vineri, 14 ianuarie 2011

Această prevedere din LEN îl situează pe domnul Daniel Funeriu în afara legii?

Art. 6. – (1) În România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român, conform legislaţiei în vigoare.
(2) Regimul actelor de studii emise de unităţile şi de instituţiile de învăţământ se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
(3) Conţinutul şi formatul actelor de studii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Mulţi dintre noi ştim faptul că domnul Funeriu are doar 11 clase absolvite în România. Înseamna că diplomele de bacalaureat şi de licenţă, pe care le-a obţinut dumnealui în străinătate,  ar trebui recunoscute de statul român. Eu nu ştiu despre nicio recunoaştere a acestora, pentru că nici nu a existat o cerere în acest sens. Domnul ministru spunea că echivalarea studiilor trebuie să reprezinte un drept şi nu o obligaţie. Dar, nu cumva îl obligă chiar legea promovată de dumnealui să ceară recunoaşterea studiilor şi a diplomelor obţinute în străinătate?

8 comentarii:

Adrian spunea...

In mod sigur, da! Dar ce e de facut? Stiti cine punea aceasta intrebare (din prezentul comentariu) exact in urma cu 100 de ani? Ptiu, drace! Reformulez: ce facem pentru eliminarea ciumei portocalii? Ii discreditam pe lideri pentru diverse culpe mai mult sau mai putin fundamentate? Schimbam liderii si mai asteptam vreo doi-trei ani pana isi intra in mana altii? Sau militam, cei care mai avem putere de convingere, pentru solidaritate si o alta greva generala. Deja sunt foarte multi cei care nu mai au nimic de pierdut. Deja sunt multi cei care vor trebui sa aduca bani de acasa (stiti la ce ma refer?).

Daniel Mălăelea spunea...

La ce va referiti? Stiu un banc despre profesori pe aceasta tema.

Adrian spunea...

Umbla Curtea de Conturi prin scoli si imputa: impozit pe tichetele cadou, sporul de ecran, sporul de conditii nocive, sporul de vechime la plata cu ora, sumele primite pe Legea nr. 221/2008 (acolo unde s-au primit; vedeti www.viata libera.ro//invatamant) in judetul Galati; tichetele cadou integral in judetul Braila etc. Astept bancul. Cu stima!

Daniel Mălăelea spunea...

Emil Boc s-a intalnit cu un profesor care a ramas fara slujba, pentru ca scoala la care lucra s-a inchis.
Emil Boc il consoleaza:
- Lasa, ai o meserie extraordinara! Si eu, daca n-as fi prim-ministru, as trai din invatamant.
La care profesorul i-a raspuns:
- Daca nu ai fi prim-ministru, si eu as trai din invatamant.

Daniel Mălăelea spunea...

Base': Le-ai taiat 25% din salariu la profesori, Daniele?
Funeriu: Da!
Base: Si mai vin la scoala?
Fun': Da!
Base: Sa le mai tai 25%!
Dupa un timp, Base': Daniele, le-ai mai taiat 25%?
Fun': Da!
Base: Si mai vin la scoala?
Fun': Da!
Base: Mai taie 25%!
Dupa un timp, Base: Daniele, le-ai taiat 25%?
Fun': Da!
Base: Si mai vin profesorii la scoala?
Fun': Da!
Bbase: Taie ..
Fun' :Sunt ultimii 25%!
Base: Taie-i!
...Dupa un timp..
Base: Mai vin profesorii la scoala?
Fun': Da!
Base: Formidabil! Ia pune-i, mai, sa plateasca bilet de intrare!

Adrian spunea...

Primul banc nu il stiam. Al doilea se mai poate numi banc daca a devenit realitate? Sa va relatez niste fapte: Pana acum deschideam procese pentru a solicita drepturi neacordate sau partial acordate. Acum ii reprezint pe colegi in justitie pentru a-i apara ca parati in procesele declansate de scoli impotriva lor in urma deciziilor Curtii de Conturi sau a presiunilor facute de conducerea I.S.J.

Daniel Mălăelea spunea...

Nu ne-au luat decat 25%. Poate o sa le tzreaca prin cap sa ne mai inca 25%. Cred ca nu se vor supara prea tare o parte dintre colegii nostri.

Adrian spunea...

Numai 25% v-au taiat. Dar 15%-25%-33% nu se mai dau (unele sporuri, al 13-lea salariu, 33,4% legal pe Legea 221/2008). Curtea de Conturi nu poate intra in toate institutiile in acelasi timp. Asa ca nu este timpul pierdut. Ati intrat pe www.viata/libera.ro//invatamant? Cadrele didactice din Liesti/Galati au luat salariile legale. De acum vor lua cu 33% mai putin ca salariu (adica li se vor "alinia" salariile) si vor da inca 33% pe luna pentru a rambursa ce au luat in 2010. Daca ii va calca si Curtea de Conturi sa le ia banii primiti ca spor de vechime in munca la plata cu ora si impozitele pe tichetele cadou.....