joi, 30 iunie 2011

Cazul de la liceul din Geoagiu dovedeşte starea dezastruoasă a sistemului de învăţământ preuniversitar

        Aşa cum era de aşteptat, în multe dintre liceele patriei, camerele de luat vederi nu au funcţionat. Şi totuşi, în urma controalelor făcute de către inspectorii şcolari, mulţi elevi au fost prinşi copiind şi au fost eliminaţi din examen. Este şocant cazul de la grupul şcolar din Geoagiu, unde 111 elevi au fost prinşi având pe bancă foi cu subiectele gata rezolvate. Cam aşa stăteau până acum lucrurile în majoritatea colegiilor tehnice şi grupurilor şcolare. La un examen corect, 90% dintre absolvenţii acestora nu sunt capabili să promoveze şi de aceea trebuie să primească subiectele gata rezolvate. Aceasta este realitatea şi de aici trebuie să pornim. Poate că responsabilii învăţământului românesc vor înţelege că este un dezastru total în sistem şi că trebuie să începem să reclădim. Şi  foarte important este ca reconstrucţia să înceapă cu oameni noi. Se aude, domnule Funeriu?

luni, 27 iunie 2011

Multă baftă celor care, astăzi, vor susţine prima probă scrisă a examenului de bacalaureat!

       Pregătiţi sau, mai ales, nepregătiţi, sute de mii de absolvenţi de liceu vor susţine, astăzi, prima probă scrisă a examenului de bacalaureat. Nu aş vrea să fiu în locul lor, mai ales acum, când s-a decis instalarea camerelor de luat vederi. Sper să aibă multă baftă, deşi, în cazul multora dintre ei, bafta este egală cu 0, pentru că orice subiect le-ar pica ei tot nu ar şti să-l rezolve. Îmi spunea zilele trecute cineva care susţine acest examen faptul că, dacă se introduc camerele de luat vederi, va lua nota 2,00 la matematică. Poate o să aibă noroc şi se vor defecta camerele sau, poate, va fi pană de curent. În Giuleşti s-a mai întâmplat cândva, la un important meci internaţional, de ce nu s-ar putea întâmpla şi acum? Eu cred că sloganul zilei de mâine ar putea fi ,,Penele lungi şi dese-cheia marilor succese!''

vineri, 24 iunie 2011

Colegiul Tehnic Media este, cu siguranţă, cel mai bun colegiu tehnic din sectorul 1!

        Astăzi, cineva destul de apropiat, al cărui copil tocmai a absolvit cursurile unei şcoli generale amărâte din sectoul 1, încerca, cu satisfacţie, să mă convingă de faptul că liceul unde predau, Colegiul Tehnic Media, este foarte slab şi că nu merită să îşi înscrie copilul la noi. Fără să ştiu datele pe care se bazează atunci când face acele afirmaţii, am încercat să spun că o medie de admitere aproape de 7,00, pe care o are ultimul admis din cele 6 clase de profil tehgnologic, înseamnă destul de mult. Am văzut apoi datele cuprinse în broşura ISMB şi am avut un sentiment de satisfacţie văzând, nu numai că aveam dreptate, dar că suntem de departe cel mai bun colegiu tehnic din sectorul 1. În Media vin foarte mulţi copii, întotdeauna se completează cele 8 clase de boboci, şi, totuşi, media nu coboară, indiferent de profil, sub 6,70, ceea ce înseamnă foarte mult. În majoritatea colegiilor tehnice din sectorul 1, media ultimului admis este sub 4,00, în timp ce, în colegiul nostru,  media ultimului admis la cele 6 clase de profil tehnologic se apropie de media ultimului admis la clasele liceelor teoretice din sector.
      Se pot purta multe discuţii despre gradul de pregătire, iniţială şi finală, a elevilor din Colegiul Tehnic Media. Dar, prin comparaţie cu toate colegiile tehnice din sectorul 1, Colegiul Tehnic Media este, cu siguranţă, cel mai bun.

miercuri, 22 iunie 2011

,,Sunteţi nesimţit şi de prost gust!''

    Ora de istorie începuse de 15 minute. Profesorul era în clasă şi realiza evaluarea iniţială la lecţia predată  în săptămâna precedentă. În clasă erau cam 15 elevi de clasa a 11-a. Deodată, se deschide uşa cabinetului de istorie şi intră elevul Războc (nicio legătură cu prim-ministrul Boc). Profesorul l-a primit la oră, i-a motivat absenţa,  l-a invitat să se aşeze şi l-a rugat să-şi scoată caietul şi pixul. De aşezat, s-a aşezat Războc, dar nu a vrut să-şi scoată nici caietul şi nici pixul. Între timp, profesorul a terminat evaluarea iniţială şi a încercat să facă trecerea la conţinuturile noii lecţii. Toţi elevii se pregăteau pentru noua lecţie, doar Războc stătea impasibil şi chiar încerca să se relaxeze. Profesorul l-a rugat din nou să-şi scoată caietul şi pixul, să se pregătească să lucreze pe fişele de lucru şi să-şi noteze în caiet noţiunile esenţiale. Războc, deranjat de insistenţele profesorului, a încercat să facă un târg, promiţănd că va fi foarte cuminte, numai că nu are chef să facă nimic. Profesorul a continuat să-i ceară să se pregătească pentru lecţia nouă. Războc, foarte enervat, a răbufnit spunând: ,,Sunteţi nesimţit şi de prost gust! Am încercat să mă înţeleg cu dumneavoastră, dar dumneavoastră ,,Nu!'' şi ,,Nu!''''. Şi a plecat, trântind uşa cabinetului de istorie.
        Războc este,  zilele acestea, în febra examenului de bacalaureat. Profesorul îi urează multă baftă, pentru că, în cazul lui,  problema succesului nu se poate pune.

marți, 21 iunie 2011

Să ne amintim de Padeş!

         ,,Fraţilor locuitori ai Ţării Româneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău! Şarpele când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul să-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care mai de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniţi dar, fraţilor cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!
...Să se aleagă căpeteniile noastre din cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi.
Nu vă leneviţi, ci siliţi de veniţi în grabă cu toţii, care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci (…) să vă faceţi degrabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara!''
       Sunt profesor de istorie şi, de multe ori, folosesc  pilde din istoria  neamului românesc. Unii cred că proclamaţia lansată de Tudor, la Padeş, este foarte actuală. Şi totuşi, au trecut 200 de ani. Şi acum răul nu ne vine de la străinii de neam şi ţară, ci de la cei care au acelaşi sânge ca şi noi.

luni, 20 iunie 2011

Vă mulţumim, domnule director George Mihăiţă!

      Sâmbătă seara, 10 elevi din Colegiul Tehnic Media au mers gratuit la Teatrul de Comedie şi au vizionat piesa ,,Clinica”, scrisă de Adrian Lustig şi montată pe scenă de tânărul regizor Aurel Palade. Din distribuţie au făcut parte, între alţii, George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Virginia Mirea. Spre bucuria celor prezenţi în sală, la sfârşitul spectacolului, directorul şi actorul George Mihăiţă a ţinut un scurt discurs, precizând şi faptul că în sală se află autorul piesei, dar şi fostul mare fotbalist Gică Popescu. Mă bucur că am reuşit, cu ajutorul domnului George Mihăiţă, să le fac seara frumoasă celor 10 elevi din Colegiul Tehnic Media şi celor 8 cadre didactice din OCD-PNL Sector 5.

sâmbătă, 18 iunie 2011

A fost o acţiune reuşită!

        Acţiunea organizată astăzi de Asociaţia ,,O şansă pentru viitor'', dedicată aviatorului Aurel Vlaicu a fost extrem de interesantă. Invitaţii domnului Cristi Voicu au avut prezentări foarte atractive, care au fost urmărite cu mare interes de  liceenii participanţi. Ma bucur că am reuşit încă o dată să sprijinim desfăşurarea unei acţiuni reuşite a Asociaţiei ,,O şansă pentru viitor''.




















joi, 16 iunie 2011

Eu v-am auzit, domnule profesor Gruia Cojocaru, dar nu sunt de acord cu dv!

        În ultimul număr al ,,Tribunei Învăţământului'', domnul profesor Gruia Cojocaru a publicat textul ,,Stupizenii în acordarea gradaţiilor de merit'' în finalul căruia adresează întrebarea ,,Mă aude cineva?''. Am citit cu atenţie textul şi pot să spun că nu sunt de acord cu nimic din ceea ce scrie dânsul. Mi se pare că sunt doar nemulţumirile unui om care nu a primit gradaţie de merit în acest an. Şi eu m-am situat iniţial sub linia celor admişi la specialitatea istorie, al doilea sub linie, şi, din mândrie, nici măcar nu am vrut sa fac contestaţie. M-au convins să fac contestaţie prietenii, un profesor metodist şi doi lideri de sindicat, care cunoşteau activitatea mea didactică, metodică, ştiinţifică. Contestaţia mea a fost admisă şi mi-am păstrat gradaţia de merit pe care am avut-o în ultimii 4 ani. Chiar dacă nu aş fi reuşit să o păstrez, tot nu aş fi fost de acord cu ideile exprimate de domnul profesor Cojocaru.
          Domnul profesor spune printre altele ,,...De ce să nu anulăm, prin legislaţie, acest spor salarial, iar banii rezultaţi să-i introducem în salariul de bază al fiecărui cadru didactic din învăţământ, ceea ce ar conduce la o creştere salarială globală de circa 4%? Măsură comunistă, care nu stimulează valoarea! ar urla unii. Nu! ar spune 84% dintre noi...''
         Nu, domnule profesor Gruia Cojocaru, gradaţia de merit nu trebuie anulată doar pentru că dv nu aţi reuşit la concursul de anul acesta. Gradaţia de merit a rămas singurul premiu care se mai acordă dascălilor şi chiar dacă acest concurs nu este 100% corect, chiar dacă mai sunt şi lucruri greu de explicat, totuşi dascălii valoroşi reuşesc să o obţină. Nu sunt absolut deloc de acord ca în locul gradaţiei de merit să se mărească tuturor dascălilor salariul cu 4%. Ştiţi la fel de bine ca şi mine că sunt o mulţime de colegi de breaslă şi chiar de cancelarie care nu numai că nu desfăşoară niciun fel de activitate extracuuriculară cu elevii sau alte activităţi metodice sau ştiinţifice, dar nici măcar orele de predare nu şi le fac. Dacă ar fi după mine, eu  le-aş lua acestora  4% din salariu şi aş mări salariile doar celor care, fără să desfăşoare activităţi suplimentare, măcar  îşi fac datoria faţă de elevi.

Din nou la teatru!

      Elevii merituoşi din Colegiul Tehnic Media vor merge, din nou, gratuit, la teatru. Sâmbătă, 18 iunie, la ora 19,00, 10 dintre elevi noştri buni vor primi bilete la Teatrul de Comedie la spectacolul ,,Clinica'', din a cărui distribuţie fac parte George Mihăiţă, Valentin Teodosiu, Virginia Mirea. Unii dintre elevii care au fost la teatru săptămâna trecută, doresc să meargă din nou. Sunt convins că teatrele bucureştene au câştigat noi spectatori.

miercuri, 15 iunie 2011

Se apropie vacanţa! O să-mi fac timp şi pentru mine.

      În câteva zile, anul şcolar 2010-2011 se încheie. Cu toţii vom avea mai mult timp liber, timp în care putem să ne gândim şi la dorinţele sufletelor noastre. Am fost foarte ocupat în acest an şcolar şi nu prea am avut deloc timp şi pentru mine. Întotdeauna a trebuit să-mi fac datoria faţă de familia mea, faţă de elevii mei şi de sistemul de învăţământ românesc, faţă de organizaţia politică în care activez. Îmi doresc să fac multe lucruri în puţinele zile de vacanţă pe care le voi avea începând cu data de 18 iulie, atunci când se încheie cursul de formare din cadrul proiectului PROMEP, la care sunt unul dintre formatori. Mult de tot îmi doresc să-i strâng laolaltă pe mulţii prieteni pe care-i am în rândurile foştilor elevi. Poate că vom reuşi să mergem 2 zile la munte sau poate ne vom aduna doar pentru un meci de fotbal şi o bere rece. Rămâne să primesc răspunsul lor pe acest blog sau pe Facebook. Ce ziceţi de propunerile mele, foştii mei elevi din generaţia 2004-2008, dar voi, fotbaliştii din ,,generaţia de aur'' a Colegiului Tehnic Media?

marți, 14 iunie 2011

Să nu uităm!

         Ştiu ce s-a întâmplat în 13-15 iunie 1990 în Bucureşti doar din cartea de istorie şi din presa vremii. Mi-ar fi plăcut să fiu alături de ,,golanii'' din Piaţa Universităţii. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc. Am fost în Bucureşti într-una din primele zile ale lunii iunie pentru a mă înscrie la examenul de admitere la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Din păcate, de teamă, tatăl meu a evitat să trecem pe acolo. Am regretat 21 de ani acest lucru. Întotdeauna ascult cutremurat cântecele regretatului Cristi Paţurcă. Avem datoria să nu uităm, chiar dacă gândurile ne zboară, fără să vrem, la aliatul nostru Ion Iliescu.

Sunt dezamăgit!

         Mă străduiesc din răsputeri să-mi păstrez optimismul şi sper să reuşesc în continuare să-mi fac meseria la fel de bine ca şi până acum. Dar, cu fiecare zi care trece, sunt tot mai dezamăgit. Îmi este din ce în ce mai greu să înţeleg ce se întâmplă cu tinerii de astăzi. De multe ori ajung să le fac bine cu forţa. Nu pot să înţeleg faptul că nu vor să meargă în număr mare în excursii gratuite, la teatru sau să participe la întâlniri cu mari personalităţi ale vieţii artistice, literare, sportive. Întotdeauna, majoritatea elevilor mei are altceva mai interesant, zic ei, de făcut atunci când eu le propun, aşa cum consider eu,  lucruri extraordinare. Uneori îmi pierd speranţa că ţara aceasta are viitor. S-a ajuns ca valorile adevărate să nu fie cunoscute, să fie renegate şi uitate. Acest lucru mă doare şi mă ambiţionează. Dar posibilităţile mele sunt, totuşi, limitate.

luni, 13 iunie 2011

Vreţi să deveniţi aviatori? Visul vostru poate deveni realitate.

          Sâmbătă, 18 iunie 2011, ora 11, ,,Asociaţia ,,O şansă pentru viitor'' organizează la Palatul Parlamentului o acţiune dedicată aviatorului Aurel Vlaicu. Tinerii participanţi vor afla de la specialişti în aviaţie informaţii despre viaţa şi cariera aviatorului Aurel Vlaicu, vor urmări proiecţii de la show-uri de aviaţie, vor afla cum pot să devină aviatori şi vor primi cadouri. Această interesantă acţiune are loc din iniţiativa domnilor Aleodor Frâncu şi Constantin Voicu, membri ai BPT al filialei PNL Sector 5 şi este susţinută de OCD-PNL Sector 5. Aşteptăm înscrieri pe acest blog, la numărul de telefon 0752065340 sau pe Facebook

Educaţia este asumată de USL ca factor strategic al dezvoltării durabile

      În ,, Concepţia USL pentru educaţie'' sunt precizate 20 de obiective prioritare şi urgente. Le redau pe acelea care se referă la învăţământul preuniversitar:
1. Motivarea cadrelor didactice, recunoaşterea rolului social prin salariu, respectarea demnătăţii şi autonomiei profesionale.
2. Integrarea de urgenţă, a cadrelor didactice în programe de formare continuă, prin proiecte finanţate din fonduri structurale.
3. Asigurarea educaţiei de bază pentru toţi cetăţenii prin predare-învăţare, formarea competenţelor cheie, a competenţelor digitale, însuşirea unui set de valori de referinţă pentru dezvoltarea personală şi cariera profesională.
4. Informatizarea şi asigurarea accesului la Internet rapid în toate unităţile şi instituţiile de învăţământ.
5. Creşterea capacităţii de inovare şi de creativitate din perspectiva dezvoltării durabile.
6. Garantarea programelor ,,Şansa a doua prin educaţie în vederea eliminării analfabetismului şi integrării pe piaţa muncii''
7. Garantarea autonomiei profesionale a şcolilor şi cadrelor didactice în scopul folosirii iniţiativelor personale şi instituţionale pentru creşterea performanţelor şcolare.
8. Generalizarea programului ,,Şcoala de după şcoală'' în parteneriat cu autorităţile locale, părinţi, agenţi economici etc.
9. Orientarea conţinutului procesului didactic în vederea creşterii capacităţii de inovare a resurselor umane.

duminică, 12 iunie 2011

Din ,,Concepţia USL pentru educaţie'' lansată la Bucureşti pe 4 mai 2011

      ,,Rezultatele bacalaureatului 2010 - cu efectivul mai redus de promovaţi, discrepanţele mari dintre judeţe şi localităţi, caracterul neconcludent al notelor, numeroasele fraudări - nu denotă deloc vreo sporire a exigenţei, cum pretind propagandistic oficialii. Aceste rezultate atestă incapacitatea ministerului de a organiza examene valide, demotivarea cadrelor didactice şi a elevilor, lipsa de încredere şi de orizont ce s-a răspândit în învăţământul românesc actual. Frustrărilor create în rândul slujitorilor şcolii de promisiunile salariale mereu încălcate de către autorităţi li s-au adăugat frecventele măsuri diletante ale actualului ministru şi efortul de a antagoniza părinţi şi profesori, elevi şi cadre didactice, societatea şi învăţământul''.
      Declaraţiile celor care conduc sistemul de învăţământ sunt ridicole şi jignitoare pentru mulţi dintre cei ce lucrăm în sistem şi ştim cum stau lucrurile cu adevărat. Nu suntem toţi proşti şi nici nu suntem toţi hoţi. Copiatul la examenul de bacalaureat a devenit o practică generală, dar acesta nu este cel mai rău lucru care se întâmplă la acest examen naţional. Ar trebui să le fie ruşine tuturor celor care s-au aflat la conducerea ministerului şi a inspectoratului în ultimii 10 ani. Toţi au ştiut ce se întâmplă, nu aveau cum să nu ştie pentru că au venit din sistem şi nu din Japonia, precum domnul Funeriu, dar au acoperit totul. Eu cred că trebuie să punem capăt acestor practici urât mirositoare cât mai repede posibil, pentru că doar astfel generaţiile viitoare vor avea parte de un sistem de învăţământ mai curat.

sâmbătă, 11 iunie 2011

Duminică, 12 iunie 2011, 16 elevi din Colegiul Tehnic Media vor merge gratuit la teatru!

        Duminică, 12 Iunie 2011, ora 20,00, la Sala Mare a Teatrului Naţional, la spectacolul ,,S-a  sfârşit cum a început”, o comedie în regia lui Horaţiu Mălăele, cu Mihai Constantin în rolul principal, vor merge, gratuit, 16 elevi din Colegiul Tehnic Media. Sper ca această invitaţie şi, totodată, recompensă să fie începutul unei ,,prietenii'' de durată între tinerii noştri şi Teatrul Naţional Bucureşti.

joi, 9 iunie 2011

Oare tinerii noştri mai merg la teatru?

      Când eram student, deşi învăţam foarte mult (studiam la două facultăţi umaniste în acelaşi timp), îmi făceam timp să merg des la teatru. Ajunsesem să văd toate spectacolele dintr-o stagiune la Teatrul ,,Nottara'', Teatrul Mic, Teatrul ,,Constantin Tănase'', dar mergeam şi la Teatrul ,,Bulandra'', Teatrul ,,Odeon''. Nu ştiu cum s-a făcut, dar atunci nu am mers niciodată la Teatrul Naţional şi Teatrul de Comedie. După ce mi-am întemeiat o familie, mi-am făcut casă, m-am luat cu grijile şi am ajuns din ce în ce mai rar la teatru. În ultimii 2 ani, cam de când Alinuţa mea a împlinit 4 ani, am mers la Teatrul Tănase cam o dată la 2 luni. Deşi este mică, fetiţa mea iubeşte scena, artiştii, trăieşte spectacolul, aplaudă până o dor palmele. De curând, am fost împreună cu ea şi la Teatrul Naţional la ,,Comedia Norilor''. Nu ştiu cât de mult a înţeles ea din piesă, dar a fost foarte atentă şi a aplaudat mult. Cred că aşa ar trebui să procedăm noi, părinţii. Să-i obişnuim de mici pe copii să practice sportul şi să iubească artele.
      Sunt profesor şi ştiu că mulţi dintre elevi au părinţi fără posibilităţi financiare şi, de aceea, nu îşi permit să îi trimită la teatru. Este datoria noastră a dascălilor să-i ajutăm pe copii şi de aceea, ocazional, voi procura pentru elevi bilete gratuite la teatru. Sunt sigur că până la urmă vor merge la teatru şi pe banii lor, strânşi din economii.

miercuri, 8 iunie 2011

Vreau să ajung, împreună cu elevii mei, la închisoarea de la Sighet!

        În ultimii ani, m-am străduit să-i apropii pe elevii mei cât mai mult de istoria neamului românesc prin organizarea de excursii cu tematică istorică. Am reuşit să-i duc la cetatea de la Poienari, la Mănăstirea Curtea de Argeş, la conacul de la Florica, la conacul de la Goleşti, la castelul Peleş, castelul Cantacuzino de la Buşteni. Am mers şi la multe mănăstiri, ca şi în multe dintre oraşele patriei. De foarte multe ori, elevii nu au plătit nimic, deoarece am beneficiat de sprijinul unor oameni inimoşi, cu posibilităţi financiare. 
       Acum îmi doresc mult de tot să ajung împreună cu elevii de la cercul de istorie din Colegiul Tehnic Media la închisoarea de la Sighet. Acolo au pierit mulţi dintre cei mai importanţi oameni politici din România. Despre mulţi dintre ei, elevii noştri nici măcar nu au auzit, dar, cu siguranţă, au auzit de Constantin I.C. Brătianu, Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu. Nu cred că va fi uşor, dar sunt convins că voi reuşi să sensibilizez vreo instituţie, vreun om politic sau de afaceri care sa mă sprijine în acest demers.

luni, 6 iunie 2011

La Mănăstirea Curtea de Argeş

       Frumoasa noastra excursie, oferita gratuit celor 50 de profesori din sectorul 5, s-a încheiat la Mănăstirea Curtea de Argeş. Aproape că i-am luat pe sus pe colegii mei pentru a-i urca în autocar şi a ne îndrepta spre casă. Se făcuse ora 18,00 şi autocarul era gol. Parcă nu ne înduram să plecăm. A fost o zi superbă şi excursia noastră a fost una foarte reuşită. A fost cea de-a doua excursie oferită de Cristian Olteanu şi Alina Gorghiu, prietenii noştri de la filiala PNL a sectorului 5. Eu sunt omul cu ideile, iar ei sunt oamenii care găsesc soluţiile pentru finanţarea acestora. De fiecare dată, mă ajută să le fac mici bucurii profesorilor şi elevilor din sectorul 5 şi, pentru acest lucru, în numele colegilor mei de breaslă, le mulţumesc!
      

duminică, 5 iunie 2011

Acasă la PNL, adică la Florica


     

În vizită la editura ,,ARS LIBRI'' din cartierul Broşteni al oraşului Costeşti, judeţul Argeş

      Nu am vrut să ratez ocazia de a-i face o vizită unui om minunat pe care l-am cunoscut doar în urmă cu 3 luni, dar pe care îl apreciez foarte mult. Ieri, în cadrul excursiei gratuite oferite de Cristian Olteanu, preşedinte al filialei PNL Sector 5, Alina Gorghiu, deputatul Colegiului 22, Mara Calista, preşedinte al Asociaţiei ,,O şansă pentru viitor'' şi Organizaţia Cadrelor Didactice-PNL Sector 5, am ţinut neapărat să ajungem şi la editura şi tipografia din cartierul Broşteni al oraşului Costeşti, pentru a facilita contactul dintre această editură condusă de doamna manager Adina Grigore şi cele 50 de cadre didactice din sectorul 5. Pe parcursul celor 50 de minute în care am vizitat editura ,,ARS LIBRI'' şi tipografia POLICHROM INDUSTRY 2006, am asistat la o lecţie depre editarea şi tipărirea unei cărţi, iar apoi am plecat cu braţele pline de cărţi pentru copii, reviste,  pliante. Au fost alături de noi şi domnii Marius Vintilă şi Florin Ulmeanu din partea B.P.T. al filialei PNL Sector 5