolvarea problemelor din învăţământ, nu ai de unde să-i iei. Dar apar atunci când trebuie să-şi dea cu părerea.



luni, 10 august 2009

Teste-grilă de Istorie pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie


Această carte va apărea la 1 septembrie 2009 la Editura Paralela 45. Ea a fost concepută pentru a veni în sprijinul candidaţilor la concursul de admitere la Academia de Poliţie.
În vederea elaborării acestei cărţi, am consultat toate cele şapte manuale de istorie pentru clasa a 12-a aflate în vigoare. Pentru fiecare dintre cele 10 teme prevăzute în programa de concurs am conceput câte 2 teste, acestea respectând întocmai structura probei de concurs. Fiecare test cuprinde 30 de itemi (10 itemi cu alegere multiplă, 10 itemi de logică istorică şi 10 itemi de ordonare cronologică) şi este însoţit de baremul de corectare. Pentru a facilita însuşirea elementelor de cronologie, la itemii de ordonare cronologică au fost precizaţi anii desfăşurării evenimentelor şi proceselor istorice.
Pentru verificarea şi recapitularea cunoştinţelor am elaborat 3 teste recapitulative intermediare (după parcurgerea a 1/3, 1/2 şi 2/3 din materie), iar după aprofundarea celor 10 teme din programa de concurs, candidaţii îşi pot evalua cunoştinţele, nivelul de pregătire atins şi şansele de reuşită la concurs, rezolvând cele 20 de teste finale.

duminică, 9 august 2009

Spectacol în Parcul Bazilescu

          Parcul Bazilescu din Bucureştii Noi este unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Capitalei. În ultimul an, în parcul nostru s-au desfăşurat numeroase acţiuni cultural-artistice şi sportive, care i-au pus şi mai mult în evidenţă frumuseţea. Şi în această vară au avut şi vor avea loc spectacole de teatru, muzică, circ, vizionări de filme. Am participat împreună cu fiica mea la câteva dintre spectacolele din zilele de vineri, sâmbătă şi duminică dimineaţa şi am putut vedea bucuria din ochii micilor spectatori, care, parcă vrăjiţi de ceea ce se întâmpla pe scenă, nu doreau să mai plece acasă.















Ina, fetiţa noastră

Ina este o pisică persană de 4 luni pe care Alinuţa a primit-o cadou de Ziua Copilului. Este foarte cuminte, jucăuşă, inteligentă şi pofticioasă. Este rea doar când îi este foame. Atunci muşcă pe cine prinde.