miercuri, 30 septembrie 2009

Marian Sârbu: Ministerele trebuie să aplice legea privind concediul neplătit

Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a reiterat, miercuri, faptul că ordonatorii principali de credite vor trebui sa ia toate măsurile pentru a aplica textul de lege, privind concediul forţat de 10 zile, odată cu publicarea acestei legi in Monitorul Oficial. Dupa o întaânire la sediul PSD cu lideri sindicali, Marian Sârbu a spus: "Perioada în care trebuie luate aceste măsuri este octombrie-decembrie. În acest moment, legea se afla la Curtea Constituţională, iar în clipa publicării ei în Monitorul Oficial toţi ordonatorii de credite vor trebui să ia toate măsurile pentru a aplica textul de lege".
Sursa: www.ziua.ro
Domnul ministru zice că, încă, nu am scăpat de concediul forţat. Poate că vor fi forţaţi ei să plece de la guvernare şi lucrurile se vor mai schimba.

Un comentariu:

costi spunea...

Daniel,

Parerea mea - nu o sa apuce Sarbu sa vada acest act nornativ in vigoare pentru ca:

1. Nu o sa mai fie ministru atunci

2. C.C.R. o sa se pronunte, ca de obicei anul asta, in defavoarea acestei legi ( toate 3, de altfel ), adica NECONSTITUTIONALA