Un EROU: LOCOTENENTUL ALEXANDRU GHEORGHE

Nu plecam acasa!

        Am fost in piata timp de 4 ore. Fetita m-a vazut la televizor, s-a speriat si m-a chemat acasa. Mi-ar fi placut sa fiu in continuare in strada, pana noaptea tarziu, alaturi de acei oameni minunati. Tuturor romanilor curajosi, le dedic aceste cantece nemuritoare.

 

Domnule Doctor, vă mulţumim pentru tot!

        Eu cred că este Profesionistul, Omul, Valoarea din guvernul Boc. Cred că locul lui nu era acolo, dar şi-a asumat rolul de a salva în continuare nu doar vieţi, ci sistemul medical din România. Acum sunt sigur că doar noi toţi, împreună,  ne mai putem salva. Pentru miile de vieţi salvate, pentru că aţi fost mai Român decât mulţi dintre românii din guvernul Boc, vă mulţumim, Domnule Doctor Raed Arafat!

Un erou: Adrian Sobaru

Am urmărit cu sufletul la gură emisiunea ,,Sinteza zilei'' de la Antena 3 pentru a-l vedea pe Adrian Sobaru. Am fost curios să văd cum îşi va motiva saltul făcut de la tribuna Parlamentului. Am rămas profund impresionat. Mi-a lăcrimat sufletul. M-am regăsit în multe dintre trăirile sale. Sincer, nu mă aşteptam să existe atâta sensibilitate în inima unui om simplu. Pot spune cu mâna pe suflet că Adrian Sobaru este un român adevărat. Îl înţeleg, în primul rând, ca părinte. Şi eu am un copil şi mă gândesc înainte de orice la el şi la viitorul lui. Sunt convins că, dacă ar fi să gândesc că trebuie să fac cu orice preţ ceva pentru copilul meu, nu mi-ar putea sta în cale o sută de băseşti sau de boci.

Gestul lui Adrian Sobaru ne reaminteşte sacrificiul lui Liviu Babeş

Pe 2 martie 1989 Liviu Babes merge, ca de obicei, la serviciu. Dupa cateva ore se invoieste, se intoarce acasa, isi ia schiurile si pleaca in Poiana Brasov care era plina de turisti straini. Schiaza, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. La un moment dat, intre orele 15:00 si 16:00, pe partia Bradu din Poiana se aude un vuiet de stupoare. Pe mijlocul partiei, un schior coboara arzand ca o torta.

"Initial, lumea a fost convinsa ca avea loc o regie a unui organizator de excursii. Incandescent, omul care ardea, si care de fapt devenise o torta, se prabuseste la baza partiei, langa un brad. Abia atunci oamenii realizeaza proportiile tragediei. Omul fumega, urla de durere, dar are puterea sa scoata de sub haina incendiata, cu mainile numai rana, o bucata de carton pe care scria: «Stop Murder. Brasov=Auschwitz»".  Doi turisti scotieni vin imediat sa-l stinga cu gecile lor. Foarte repede si-au facut aparitia insa si securistii, alungand multimea stransa si raspandind diversiunea nebuniei incendiatului. Desi evidenta e cu totul alta: un gest politic premeditat. A fost luat cu targa si suit in salvarea ce avea sa demareze in tromba. Nimeni nu stie exact ce s-a intamplat cu "torta vie". Familia avea sa fie anuntata sa vina sa-l ridice de la morga, in jurul orei 18:00, dar cu conditia de a nu deschide capacul cosciugului. Am convingerea ca a fost omorat. Au vazut, probabil, ca nu mai poate vorbi ori refuza sa dialogheze si atunci, pentru a nu crea un erou viu, care oricand poate misca niste constiinte, dupa exemplul celorlalti din Europa de Est, in mod cert a fost asasinat, cu o injectie letala", povesteste Mircea Brenciu, autorul cărţii ,,Martirul''.

SCRISOARE DESCHISA ADRESATA TUTUROR CELOR CARE VOR SA AUDA SI SA REACTIONEZE

Consternata de faptul ca in Romania s-a ajuns sa se moara pentru a-ti revendica drepturile obtinute prin lege, fac un apel catre toate cadrele didactice din Romania de a se alatura prin aceasta scrisoare deschisa, demersului d-nei invatatoare Cristina Irina Anghel, în vârstă de 51 ani, învăţătoare la Şcoala nr. 2 din Caracal, de a sensibiliza  autoritatile  responsabile din Romania pentru a intra in legalitate.
TREBUIE  gasita o solutie rezonabila pentru ca acest DASCAL al Romaniei sa fie salvat! Sta in puterea noastra, a tuturor cadrelor didactice din Romania sa fim alaturi de acest om atat de curajos si determinat sa se faca dreptate unei categorii sociale care este desconsiderata in Romania .
Va propun sa trimiteti acest mesaj tuturor cadrelor didactice si institutiilor din Romania care raspund de invatamantul romanesc. Este fara precedent ca in Romania anului 2010 sa se moara pe un pat de spital pentru o cauza dreapta si nimeni sa nu reactioneze!!!! Domnilor responsabili, gasiti o solutie pentru aceasta problema! Nu asteptati sa moara un  dascal al Romaniei !

Profesor Constantinescu Irina
Eco Scoala ,,Matei Gr. Vladeanu"
Candesti -Vale, Dambovita,

Vorbeşte Cristiana Irina Anghel. O aude cineva?

“Nu contează 100% salariul. Este vorba de demnitatea omului de la catedră. Or, în ziua de astăzi a fi cadru didactic înseamnă a fi un om cam prostuţ, înseamnă a fi cam limitat, cam sărac, un om care poate fi făcut oricum pentru că niciodată nu va riposta. S-ar putea ca elevii mai mari, deci nu cei din învăţământul primar, să înţeleagă că dascălul respectiv a fost obligat să facă lucrul acesta. S-ar putea ca elevul respectiv să înţeleagă că un cadru didactic nu poate să-şi desfăşoare activitatea la clasă în momentul în care toate problemele năvălesc asupra lui. În momentul în care nu ştie dacă mâine mai are să îi pună copilului pe masă de mâncare, nu ştie dacă are să-i plătească căminul sau cartela, nu ştie dacă are să-i plătească trenul... Dacă are nevoie de doctor... trebuie să meargă la spital, nu ştie dacă mai are bani măcar să se deplaseze acolo. Sunt multe cadre didactice care, deşi sunt bolnave, refuză să intre în concediu medical ca să nu piardă din salariu... ...Probabil că o să se supere o parte dintre colegii mei dar convingerea mea e că noi, cadrele didactice, am greşit şi greşim foarte mult. E necesar să-i învăţăm de mici pe oameni că trebuie să aibă nişte idealuri pe care să le urmărească poate de-a lungul întregii vieţi şi să-i învăţăm că au nişte drepturi. Şi dacă au nişte drepturi, atunci au şi dreptul de a lupta pentru ele! Dar, vedeţi dvs., în momentul în care primeşti 4- 5 milioane de lei vechi pe lună, şi când ştii că te aşteaptă două-trei guri acasă şi nu ştii ce să faci mai repede cu banii aceia... este pur şi simplu o îndobitocire. Ştii că dacă nu i-ai mai avea nici pe aceia, nu vei mai putea să aduci copilului nici măcar felia aia de pâine cu margarină pe masă. Şi atunci ... accepţi, înghiţi şi speri că într-o bună zi Dumnezeu va face ceva pentru tine!....
... Cert este că eu nu voi renunţa. Nu voi renunţa sub nicio formă decât atunci când va fi aplicată legea. Este păcat pentru dumnealor să facă din mine un martir sau un simbol. Pentru că eu, Anghel Cristiana Irina, sunt un om absolut normal. Nimic din ce este omenesc nu-mi este străin. Am şi eu păcatele mele, lucruri bune dar şi defecte şi ar fi păcat pentru cei care ne conduc să facă din mine un simbol. Există marele risc de a se întâmpla lucrul acesta pentru că eu am spus: dacă este cazul, Crăciunul mă va prinde aici, în spital, eventual cu perfuzii pentru că nu voi rezista, organismul va ceda până atunci, dar hotărâtă să nu renunţ decât atunci când Legea 221 va fi aplicată”.
Sursa: www.ziuaonline.ro

Cristina Anghel nu trebuie să devină un martir!

O colegă de breaslă, un OM moare puţin câte puţin cerând respectarea drepturilor profesorilor. Majoritatea profesorilor rămâne însă impasibilă. Dragi colegi, vă cerem să trageţi fiecare dintre dv. un semnal de alarmă, un semnal de deşteptare. Cristina Anghel nu trebuie să devină un martir! Deja este eroina noastră şi un exemplu de demnitate.

"Şcolile mor, murim şi noi cu ele!"

Este de apreciat gestul suporterilor stelişti din AISS care s-au solidarizat cu doamna Cristina Anghel aflată în greva foamei de pe 26 august 2010. Într-o lume a violenţei, aceşti suporteri apreciază protestul doamnei învăţătoare şi subliniază importanţa pe care o au şcoala şi dascălii în societate.

DĂSCĂLIŢA Cristiana Irina Anghel se află în greva foamei de pe 25 august. Noi ce facem?

,,Sunt nemulţumită de faptul că în 2008 s-a dat o lege, 221/2008 privind salarizarea cadrelor didactice, care prevedea mărirea salariilor dascălilor cu 50%. Legea trebuia pusă în aplicare cu data de 1 octombrie 2008, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În schimb, legea privind micşorarea salariilor cu 25% a fost pusă în aplicare

Nu protestez numai pentru mine.
O fac pentru miile de profesori debutanti care primesc doar putin peste 600 lei pe luna. Cu ce sa traiasca acesti copii?
O fac pentru miile de cadre didactice care s-au pensionat si au pierdut bani multi la amarata aia de pensie.
O fac pentru copiii nostri (personali) al caror respect trebuie sa il recastigam.
Ne taram zi de zi in lanturile sclaviei.
Pentru ca asa suntem tratati (cadre didactice, medici, politisti....)
Guvernantii trebuie sa inteleaga ca au fost alesi sau au fost numiti pentru a administra aceasta tara. Nu pentru a o conduce cum vor si unde vor ei.
Ei sunt in slujba noastra, nu invers.
Legea este lege pentru oricine. Indiferent de functie sau pozitie sociala.
Iar instigarea la nerespectarea legii este infractiune prevazuta de Codul penal.''

Există în breasla noastră mulţi oameni minunaţi. De multe ori nu aflăm despre existenţa lor decât în astfel de momente. Doamna învăţătoare Cristiana Irina Anghel ne dă tuturor o lecţie de demnitate.  Sper ca lupta domniei sale va fi apreciată de noi toţi şi că într-un fel sau altul ne vom manifesta susţinerea. Cred că toţi putem să încercăm să o convingem să renunţe la această formă supremă de luptă şi să declanşăm împreună alte forme de luptă. Ce aţi zice să ne manifestăm solidaritatea cu minunata noastră colegă participând într-un număr foarte mare la mitingul din 5 octombrie?

2 martie- Sfârşit şi început

2 martie 1989
Pârtia Bradul. Un om cobora arzând pe schiuri în văzul a sute de turişti. Prăbuşit lângă un copac, fumegând şi urlând de durere, omul a avut puterea să scoată de sub haina incendiată, cu mâinile numai o rană, o bucată de carton pe care scria: “Stop Murder. Braşov = Auschwitz”. A fost un ultim gest îndreptat împotriva terorii instaurate la Braşov după revoluţia muncitorească anticomunistă din 1987. Omul se numea Liviu Babeş.



2 martie 2010
Astăzi circa 40 de oameni s-au strâns pe pârtia Bradul ca să-l comemoreze pe Liviu Babeş : membrii Asociaţiei „15 noiembrie 1987“, familia, dar şi câteva autorităţi locale. Soţia lui Babeş şi-a arătat nemulţumirea în privinţa felului în care este cinstită memoria protestatarului. Ea s-a referit cu precădere la felul în care arată crucea de la locul morţii soţului ei.
Tot atăzi am oficializat o legătură de suflet cu nişte oameni minunaţi alături de care m-am aflat în ultimul an. Am avut datoria morală de a le răsplăti încrederea. Sunt mândru că am avut şansa de a fi alături de ei.

Au trecut 20 de ani. Pe ei i-am uitat?

Vineri, 9 octombrie-Ziua comemorării Holocaustului în România

Începând din anul 2004, Guvernul României a stabilit ca ziua de 9 octombrie să devină Ziua Comemorării Holocaustului în România. Această zi a fost aleasă la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti.

Semnificaţia acestei zile este legată de începerea deportării evreilor din Bucovina de sud, în Transnistria, în anul 1941, ca urmare a planului Germaniei naziste şi statelor aliate ei, de persecutare şi exterminare a evreilor.

Potrivit concluziilor unei comisii internaţionale pentru studierea Holocaustului, conduse de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, în România şi în teritoriile aflate sub control românesc au murit în cel de-al Doilea Război Mondial între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni.
În Colegiul Tehnic Media vom organiza joi, ora 13,00, la cabinetul de Istorie o dezbatere, vizionare de filme şi o expoziţie cu această temă.

Vreau să-i duc pe elevii mei la conacul Brătienilor de la Florica

Nu am reuşit să ajung la Florica până acum, deşi planul vizitei l-am făcut în timpul studenţiei împreună cu fostul meu coleg Robert Zidaru de la Facultatea de Istorie, care este originar din Ştefăneşti, judeţul Argeş. Atunci am tot amânat, iar apoi viaţa ne-a despărţit. Ştiu despre Robert că este profesor în oraşul Piteşti, dar nu am mai ţinut legătura cu el. Poate că vechiul meu prieten va afla că încă păstrez în suflet dorinţa de a ajunge la Florica şi mă va ajuta. Poate că şi alţii mă pot sprijini să-i duc la Florica pe cei 20 de elevi care sunt membri ai Cercului de istorie ,,Nemuritorii'' din Colegiul Tehnic Media. Sunt profesor de istorie şi am datoria de a-i ajuta pe copiii noştri să cunoască istoria neamului nostru, să-i apropii de locuri, oameni şi fapte pe care nu le cunosc sau de care au auzit prea puţin. Pe mine mă ajută cineva?

I-am reîntâlnit pe Oliver Lustig şi Liviu Beris

În zilele de 13-15 aprilie am participat la un curs de formare pentru profesorii de istorie pe problema predării Holocaustului. Am participat la un astfel de curs pentru prima dată în 2005 şi de atunci particip în fiecare an. Deşi cursul este în general acelaşi, totuşi vreau să particip pentru că astfel am ocazia de a-i întâlni şi asculta pe doi dintre supravieţuitorii Holocaustului din România. Este un privilegiu faptul că pot să-i ascult povestind de fiecare dată pe Oliver Lustig, care a fost închis la Auschwitz-Birchenau şi pe Liviu Beris, care a supravieţuit deportării în Transnistria. Trecuţi de 80 de ani, aceşti eroi m-au fascinat de la început. Am învăţat atât de multe lucruri de la dânşii şi i-am îndrăgit atât de mult încât nu pot să ratez nicio ocazie de a-i reîntâlni.
Sper să reuşesc să-i conving să accepte invitaţia de a participa la o întâlnire cu membrii Cercului de istorie ,,Nemuritorii'' din Colegiul Tehnic Media. Îmi doresc foarte mult să realizez acest lucru pentru elevii mei.

Der Spiegel: Cetăţenii moldoveni speră la reunificarea cu România

Regimul comunist din R.Moldova se clatină din ce în ce mai mult în condiţiile în care, înaintea scrutinului parlamentar de duminică, populaţia ţării speră la reunificarea cu România şi la aderarea automată la Uniunea Europeană, comentează Der Spiegel în ediţia online.

"Reunificarea Germaniei este un subiect de conversaţie din ce în ce mai comun în R. Moldova. Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, cererea partidelor de opoziţie privind apropierea sau chiar unirea cu România se bucură de o susţinere din ce în ce mai mare", scrie Der Spiegel în articolul intitulat "Visuri europene în Moldova comunistă".

"Dacă românii şi moldovenii decid în favoarea unei uniuni, UE nu se va opune", afirmă un diplomat european sub protecţia anonimatului. În fond, germanii au creat un precedent prin reunificarea estului şi vestului Germaniei în 1990.

"R. Moldova, o fostă republică sovietică, este situată într-o regiune de tensiuni geopolitice între Rusia şi Occident. Ţara este neutră şi face parte din Comunitatea Statelor Independente. Trupele ruse menţin pacea în regiunea separatistă Transnistria după conflictul secesionist din 1992. În acelaşi timp, trupele ruse consolidează influenţa Moscovei în regiune, unde trăiesc aproximativ 500.000 de persoane. Situaţia explozivă este asemănătoare cu cea din Osetia de Sud", explică Der Spiegel.

"Formaţiunea dornică să menţină R. Moldova independentă este Partidul Comunist , care a condus ţara în ultimii opt ani. Formaţiunea mizează pe faptul că regiunea foarte săracă cunoscuse o dezvoltare semnificativă în perioada sovietică. Ani de-a rândul, preşedintele comunist Vladimir Voronin a amăgit electoratul cu speranţa revigorării comunităţii socialiste, însă acum are o abordare mai proeuropeană", continuă publicaţia germană.

"O sursă de preocupare este Serviciul de Informaţii şi Securitate, condus de un apropiat al preşedintelui. Unii angajaţi ai agenţiei afirmă că îi au sub control pe politicienii de opoziţie, iar Partidul Comunist se pregăteşte să numească în funcţia de preşedinte un succesor al lui Voronin", subliniază Der Spiegel.

"Oricine se opune regimului trebuie să îndure multe, precum Serafim Urechean, liderul celei mai mari formaţiuni de opoziţie, Moldova Noastră. (...) Urechean, fost primar al Chişinăului, a trecut prin cinci anchete penale lansate de procurorii subordonaţi guvernului. Urechean se consideră un salvator al patriei şi un viitor preşedinte. El doreşte aderarea ţării la UE ca parte a unei alianţe cu România. La rândul său, Dorin Chirtoacă visează la o Românie Mare care să includă Moldova", explică publicaţia germană, notând că liderul separatist transnistrean Igor Smirnov avertizează că teritoriul său nu se va alătura niciodată României.

"Nu trebuie să ne confundaţi cu Germania de Est. Noi nu suntem Germania de Est, iar R. Moldova nu este Germania de Vest", atrage atenţia Smirnov, citat de Der Spiegel.

Sursa: www.mediafax.ro

Liviu Babeş: eroul de la Braşov

Liviu Babeş ar fi trebuit să împlinească anul acesta 67 de ani. Într-un 2 martie anonim, în urmă cu două decenii, a decis însă să îşi refuze singur şansa de a trăi. Pentru că în România anului 1989, viaţa nu mai avea sens pentru Babeş decât sub semnul protestului suicidar la adresa regimului criminal girat de Nicolae Ceauşescu. Ceva ce trebuie spus din start: Liviu Babeş e un erou uitat. Într-un an în care celebrăm douăzeci de ani de la Revoluţie, nu avem voie să-l neglijăm pe acest om.

I s-a spus „Jan Palach al României”, amintind de omul-torţă al anticomunismului ceh, care şi-a dat foc în ianuarie 1969 în Piaţa Venceslas din Praga.
Comparaţia e însă anulată definitiv de modul în care românii şi cehii se raportează la martirii lor. Palach e un personaj colosal în ţara sa, Babeş e doar o figură care zâmbeşte anonim în poze alb-negru, pierdut de memoria comună.
Pe 2 martie 1989, pe o pârtie din Poiana Braşov, Liviu Babeş îşi dădea foc, renunţând la propria viaţă, lăsând în urmă o fetiţă de 11 ani şi proiectând în viitor o Românie eliberată de dictatură, în care oamenii nu mai erau forţaţi să moară pentru libertate. Înainte să ardă, singular, pe altarul dizidenţei, Babeş a mai avut puterea să agaţe într-un brad un carton galben.
Martorii au văzut cuvintele mari, scrijelite într-o limbă a demnităţii umane pe care deceniile socialismului ştiinţific nu reuşiseră să o anuleze: „Stop Mörder! Auschwitz – Braşov”. Au urmat prăbuşirea, turiştii străini încercând să stingă torţa umană şi, ca în toate poveştile cu România „epocii de aur”, securiştii. „Salvarea” a venit rapid, bărbatul sinucigaş ridicat, iar decesul constatat câteva ore mai târziu.
În seara zilei de 2 martie, Liviu Babeş „intrase” deja pe mâna propagandei, construindu-i-se imaginea unui nebun sinucigaş. Babeş era într-adevăr un nebun. Unul care credea că drumul României este altul şi că oamenii trebuie să fie liberi. Şi a făcut, de la nivelul său, tot ce putea să facă: a tras semnalul de alarmă într-un tren care oricum avea să deraieze câteva luni mai târziu, în decembrie.
„Doi schiori britanici s-au întors din România cu mărturia extraordinară a unui suicid politic în care un om şi-a dat foc pe pârtie în semn de protest la adresa regimului represiv instaurat de Preşedintele Nicolae Ceauşescu” scria Sunday Times pe 12 martie 1989. Vestea fisurase Cortina de Fier prin mărturiile scoţienilor Douglas Wallace şi George Melvin, turişti în Poiana Braşov în fatidica zi de 2 martie şi „părtaşi” la scena-horror.
„Am auzit un geamăt şi un om cuprins de flăcări a apărut din pădure. Nu părea că încearcă să-şi stingă cercul de flăcări care îl cuprinsese. Nu spunea un cuvânt, dar aveam impresia că-i aud sfârâitul părului şi al pielii. Durerea sa era cumplită, dar, deşi trecuse mai mult de un minut de când îl observasem, nu dădea niciun semn că ar încerca să se salveze. Atunci a apărut cineva cu o pătură şi împreună am încercat să-l stingem”, povestea Douglas Wallace în paginile săptămânalului britanic.
Era martie 1989 şi un român semnala lumii întregi falimentul total al comunismului naţional.
Liviu Babeş s-a născut la Braşov, pe 10 septembrie 1942, specializându-se ca electrician. În 1989 lucra la Trustul de Prefabricate din Braşov. Pasionat de artele plastice, Babes şi-a „educat” şi talentul artistic, realizând o serie de tablouri şi sculpturi. Căsătorit cu Etelka, Liviu a lăsat în urmă, în fatidicul ’89, o fată de 11 ani şi o imensă nebuloasă.
Jertfa sa nu a fost deplin elucidată nici până astăzi, existând suspiciunea că el ar fi supravieţuit auto-incendierii pentru a fi ucis la spital de oamenii Securităţii. Un lucru este cert: Liviu Babeş e una din foarte puţinele dovezi palpabile ale anticomunismului românesc. Zborul său în flăcări, pe schiuri, spre moarte rămâne la două decenii distanţă semnul, pe nedrept uitat, al unei lumi schizofrenice.
Una pe care Liviu Babeş a vrut-o mai bună şi mai dreaptă. Cu câteva zile înainte să comită gestul suicidar, Babeş pictase un tablou, semnat discret, pe spate, cu „ende” (sfârşit). Imaginea e ca un bileţel de adio niciodată scris: un adult şi o fetiţă ţinându-se de mână, pierduţi într-o peşteră nesfârşită, plină de cranii.

Sursa: www.evz.ro

Şi din mormânt vor spune adevărul

Mai multe personalităţi ale vieţii culturale basarabene au murit suspect. Serviciile secrete ruseşti şi moldoveneşti au lichidat sau au încercat să-i elimine de pe scena publică pe unioniştii basarabeni. După aproape 48 de ore de comă, poetul basarabean Grigore Vieru a murit din cauza leziunilor căpătate după un accident de circulaţie la doar câţiva kilometri de Chişinău. O altă moarte suspectă pusă în cârca serviciilor secrete, ruseşti sau moldoveneşti.

Puse cap la cap, toate dispariţiile „accidentale“ ale mai multor unionişti din Republica Moldova, care prin lucrările lor au „ţipat“ apropierea de România, ba chiar unirea cu fraţii de dincolo de Prut, au devenit subiecte de anchetă pentru unii, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) de la Chişinău, instituţie de arătat cu degetul.

Lista neagră a KGB-ului

Cazul care a declanşat suspiciunile legate de morţile succesive ale oamenilor de cultură este cel al Doinei şi Ion Aldea-Teodorovici. Percepută ca o tragedie naţională, moartea celor doi a ridicat multe semne de întrebare după 29 octombrie 1992, ziua în care maşina cu care mergeau dinspre Bucureşti către Chişinău s-a oprit brusc, într-un copac. Cuplul care l-a readus pe Eminescu în Basarabia şi care după 1989 a purtat unirea în toate cântecele a lăsat loc de dubiu şi de ură. Mâna rusească s-a făcut simţită şi urma să intervină, din nou, în vieţile altora care au visat la trecerea Prutului spre „acasă“.

„Podul de flori“, crime şi borcanul cu vitriol

Printre basarabenii care şi-au luat gândul de la unirea cu România, decedaţi sau ameninţaţi „accidental“ sunt:

• GHEORGHE GHIMPU - fratele preşedintelui Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu. A făcut şapte ani de Gulag şi a fost fondatorul mişcării naţionale de eliberare a basarabenilor. Deputat în primul parlament al Republicii Moldova, deţinut politic şi preşedintele Asociaţiei Victimelor Regimului Comunist, a murit în 2000 într-un accident de circulaţie, ma- şina în care se afla fiind lovită de un camion.
  
  
• NICOLAE COSTIN a fost primar al municipiului Chişinău şi coautor al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, din 1991. Atitudinea proromânească pe care a introdus-o în administraţie a fost motivul care i-a făcut pe ruşi să-l ucidă, în 1995, prin intoxicarea cu cesiu radioactiv infiltrat în scaunul maşinii de serviciu. Bănuiala este întărită şi de moartea şoferului său, din cauza aceleiaşi boli, leucemia.
  
  
• EPISCOPUL DORIMEDONT a murit în anul 2006, în urma unui accident de maşină. Spitalizat imediat la Institutul de Neurologie, condus de medicul Rusu, cuscru al preşedintelui Vladimir Voronin, episcopul a fost tratat necorespunzător de către doctorii din spital. Aşa cum spun dovezile, moartea i s-a tras de la apropierea de Biserica Ortodoxă Română.
  
  
• MIHAIL GARAZ, poet basarabean, a fost găsit în pragul casei sale împuşcat. Studierea istoriei românilor şi recunoaş terea limbii româneşti pe pământul aproape rusificat l-a făcut să dispară, fără ca asasinarea să fie anchetată. Criminalul a rămas pedepsit doar în conştiinţa celor care construiesc poveştile post-mortem.
  
  
• ION GHEORGHIŢĂ a fost şi el lăsat pradă pistolului, chiar în faţa blocului în care locuia. Poetul, cunoscut ca unionist vehement, a lăsat în urmă o anchetă greu de descifrat. Ca şi în alte cazuri, asasinul trebuie dat uitării.
  
  
• DUMITRU MATCOVSCHI, poet al Basarabiei, a fost strivit de un autocar pe trotuar, supravieţuind după patru luni în comă. „Accidentul a fost înscenat“, au spus cei din Republica Moldova, convinşi că Matcovschi îi incomoda mult pe ruşi şi ar fi trebuit să tacă.
  
  
• NICOLAE RUSU, directorul Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a căzut, la rândul lui, victimă a serviciilor secrete ruseşti. Gândul rău pus de KGB, din cauza relaţiilor sale cu România, s-a materializat într-un borcan cu vitriol, aruncat în faţă. Făptaşul şi „accidentul“ s-au trecut cu vederea.
  
  
• ALECU RENIŢĂ, preşedintele Mişcării Ecologiste din Basarabia, a fost ţinta numeroaselor ameninţări telefonice. Într-o seară, domiciliul i-a fost devastat de un grup înarmat cu răngi de metal.
  
  
• NICOLAE DABIJA, preşedintele Forumului Democrat al Românilor din Moldova, a fost bătut de patru ori. Chiar dacă a vrut unirea, dosarele penale care i s-au întocmit au adus acuze ilare: „acţiuni împotriva statalităţii româneşti“.
  
  
• ION IOVCEV, directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol, a fost arestat de poliţiştii transnistreni, care au luat cu asalt instituţia. O vizită a lui Ioncev în Statele Unite, în 2005, i-a făcut pe ruşi să se simtă ameninţaţi. L-au maltratat şi, din când în când, îl ameninţă cu moartea. Sursa: www.evz.ro
  

Grigore Vieru : ,,Şi din mormânt voi spune adevărul"

Poetul basarabean Grigore Vieru a murit la spitalul de urgenţă din Chişinău, la ora 1.30. Pe 14 februarie urma să împlinească 74 de ani. Inima acestuia nu a mai rezistat, ca urmare a unor probleme cardiace mai vechi şi a rănilor grave din zona toracelui suferite în accidentul de maşină în care a fost implicat în noapte de 15 spre 16 ianuarie. Grigore Vieru se întorcea de la un concert organizat în sudul Moldovei, în memoria lui Eminescu, când şoferul maşinii, Gheorghe Munteanu (47 de ani), un alt artist moldovean, a intrat în stâlpul unui panou publicitar, la numai câţiva kilometri de Chişinău.
Membru de onoare al Academiei Române, din 1990, Grigore Vieru a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace. Laureat al multor premii pentru poezie, în anul 2000 a primit din partea Guvernului României Medalia "Eminescu - 150 de ani de la naştere".
Acesta a fost internat în stare gravă la spitalul de Urgenţă din Chişinău. Apelul de urgenţă a fost primit pe 16 ianuarie, la ora 1.25. Medicii din Chişinău au solicitat sprijin la Bucureşti, un echipaj SMURD deplasându-se deja pentru a-l transporta pe Vieru la un spital din Capitală. Familia însă, a refuzat mutarea, din cauza riscului foarte mare de a nu supravieţui drumului.
În acest moment zeci de persoane s-au adunat în curtea spitalului din Chişinău, prieteni, artişti, oameni de cultură.
Speranţa medicilor moldoveni legată de starea poetului a venit vineri seară, când tensiunea se stabilizase, iar rinichii începuseră să-i funcţioneze. Din momentul internării şi până în ultima clipa, Grigore Vieru s-a aflat în stare comatoasă, fiind conectat la aparate.
Diagnosticul cu care a fost internat a fost de politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului şi a plamânilor şi contuzia organelor abdominale, ceea ce a dus la rezerve din partea medicilor. În trecut, poetul a mai suferit două infarcte şi câteva accidente de maşină.
Şoferul nu a suferit răni grave. La scurt timp de la pronunţarea decesului, prieteni şi apropiaţi ai poetului s-au dus la spital pentru a-l vedea pentru ultima oară şi pentru a fi alături de familia acestuia.
"Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul", a spus Grigore Vieru în 1973, la prima sa vizită în România. Visul poetului era unirea României cu Moldova.
Citatele lui Grigore Vieru
• "O spun să mă audă şi plin de floare pomul: "Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul"
• "Un nume curat - iată care este ţărâna cea mai uşoară pe pieptul celui coborăt în pământ"

• "Basarabia este un copil înfăşurat în sârmă ghimpată"
• "Poate ca intradevar ochii femeii iubite sunt marginea lumii"
• "Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela sau n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora"
•"Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă"
•"Degeaba a venit libertatea dacă fraţii nu se cunosc între ei".
Operele lui Grigore Vieru:
1957 - "Alarma" (versuri pentru copii)
1958 - "Muzicuţe" (versuri pentru copii)
1961 - "Făt-Frumos curcubeul" şi "Bună ziua, fulgilor!" la editura "Cartea Moldovenească"
1963 - "Mulţumim pentru pace" (versuri) şi "Făguraşi" (versuri, povestiri şi cântece).
1964 - Revista Nistru publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai Eminescu.
1965 - "Versuri pentru cititorii de toate vârstele", prefaţat de Ion Druţă pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret (1967).
1967 - "Poezii de seama voastră" (editura Lumina)
1967 - "Bărbaţii Moldovei" cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu ((revista Nistru)). Întregul tiraj este oprit, dedicaţia scoasă.
1969 - "Duminica cuvintelor" la editura Lumina cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
1970 - "Abecedarul" (editura Lumina)- autori Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru)
1970 - "Trei iezi"
1974 - "Aproape" (versuri lirice, cu ilustraţii color de Isai Cârmu)
1975 - "Mama" (editura "Lumina" - cartea pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)
1976 - "Un verde ne vede!" ( editura "Lumina" - volum pentru care poetului i se decernează "Premiul de Stat al Republicii Moldova" (1978).
1991 - "Metafore albastre" (editura Narodna cultura, Sofia - în colecţia Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev

Sursa: www.evz.ro