Ce-a insemnat liceul pt mine?...Acum, ca-mi pun aceasta intrebare, realizez că liceul a însemnat mult mai mult decat 4 ani de şcoală.
Mi-am ales singura liceul, n-am vrut sa ascult de nimeni, Pe atunci mi se parea o idee buna. Cu timpul am realizat ca era, de fapt, cea mai mare greseala facuta pana atunci. Acum ma bucur ca a fost asa pentru ca am avut multe de invatat…
La inceput, bucuria a fost mare pentru ca intrasem unde-mi dorisem. Aveam sperante mari. Ma consideram “mare” . Primul pas pentru viitorul meu il facusem. Imi alesesem prima cale spre mai departe. La scurt timp au aparut hopurile, dezamagrile si toate sperantele mele se naruisera…Toata lumea din jurul meu se transforma din rozul acela plin de speranta…intr-un gri descurajator…Acum aflasem pentru prima data ca exista pe lume si altfel de tipuri de oameni care considera partea financiara mai importanta, cei care se cred mai buni doar pentru statutul lor social si totodata imi era imposibil de inteles un lucru pe care mi-l tot repetam in gand…”De ce lumea din jurul meu e atat de josnica, de ce nimeni nu vede cu adevarat sufletul si mai ales mintea, de ce totul sta ascuns in spatele banilor?”…Imi raspundeam singura si dezamagita…”poate totusi asa trebuie sa se intample in secolul in care traim…” Imi doream sa fi putut trai intr-un alt secol,…intr-un timp trecut, unde toti erau aproximativ egali si doar cei care se straduiau sa realizeze ceva in viata realizau…
Am fost dezamagita si am incercat sa ma lupt cu aceasta lume timp de 2 ani si jumatate...Cand am realizat ca locul meu nu era acolo, ca nu aveam ce cauta printre acei oameni, mi-am calcat pe orgoliu si, pentru prima data in viata mea, am renuntat la o decizie luata (am invatat ca nu totul este mereu asa cum vrei) si am hotarat sa ma mut intr-un alt liceu. Zile intregi am stat si am cautat, am intrebat, am incercat sa aflu cat mai multe informatii. Facusem deja o greseala la inceput, ma grabisem, iar acum nu vroiam sa fac acelasi lucru. Am invatat din propria greseala, asa ca mi-am ales cu mare atentie locul unde urma sa merg. Dupa vacanta dintre semestre am mers la noul liceu. Intre timp vorbisem cu noii colegi (am cautat si am facut rost de niste adrese de mail) si observasem ca erau exact ceea ce-mi dorisem. Iinima mea era stransa si cu pasi timizi am calcat in noua clasa. Mare mi-a fpst mirarea cand am vazut cu cata dragoste am fost primita in noul colectiv. In sfarsit gasisem ceea ce-mi doream. Eram fericita. Ma simteam in largul meu. Acum eram “acasa”.
Timpul a trecut, dar nimic nu s-a schimbat. Totul a fost perfect. M-am integrat perfect in noua familie, iar inima imi radea de fericirea. Gasisem aici oameni deosebiti, oameni care mi-au redat speranta si m-au facut sa vad viata din nou in roz, oameni care mi-au fost alaturi mereu, care m-au sustinut moral ori de cate ori am avut nevoie, cu ajutorul carora am trecut peste multe, oameni care m-au invatat ce inseamna sa te indragostesti pt prima data. Tot aici am descoperit un lucru foarte important: profesorii sunt oameni, inainte de toate, oameni pe care poti conta si carora le poti cere oricand un sfat.Mi-am ales singura liceul, n-am vrut sa ascult de nimeni, Pe atunci mi se parea o idee buna. Cu timpul am realizat ca era, de fapt, cea mai mare greseala facuta pana atunci. Acum ma bucur ca a fost asa pentru ca am avut multe de invatat…
La inceput, bucuria a fost mare pentru ca intrasem unde-mi dorisem. Aveam sperante mari. Ma consideram “mare” . Primul pas pentru viitorul meu il facusem. Imi alesesem prima cale spre mai departe. La scurt timp au aparut hopurile, dezamagrile si toate sperantele mele se naruisera…Toata lumea din jurul meu se transforma din rozul acela plin de speranta…intr-un gri descurajator…Acum aflasem pentru prima data ca exista pe lume si altfel de tipuri de oameni care considera partea financiara mai importanta, cei care se cred mai buni doar pentru statutul lor social si totodata imi era imposibil de inteles un lucru pe care mi-l tot repetam in gand…”De ce lumea din jurul meu e atat de josnica, de ce nimeni nu vede cu adevarat sufletul si mai ales mintea, de ce totul sta ascuns in spatele banilor?”…Imi raspundeam singura si dezamagita…”poate totusi asa trebuie sa se intample in secolul in care traim…” Imi doream sa fi putut trai intr-un alt secol,…intr-un timp trecut, unde toti erau aproximativ egali si doar cei care se straduiau sa realizeze ceva in viata realizau…
Am fost dezamagita si am incercat sa ma lupt cu aceasta lume timp de 2 ani si jumatate...Cand am realizat ca locul meu nu era acolo, ca nu aveam ce cauta printre acei oameni, mi-am calcat pe orgoliu si, pentru prima data in viata mea, am renuntat la o decizie luata (am invatat ca nu totul este mereu asa cum vrei) si am hotarat sa ma mut intr-un alt liceu. Zile intregi am stat si am cautat, am intrebat, am incercat sa aflu cat mai multe informatii. Facusem deja o greseala la inceput, ma grabisem, iar acum nu vroiam sa fac acelasi lucru. Am invatat din propria greseala, asa ca mi-am ales cu mare atentie locul unde urma sa merg. Dupa vacanta dintre semestre am mers la noul liceu. Intre timp vorbisem cu noii colegi (am cautat si am facut rost de niste adrese de mail) si observasem ca erau exact ceea ce-mi dorisem. Iinima mea era stransa si cu pasi timizi am calcat in noua clasa. Mare mi-a fpst mirarea cand am vazut cu cata dragoste am fost primita in noul colectiv. In sfarsit gasisem ceea ce-mi doream. Eram fericita. Ma simteam in largul meu. Acum eram “acasa”.
Acum...liceul s-a terminat si simt cum fel si fel de sentimente ma invaluie, iar in minte imi rasuna neincetat versurile melodiei “Ani de liceu”…Sunt trista, mi-e atat de greu sa ma “despart” de familia de aici, mi-e greu sa accept faptul ca nu-i pot vedea zilnic, dar totodata sunt fericita, deoarece odata cu terminarea acestei etape va urma alta etapa, una invaluita in mister, pe care voi incerca pas cu pas sa o descopar, aceasta este viata-mereu ne este pregatit ceva nou, timpul nu sta in loc pentru nimeni si nimic, toate vin si pleaca…
Dupa toate aceste intamplari, ma simt pregatita pentru orice, deoarece am aflat ca intotdeauna exista o solutie. Trebuie doar sa vrei sa o vezi si sa o accepti.
Am un mic sfat pentru bobocei sau pentru cei care sunt inca liceeni. Bucurati-va de anii de liceu pentru ca, asa cum se spune, acestia sunt cei mai frumosi ani din viata voastra, sunt anii in care deveniti adulti, treceti de la copilarie la maturitate!
Mihaela P.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu