sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Profesorii atacă în justiţie eliminarea sporurilor şi pregătesc pichetarea Ministerului Educaţiei

Guvernul va compensa, în acest an, eliminarea sporului de doctorat prin indemnizaţii tranzitorii.
Tăierea sporului de 15% acordat dascălilor care au obţinut diploma de doctor, precum şi eliminarea sumelor de bani pe care profesorii le primesc în prezent datorită contractelor colective de muncă atrag primele reacţii din partea sindicaliştilor. Măsura pe care guvernul o prevede prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă va fi atacată la Curtea Constituţională de către reprezentanţii profesorilor, aceştia luând, joi, decizia să sesizeze în acest sens, Avocatul Poporului. "Sporul de doctorat ar mai putea fi acordat doar în acest an, întrucât chiar dacă îl va elimina, guvernul va vira suma de bani prin intermediul unei indemnizaţii de compensare tranzitorie, însă de anul viitor, vom rămâne fără aceşti bani. Problema e că prin ordonanţa de urgenţă nu mai putem să negociem alte sporuri ce nu sunt cuprinse în lege, dar care au fost stabilite prin contractele colective de muncă, cum ar fi sporul de stabilitate care se acordă personalului nedidactic", a precizat pentru Gândul, preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr.
În paralel cu atacul pe cale juridică, sindicaliştii pregătesc şi pichetarea sediului Ministerului Educaţiei, acţiune programată miercurea viitoare, începând cu ora 11.
Sursa: www.gandul.info
Aşteptăm cu mare nerăbdare să vedem câţi bani vom primi pe luna ianuarie. Deocamdată nimeni nu ştie cum se vor calcula salariile. E sigur doar faptul că anul acesta nu se aplică grilele prevăzute în legea nouă. Se pare că se va pierde doar salariul de merit, iar indemnizaţia de dirigenţie va fi în sumă fixă.

Un comentariu:

Anonim spunea...

DOCUMENTELE CARE VOR DUCE LA PRABUSIREA LUI TRAIAN BASESCU !

ATENTIE ! ATENTIE ! ATENTIE !
FOSTUL DIRECTOR AL AEROPORTUL OTOPENI A FOST INVITAT
DE ORGANELE DE INVESTIGATII AMERICANE IN USA. EL VA ADUCE CU EL
INREGISTRAREA IN SECRET A MINISTRULUI TRANSPORTURIL0R TRAIAN BASESCU.
-VA FI ADUS SI DOCUMENTUL – RACHETE ROMANESTI PENTRU ORGANIZATIA TERORISTA FARC.
- ACEST DOCUMENT A FOST INTRODUS IN ACUZAREA LUI BOUT ( CELEBRUL TRAFICANT DE ARME ). Documentul implica direct pe cetateanul roman Traian Basescu. Conform legislatiei americane EXPORTUL DE RACHETE AER SOL CATRE TERORISTI DUCE AUTOMAT LA 60 DE ANI INCHISOARE.

DESCHIDETI DOCUMENTELE CARE VOR
INGROPA DEFINITIV MAFIA ARMELOR SI VOR SCURTA MANDATUL PREZIDENTIA DE LA 5 ANI LA 5 LUNI !
Vasilescu | MySpace - myspace.com/val2002

(In cazul in care intervine cDOCUMENTELE CARE VOR DUCE LA PRABUSIREA LUI TRAIAN BASESCU !

ATENTIE ! ATENTIE ! ATENTIE !
FOSTUL DIRECTOR AL AEROPORTUL OTOPENI A FOST INVITAT
DE ORGANELE DE INVESTIGATII AMERICANE IN USA. EL VA ADUCE CU EL
INREGISTRAREA IN SECRET A MINISTRULUI TRANSPORTURIL0R TRAIAN BASESCU.
-VA FI ADUS SI DOCUMENTUL – RACHETE ROMANESTI PENTRU ORGANIZATIA TERORISTA FARC.
- ACEST DOCUMENT A FOST INTRODUS IN ACUZAREA LUI BOUT ( CELEBRUL TRAFICANT DE ARME ). Documentul implica direct pe cetateanul roman Traian Basescu. Conform legislatiei americane EXPORTUL DE RACHETE AER SOL CATRE TERORISTI DUCE AUTOMAT LA 60 DE ANI INCHISOARE.

DESCHIDETI DOCUMENTELE CARE VOR
INGROPA DEFINITIV MAFIA ARMELOR SI VOR SCURTA MANDATUL PREZIDENTIA DE LA 5 ANI LA 5 LUNI !
Vasilescu | MySpace - myspace.com/val2002

(In cazul in care intervine cenzura serviciilor puneti pe yahoo Web Search: 
 www.myspace.com/val2002
ARTICOLUL DESPRE VIZITA LUI VASILESCU LA NEW YORK VA PUTEA FI URMARIT PE ROBERT HORVATH -DEVA BLOG SI VA FI PRELUAT DE
MAJORITATEA AGENTIILOR INTERNATIONALE.
Robert Horvath ziarist USA
DESCHIDETI http://devanewyork.blogspot.com/enzura serviciilor puneti pe yahoo Web Search: 
 www.myspace.com/val2002
ARTICOLUL DESPRE VIZITA LUI VASILESCU LA NEW YORK VA PUTEA FI URMARIT PE ROBERT HORVATH -DEVA BLOG SI VA FI PRELUAT DE
MAJORITATEA AGENTIILOR INTERNATIONALE.
Robert Horvath ziarist USA
DESCHIDETI http://devanewyork.blogspot.com/