sâmbătă, 5 septembrie 2009

Recursul la istorie

Nu cu mult timp în urmă, doamna Andronescu a vrut să scoată istoria românilor din orarul a 60% dintre elevii de clasa a 12-a. Deputatul PNL Alina Gorghiu, cu sprijinul unora dintre noi, a reuşit să atragă atenţia asupra imensei greşeli care urma să se producă şi astfel doamna ministru a revenit asupra deciziei, şi-a îndreptat greşeala, iar ora de istorie a fost salvată. Noi am considerat că aceia care au de câştigat sunt copiii noştri, care vor avea astfel posibilitatea să-şi cunoască strămoşii, să înţeleagă cine suntem şi de unde venim.
Treptat, mi-am dat seama că, salvând istoria ca disciplină de studiu, am făcut un mare serviciu viitorilor politicieni români, care, asemenea iluştrilor înaintaşi, vor putea face apel la istorie, atunci când vor avea de făcut promisiuni alegătorilor. Nu cred că a uitat cineva faptul că Gigi Becali se dorea a fi Mihai Viteazul, Traian Băsescu se credea Vlad Ţepeş, atunci când vorbea despre ţepele din Piaţa Victoriei, iar cel mai recent exemplu este dat de Ioan Oltean, care spunea că Emil Boc va rămâne în istorie ca un fel de Ştefan cel Mare, dacă va reuşi să înfăptuiască reformele.

Niciun comentariu: