vineri, 15 ianuarie 2010

Eminescu-poetul nepereche al românilor

Mihai Eminescu este cu siguranţă cel mai mare poet al românilor şi nu trebuie să uităm niciodată că s-a născut într-o zi de 15 ianuarie. Întotdeauna mi-a făcut plăcere să mă întorc la versurile sale în clipele de bucurie sau de tristeţe. Niciodată nu m-am putut decide dacă Mihai Eminescu este poetul meu preferat sau este George Coşbuc. Cred că iubesc la fel de mult poezia amândurora.

Trecut-au anii
Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!


Şi dacă...
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

Un comentariu:

mirea spunea...

Iorga,care era un orgolios a declarat la un moment dat ca "Eminescu este expresia integrala a poporului roman".E bine ca in zapaceala si alergarea continua spre "aderare" in care ne aflam,un roman pomeneste de ziua asta(e datoria fiecaruia dintre noi)."Eminescu este in aceasta natie";povestea cineva(Dan Puric cred)ca pe la Botosani la un mom dat un om de cultura de acolo i'ar fi spun:"-Stiti,Eminescu a fost si poet./-Cum a fost si poet??!!(am inlemnit)/-Pai da,ca inainte de toate a fost o constiinta."aici e o problema grava,pt ca cei care inca stiu cate ceva despre Eminescu(la nivel educational in primul rand) spun ca "e ala cu Luceafarul si Scrisoarea III"(greseala profesorilor aic) pt ca nimeni nu vb de influnta politica si gandirea lui Eminescu ref la poporul roman si nu numai.Eminescu e o arma,Eminescu e un scut,Eminescu e o suferinta,Eminescu e o credinta,Eminescu e un univers,Eminescu e un ROMAN...si citandu'l pe Petre Tutea,Eminescu e "SUMA LIRICA DE MARI VOIEVOZI".