vineri, 31 octombrie 2008

125 de elevi şi profesori au fost trimişi in judecată pentru fraudarea examenului de bacalaureat

125 de persoane, profesori şi candidaţi la bacalaureat, au fost trimise in judecată de procurorii anticorupţie pentru fraudarea examenului desfăşurat in sesiunea iunie-iulie 2008. Neregulile au fost descoperite la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii din Sighetu Marmaţiei, unde 113 elevi au scos din buzunar cate o mie de lei pentru a-şi asigura promovarea, transmite RealitateaTV. In total s-au strans peste 30.000 de euro pentru a-i mitui pe cei 38 de supraveghetori şi pe vicepreşedintele comisiei. Pentru fiecare zi de examen, un supraveghetor primea 100 de lei. Trebuia, in schimb, să inchidă ochii atunci cand elevii primeau rezolvările şi se apucau de copiat. Vicepreşedintele comisiei a fost cazat la pensiuni de lux din Ocna Şugatag şi Sighetu Marmaţiei, pentru care elevii au plătit peste o mie de lei. Unul dintre membrii comisiei a primit 15.000 de lei pentru a inchide ochii. Banii urma să ii impartă cu ceilalţi colegi pentru a fi şi ei mai indulgenţi. Dosarul a fost trimis de procurorii anticorupţie din Cluj Tribunalului Maramureş. Toate lucrările scrise ale elevilor de la Liceul Particular Ulmeni care au dat examenul la Grupul şcolar de Industrie Mică şi Servicii Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, au fost puse, pe 7 iulie, la dispoziţia procurorilor DNA Cluj.
Profesori determinati sa isi incalce atributiile
Potrivit unui comunicat DNA, au fost trimişi in judecată printre alţii Virginica Meda Leordean, directoare a şcolii particulare Liceul "George Pop de Băseşti" Sighetu Marmaţiei, Mirela Botici, elevă in varstă de 36 ani la şcoala privată, Aurica Puşcaş, preşedintă a Fundaţiei Sfantul Anton de Padua - Ulmeni, Maramureş, Ortensia Marchiş, membru in comisia de evaluare zonală a lucrărilor de bacalaureat in sesiunea iunie-iulie 2008, judeţul Maramureş, Micu Călin Paul - vicepreşedinte al comisiei de bacalaureat din Centrul de examen de la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii. Procurorii arată că, in cursul lunii iunie 2008, "Virginica Meda Leordean, in complicitate cu Ileana Mirela Botici, a pretins de la un număr de 113 absolvenţi ai şcolii pe care o conduce in calitate de director cate 1.000 lei, promiţandu-le că va interveni pe langă membrii comisiei de bacalaureat şi pe langă profesorii supraveghetori pentru a le asigura promovarea examenului. Suma astfel primită de la elevi a fost de 106.000 lei (echivalentul a aproape 30.000 euro). Pentru a pune in practică cele promise candidaţilor, cele două au angrenat in fraudarea examenului de bacalaureat şi un număr de 39 de profesori pe care i-a determinat ca, in schimbul unor sume de bani să işi incalce atribuţiile pe care le aveau in calitate de membri ai comisiei şi supraveghetori", se arată in comunicatul DNA, citat de NewsIn. Mai precis, in zilele de 27 iunie, 1, 2 şi 3 iulie 2008, după ce directoarea a multiplicat rezolvările subiectelor extrase pentru examen, le-a impărţit candidaţilor in sălile de examen, chiar in timpul desfăşurării acestuia. Pentru a permite elevilor să copieze, fiecare cadru didactic supraveghetor din comisia de examen a primit de la inculpată, pentru fiecare zi de supraveghere cate 100 lei. Directoarea Leordean i-a plătit vicepreşedintelui comisiei de bacalaureat, Micu Călin Paul, contravaloarea serviciilor de cazare şi masă de care acesta a beneficiat pe perioada sesiunii de bacalaureat la două pensiuni de lux, in sumă de 1.080 lei. Conform rechizitoriului, pentru a asigura o bună notare a lucrărilor provenind de la candidaţii la examenul de bacalaureat de la şcoala cu pricina, Puşcaş Aurica, preşedinte al Fundaţiei "Sfantul Anton de Padua" - Ulmeni Maramureş, fundaţie care patronează mai multe şcoli particulare intre care şi Liceul "Georghe Pop de Băseşti", in cursul zilei de 27 iunie 2008, după prima probă scrisă i-a promis lui Ortensia Marchiş, membră in comisia zonala de evaluare, plata sumei de 15.000 lei. Aceasta din urmă, in schimb, urma să ii convingă pe colegii săi din comisie să aibă o atitudine ingăduitoare la notarea lucrărilor respective. Suma de 15.000 de lei a şi fost plătită prin intermediul directoarei Leordean in cursul zilei de 28 iunie 2008. La data de 6 iulie 2008, procurorii au pus sechestrului asigurator asupra sumelor de 70.000 lei şi 1.750 euro ridicate de la domiciliul directoarei, cu prilejul percheziţiei domiciliare efectuate in data de 5 iulie 20008.
Sursa: www.ziua.ro

Elevii români îşi doresc profesori care să îi respecte şi să îi înţeleagă

Care este imaginea profesorilor în ochii elevilor, de ce unii dascăli sunt respectaţi şi alţii nu, cum ar trebui să fie profesorul ideal? Sunt întrebări la care Unicef şi Centrul Educaţia 2000 Plus au încercat să răspundă, în urma unui studiu care a durat un an de zile.

La întrebarea "Cum vezi tu un profesor ideal?", majoritatea elevilor nu au ştiut să răspundă. Cei care au făcut studiul cred că şi profesorii sunt vinovaţi de relaţia distantă cu elevii.

Studiul concluzionează că există trei categorii de profesori. Prima categorie sunt profesorii absurzi, foarte exigenţi, cărora nu le pasă dacă elevii înţeleg ce li se cere şi pe care elevii îi consideră "gardieni de închisoare!"

Al doilea tip de profesor este cel care ţine echilibrul între exigenţă şi prietenie, care ştie să glumească, pe care îl interesează problemele elevilor, dar impune reguli clare de comportament pe care le respectă el însuşi. Mai mult, îl poate convinge pe elev că meseria de profesor este una care merită să fie urmată.

A treia categorie sunt profesorii slab pregătiţi, care îşi desconsideră elevii şi le spun că sunt "bestii", "proşti", "nesimţiţi", "mortăciuni", "handicapaţi" sau "animale". Profesorii din această categorie mănâncă în timpul orelor, vorbesc la telefon sau citesc ziarul şi nu le pasă dacă elevii învaţă sau nu, sau şi mai rău, sunt violenţi, fie cu vorba, fie cu fapta.

Ce apreciază cel mult elevii la profesori? Cu siguranţă, vorbim de cei care ştiu să le înţeleagă problemele, stau de vorbă cu ei, fac lecţiile interesante, îi respectă, discută cu ei şi în afara orelor, sunt exigenţi, dar calmi.
Una dintre concluziile studiului este aceea că respectul faţă de ceilalţi se învaţă nu doar acasă, ci şi la şcoală. Sutdiul a fost făcut în câte patru şcoli din judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Mureş, Prahova şi din Bucureşti.

Sursa: www.realitatea.ro

marți, 28 octombrie 2008

Când declanşăm greva generală, dragi lideri?

Sunt surprins de faptul că liderii de sindicat tac. Pe posturile de televiziune apar diverşi politicieni şi analişti care îşi exprimă opiniile pro sau contra măririi salariilor profesorilor. Nu-i văd însă pe liderii de sindicat. De ce tac? Ar trebui să fie vehemenţi, să protesteze, să-şi precizeze poziţia. Momentul este propice declanşării unei greve generale de amploare. Cu fiecare zi care trece, o să intervină blazarea. Acum suntem încă încrezători că vom reuşi să primim salarii marite. Dar, treptat, pe măsură ce timpul va trece, optimismul va scădea. Sper ca mâine să declanşăm acţiunea de strângere a semnăturilor pentru declanşarea grevei generale. Ar fi dureros să ajung la concluzia că aceasta nu este dorită. Apreciez faptul că Federaţia ,,Spiru Haret'' deja şi-a precizat poziţia şi a demarat procedura strângerii de semnături. Pe site-ul F.S.L.I. a apărut un comunicat care precizează că ,,În perioada imediat următoare, vom recurge la forme extreme de protest mergând până la greva generală''. Deci nu este sigur faptul că declanşăm greva generală. La ce alte forme extreme de protest putem recurge ? Dacă nu acum, atunci când mai declanşăm greva, dragi lideri? Chiar acceptăm orice?

luni, 27 octombrie 2008

Prorogarea aplicării Legii salarizării sau asumarea răspunderii pe o nouă lege privind cresterile salariale pentru bugetari sunt variantele P.N.L.

Prorogarea aplicării Legii salarizării profesorilor pentru câteva luni, prin OUG, dar şi asumarea răspunderii în Parlament pe o nouă lege privind creşterile salariale pentru bugetari au fost luate în calcul, luni, la Guvern, de liderii PNL, ca răspuns la promulgarea legii salariilor din educaţie.

Surse liberale au declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că o variantă propusă de mai mulţi lideri liberali premierului Tăriceanu a fost cea a prorogării aplicării legii, prin ordonanţă de urgenţă, pentru un interval variind între câteva luni şi chiar o jumătate de an.

"O propunere a fost ca Legea salarizării profesorilor să fie prorogată până în luna ianuarie, o altă propunere a fost luna martie, iar un ministru a propus chiar proprogarea până în luna iulie, când se aşteaptă adoptarea noii legi a salarizării din sectorul bugetar", au declarat sursele citate.

O altă variantă discutată de liberali a fost cea a asumării în Parlament a răspunderii Guvernului pentru o nouă lege care să stabilească noi majori salariale. Sursele citate au precizat că majorarea este cuprinsă în proiectul de buget pe 2009 şi vizează majorarea salariilor bugetarilor cu 10% de la 1 ianuarie, în completare la majorarea de 9% care a intrat în vigoare de la 1 octombrie.

Potrivit aceloraşi surse, premierul Tăriceanu le-a recomndat liderilor PNL să prezinte populaţiei efectele "dezastruoase" ale majorării salariilor profesorilor cu 50%. Astfel, în cadrul reuniunii, s-au prezentat date ale Ministerului Muncii şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform cărora majorarea salariilor în învăţământ ar însemna diminuarea cu 80% a investiţiilor în educaţie.

"Premierul Tăriceanu a spus că ar trebui consultată populaţia cu privire la asemenea consecinţe şi întrebată dacă doreşte să nu se mai repare şcoli, grădiniţe, să nu se mai modernizeze grupurile sanitare şi să se dea toţi banii pe salarii", au declarat sursele citate.

Tăriceanu le-a transmis totodată liderilor liberali să informeze populaţia că menţinerea acestor investiţii şi majorarea salarială nu se pot realiza decât prin introducerea de noi taxe şi impozite.

Vicepreşedintele PNL, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, la Palatul Victoria, că liberalii au mandatat Executivul să nu accepte nicio majorare salarială nejustificată, menţionând că Guvernul nu are niciun motiv să-şi dea demisia.

Sursa: www.mediafax.ro

PD-L va depune plângere penală împotriva premierului, dacă va bloca majorarea salariilor profesorilor

Preşedintele PD-L Emil Boc a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va depune plângere penală împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu pentru abuz în serviciu contra interesului public, dacă Guvernul va bloca legea privind majorarea salariilor profesorilor.
În cazul în care Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă menită să blocheze majorarea salariilor profesorilor, "statul de drept şi instituţiile fundamentale ar fi compromise", consideră liderul PD-L.
"Nu-şi poate permite niciun individ, fie el chiar şi Călin Popescu Tăriceanu, să sfideze Constituţia României, statul de drept, Parlamentul, Curtea Constituţională, Preşedintele României, instituţii care nu sunt preşul lui Tăriceanu", a declarat Boc.
Prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan, susţine că Guvernul are resursele necesare pentru a face majorarea salariilor profesorilor şi cere să se aplice legea. "Recent, Guvernul a dat aproape 600 de milioane de euro în mod clientelar în zonele unde sunt cu predilecţie aleşi primari PNL şi PSD. Mână-n mână, domnul Tăriceanu şi domnul Geoană au alocat aproape 600 de milioane de euro", a susţinut Stolojan. Acesta mai spune că suma de mai sus reprezintă de 3 ori mărimea sumelor necesare pentru majorarea salariilor profesorilor pe lunile octombrie, noiembrie şi decembrie.

"Acest guvern manifestă un dispreţ deosebit faţă de banul public şi aţi avut nenumărate exemple ce înseamnă acest dispreţ", mai spune Stolojan.
Stolojan a mai subliniat că cine nu va semna moţiunea de cenzură pe care pedeliştii o vor depune la Parlamentul României, nu este de acord cu majorarea salariilor profesorilor.
Cu câteva zile în urmă, liderul PD-L Emil Boc ameninţa Guvernul cu o moţiune de cenzură dacă acesta va bloca mărirea de salarii din învăţământ.

Sursa: www.realitatea.ro

Opţiunile lui Tăriceanu în cazul legii salarizării profesorilor

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat răspicat, în mai multe rânduri, că nu are de gând să aplice legea salarizării profesorilor şi nici legea prin care se majorează pensiile din categoriile I şi II de muncă. Totuşi, Tăriceanu ţine opinia publică în suspans şi nu spune exact cum o să împiedice aplicarea lor. Până mâine, la şedinţa de Guvern, când misterul ar trebui lămurit, iată care sunt opţiunile premierului.

Demisia este cea mai radicală, dar şi cea mai puţin plauzibila. Premierul ar putea spune că astfel de măsuri aruncă economia în aer, motiv pentru care preferă să plece. Şi odată cu el şi toţi miniştrii cabinetului său. Numai că premierul vede altfel lucrurile. Demisia ar însemna o înfrângere, spunea Tăriceanu la Realitatea TV.

Asumarea răspunderii în Parlament este o opţiune la fel de radicală. PD-L a anunţat că, în acest caz, depune moţiune de cenzură. Dacă moţiunea trece, atunci Guvernul pică. Dacă moţiunea e respinsă, legile nu sunt aplicate. Dacă totuşi nimeni nu depune moţiune, atunci Executivul are câştig de cauză şi legile nu sunt puse în practică.

Emiterea unor ordonanţe de urgenţă este cea mai la îndemână variantă, spre care pare să se orienteze şi premierul. Ordonanţa ar urma să blocheze temporar aceste legi. Pasul trebuie făcut înainte ca ele să intre în vigoare, adică înainte de publicarea în Monitorul Oficial. Actele Executivului urmează să fie dezbătute de Parlament şi votate. Primul-ministru ar arunca, în acest caz, mingea în curtea Parlamentului.

Sursa: www.realitatea.ro

P.S.D. nu crede în soluţia moţiunii de cenzură

În cazul în care guvernul blochează Legea de majorare a salariilor profesorilor printr-o ordonanţă de urgenţă, PSD va apela „la toate mijloacele constituţionale“, mai puţin la moţiunea de cenzură.
Soluţia prevăzută de PSD la o eventuală ordonanţă de urgenţă a guvernului pentru blocarea majorării salariilor este respingerea în parlament a actului normativ emis de executiv. „Dacă guvernul dă o ordonanţă pentru blocarea sau amânarea legii, vom convoca parlamentul şi vom respinge ordonanţa guvernului. Chiar dacă parlamentarii sunt în campanie, sunt sigur că ne vom aduna repede“, a declarat Mircea Geoană.
Preşedintele PSD consideră că „moţiunea de cenzură nu este o soluţie realistă“. „Dacă dai jos guvernul, ce rezolvi? Căderea guvernului nu va duce la aplicarea legii, iar pe noi ne interesează ca legea de majorare a salariilor profesorilor să fie aplicată“, a declarat preşedintele PSD. Mircea Geoană consideră că înainte de alegeri s-ar pierde vremea cu încercarea de a forma un nou guvern deoarece, „pentru cinci săptămâni, nu se bagă nimeni“.
Sursa: www.evz.ro

duminică, 26 octombrie 2008

Ecaterina Andronescu: ,,Dacă Guvernul nu aplică legea de majorare a salariilor profesorilor, să lase locul altora''

Vicepresedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat ca, daca Guvernul nu e capabil sa aplice Legea de majorare a salariilor profesorilor, sa lase locul altora, adaugand ca social-democratii vor folosi "toate mijloacele constitutionale" pentru ca prevederile respective sa fie aplicate, transmite NewsIn. "Daca acest guvern nu este capabil sa aplice aceasta lege trebuie sa lase locul celor care au calificarile necesare ca sa gaseasca resursele necesare si sa aplice legea asa cum a fost ea votata de Parlament. (...) PSD va face toate demersurile necesare in asa fel incat aceasta lege sa fie pusa in practica. Nu excludem niciunul dintre demersurile constitutionale pentru a pune in aplicare legea", a declarat fostul ministru al Educatiei, intr-o conferinta de presa, desi nu a mentionat explicit posibilitatea depunerii unei motiuni de cenzura daca Executivul refuza sa aplice legea.
Andronescu a mai spus ca, in cazul in care Guvernul ar emite o orodonanta de urgenta prin care sa inghete majorarile salariale respective, ar da dovada de lipsa de respect fata de Parlament si un semnal ca legea e respectata doar de unii. "Mi se pare total nepotrivita pentru ca in felul acesta nu mai este respect pentru institutiile tarii. N-am face decat sa ne jucam intre cele doua institutii", a opinat ea.
Andronescu a adaugat ca, asa cum legea este obligatorie pentru cetateni, trebuie sa fie obligatorie si pentru Guvern, in caz contrar s-ar ajunge la situatia in care tara ar deveni neguvernabila.
Sursa: www.ziua.ro

vineri, 24 octombrie 2008

Un elev din Strehaia-Mehedinţi a fost omorât în bătaie de un coleg

Un elev din clasa a IX-a de la Liceul "Matei Basarab" din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost omorât în bătaie de un coleg de clasă. Incidentul s-a petrecut, astăzi, în parcul din centrul oraşului, după ce toată clasa plecase de la cursuri din cauza absenţei profesorului de religie.
Potrivit anchetatorilor, după o ceartă banală, unul dintre ei l-a lovit cu piciorul în piept pe colegul său. Acesta din urmă s-a prăbuşit dintr-o dată la pământ şi a intrat în stop cardio-respirator. El a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu au reuşit să-l salveze.
O parte dintre elevi au spus anchetatorilor că victima obişnuia să râdă pe seama agresorului, întrucât acesta are mici probleme de vorbire şi se bâlbâie uneori. Elevul de 16 ani care şi-a omorât colegul a fost dus în faţa procurorilor, iar în cursul serii urma să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Tragedia de la Strehaia a pus pe jar conducerea ISJ Mehedinţi care a demarat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări elevii clasei respective au părăsit cursurile şi cine se face vinoat de acest lucru. Principalul vizat de ancheta inspectoratului şcolar este profesorul de religie, preotul Irinel Troacă, despre care elevii spun că nu este prima dată când nu vine la ore.
Sursa: www.realitatea.ro

Un elev din Strehaia-Mehedinţi a fost omorât în bătaie de un coleg

Un elev din clasa a IX-a de la Liceul "Matei Basarab" din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost omorât în bătaie de un coleg de clasă. Incidentul s-a petrecut, astăzi, în parcul din centrul oraşului, după ce toată clasa plecase de la cursuri din cauza absenţei profesorului de religie.

Potrivit anchetatorilor, după o ceartă banală, unul dintre ei l-a lovit cu piciorul în piept pe colegul său. Acesta din urmă s-a prăbuşit dintr-o dată la pământ şi a intrat în stop cardio-respirator. El a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu au reuşit să-l salveze.

O parte dintre elevi au spus anchetatorilor că victima obişnuia să râdă pe seama agresorului, întrucât acesta are mici probleme de vorbire şi se bâlbâie uneori.

Elevul de 16 ani care şi-a omorât colegul a fost dus în faţa procurorilor, iar în cursul serii urma să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Tragedia de la Strehaia a pus pe jar conducerea ISJ Mehedinţi care a demarat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări elevii clasei respective au părăsit cursurile şi cine se face vinoat de acest lucru. Principalul vizat de ancheta inspectoratului şcolar este profesorul de religie, preotul Irinel Troacă, despre care elevii spun că nu este prima dată când nu vine la ore.
Sursa: www.realitatea.ro

Am câştigat!

Sunt o fire optimista, dar sunt in acelasi timp realist. Stiu care este limita intre a se putea si a nu se putea. Ma feresc sa cad in greseala dorintelor irealizabile. Am avut vise pe care, desi m-am straduit, nu am putut sa le realizez. Nu m-am indoit insa nicio clipa de faptul ca se va realiza majorarea substantiala a salariilor profesorilor . Am fost foarte implicat in rezolvarea acestei probleme. M -am informat foarte mult in ultima luna. Am citit presa in fiecare zi, am discutat cu toti cei care puteau sa-mi furnizeze informatii, am fost atent la declaratiile oamenilor politici. Am simtit ca lucrurile se misca intr-o directie buna. Am avut incredere in liderii nostri de sindicat si in unii dintre oamenii politici. Daca mi-a fost teama de ceva, atunci recunosc ca mi-a fost teama de faptul ca nu vom reusi sa ne ridicam la inaltimea asteptarilor pe care unii le-au avut de la noi . Am purtat discutii nenumarate in cancelarie, la sindicat, pe forum. Mereu am spus ca vom castiga. De foarte multe ori am observat ca exista colegi total dezinteresati de ceea ce se intampla. In timp ce noi luptam efectiv pe baricade (sedinte interminabile de sindicat, participarea la sedintele Camerei Deputatilor, participarea la miting etc), multi dintre colegi aveau o placere sadica sa ma contrazica si sa-mi tempereze optimismul. Sunt impacat sufleteste ca am castigat razboiul. Le multumesc liderilor de sindicat Cornea, Pop, Nistor, Izvoranu, Bobulescu pentru ca nu au cedat. M-am simtit onorat sa particip alaturi de ei la actiunile din aceasta perioada. In cei 9 ani de cand sunt in miscarea sindicala, au fost multe situatii in care m-am simtit tradat. Cred ca timpurile acelea au trecut.

Liderii sindicatelor din învăţământ sunt optimişti că Băsescu va promulga legea privind salariile

Liderii sindicatelor reprezentative din învăţământ spun că discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu, care vor avea loc, vineri, la Cotroceni vor avea ca temă legea privind majorarea salariilor în educaţie şi sunt optimişti că şeful statului va promulga acest act normativ.
Liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, este optimist în ceea ce priveşte promulgarea legii de către preşedintele.
"Sunt convins că preşedintele va înţelege că reformă fără resursă umană nu poate exista în învăţământ", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, Aurel Cornea.
La rândul său, preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor, spune că întâlnirea de vineri de la Cotroceni are ca scop discutarea Strategiei din învăţământ elaborată de comisia prezidenţială şi legea de majorare a salariilor.
"Promulgarea legii este o decizie a preşedintelui, dar, ţinând cont de angajamentele făcute în 2005 de Băsescu, cred că acesta nu se poate dezice şi va promulga legea", a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Nistor.
Preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Cătălin Croitoru, consideră că şeful statului nu are niciun motiv să nu promulge legea privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice.
"Băsescu nu este obligat să o promulge (legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice -n.r.), poate să o trimită din nou în Parlament, dar cred că nu are niciun motiv să nu o promulge", a afirmat Cătălin Croitoru.

Sursa: www.mediafax.ro

joi, 23 octombrie 2008

Salariile de bază din învăţământ se vor majora cu 9% de la 1 octombrie 2008

De la 1 octombrie, salariile de bază din învăţământ se vor majora cu 9%. Acest lucru este posibil datorită îndeplinirii indicatorilor precum creşterea produsului intern brut şi a nivelului productivităţii muncii. Conform prevederilor OG 15/2008, creşterea salariilor cu 9% de la 1 octombrie era condiţionată de realizarea acestor indicatori. În caz contrar, majorarea ar fi fost de 6%, identică aceleia din prima tranşă operată la 1 aprilie a.c.
Ministerul Economiei şi Finanţelor a confirmat printr-un document remis Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului că din punct de vedere economic s-au realizat toate condiţiile care să permită adăugarea celor 9 puncte procentuale la salariile de bază ale personalului din învăţământ.

BIROUL DE PRESĂ AL M.E.C.T.

P.S.D. cere Preşedintelui Băsescu să promulge legea majorării salariilor profesorilor

P.S.D. îi aminteşte şefului statului că vineri expiră termenul limită până la care poate promulga legea pentru majorarea salariilor profesorilor, şi îl atenţionează că a promis că va promulga această lege, cerându-i să îşi respecte cuvântul dat, se precizează într-un comunicat al formaţiunii.
"Traian Băsescu tratează cu indiferenţă problemele reale ale profesorilor, deoarece el nu a fost impresionat şi nu a promulgat încă legea privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, deşi Curtea Constituţională a decis din data de 15 octombrie că această lege este constituţională", se arată în comunicatul semnat de Anca Opre, vicepreşedinte al Departamentului de Administraţie Publică din PSD.
Reprezentantul PSD menţionează că, deşi "este adevărat că termenul limită privind promulgarea legii expiră mâine, modul cum procedează şeful statului, ţinând în tensiune mii de profesori, arată indiferenţa cu care tratează acestă categorie socială importantă".
Decizia adoptată de Curtea Constituţională nu lasă loc interpretărilor: salariile profesorilor trebuie majorate. Mingea este acum în terenul preşedintelui României, care are datoria să promulge această lege", spune Anca Opre, precizând că PSD "îi aminteşte şefului statului că a promis că va promulga legea pentru majorarea salariilor profesorilor şi îi cere să îşi respecte cuvântul dat".
De asemenea, PSD consideră că există fonduri în bugetul de stat pentru majorarea acestor salarii, iar Guvernul este obligat să aplice legea votată în Parlament, nu să caute pretexte şi false motive de îngrijorare, cum a făcut până acum.

Sursa: www.mediafax.ro

marți, 21 octombrie 2008

Preşedintele Traian Băsescu va promulga cu siguranţă legea prin care salariile cadrelor didactice vor fi majorate

Omul de afaceri Silviu Prigoană, candidat PD-L la alegerile parlamentare, ştie ceea ce întreaga suflare politică şi câteva categorii socio-profesionale aşteaptă cu sufletul la gură: preşedintele Traian Băsescu va promulga cu siguranţă legea prin care salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 50 la sută. Prigoană a povestit, ieri, la Realitatea TV, că a aflat acest lucru direct de la sursă, adică de la şeful statului. Acţiunea se întâmpla duminică, în Parcul IOR, unde Prigoană „s-a nimerit” în vecinătatea lui Băsescu şi a soţiei, precum şi a primarului Sector 3 Liviu Negoiţă. Conform lui Prigoană, politică nu s-a discutat decât un pic, pe final, când el l-a întrebat direct pe Băsescu dacă promulgă legea.Şeful statului a fost categoric şi a răspuns că va face acest lucru atunci când va primi actul normativ. „O să vedeţi că aşa e, mai ales că dânsul a făcut deja o afirmaţie în faţa presei, imediat după ce legea a fost adoptată de Parlament. A spus: «Cum să nu!» şi o să vedeţi că o să promulge legea, aşa cum a promulgat-o şi pe cea a pensiilor”. Prigoană era la curent şi cu faptul că preşedintele a cerut informaţii suplimentare de la Guvern în această chestiune: „A cerut informaţii suplimentare pentru că, pe proiecţia bugetară, banii sunt în interiorul lui cei 5 – 6 la sută şi există...”

Sursa: www.gandul.ro

duminică, 19 octombrie 2008

Guvernul le dă primarilor PSD şi PNL de trei ori salariile profesorilor

Cu o lună înainte de alegeri, guvernul a scos două miliarde de lei din fondul de rezervă pentru a-i transfera în bugetul primăriilor şi al consiliilor judeţene.
Partea leului a fost adjudecată de PNL şi PSD, un loc special ocupându-l comunele care fac parte din colegiile uninominale în care vor candida liderii celor două partide, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Mircea Geoană.
Cele două hotărâri de guvern prin care s-au împărţit pomenile au fost luate pe 24 septembrie, dar publicate în Monitorul Oficial abia vineri, 17 octombrie. Pe 30 septembrie, parlamentul vota mărirea salariilor profesorilor, estimată la 700 de milioane de lei până la sfârşitul lui 2008, de trei ori mai puţin decât „darul“ guvernului pentru primării.
Sursa: www.evz.ro

vineri, 17 octombrie 2008

Bani pentru profesori din rezerva bugetară

Curtea Constituţională indică guvernului de unde să aloce banii necesari majorării pensiilor şi a salariilor cadrelor didactice.
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu va trebui să majoreze salariile profesorilor şi pensiile fie din rezerva bugetară, fie prin rectificarea bugetară, afirmă judecătorii Curţii Constituţionale.
Magistraţii au inclus această reglementare în motivările deciziilor de constituţionalitate, date în cazul legilor privind majorarea salariilor şi a pensiilor. Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii pentru autorităţi, ceea ce înseamnă că, dacă legile sunt promulgate de preşedintele Băsescu, Tăriceanu nu poate ocoli soluţiile financiare oferite de magistraţi.
Filosofia sursei de finanţare
Judecătorii constituţionalişti invocă, în ambele materiale, o decizie mai veche, potrivit căreia „majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, fie prin rectificare bugetară, pentru anul bugetar în curs, iar pentru anul următor, se înscriu în buget anual“.
Magistraţii Curţii Constituţionale au dat acest răspuns după ce guvernul reclamase faptul că, în nici una din legi, nu sunt prevăzute sursele de finanţare. Totuşi, acest argument nu i-a impresionat pe judecători, care au preferat un răspuns de natură filosofică. „Stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite“, este concluzia Curţii Constituţionale.
De altfel, judecătorii continuă în acelaşi registru: „Dacă s-ar reţine că lipsa precizării exprese a sursei de finanţare presupune, implicit, inexistenţ a sursei de finanţare, aceasta ar echivala cu o prezumţie fără suport constituţional, ceea ce este inadmisibil“.
Adomniţei, un atu important
În cazul legii privind salariile profesorilor, unul dintre argumente este acela că parlamentul a adoptat o lege de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă a guvernului, act normativ adoptat în baza unei legi de abilitare.
Astfel, magistraţii consideră că faptul că executivul nu a susţinut adoptarea amendamentelor la proiectul de lege criticat nu este un motiv de neconstituţionalitate. În motivare este invocat şi votul în favoarea legii dat de ministrul Adomniţei.
Judecătorii observă că „în cursul dezbaterii parlamentare din data de 30 septembrie, reprezentantul Guvernului, Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nu s-a opus adoptării, cu amendamente, a proiectului de lege“.
Sursa: www.evz.ro

Atenţie la scutirile medicale!

În ciuda programelor derulate de autorităţi pentru menţinerea elevilor în sistemul de învăţământ, rata abandonului şcolar se menţine la nivelul celei de anul trecut, potrivit statisticii Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), prezentate ieri. Astfel, din 206.335 de elevi bucureşteni înscrişi, 5.814 au abandonat şcoala şi 1.803 au fost exmatriculaţi.
Din acest an şcolar, elevii din Capitală nu îşi vor mai putea motiva absenţele în baza unei scutiri medicale, decât dacă aceasta este obţinută de la medicul de familie.
“Mi se pare normal ca scutirea să fie dată de medicul care îl are pe elev în evidenţă, în baza diagnosticului unui specialist”, a spus Maria Marinescu, medic la un cabinet din Capitală. Directorul Şcolii 59, Mariana Roşu consideră „că este o măsură bună, însă va fi şi mai multă birocaţie şi pierdere de timp, pentru că elevul ar trebui să se plimbe de la medicul specialist la cel de familie”.
Sursa: www.adevarul.ro

joi, 16 octombrie 2008

Salariile profesorilor stau în semnătura lui Băsescu

Legea votată de Parlament, prin care salariile cadrelor didactice cresc cu 50%, nu contravine legii fundamentale, a anunţat, ieri, Curtea Constituţională, provocându-i premierului Tăriceanu „o reală surprindere” şi „o îngrijorare crescută” şi aţintind toţi ochii opiniei publice spre Palatul Cotroceni, preşedintele Băsescu având ultimul cuvânt în această chestiune. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu s-a arătat foarte prudent în declaraţiile faţă de decizia Curţii, pentru că nu ştia ce are de gând să facă preşedintele, adică dacă promulgă sau nu legea.
Conform unor surse din PNL, la întâlnirea de luni după amiază, de la Cotroceni, Băsescu i-ar fi spus lui Tăriceanu că are de gând să retrimită legea pentru o nouă dezbatere la Parlament. În această situaţie, proiectul de lege ar fi fost practic îngropat, pentru că ar fi trebuit să treacă din nou prin cele două Camere. Or, în condiţiile în care mai este o lună şi jumătate până la alegeri şi parlamentarii vor pleca cu siguranţă în campanie de la 1 noiembrie, activitatea legislativă va fi stopată.
Aceasta era însă situaţia de luni. Marţi, lucrurile s-au schimbat, după şedinţa CSAT în care şeful statului i-a făcut cu ou şi cu oţet pe membrii Executivului. Fraza de final din declaraţia lui Băsescu - „Văzând contractele a peste 2.136 de automobile cu nişte dotări atât de scumpe, te întrebi când are şi când nu are bani Guvernul” – a fost interpretată de liderii PNL ca o ameninţare că deal-ul a căzut şi că preşedintele va promulga legea. Până acum, singurul lucru oficial de la Cotroceni este declaraţia laconică de acum două săptămâni a lui Băsescu, întrebat dacă va promulga legea: „Cum să nu?!”
Într-o atare situaţie, Guvernul are ca soluţie rapidă o ordonanţă de urgenţă prin care să suspende aplicarea legii prin care salariile profesorilor cresc cu 50 la sută. Ordonanţa intră imediat în vigoare, salariile dascălilor stagnează, iar actul normativ rămâne să fie dezbătut de viitorul Parlament şi decizia, luată de Cabinetul instalat după alegeri.
Sursa : www.gandul.ro

miercuri, 15 octombrie 2008

Domnului profesor, cu dragoste

Foarte interesant editorialul publicat de Alexandru Calmâcu în ziarul ,,Gardianul'' de mâine.
Din nefericire pentru multi dintre noi, sunt scrise acolo multe lucruri adevarate.
Cititi si reflectati, dragi colegi.
,,Acum trei seri, oprindu-ma la buticul de langa blocul meu pentru a cumpara o paine si o apa minerala, patroana, aflata pe post de vanzatoare, ma retine si ma intreaba ce parere am despre povestea salariilor profesorilor. Dupa ce i-am povestit cate ceva despre situatie, mi-a declarat deschis ca nu este de acord cu marirea veniturilor cadrelor didactice si s-a motivat ca opinia ei nu vine din ratiuni economice, ci din simplul fapt ca profesorii nu isi fac treaba la catedra. “Baiatul meu este elev la un liceu de prestigiu din Bucuresti si multe ore nu le fac. Nu inteleg de ce trebuie marite salariile profesorilor, atata vreme cat au putine ore de predare pe zi, vacanta este vacanta, excursii gratuite la sfarsit de saptamana”, au fost vorbele, recunosc, pline de patima ale patroanei. Am reprodus integral spusele ei, deoarece aceasta convingere a sa trebuie sa puna pe ganduri pe toata lumea. Dincolo de mascarada “uite marirea, nu e marirea”, este clar faptul ca batjocura politicienilor de la guvernare la adresa cadrelor didactice este mult mai profunda. In primul rand, aceasta categorie intelectuala, de altfel singura din Romania, a ajuns sa atraga, din partea celorlalte categorii sociale, ura, dispretul si invidia. Mai mult, luand in considerare atitudinea patroanei in cauza, intreaga opinie publica a inceput sa nu-i mai sufere pe profesori. Pe de alta parte, faptul ca scoala se face in dorul lelii, la toate nivelurile, este un alt adevar, destul de dureros, pe care nu-l putem nega. Fara sa exageram, Educatia balteste intr-o mocirla generala, datorata, in principal, proastei administrari ministeriale, deoarece, din cauza lipsei criteriilor de merit si de performanta din activitatea unui cadru didactic, a ajuns sa sufere si profesorii adevarati, daruiti scolii, care-si fac munca cu simtul raspunderii. Nu stiu de ce, dar am convingerea ca in acest domeniu sunt mai multe uscaturi decat padure. Iar padurea verde se afla undeva la margine de drum, locul este racoros si tentant pentru soferii de limuzine si transportatorii de marfa ca sa opreasca si sa “boteze” cu substante nocive, eliminate din adancurile necercetate ale rinichilor, radacinile arborilor care isi mai pastreaza verticalitatea. In concluzie, singura salvare a acestor profesori este ca nenorocita aia de marire salariala sa se aplice odata si, mai mult, demnitatea lor sa nu mai fie umilita ca si cand ei ar fi principala cauza a crizelor din economia romaneasca''.

Tăriceanu:E în interesul României ca majorarea salariilor cu 50% să nu intre în vigoare


Premierul Tăriceanu a declarat miercuri că e în interesul României ca hotărâri de genul majorării cu 50% a salariilor profesorilor să nu fie puse în practică în acest moment şi a precizat că a primit cu "reală surprindere" decizia Curţii Constituţionale.

"Mă simt obligat să vă spun că voi considera cu toată responsabilitatea măsurile Parlamentului şi nu voi lua în calcul decât ce este în interesul economiei României. Chiar dacă atitudinea mea este politic penalizată, cred că interesul României este ca asftel de hotărâri să nu fie puse în practică pentru că nu răspund interesului general. Vor crea o senzaţie de bunăstare o lună-două şi după aceea toată lumea va trage ponoasele de pe urma unei inflaţii galopante şi de pe urma unei crize economice spre care eu nu vreau să las România să se îndrepte", a declarat Tăriceanu.

Şeful guvernului a precizat că a primit cu "reală surprindere" decizia CCR privind legea de majorare cu 50% a salariilor profesorilor, în condiţiile în care în situaţii identice s-a luat decizia de neconstituţionalitate."Nicio majorare nu poate fi aprobată dacă nu există sursele de finanţare, ceea ce este cazul nostru", a adăugat Tăriceanu. El a mai spus că nu este "de principiu" împotriva creşterii salariilor, dar asemenea măsură nu poate fi susţinută economic.

"Această majorare ar fi urmată de cereri legitime într-un fel din partea celorlalte categorii profesionale şi am intra într-o criză pe care vrem să o evităm. Vă spun acest lucru cu îngrijorare", a arătat şeful guvernului, susţinând că "cu o astfel de măsură nu vom face decât să plonjăm cu capul inainte într-o criză majoră care va nărui toate progresele pe care economia românească le-a înregistrat în ultimii nouă ani" .

În privinţa măsurilor pe care le poate lua Guvernul, Tăriceanu a spus că "soluţiile se găsesc", precizând că aşteaptă mai întâi să vadă dacă legea va fi promulgată.
Sursa: www.newsin.ro

Curtea Constituţională a respins sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008

In sedinta din 15 octombrie 2008 , Curtea Constitutionala a solutionat sesizarea de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, formulată de Guvernul României.
Cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că legea este constituţională.Decizia este definitiva şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României în vederea promulgării legilor, în condiţiile art.77 alin.(3) din Constituţie.
Art 77, alin 3 din Constitutia Romaniei prevede: ,,Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea''
Presedintele are acum 2 variante: promulga legea in termen de 10 zile de la primirea deciziei Curtii Constitutionale sau o trimite spre reexaminare Parlamentului.
In cazul trimiterii legii catre Parlament spre reexaminare, aceasta se va produce intr-un termen de 45 de zile, ceea ce inseamna ca punerea in aplicare s-ar amana pentru perioada de dupa alegeri.

marți, 14 octombrie 2008

Bacalaureat cumpărat cu o sticlă de ţuică şi 500 de lei la o Şcoală de Arte din judetul Vaslui

Ovidiu Nitu , directorul Scolii de Arte si Meserii din comuna Epureni, judetul Vaslui, fost cadru didactic la Grupul Scolar „Marcel Guguianu“ din Zorleni a recunoscut ca la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a primit de la un elev 5 milioane de lei (500 ron) si o sticla cu tuica. In tot acest timp, la Parchetul de pe lânga Tribunalul Vaslui, dosarul „Bacalaureatul“ se afla inca in faza premergatoare actelor cccc de urmarire penala.
Dupa ce la mijlocul lunii august, reprezentantii Parchetului de pe lânga Tribunalul Vaslui anuntau ca au un lucru un mega-dosar in care sunt vizati pentru luare de mita nu mai putin de sapte profesori care au facut parte din comisia de examen la centrul de bacalaureat de la Grupul Scolar „Marcel Gugianu“ din Zorleni, iar alti doi elevi, pentru dare de mita. Dupa doua luni de cercetari, anchetatorii aveau sa restrânga cercul de suspecti la un singur cadru didactic: Ovidiu Nitu, profesor de matematica si director al Scolii de Arta si Meserii Epureni. Acesta este acuzat de doi elevi din Murgeni ca le-ar fi cerut bani pentru a interveni pe lânga membrii comisiei de la centrul de bacalaureat din Zorleni, acolo unde cei doi absolventii sustineau examenul. Picând la bacalaureat, cei doi elevi i-au cerut socoteala lui Ovidiu Nitu, pe care l-au denuntat la Parchet. Considerându-se nevinovat in tot acest scandal, profesorul Nitu a recunoscut ieri ca a primit de la un elev o sticla cu tuica si 500 de lei. El sustine ca de bani nu a aflat decât atunci când a ajuns acasa si a scos sticla de tuica din sacosa. Banii, spune el, se aflau lânga sticla cu tuica. Nonsalant, directorul scolii Epureni recunoaste ca elevii l-au rugat sa-i sprijine la bacalaureat si de asta i-au dat atentiile respective. In apararea nevinovatiei sale, profesorul Nitu spune ca i-a dat elevului banii inapoi, dar nu atunci când i-a primit, ci abia dupa cea de-a doua sesiune a bacalaureatului. Saptamâna trecuta, profesorul Ovidiu Nitu a fost chemat la audieri la Parchetul de pe lânga Judecatorie. Alaturi de el, au fost asteptati si cei doi denuntatori, insa acestia nu au dat curs invitatiei anchetatorilor. „Faptul ca ei spun ca le-am cerut bani ma deranjeaza teribil, ma supara. Asa pot sa spun si eu ca am dat mai stiu eu cui. Greseala mea a fost ca unul dintre ei mi-a adus o sticla de tuica intr-o sacosa si pe lânga sticla erau acolo si 500 de Ron. Eu nu m-am uitat când mi-a dat sticla cu tuica, abia acasa m-am uitat si am vazut banii. Eu i-am dat inapoi banii baiatului, am vrut sa-i dau prin vara-sa, dar el a zis ca lasa sa ramâna pentru tura a doua. Nu le-am spus ca sigur se rezolva, ei mi-au dat asa ca sa-i sprijin la bacalaureat“, a recunoscut Ovidiu Nitu. Ieri, la sedinta cu directorii din scolile judetului Vaslui, care s-a desfasurat la ISJ Vaslui, Ovidiu Nitu a fost suspendat din functia de director si este asteptata hotarârea Parchetului pentru a se lua si alte masuri administrative, chiar desfacerea contractului de munca.
Sursa: www.gardianul.ro

Profesorii organizează mâine un miting şi un marş de protest

Aproximativ 15.000 de cadre didactice vor protesta , miercuri, începând cu ora 11:30, în Piaţa Constituţiei din Capitală, împotriva deciziei Guvernului Tăriceanu de a nu aplica legea de majorare a salariilor pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, adoptată de Camera Deputaţilor. La miting, vor participa membrii a trei din cele patru federaţii din învăţământ – F.S.L.I., „Spiru Haret” şi ,,Alma Mater''. După miting, la 12:30 profesorii vor porni în marş de protest spre sediul Guvernului, unde vor ajunge la 14:30.
Liderul F.S.L.I., Aurel Cornea a precizat: „Noi nu negociem, nici nu putem negocia legea. Din punctul nostru de vedere este votată”!
Tot mâine, Curtea Constituţională se va pronunţa asupra contestaţiei de neconstituţionalitate a legii de mărire a salariilor profesorilor.

duminică, 12 octombrie 2008

Drama Laviniei Miloşovici

Fetiţa în vârstă de patru ani a fostei gimnaste olimpice Lavinia Miloșovici a murit, în această dimineaţă, la Spitalul Municipal din Lugoj. Denisa Florentina, născută prematur prin cezariană, pe 20 martie 2004, a fost diagnosticată de către medici cu o afecţiune a Sistemului Nervos Central. Nota pe care fetiţa a primit-o la naştere, pe o scară de 1 la 10 a fost de numai 1, acesta având o greutate de numai 1,1 kilograme. Astfel, părinţii au decis să meargă cu fetiţa la o clinică din China, pentru a urma un tratament de specialitate. La Beijing, micuţa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind cel mai mic copil care a suferit o astfel de operaţie. După 40 de zile pe care gimnasta şi fetiţa ei le-au petrecut în clinica din Beijing, medicul care a efectuat intervenţia a hotărât că recuperarea "decurge perfect" şi cele două, mamă şi fiică, se pot întoarce acasă.
"Denisa Miloşovici a acceptat transplantul pe 31 iulie, iar operaţia a decurs normal. Acum fetiţa este într-o stare foarte bună. Sperăm ca, în scurt timp, aceasta să se vindece", a precizat, imediat după operaţie, Julia, secretara medicului Huang Hongyun, cel care a făcut intervenţia chirurgicală. Însă, în ciuda optimismului medicilor, starea de sănătate a Denisei a rămas neschimbată.
Fostul director al Spitalului de Copii din Timişoara, Mihai Gafencu, a declarat, azi, pentru Mediafax, că în 2007, când Lavinia şi-a exprimat dorinţa de a o opera pe fetiţă în China, medicii spitalului timişorean i-au recomadat să nu urmeze acest tratament."Cunosc foarte bine cazul fetiţei, ea a fost internată, în urmă cu mai mult timp la Spitalul de Copii pentru că a avut mari probleme. Probleme au apărut încă din perioada de graviditate, iar copilul nu s-a dezvoltat intrauterin. Fetiţa a avut probleme cu dezvoltarea neurospihică. Era un caz foarte grav, iar medicii chiar au încurajat-o pe Lavinia să nu plece în China. Era greu de crezut că se mai poate face ceva, dar nici nu puteam să ne pierdem speranţa", a spus Mihai Gafencu.

Adusă în această dimineață la Spitalul Municipal din Lugoj, fetița nu a mai putut fi salvată.
Sursa: www.evz.ro

vineri, 10 octombrie 2008

Drama lui Gheorghe Guşet! Fără transplant de rinichi poate muri!

Viaţa te loveşte când ţi-e lumea mai dragă. Pe 28 mai, chiar de ziua lui, aruncătorul de greutate Gheorghe Guşet primea rezultatul unor simple analize. A căzut cerul pe el, aflând că ambii rinichi îi sunt grav afectaţi. Acum, visurile îi par tot mai palpabile atunci când se află pe o băncuţă în incinta unui spital clujean. Nimeni şi nimic nu credea că-l poate doborî pe Uriaşul din Carpaţi. Vibra de forţă deşi era trecut de prima tinereţe şi continua să lanseze sferoidul din fier în jurul liniei de 20 de metri. Insuficienţa renală însă semnifica retragerea din sport la 40 de ani şi implicit ratarea şansei de a-şi mai realiza baremul A de JO.
Are rinichii afectaţi 100%
Tip tonic, inima oricărei acţiuni a lotului de atletism, avea să se ciocnească de un calvar care continuă şi în prezent, viaţa sa atârnând de un fir de aţă. „La început rinichii erau afectaţi în proporţie de 80%, dar acum sunt aproape de 100%”, mărturiseşte cu o voce sfârşită recordmenul naţional al bilei ( 21,04 m).
Suferinţa e departe de a fi încheiată şi Guşet s-a retras acasă, la Zalău, aşteptând în orice moment un telefon de la Spitalul de Urologie şi Transplant din Cluj, care să anunţe apariţia unui posibil donator de rincihi care se află în moarte cerebrală. Semnalul nu e însă echivalent cu găsirea unui organ compatibil, iar totul pare o loterie pentru viaţă. „În general aştept pe o băncuţă în incinta spitalului, alături de alte câteva persoane şi se efectuează o serie de analize”, povesteşte Ghiţă, care a mai fost chemat între timp de două ori, fără sorţi de izbândă însă, deoarece eventualul donator nu era compatibil cu multiplul campion naţional.
A slăbit 26 de kilograme
Funcţia renală se agravează pe zi ce trece. Guşet a slăbit 26 de kilograme, de la 144 la 118 şi intenţionează să amâne cât mai mult dializa, pentru a nu risca. Nici nu are noroc, pentru că la ultima chemare a medicilor clujeni se afla internat în spitalul din Zalău pentru o viroză. „Atletul necesită transplant renal de urgenţă, pentru a evita o insuficienţă renală, care să-i pericliteze viaţa legându-l de aparatele de dializă”, ne-a declarat un specialist. „Muntele” cu braţele de fier e acum la mâna sorţii...

Sursa: www.gsp.ro

Constituţionalitatea majorării salariilor profesorilor, discutată în 15 octombrie

Curtea Constituţională va dezbate în 15 octombrie contestaţia Guvernului privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%.

Guvernul a sesizat, joi, Curtea Constituţională, în legătură cu majorarea cu 50 % a salariilor cadrelor didactice. Executivul susţine în contestaţia transmisă, joi, Curţii Constituţionale că acceptarea acestei măsuri va determina "discrepanţe bugetare majore" şi va impune, în final, majorarea salariului minim brut şi a punctului de pensie.

În document se arată că pentru majorarea salariilor în învăţământ cu 50% nu au fost precizate sursele de finanţare şi sunt create premisele pentru apariţia unor discrepanţe bugetare majore, a declarat agenţiei MEDIAFAX secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca.

Sursa: www.mediafax.ro

joi, 9 octombrie 2008

Sindicatele din Educaţie nu vor onora invitaţia premierului Tăriceanu

Sindicatele din invatamant refuza oferta prim-ministrului Calin Popescu Tariceanu de a participa, vineri, la negocierile cu Guvernul privind majorarea salariilor personalului didactic.
"FSI "Spiru Haret" nu a negociat si nu va negocia niciodata aplicarea legii. O lege votata de Parlament se pune in executare, nu se negociaza punerea ei in executare. Prin urmare, mandatul dat de "Spiru Haret" confederatiei la care suntem afiliati, respectiv CNSRL Fratia, pentru discutiile ce urmeaza a avea loc la Palatul Victoria este acesta: legea votata de Camera Deputatilor in data de 30 septembrie a.c., prin care se asigura majorarea salariilor personalului didactic de la 1 octombrie se executa, nu se negociaza", ne-a declarat Marius Nistor, presedintele executiv al FSI "Spiru Haret".
Inlocuirea lui Cristian Adomnitei cu Anton Anton la conducerea Ministrului Educatiei - perfectata, miercuri, de presedintele tarii, Traian Basescu, nu pare sa-i linisteasca pe profesori. "Singurele negocieri pe care le vom purta vor fi pentru cresterea salariilor personalului nedidactic. Reamintim pe aceasta cale - lucru ce poate fi confirmat si de noul ministru al Educatiei, asa cum a fost afirmat de fostul ministru - ca banii pentru punerea in aplicare a Legii 15/2008 privind cresterile salariale exista in bugetul Ministerului Educatiei", sustine Nistor.
FSLI: "Tot Guvernul afara!"
La randul sau, Aurel Cornea, liderul FSLI, sustine ca nu doar ministrul Adomnitei trebuia demis, ci tot Guvernul, pentru ca este principalul vinovat de situatia cadrelor didactice. "Guvernul Tariceanu ar trebui demis in totalitate, pentru ca nu a respectat acordul semnat cu federatiile din invatamant, care prevedea ca trebuie elaborata o lege de salarizare unica in sistemul bugetar, inca din aprilie 2006. Principalii responsabili sunt ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian si premierul Calin Popescu Tariceanu", a declarat Aurel Cornea. El a anuntat ca reprezentantii federatiei pe care o conduce nu vor participa vineri la negocierile propuse de premierul Tariceanu.
FEN: " Tariceanu, Vosganian si Adomnitei trebuie anchetati"
"Tariceanu, Vosganian si Adomnitei trebuie sa raspunda penal pentru raspandirea de informatii false si lansarea de mesaje panicarde prin care au creat o stare de haos national cu efecte imediate asupra mediului de afaceri, economic si social. Numai ei sunt vinovati de escaladarea preturilor si de deprecierea majora a monedei nationale, prin faptele lor punand in pericol siguranta nationala. Parlamentul este dator sa determine plecarea acestui Guvern care duce tara in prapastie. Cerem implicarea responsabila si a Presedintiei. Intr-adevar acum se impune convocarea CSAT pentru a analiza faptele iresponsabile ale lui Tariceanu, Vosganian si Adomnitei si pentru a cere o ancheta penala care sa-i trimita pe cei trei in fata instantei. Nu mai putem admite ca unii sa fie deasupra legii. Trebuie sa raspunda pentru faptele lor deosebit de grave", sustine Catalin Croitoru, presedintele Federatiei Educatiei Nationale. In privinta negocierilor, Croitoru este ferm:"Legea votata de Parlament nu poate fi negociata. Executivul trebuie sa puna in practica ceea ce voteaza legislativul.
Sursa: www.ziua.ro

Salariile profesorilor pot fi majorate

Dar numai condiţionat. Mi se pare de-a dreptul sadic să le spui celor aproape 300.000 de cadre didactice că promisa mărire cu 50% a salariilor nu va mai avea loc. Puneţi-vă doar o clipă în rolul unui învăţător sau al unui profesor care câştigă 1.000 lei pe lună şi care speră că, din octombrie, va avea cu 500 de lei în plus la salariu.
Ceea ce ar trebui să facă guvernul ar fi să discute cu sindicatele din învăţământ restructurarea sistemului. Acum, un cadru didactic are o normă de 14-18 ore pe săptămână. În ţările occidentale, norma este de 20 de ore pe săptămână. În plus, elevii ar trebui să scape de nenumăratele cursuri inutile care le încarcă orarul. Efectul unei astfel de restructurări ar fi că, probabil, 20% dintre cadrele didactice şi-ar putea pierde locul de muncă. Sau poate chiar un procent mai mic, ţinând cont că multe ore le revin unor suplinitori fără calificare. În aceste condiţii ar fi sustenabilă majorarea cu 50% a salariilor din învăţământ. Iar cei care ar rămâne în învăţământ ar trebui să accepte introducerea unor criterii prin care, periodic, să le fie evaluată performanţa. Pe de altă parte, executivul ar trebui să le promită sindicatelor din învăţământ că va reduce inechităţile şi va elabora o lege de salarizare a tuturor categoriilor de bugetari. Oricum, va fi imposibil să aduci veniturile personalului din sistemul sanitar, de exemplu, la nivelul celor ale poliţiştilor sau ale magistraţilor. În iulie, salariul mediu net în sănătate era de 346 de euro, în timp ce cadrele de poliţie câştigau 765 de euro.
Interesul guvernului nu este însă să rezolve criza generată de majorarea salariilor cadrelor didactice. Dimpotrivă, scopul domnilor Tăriceanu şi Vosganian este să întreţină sentimentul de dezastru. Este o clasică strategie de campanie. Poporului i se transmite că ţara este în primejdie, iar singurii care pot să o salveze sunt liberalii. Chiar crede cineva că miniştrii Cristian Adomniţei şi Eugen Nicolăescu nu au votat în deplină cunoştinţă de cauză această majorare? Dar PNL a permis intenţionat ca această criză să ajungă la apogeu. La această oră, nici măcar nu este clar dacă guvernul s-a ţinut de promisiune şi a atacat la Curtea Constituţională proiectul legii de salarizare. S-ar putea să renunţe, fiindcă interesul lui Tăriceanu este să-i arunce lui Traian Băsescu în braţe această bombă cu ceas. Preşedintele ar fi pus într-o situaţie imposibilă. Dacă promulgă legea, i se va reproşa că este populist şi inconştient. Că pune în primejdie bugetul ţării şi obiectivul intrării în zona euro, în 2014. Dacă o respinge, în prag de alegeri parlamentare, el şi partidul său îşi pun în cap 277.000 de cadre didactice, plus familiile lor, plus PSD.
Editorialul lui Mircea Marian din ,,Evenimentul Zilei''- 9 octombrie 2008

miercuri, 8 octombrie 2008

Românii vor avea două zile libere de Rusalii

Camera Deputaţilor, for decizional, a decis, miercuri, să adauge la lista sărbătorilor legale şi prima şi a doua zi de Rusalii, respingand o cerere de reexaminare a Codului Muncii trimisă de preşedintele Traian Băsescu. Deputaţii au votat respingerea cererii lui preşedintelui Traian Băsescu cu 207 voturi favorabile şi două abţineri, modificarea legii mergand la promulgare. Anterior, Senatul decisese in iunie respingerea cererii de reexaminare a şefului statului, prin care acesta solicita ca şi ziua de Sfanta Maria să fie sărbătoare legală. Cererea de reexaminare a preşedintelui nu critica explicit introducerea ca zile de sărbătoare legală in care nu se lucrează şi a celor două zile de Rusalii, ci arăta că este necesară, "pentru păstrarea coerenţei legislative in acest domeniu", ca şi ziua de 15 august, Ziua Adormirii Maicii Domnului, să fie declarată sărbătoare legală. Motivul invocat insă in cererea de reexaminare este că şi ziua de Sfanta Maria ar trebui declarată de sărbătoare legală, şeful statului cerand Parlamentului să modifice legea in acest sens, ţinand cont de faptul că romanii "beneficiază de cele mai puţine zile de sărbătoare legală cu insemnătate spirituală". Rusaliile (Pogorârea Sfantului Duh) sunt sărbătorite, duminica, la 50 de zile după Paşti şi comemorează coborarea Sfantului Duh asupra ucenicilor lui Christos. Romania este printre ţările europene cu un număr mic de zile de sărbători legale, campioane la acest capitol fiind Italia sau Spania.
Sursa: www.ziua.ro

Băsescu: ,,Sper să fiţi ultimul ministru al Educaţiei din actuala legislatură''

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, după depunerea jurământului de către ministrul Educaţiei, Anton Anton, adresându-i-se acestuia, că speră că va fi ultimul ministru al Educaţiei din actuala legislatură.

"Sunteţi al patrulea ministru al Educaţiei din actuala legislatură. Sper, şi vorbesc la modul cel mai sincer, sper să fiţi şi ultimul", a afirmat Băsescu.

El i-a spus noului ministru, după ce acesta a depus jurământul, că are în faţă un mandat scurt, însă dificil.

Şeful statului i-a urat lui Anton Anton succes şi l-a asigurat de tot sprijinul său, însă a ţinut să sublinieze că perioada de mandat pe care noul ministru o are de gestionat va fi una dificilă.

"Vă urez succes, dumneavoastră şi colegilor dumneavoastră", i-a spus Băsescu lui Anton Anton.

Sursa: www.mediafax.ro

Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei

De când a fost numit ministru al Educaţiei, din luna aprilie 2007, Cristian Adomniţei a oferit momente "de neuitat". Numărul steluţelor de pe steagul UE, greşeli gramaticale grave sau momente penibile au reprezentat doar câteva dintre gafele făcute de Adomniţei pe parcursul mandatului său de un an şi jumătate.

Alo, aterizează ministrul. Fără nicio legătură cu funcţia de ministru, Cristian Adomniţei s-a dus la propria cununie civilă cu un elicopter MIRA. S-a întâmplat sâmbătă, după şedinţa de guvern. Acolo, Adomniţei s-a plâns colegului de la Interne că nu ajunge la timp la Iaşi, unde îl aştepta mireasa.

Nehotărâre de ministru. La sfârsitul lunii septembrie, Adomniţei a votat alături de ceilalţi deputaţi mărirea salariilor profesorilor cu 50%, fapt care l-a nemulţumit pe Călin Popescu Tăriceanu. Peste două zile, ministrul Educaţiei s-a arătat împotriva deciziei majorării salariale pentru persoanele din învăţământ cu 50% deoarece va pierde un important capital politic la alegerile din noiembrie.

Steluţele fără număr. Anul trecut, Adomintei a ieşit cam şifonat dintr-o discuţie cu mai mulţi elevi de clasa a cincea. Tema: stelele de pe steagul Uniunii Europene. Adomniţei a susţinut că pe steagul UE sunt... 15 steluţe, în condiţiile în care copiii prezenţi au spus că sunt 12. După ce s-a lămurit că elevii au dreptate, ministrul a dat vina pe consilieri.

Ministru din întâmplare. Cristian Adomniţei este şi autorul uneia dintre cele mai neobişnuite declaraţii făcute de un ministru. Într-un interviu, el a spus: "Nu m-am cerut niciodată ministru.(...) Era un domeniu pe care nu-l stăpâneam, nici acum nu-l stăpânesc, dar nici nu-mi propun".

Microbuz politic. Cristian Adomniţei a stârnit controverse şi după ce l-a întrebat pe un primar ieşean din ce partid face parte, când acesta s-a plâns ca îi trebuie un microbuz şcolar!

Adomiţei vs Tatoiu. Şi modul său de exprimare, nu tocmai demn de un ministru al Educaţiei, a atras atenţia. Invitat la emisiunea Realitatea te priveşte, ministrul a fost taxat fără milă. "Este o nedreptate dacă am fi de acord cu acest lucru, marei părţi (este corectat de Tatoiu...marii părţi) am avut cea mai mare număr de tineri care au dat ... (e corectat, cel mai mare număr de tineri) Şi eu ce am spus? Cea mai mare număr (...) Dacă poţi să şi copii în acea atmosferă generalizată de copiere (e corectat, să copiezi, nu să copii)", s-a desfăşurat discuţia între Tatoiu şi Adomniţei.

Un ministru de poveste. Adomniţei s-a transformat, la deschiderea noului an şcolar, într-un ministru de poveste. Copiii de la Grădiniţa nr. 122 au ascultat aventurile lui Nică al lui Creangă din gura ministrului. Chiar dacă au ascultat cu interes povestea, viitorii alegători ai ţării nu au fost prea lămuriţi cine e şi de ce a venit "nenea".

"Averitabilii". Prezent la premierea elevilor care au susţinut primul bacalaureat în limba franceză, ministrul Educaţiei i-a numit pe elevi "averitabili" ambasadori ai României. Adomniţei dorea de fapt să spună că elevii sunt veritabili ambasadori. "Sunt de fapt averitabili ambasadori ai României, oriunde s-ar duce ei, nu numai în Franţa". Aşa i-a prezentat Cristian Adomniţei pe cei care au absolvit prima sesiune a bacalaureatului în limba franceză.

Domn sau doamnă? Prezent la premierea elevilor care au susţinut primul bacalaureat în limba franceză, gafele ministrului Educaţiei au continuat şi în timpul ceremoniei de premiere. Cristian Adomniţei l-a invitat pe "domnul" inspector să-i prezinte pe câştigători, numai că domnul era de fapt "doamna" inspector.

Matematică de ministru. Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a greşit din nou calculele în faţa elevilor. El le-a spus elevilor de clasa a XII-a că în 1995, erau în clasa a cincea, când de fapt vârsta tinerilor era atunci de doar 5 ani. Gafa s-a petrecut la Liceul Mihai Eminescu din Iaşi.
Sursa: www.realitatea.ro

marți, 7 octombrie 2008

Premierul l-a demis pe Adomniţei şi i-a propus lui Anton Anton portofoliul Educaţiei

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă Anton Anton a declarat, pentru MEDIAFAX, că s-a întâlnit, marţi dimineaţă, cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, care i-a propus să preia Ministerul Educaţiei, propunere pe care a acceptat-o.

"M-am întâlnit cu premierul, mi s-a propus funcţia de ministru al Educaţiei şi am acceptat", a spus Anton Anton.

Anterior, Anton Anton declarase cotidianului "Gândul" că pentru 2-3 luni, asta înseamnă sinucidere politică", dar a precizat că a acceptat, fiindcă el nu este un om politic.

Legat de momentul în care îşi va prelua postul, Anton Anton a declarat cotidianului citat că acest lucru se va întâmpla "oricum, cât se poate de repede".

Premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a revocat pe ministul Educaţiei, Cristian Adomniţei, şi îl va propune pe preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi Ştiinţă, Anton Anton, pentru portofoliul Educaţiei.

"Cristian Adomniţei a fost revocat din funcţia de ministru al Educaţiei, În locul lui, primul-ministru îl propune pe secretarul de stat Anton Anton", a afirmat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Sursa: www.mediafax.ro


luni, 6 octombrie 2008

Tăriceanu: Nu ne permitem să majorăm salariile. Dacă o facem, majorăm şi taxele

Premierul Calin Popescu Tariceanu a reafirmat, luni, ca majorarea salariilor angajatilor din invatamant cu 50% nu este sustenabila de nici o economie, motiv pentru care, sambata, Guvernul a anuntat ca va contesta la Curtea Constitutionala legea maririi salariilor profesorilor. "Nu putem accepta astfel de masuri electorale cu caracter populist, care vor duce Romania intr-o criza financiara majora", a declarat Tariceanu. Prim-ministrul a acuzat PSD si PD-L ca sunt iresponsabile pentru initiativele pe care le promoveaza. "Am ajunge in genunchi daca aceste masuri sunt puse in aplicare. Am ajunge la masuri extreme, de a majora taxele, si nu cred ca romanilor le va place acest lucru. Nu ne dorim ca romanii sa aiba bani, dar sa ajunga sa dea si 1.000 de lei pentru o paine", a declarat Tariceanu, precizand ca nu doreste ca "acumularile din ultimii ani sa fie irosite de o inflatie galopanta".
Seful Executivului a explicat ca in urma crizei financiare mondiale, este nevoie de prudenta deoarece "Romania nu este o tara izolata". Tariceanu a mentionat ca vor fi cresteri consistene de salarii "in masura in care ne permitem", dar prin majorari de 50% toata performanta economica a Romaniei, dinultimii zece ani, se va duce de rapa. "Eu nu sunt dispus sa imi dau girul pentru o astfel de situatie. Nu vrem ca Romania sa se intoarca in criza ce a caracterizat anii '90. Prefer ca eu si Partidul National Liberal sa suportam aceste costuri politice, dar nu vreau sa fiu responsabil pentru o cadere economica. Nu putem sa guvernam in mod iresponsabil", a declarat Tariceanu.
In replica, liderul PD-L, Cezar Preda, a declarat, la Realitatea TV, ca Tariceanu este ipocrit si mincinos pentru ca a spus tot timpul anului, ca nu are bani, apoi ca are bani. De ce nu vorbeste de cele 1,2 miliarde de euro pe care le pregateste ca mita electorala pentru primarii PNL si PSD", a acuzat Preda.
Liderul PSD Cristian Diaconescu considera declaratile lui Tariceanu demagogice. "Tariceanu a comis o demagogie grosolana prin aceste declaratii, pentru ca si membrii PNL au votat majorarea salariilor profesorilor. Mai mult, daca discutăm economic, pensiile care au fost majorate cu 20%, au ridicat inflatia cu doar 0,30%, iar salariile profesorilor daca ar fi majorate cu 50%, ar modifica inflatia cu doar 0,17%", a afirmat Cristian Diaconescu.
Sursa: www.ziua.ro

COMUNICAT C.S.D.R.

Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR) doreste sa salute decizia Parlementului care, printr-un vot unanim a decis cresterea cu 50% a salariilor cadrelor didactice incepand cu 1 octombrie 2008, restituind demnitatea si motivatia dascalilor români. Suntem convinsi ca forul legislativ al tarii nu a aprobat o astfel de majorare fara sa verfice in prealabil sursele de finantare si fara sa ia in calcul eventualele efecte pe care le-ar putea avea adoptarea acestei legi asupra cresterii economice si a altor indicatori macroeconomici.

Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR) doreste sa atraga atentia Guvernului Romaniei, Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse si tuturor celorlalte instante competente in materie ca impreuna cu Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant a militat pentru alocarea a 6% din PIB pentru educatie si ca majorarea salariilor cadrelor didactice se poate sustine din bugetul alocat MEdC. Pentru acest lucru este neovie doar de vointa politica si o reconfigurare a bugetului educatiei! Reamintim guvernantilor ca fara respectarea legilor nu putem sa consolidam statul de drept si ca jocul duplicitar practicat nu va aduce rezolvarea acestei situatii fara precedent.

Toate structurile afiliate la CSDR se solidarizeaza si sustin pe deplin deciziile colegilor nostri din invatamant deoarece consideram inadmisibil modul in care a actionat in aceste zile Guvernul Tariceanu.

Sustinem cu tarie toate actiunile pe care le va intreprinde Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si vom face toate demersurile la nivel national pentru a sprijini membrii de sindicat in vederea solutionarii acestei situatii. De asemenea, vom informa si vom solicita sprijinul Confederatiei Europene a Sindicatelor (CSE) si al Confederatiei Internationale a Sindicatelor (CSI) la care suntem afiliati si al celorlalte foruri internationale care contribuie la reglementarea mecanismelor de dialog social.

CSDR isi manifesta convingerea ca unitatea tuturor categoriilor de bugetari in fata acestei tactici de invrajbire a diferitelor categorii profesionale adoptata de Guvern poate demonstra forta si puterea de negociere a sindicatelor, astfel incat munca slariatilor sa fie cotata la adevarata ei valoare, platita cu salarii decente pentru o viata decenta.
UNITATE SI SOLIDARITATE !
Presedinte,
Iacob Baciu

duminică, 5 octombrie 2008

Atmosferă tensionată la întâlnirea dintre miniştri şi sindicaliştii din învăţământ

Scandal la confruntarea de duminică dintre o parte din miniştrii cabinetului Tăriceanu şi sindicaliştii din învăţământ. Majorarea salariilor profesorilor cu 50% şi condiţiile din învăţământ au fost mărul discordiei care i-a scos din minţi pe sindicalişti. Ministrul Cristian Adomniţei s-a luat la ceartă cu deputatul Ecaterina Andronescu, cea care a promovat această lege.

Atmosfera a devenit atât de tensionată încât la un moment dat, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, nu a mai suportat contrele între diferite grupări şi a părăsit sala. Discuţiile dintre profesori şi ministrul Educaţiei s-au aprins în momentul în care s-a discutat despre resursele financiare ale ministerului. Sindicaliştii au cerut ca salariile să fie majorate prin realocarea banilor destinaţi investiţiilor către fondul de salarii.

"În acest procent de 6% din PIB se poate include şi majorările salariale, pentru că se fac investiţii în infrastructură un an, doi, trei..., dar şi resursa umană, la un moment dat, trebuie să fie corelată cu aceste investiţii în infrastructură", susţine Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicale CNSLR Frăţia

Ministrul Cristian Adomniţei a încercat să le explice sindicaliştilor şi profesorilor că cererile lor vor determina creşterea inflaţiei. "Investiţiile nu generază inflaţie, în schimb masa salarială peste creşterea productivităţii înseamnă inflaţie, înseamnă tiparniţa de bani", a argumentat acesta.

Sindicaliştii din Învăţământ au criticat decizia Guvernului de a contesta majorarea salariilor la Curtea Constituţională. Ei spun că vor cere demisia Guvernului în cazul în care legea votată în Parlament va trece şi de Curtea Constituţională.

Sursa: www.antena3.ro

sâmbătă, 4 octombrie 2008

Tăriceanu nu are bani pentru majorarea salariilor profesorilor

Creşterea cu 50% a lefurilor din învăţământ, cerută de parlamentari, a fost trimisă la Curtea Constituţională.

Guvernul a găsit o soluţie temporară pentru ca majorarea cu 50% a salariilor profesorilor să nu fie deocamdată pusă în practică: sesizarea Curţii Constituţionale (CC) asupra unui conflict de interese declanşat între executiv şi parlament odată cu votul din Cameră. „Baza acestei sesizări este încălcarea sau nerespectarea prevederilor constituţionale, care cer în mod explicit ca, ori de câte ori se ia o măsură de acest gen cu impact financiar, să fie indicate şi sursele de finanţare, care, evident, nu există“, a declarat ieri premierul. Tăriceanu a precizat că i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu un document în acest sens şi că, luni, se va consulta şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, pe tema efectelor deciziei parlamentului de majorare a salariilor.
Sursa: www.evz.ro

Excursii la Buşteni în zilele de 25-26 octombrie şi 1-2 noiembrie


Activităţile extraşcolare au un rol important în procesul instructiv-educativ. Ele contribuie la crearea unei legături afective între profesor şi elevi şi la mai buna cunoaştere reciprocă a acestora. Excursiile tematice au şi rolul de a completa şi fixa cunoştinţele şi deprinderile însuşite la clasă. Aproape că nu există aşezare din România, unde să nu existe obiective turistice şi monumente istorice, culturale care să fie vizitate.
De mulţi ani organizez excursii la Buşteni în condiţii foarte avantajoase. Condiţiile de cazare la Pensiunea Montan sunt foarte bune: camere cu 2-3 locuri cu grup sanitar propriu, frigider şi televizor, acces la bucătărie, posibilitatea de a face grătar în curte. Plecarea va fi sâmbătă la 6,00 din Gara de Nord, iar întoarcerea duminică la ora 22,30 tot în Gara de Nord. În cele 2 zile, vom face drumeţii, vom juca fotbal, ping-pong, biliard, vom merge pe pârtia Kalinderu din Buşteni, vom vizita Mănăstirea Caraiman şi Mănăstirea Sinaia, vom face grătar şi vom lega prietenii. Preţul unei nopţi de cazare este de 45 lei de persoană.

Tăriceanu afirmă că majorarea salariilor profesorilor s-a făcut fără resurse

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, astăzi, că măsurile luate de Parlament "nu sunt sustenabile" din punct de vedere economic. În această săptămână, Legislativul a decis majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice, măsură socotită drept o "pomană electorală" înainte de votul din noiembrie. Într-o conferinţă de presă susţinută la palatul Victoria, Tăriceanu a adăugat că va contesta decizia Parlamentului la Curtea Constituţională şi că i-a mandatat deja pe miniştri să dialogheze cu sindicaliştii.

"Nu mă opun măririi salariilor pentru cadrele didactice, dar cred că decizia nu este sustenabilă din punct de vedere economic", a fost declaraţia premierului, care a subliniat că i-a trimis o scrisoare preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru a-i cere să nu promulge legea.

Referindu-se la faptul că majorarea salariilor a venit cu două luni înaintea alegerilor parlamentare, Tăriceanu a precizat că, în opinia sa, decizia "nu va avea niciun impact electoral".

La întâlnirea cu premierul au participat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei şi secretari de stat din ministere.

P.S.D.-ul rămâne pe poziţii

Secretarul general al P.S.D., Titus Corlăţean, a declarat pentru Realitatea TV că partidul din care face parte "este consecvent". Astfel, social-democraţii urmează să susţină în continuare majorarea salariilor profesorilor, în cazul în care propunerea va fi întoarsă pentru noi dezbateri în Parlament.
Sursa: www.realitatea.ro

vineri, 3 octombrie 2008

Diferenţe uriaşe între salariile profesorilor

Dupa recenta majorare care a generat imensul scandal din aceste zile, un profesor de gimnaziu sau de liceu ar avea un salariu care nu reprezinta decat un sfert din salariul unui universitar. Potrivit legii adoptate marti, salariul brut al unui dascal cu vechime de peste 40 de ani in invatamantul preuniversitar va ajunge la 29,2 milioane lei vechi, comparativ cu 121,5 milioane lei vechi, cat urmeaza sa primeasca lunar un profesor universitar. Discrepanta dintre lefuri este nedreapta pentru dascalul din invatamantul preuniversitar, dar si pentru celelalte cadre didactice universitare - conferentiar, lector sau preparator, care vor obtine, dupa marire, 17,3 milioane de lei vechi. Cat priveste suma de 15,1 milioane de lei vechi pe care o va primi un profesor debutant din invatamantul preuniversitar, este de-a dreptul ridicola fata de cea a universitarului. Ratiunea parlamentarilor cand au legiferat o astfel de masura discriminatorie se poate explica doar prin grija fata de propriul buzunar, cateva zeci de senatori si deputati fiind profesori la una, doua sau chiar sase universitati. Dar cum de s-a ajuns la o asemenea diferenta intre salarii? Matematic, foarte simplu. Printr-un amendament la Ordonanta 15, coeficientul de multiplicare 1 din grila a capatat valoarea de 400 de lei, dupa ce initial, in proiect, fusese de 257 lei. Aprobarea acestui amendament a facut ca majorarea salariilor din invatamantul preuniversitar sa fie, de fapt, de 45%, nu de 50 sau 54%, cum au anuntat electoral unii dintre politicieni. Profesorii universitari primisera, la majorarea de acum doi ani, aproape o dublare a salariilor, astfel ca acum ar fi trebuit sa fie sariti din schema. Marirea de salariu ar fi fost necesara doar pentru conferentiarii, asistentii si preparatorii universitari care fusesera "uitati", insa proiectul PSD i-a inclus si pe cei cu grad de profesor. Iar odata votat amendamentul, dascalii universitari s-au trezit ca, fara sa ceara nimic, au primit o majorare salariala de 70%, gratie coeficientului de 400 de lei din ordonanta.
Sursa: www.ziua.ro

Sindicaliştii din educaţie cer aplicarea majorării salariale imediat după promulgarea legii

Sindicaliştii din educaţie solicită aplicarea actului normativ votat de Camera Deputaţilor privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice imediat după promulgare, fiind convinşi că există sursele de finanţare, iar efectele asupra inflaţiei nu sunt cele prezentate de autorităţi.

"Printr-un vot pe care l-am putea numi aproape «reparatoriu», Camera Deputatilor a decis creşterea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice din învăţământul românesc de stat, începând cu 1 octombrie 2008. Suntem convinşi că forul legislativ al ţării nu a aprobat o astfel de majorare fără să verifice, în prealabil, sursele de finanţare, capacitatea bugetului de stat de a suporta o astfel de sarcină, precum şi eventualele efecte pe care le-ar putea avea asupra inflaţiei, creşterii economice şi a altor indicatori macroeconomici", se arată într-un comunicat comun al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei Spiru Haret şi Federaţia Alma Mater remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.

De aceea, cele trei federaţii sindicale consideră că este cu atât mai gravă reacţia "violentă" a Guvernului Tăriceanu, care a anunţat că ia în calcul inclusiv convocarea CSAT şi sesizarea Curţii Constituţionale.

"Cunoscând jocul duplicitar practicat de actualul Guvern în mai multe situaţii, nici nu mai are sens să ne întrebăm cum se face că acesta contestă o decizie parlamentară pe care un membru al său, însuşi ministrul Educaţiei, a votat-o. Membrii organizaţiilor noastre sunt stupefiaţi de violenţa cu care unii miniştri au reacţionat în ultimele două zile. Practic, din momentul în care şi alte categorii profesionale au anunţat că solicită o decizie privind salarizarea, similară cu cea luată pentru personalul didactic, profesorii au fost «puşi la zid»", precizează liderii celor trei federaţii.

Sursa: www.mediafax.ro

PRM cere PDL şi PSD să depună o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu majorează salariile dascălilor

PRM face apel la PDL şi PSD să depună o moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului dacă acesta nu va găsi resurse financiare pentru majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice şi a celorlalte categorii de bugetari, a anunţat, vineri, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar.

Gheroghe Funar a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că s-a ajuns "la o anomalie, chiar o mostră de tâmpenie din partea Guvernului" în ceea ce priveşte majorarea salariilor dascălilor.

"În luna ianuarie 2008, Guvernul a venit cu o ordonanţă de urgenţă, nr. 15, care stabilea creşterea salariilor cadrelor didactice. Ordonanţa a ajuns în Parlament sub forma unui proiect de lege, iar parlamentarii au amendat proiectul în privinţa procentului de majorare a salariilor şi s-a stabilit că profesorii beneficiază de o creştere cu 50 la sută", a spus Funar.

El a precizat că Guvernul "îşi dă acum cu stângul în dreptul şi dă încă o mostră de tembelism şi ameninţă că va ataca la Curtea Constituţională propria ordonanţă".

Potrivit lui Funar, PRM susţine majorarea cu 50 la sută a salariilor şi altor categorii de funcţionari publici, cum ar fi medici, funcţionari publici, şi îi susţine şi pe studenţi pentru majorarea burselor.

Salariile trebuie mărite, bani sunt în bugetul statului şi, dacă nu ştiu să gospodărească bugetul pe care îl au la îndemână în interesul cetăţenilor, noi le solicităm să îşi dea demisia. Nu o vor face, dar cred că a sosit momentul şi este foarte potrivit ca PDL sau PSD să introducă o moţiune de cenzură. Noi cei de la PRM îi vom susţine şi să provocăm căderea acestui Guvern. Este păcat să rateze PDL acest moment", a afirmat senatorul PRM.

El a subliniat că există surse "uriaşe" de finanţare pentru creşterile salariale.

În opinia senatorului PRM, Guvernul ar putea face rost de bani în urma rezilierii contractului de privatizare a Petrom, care ar aduce zece miliarde de euro la buget, sau în urma modificării art. 216 din Codul Fiscal, care prevede scutirea de orice obligaţii fiscale de firmele care se ocupă de exportul petrolului şi gazelor naturale.

De asemenea, Funar propune obţinerea de bani prin retragerea trupelor româneşti din Irak, care ar aduce 500 de milioane de dolari la buget, sau perceperea de chirie pentru bazele militare americane din România.

Sursa: www.mediafax.ro

joi, 2 octombrie 2008

Problema nu e majorarea salariilor profesorilor, ci valul de revendicări care i-a urmat

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi, că problema nu este majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, ci valul de revendicări de la ceilalalţi bugetari, care nu poate fi susţinut de la bugetul de stat decât prin majorarea inflaţiei şi a deficitului.

"Problema nu e că s-au mărit salariile profesorilor cu 50 la sută, ci că a venit un val de revendicări şi oricine îşi dă seama că acest val nu poate fi susţinut de buget decât dacă ajungem din nou să majorăm inflaţia şi, implicit, la un deficit bugetar foarte mare", potrivit Marianei Câmpeanu.

Aceasta a precizat că nu ştie dacă Guvernul va contesta şi majorarea salariilor cadrelor didactice, aprobată marţi, în unanimitate, de Camera Deputaţilor, aşa cum a făcut în cazul Legii pensiilor, contestată la Curtea Constituţională.

"Nu ştiu în ce condiţii s-a votat legea privind majorarea salariilor profesorilor, probabil se va discuta în Guvern, dar nu ştiu dacă se va contesta", a declarat ministrul Muncii.

Şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că majorarea salariilor profesorilor cu 50 la sută va antrena solicitări similare din partea tuturor bugetarilor, iar astfel de creşteri ar pune în pericol stabilitatea economică şi chiar statul României de ţară membră UE.

Sursa: www.mediafax.ro

Picioare de broască şi mămăligă pentru elevi

Seful Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea, Iordache Bostan, recomanda elevilor sa manânce picioare de broasca. El nu este de acord cu meniul scolarilor vrânceni, care consuma zilnic hamburgeri si chipsuri. In opinia sa, acestia ar trebui sa manânce zilnic peste, fasole sau varza si, daca parintii pun in farfurie picioare de broasca, nu este nici o problema. Pentru ca elevii sa manânce sanatos, Iordache Bostan ar vrea ca toate unitatile de invatamânt din judet sa aiba cantine. „Inca de la vârste mici trebuie evitate grasimile, dulciurile si carnea in exces. Este indicat ca elevii sa consume mai multe fructe si legume, dar si cereale. Mazarea, fasolea si varza sunt alimente foarte sanatoase. La noi nu se mai consuma peste, asa cum se consuma inainte. Mai bine mananca un picior de broasca, e mult mai sanatos“, a declarat nostalgic Iordache Bostan. Seful Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea a dat propriul exemplu. El a maturisit ca manânca zilnic peste, legume si lactate si ca a uitat de când nu a mai consumat semipreparate. „Evit mâncarea congelata. Pestele proaspat si mamaliga sunt foarte bune“, a sustinut Iordache Bostan. In vara anului trecut, la numai câteva luni de la numirea in functie, Iordache Bostan a spus ca profesorii vrânceni sufera de tulburari psihice si ca starea invatamântului este „intr-o situatie critica“. „O prima nemultumire a mea este faptul ca majoritatea cadrelor didactice nu iau in serios examenele psihologice. Multi dintre dascali corespund din punct de vedere psihic doar pe hârtie. Probleme sunt chiar si cu educatoarele, multe dintre acestea nu mai corespund cerintelor actuale din invatamânt. Din aceste cauze este afectat procesul de educatie“, a declarat Iordache Bostan.
Sursa: www.gardianul.ro

Profesorii nu vor să negocieze cu Guvernul

Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a precizat că sindicatele pe care le reprezintă nu doresc să negocieze cu Guvernul în sensul unei majorări eşalonate a salariilor cadrelor didactice, aşa cum a fost aceasta propusă de către premierul Tăriceanu.
"Considerăm că legea de majorare a salariilor personalului didactic trebuie respectată şi aplicată în integralitatea ei. Nimeni nu are dreptul să o negocieze, nici partidele politice, nici premierul. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu va accepta niciun fel de negocieri şi compromisuri privind aplicarea legii", a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI, referitor la propunerea premierului.
Azi, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că nu este împotriva majorării salariilor profesorilor, numai că aceasta trebuie să aibă loc eşalonat şi aplicată, în principal, la salariile mici.
Sunt de acord să fie majorări salariale peste tot, însă aceste majorări salariale trebuie să ţină cont nu numai de vechimea în sistem, aşa cum era în perioada comunistă, ci şi de calitatea cadrului didactic. Trebuie să fie răsplătită performanţa şi calitatea învăţământului, dacă vrem să facem o reformă reală în învăţământ şi să facem un învăţământ competitiv", a arătat primul-ministru.
Sursa: www.evz.ro

De la 1 octombrie, proba teoretică pentru permisul auto se dă pe calculator şi in Capitală

Proba practica sau traseul va dura 25 de minute si nu 10 sau 15 minute ca pana acum
Proba teoretică pentru permisul de conducere, care de miercuri este susţinută pe calculator şi in Capitală, scurtează timpii de aşteptare a candidaţilor şi creşte exigenţa examinatorului, intrucat acesta are mai mult timp la dispoziţie, a declarat comisarul şef Dan Moşescu. "Această metodă nu dă greş, este cat se poate de transparentă (...) şi elimină suspiciunile cu privire la colaborarea dintre candidat şi examinator", a spus Dan Moşescu. "In viitorul apropiat, proba practică, traseul cum i se spune, va dura 25 de minute, nu 10 sau 15 ca pană acum, cand eram presaţi de timp, astfel că exigenţa noastră va creşte", a mai spus Moşescu, citat de NewsIn. Un examen nu poate dura, indiferent de categoria pentru care solicitantul s-a inscris, mai mult de 30 de minute, astfel că nu vor mai exista serii de candidaţi ca pană acum, ci se va intra la rand. Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere se va desfăşura numai pe calculator, in sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor situat pe şoseaua Pipera numărul 49, din sectorul 2. "Pentru programarea examenului in vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii trebuie să se prezinte personal la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatriculare a Vehiculelor Bucureşti in zilele de luni-vineri, intre orele 08.00 - 18.00, cu dosarul intocmit de şcoala de şoferi, ocazie cu care i se va prelua imaginea necesară pentru emiterea documentului, in cazul in care va fi declarat admis la cele 2 probe (teoretică şi practică). Programarea la proba practică se efectuează pentru date incepand cu 06.10.2008 sau ulterior, urmand ca, de la 01.10.2008, pană cel tarziu in preziua datei stabilite pentru proba practică, candidatul să se prezinte pentru a susţine proba teoretică", a mai declarat comisarul şef Dan Moşescu. El a precizat şi că "persoana respinsă la examen se poate reprograma din nou chiar din acea zi, respectandu-se, insă, cele minim 15 zile intre examene, dar nu mai tarziu de un an de la absolvirea cursurilor, caz in care expiră valabilitatea cursului de pregătire şi trebuie urmat un nou curs". Dacă proba practică este programată peste 30 de zile, candidatul poate susţine proba teoretică de două ori in acest timp. Examinarea pe calculator la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere a fost implementată in 13 judeţe, de la inceputul lunii iulie, urmand ca pană in toamnă acest sistem să se aplice in toată ţara.
http://www.ziua.ro/news.php?data=2008-10-02&id=13720

miercuri, 1 octombrie 2008

Presedintele Basescu spune ca va promulga legea prin care se maresc salariile personalului din invatamant

Cuprinsi de febra alegerilor, politicienii desarta sacul cu pomeni fara sa le pese de cutremurul economico-social ce se intrezareste in perioada post-electorala. Cireasa de pe tort o reprezinta cresterea cu 50% a salariilor profesorilor, de la 1 octombrie, masura adoptata marti, in Camera Deputatilor, for decizional, fara precizarea sursei de finantare. Presedintele Basescu spune ca va promulga legea, desi in cazul cresterii pensiilor a procedat altfel, mustruluind Guvernul pentru ca nu a aratat de unde vin banii. Premierul Tariceanu critica vartos Parlamentul, ca si cum masura nu ar fi fost sustinuta si de liberalii al caror presedinte este. Ministrul Educatiei se comporta si mai ciudat, votand o masura cu care nu este de acord. Premierul Calin Popescu Tariceanu a criticat ieri votul Camerei Deputatilor pentru cresterea cu 50% a salariilor personalului din invatamant, acuzandu-i de "super populism" pe alesii care au adoptat o asemenea masura nesustenabila. El a adaugat ca este treaba Parlamentului sa se gandeasca la fondurile necesare cresterii salariilor. Reactia premierului Tariceanu este cel putin curioasa in conditiile in care el este si presedinte al PNL, iar deputatii liberali au votat cot la cot cu ceilalti parlamentari pentru sporirea lefurilor profesorilor. Mai mult, chiar ministrul Educatiei, Cristian Adomnitei, membru al Cabinetului Tariceanu, prezent marti in plen, a ridicat mana in favoarea amintitei masuri. De precizat ca votul s-a desfasurat in prezenta reprezentantilor sindicatelor din invatamant.
Adomnitei: Sper ca nu voi mai fi eu
Ieri, Adomnitei a prezentat senin consecintele masurii luate in Parlament, implicatiile acesteia asupra bugetului Educatiei: "Pana la finele anului, avem nevoie de un miliard de lei noi pentru a acoperi aceasta crestere a salariilor, iar anul viitor vor fi necesari in plus 1,2 miliarde de euro. In 2009, nu vom mai putea repara si nu vom mai construi nimic. Nu vom mai putea continua nici proiectul privind dotarea scolilor cu microbuze scolare". In privinta burselor studentilor, ministrul Educatiei a precizat, potrivit Mediafax, ca nu este posibila o crestere de zeci de procente a cuantumului acestora. "Nu stiu cine va fi ministrul Educatiei la finele anului viitor, dar sper ca nu voi mai fi eu", a adaugat Adomnitei. In opinia ministrului Finantelor, Varujan Vosganian, masurile cu impact social, inclusiv cele privind salarizarea bugetarilor, ar trebui amanate, pentru ca viitorul guvern sa si le asume, evitand astfel repetarea situatiilor din anii electorali precedenti.
Basescu: Cum sa nu!
Dupa ce anul trecut au condamnat vocal o alta masura considerata nesustenabila din cauza lipsei surselor de finantare - cresterea pensiilor - democrat-liberalii si-au schimbat radical atitudinea in pragul campaniei electorale. Deputatii PD-L au votat si ei, marti, in favoarea cresterii salariilor profesorilor, fara sa se mai intrebe de aceasta data de unde vin banii. La fel, presedintele Traian Basescu nu a avut nici o ezitare in a asigura ca va promulga legea privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. "Cum sa nu!" - a spus ieri seful statului, raspunzand la intrebarea pe tema. Prezent la Constanta, cu prilejul deschiderii anului universitar, seful statului le-a urat studentilor ca, la fel cum se ingrijeste el de ei, tot asa si Guvernul sa aiba grija sa le mareasca bursele. Amintim ca, in iulie 2007, Basescu a promulgat legea privind cresterea pensiilor numai dupa ce a facut Guvernul cu ou si cu otet pe motiv ca nu a prezentat concret sursele de finantare. "Toate aceste angajamente mi se par nerealiste, iar ca sef al statului, prin promulgarea legii, nu vreau sa fiu partas la inselarea opiniei publice", subliniase atunci Basescu, facandu-i "incompetenti" pe ministrii de resort.
Sursa: www.ziua.ro

Bani şi circ pentru dascăli

Niciun deputat nu a avut curaj sa voteze impotriva si niciunul nu a indicat posibila sursa de finantare a cresterii salariale pentru profesori

Votul din plen a fost, la pro­punerea pesedistului Anghel Stanciu, nominal, astfel ca fiecare deputat a trebuit sa-si exprime optiunea "la vedere". Nimeni nu si-ar fi putut asuma riscul de a vota impotriva de teama huiduielilor. Chiar si ministrul Cristian Adomnitei, care i-a atacat dur pe deputati in ziua dezbaterilor pentru faptul ca nu au precizat sursele de finantare pentru aceasta majorare, a votat in favoarea legii. Nici ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, nu a pierdut prilejul de a primi aplauze la scena deschisa din partea profesorilor prezenti in balcoanele Camerei. Premierul Calin Popescu Tariceanu a figurat ca absent, exemplul fiindu-i urmat si de colegii sai de partid, Bogdan Olteanu si Mihai Voicu. Dupa ce votul parlamentarilor a primit aplauzele asistentei, reprezentantii fiecarui grup parlamentar nu au putut pierde prilejul de a-si asuma fiecare victoria pentru adoptarea acestei legi. Actul normativ va merge spre promulgare la presedintele Basescu, care l-ar putea trimite Parlamentului inapoi spre reexaminare sau il poate supune analizei de constitu­tionalitate. Pesedistul Anghel Stanciu a aratat ca majorarea salariilor dascalilor nu este o "pomana electorala", ci "o decizie strategica pentru dezvoltarea Romaniei moderne si europene", o "decizie istorica". "Aceasta este calea spre integrare in Europa, prin stiinta si educatie", a mai sustinut el de la tribuna. Liberalul Cornel Popa a sustinut ca nu era nevoie de un asemenea circ, facand referire la cererea lui Stanciu de a se vota "la vedere". Udemeristul Astalosz Ferenc a vorbit si el despre "consensul politic" la care a ajuns clasa politica. "Votul dovedeste ca in Parlament se poate conlucra, indiferent de grupurile parlamentare, atunci cand interesele sunt majore", a declarat la fel de emotionata ca si in ziua dezbaterilor pe lege, Ecaterina Andronescu.

Sapte salarii la pensionare

Plenul Camerei a adoptat ieri o lege initiata de PRM prin care, cu ocazia iesirii la pensie, cadrele didactice vor primi o indemnizatie ce reprezinta sapte salarii lunare brute, actul normativ plecand spre Senat, ce are competenta decizionala. Legea a trecut cu 170 de voturi pentru, 47 de abtineri, ale deputatilor PD-L, si doua impotriva. In forma initiala, PRM propusese ca profesorii sa aiba la pensionare aceleasi drepturi ca magistratii, respectiv sa beneficieze de asistenta medicala gratuita, medicamente gratuite, proteze, ochelari de vedere si bilete in bazele de tratament ale cadrelor didactice. Acest amendament a fost respins in Comisia de Invatamant, care a mentinut insa prima de pensionare.
Sursa: www.ziua.ro