joi, 2 aprilie 2009

Der Spiegel: Cetăţenii moldoveni speră la reunificarea cu România

Regimul comunist din R.Moldova se clatină din ce în ce mai mult în condiţiile în care, înaintea scrutinului parlamentar de duminică, populaţia ţării speră la reunificarea cu România şi la aderarea automată la Uniunea Europeană, comentează Der Spiegel în ediţia online.

"Reunificarea Germaniei este un subiect de conversaţie din ce în ce mai comun în R. Moldova. Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, cererea partidelor de opoziţie privind apropierea sau chiar unirea cu România se bucură de o susţinere din ce în ce mai mare", scrie Der Spiegel în articolul intitulat "Visuri europene în Moldova comunistă".

"Dacă românii şi moldovenii decid în favoarea unei uniuni, UE nu se va opune", afirmă un diplomat european sub protecţia anonimatului. În fond, germanii au creat un precedent prin reunificarea estului şi vestului Germaniei în 1990.

"R. Moldova, o fostă republică sovietică, este situată într-o regiune de tensiuni geopolitice între Rusia şi Occident. Ţara este neutră şi face parte din Comunitatea Statelor Independente. Trupele ruse menţin pacea în regiunea separatistă Transnistria după conflictul secesionist din 1992. În acelaşi timp, trupele ruse consolidează influenţa Moscovei în regiune, unde trăiesc aproximativ 500.000 de persoane. Situaţia explozivă este asemănătoare cu cea din Osetia de Sud", explică Der Spiegel.

"Formaţiunea dornică să menţină R. Moldova independentă este Partidul Comunist , care a condus ţara în ultimii opt ani. Formaţiunea mizează pe faptul că regiunea foarte săracă cunoscuse o dezvoltare semnificativă în perioada sovietică. Ani de-a rândul, preşedintele comunist Vladimir Voronin a amăgit electoratul cu speranţa revigorării comunităţii socialiste, însă acum are o abordare mai proeuropeană", continuă publicaţia germană.

"O sursă de preocupare este Serviciul de Informaţii şi Securitate, condus de un apropiat al preşedintelui. Unii angajaţi ai agenţiei afirmă că îi au sub control pe politicienii de opoziţie, iar Partidul Comunist se pregăteşte să numească în funcţia de preşedinte un succesor al lui Voronin", subliniază Der Spiegel.

"Oricine se opune regimului trebuie să îndure multe, precum Serafim Urechean, liderul celei mai mari formaţiuni de opoziţie, Moldova Noastră. (...) Urechean, fost primar al Chişinăului, a trecut prin cinci anchete penale lansate de procurorii subordonaţi guvernului. Urechean se consideră un salvator al patriei şi un viitor preşedinte. El doreşte aderarea ţării la UE ca parte a unei alianţe cu România. La rândul său, Dorin Chirtoacă visează la o Românie Mare care să includă Moldova", explică publicaţia germană, notând că liderul separatist transnistrean Igor Smirnov avertizează că teritoriul său nu se va alătura niciodată României.

"Nu trebuie să ne confundaţi cu Germania de Est. Noi nu suntem Germania de Est, iar R. Moldova nu este Germania de Vest", atrage atenţia Smirnov, citat de Der Spiegel.

Sursa: www.mediafax.ro

Niciun comentariu: