Sunt convins că mulţi dintre cei care participă la mitinguri au observat că printre participanţi sunt şi destui oameni care nu arată câtuşi de puţin ca nişte sindicalişti. Mihaela, o profesoară din provincie, confirmă ceea ce eu am afirmat într-o postare pe blog. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar vreau să arăt cam unde se duc banii statului român, în timp ce mulţi dintre bugetari şi pensionari mor de foame sau de boli. Prea repede s-a uitat faptul că în decembrie 1989 au murit 1200 de oameni, majoritatea tineri, pentru ca România să devină un stat democratic. Din păcate, statul român devine tot mai mult un stat poliţienesc.
,,Pentru că nu sunt bucureşteancă, eu am ajuns la miting (mitingul tuturor confederaţiilor sindicale din iunie) mai tarziu, pe la ora 12 aşa (la 14 se termina) şi m-am dus singura (ştiu ca nu e inţelept, dar eu sunt mai nebună)... Cum eram singură şi la primul meu miting, îmi era cam teamă şi am încercat sa fiu atenta la oamenii din jur, ca nu știi niciodată peste cine dai în înghesuială. Majoritatea erau grupuri de angajaţi veseli (prea veseli) care glumeau, se înghionteau şi scandau cand li se dadea tonul. Vreo câţiva erau cam de capul lor şi se plimbau pe-acolo. Erau şi pensionari, tot singuri, care ascultau discursurile şi scandau. M-am oprit lângă un grup de sindicalişti cam plictisiţi, dar m-am uitat în jur să văd ce vecini am. În spatele meu, la vreo doi pasi de grup, era un individ care mi s-a părut dubios [...] Era îmbrăcat decent, dar bine, ca orice angajat respectabil. Asta mi-a atras atenţia [...]M-am mutat în spatele lui. Ei, toata lumea vorbea, glumea, râdea, scanda, se mişca (şi cei care erau singuri mişunau pe-acolo), dar omul ăsta brunet stătea proţăpit în mijlocul mulţimii şi nu făcea nimic. Ziceai că e stană de piatră. Mi s-a părut cam straniu şi m-am hotărât să-mi schimb locul. Am mers mai în faţă şi m-am oprit într-un loc mai "rarefiat". Stând acolo, am văzut la cativa paşi alt bărbat "bine făcut" care stătea tot aşa într-o nemişcare cam dubioasă. Atunci m-a fulgerat gândul că ăştia trebuie să fie securişti, ca ăia de care am auzit eu la istorie în liceu. Am plecat şi de acolo şi am observat că, de fapt, erau mai mulţi indivizi din ăştia nemişcaţi (şi îmbrăcaţi cam în acelaşi stil) prin mulţime. De data asta chiar că mi s-a făcut frică şi mi-am zis că poate ar fi mai înţelept să mă îndrept spre margine... Cine ştie ce ordine aveau ăştia? Dacă aveau misiunea să işte vreun scandal şi eu eram singură chiar în mijlocul lor? Lumea nu-i băga în seamă, angajaţii erau prea veseli, prea distraşi de prietenii din jurul lor, pensionarii erau prea supăraţi poate. M-am tras înapoi spre gura de metrou şi am stat acolo până s-a terminat mitingul si au făcut ăia "Dansul pinguinului" ca nişte "deştepţi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu