Şcoala românească este grea, primitivă şi inutilă

Mihai Clipa este unul dintre puţinii români care au ajuns pe prima pagină a ziarelor italiene pentru că au făcut ceva bun.

- Cum ai ajuns în Italia?

- Tata mi-a spus că aş putea veni în Italia. Eu i-am spus: dacă vrei să mă trimiţi la muncă, nu vin! Dacă vrei să vin să studiez, vin! Eram în clasa a XII-a, în România, dar aici m-au pus să repet clasa a XI-a, pentru că sistemul e structurat altfel. Dacă mă primeau în clasa a XII-a, nu ştiu dacă mă descurcam. Era destul de greu aici, nu ştiam nici limba. Am avut noroc cu un coleg român de clasă care m-a ajutat. Când am ajuns aici, singurul gând era să găsesc un liceu electronic. Am umblat o săptămână întreagă. Nimeni nu m-a primit în al patrulea an. La sfârşit, eram atât de obosit, nu găseam nimic, mama nu prea ştia limba, eu habar nu aveam. Am ajuns la Instituto Primo Levi şi le-am zis: prieteni, mă primiţi? Şi m-au acceptat. Condiţia era să trec câteva examene pe parcursul anului, ca să fiu admis. M-am înscris într-o luni şi am început sâmbăta. Aici se învaţă şi sâmbăta, la unele licee.

- Cât de des ai chiulit la început?

- Nu prea am chiulit. În România, sistemul de chiul e foarte bine pus la punct. Vă spun din experienţă personală. La noi poţi veni o oră, o oră te duci unde vrei, fără nici o problemă, mai vii a treia şi tot aşa. În Italia, ai intrat în şcoală, nu mai ai voie să ieşi. Dacă ai ieşit, îţi sună părinţii, pentru că şcoala este responsabilă de copil. Aici trebuie să mergi la director dacă vrei să pleci, ca să îţi dea permis. Dacă ai întârziat, la fel! Mergi la director ca sa te lase să intri. Nu e coadă la director, pentru că nu prea se chiuleşte.

- Ce te deranjează la sistemul românesc de învăţământ?

- Programul la şcolile din România e jalnic, metodele de studiu la fel. Am evitat întotdeauna să spun că e mai rău în România, dar mă gândesc la alţi copii români, care ar vrea să vină aici, iar oamenii le spun că în străinătate nu se face şcoală. Ba se face! Sistemul de studiu la noi este cam aşa: te ascult când vreau eu, îţi dau lucrare pe neaşteptate, nu-i metodă de studiu! Dacă vrei să studiezi, o faci pe bună dreptate, pentru că vrei. Aici totul este programat: îţi predăm atât, iar peste două săptămâni ai lucrare. Ascultatul ăsta pe neaşteptate îţi dezvoltă ura pentru profesor, spui: iar vine nebuna aia, iar mă ascultă. În România se predau foarte multe lucruri inutile. Aici înveţi să aplici teoria, pentru că au laboratoare dotate. În România nu aveam astfel de dotări. Acasă, practica însemna două săptămâni, la şcoală, stăteam într-o sală de clasă, nu aveam aparatură, nu ne învăţau să aplicăm teoria. Din punctul de vedere al practicii, România este zero, cel puţin unde am făcut eu.

- De ce sunt apreciate aceste institute în Italia?

- În România, cei mai slabi elevi ajung la liceele industriale. La noi, în Suceava, dacă nu erai elev la „Petru Rareş”, „Ştefan cel Mare” sau la Informatică, erai prost. Şcolile profesionale nu sunt însă cu nimic mai prejos decât colegiile naţionale, cum li se spune şi unde se duc copiii de bani gata. Nu sunt cu nimic mai prejos, pentru că sistemul naţional de învăţământ este tot o varză. În Italia, majoritatea elevilor merg la astfel de şcoli. Sunt liceele care te pregătesc pentru o meserie, te învaţă să te adaptezi. Aici majoritatea nu au perspective de facultate. La mine în clasă, doar eu şi un coleg am intrat la facultate. Toţi îşi caută de muncă. Perioada e cam neagră şi majoritatea vor să muncească. Acum, chiar dacă au o diplomă într-un domeniu, merg şi se angajează în alt domeniu, din cauza crizei.

- Italienii au cultura şpăgii şi a copiatului la bacalaureat?

- Examenele se dau pe holurile liceului, ca să nu copiezi. Eu am dat examen şi la subsol, pe hol. Stau câte trei profesori pe culoare, şcoala e sigilată: nimeni nu intră şi nimeni nu iese. Aşa, nu ai cum să copiezi. Nu există şpagă, nu se copiază. Eu nu am auzit pe nimeni să copieze. Ce ştii, ştii! Nu regret sistemul din România. Ştii, foarte bine! Nu ştii, ne pare rău pentru tine! Eu am dat trei examene scrise şi unul oral, care este public. Sunt trei profesori interni şi trei externi, care te bombardează bine cu întrebări, la proba orală. Aici poţi prezenta şi un proiect din timpul liceului, dacă crezi că este foarte reuşit.

- Este sistemul italian de învăţământ mai bun decât cel românesc?

- Nu vreau să se înţeleagă că sistemul de învăţământ italian e perfect! Are şi el problemele lui, dar e mai bun ca la noi. Noi suntem în urma lor cu 20 de ani, avem un sistem primitiv de învăţământ. Aici se învaţă din responsabilitate. Şcoala românească este primitivă, grea şi inutilă. Şcoala italiană este poate şi mai grea, dar foarte utilă.

- Cum este studenţia la Politehnica din Torino?

- Examenul de admitere la facultate a fost foarte greu. A durat trei ore. La specializarea mea, era intrare liberă, dar se susţine un examen pentru ca profesorii să facă o statistică, să vadă, în funcţie de notele obţinute, cum vor evolua studenţii. Dacă nu-l luaţi, sigur nu veţi termina primul an, ne spun profesorii. Programul e foarte aglomerat, e mult de studiat. Uneori, plec dimineaţa la 8 şi ajung seara la 7 acasă. Când am ore libere, mai merg la bibliotecă. Ce am făcut până acum, la liceu, era jucărie. Materia e imensă, cursuri multe.

- Crezi că în România ar fi fost mai uşor?

- În România e mult mai lejer. Studenţii trec examenele ca prin brânză. Aveam nişte prieteni studenţi. Erau campioni la World of Warcraft şi Counter-Strike. Nu zic că au plătit examenele. Ori programul era prea lejer, ori tipii aştia luau cursurile de la alţii şi stăteau o săptămână să tocească. Altfel, nu văd cum luau examenele. Eu cred că era programul prea lejer. Acum, am un fost coleg de liceu, care e student la Electronică, în Suceava. Anul trecut, când eu terminam liceul şi începeam facultatea, el era student deja şi făcea nişte chestiuni de toată jena, pe care eu le fac în anul I. Am făcut o alegere bună că am venit aici. Totul se bazează pe voinţa, iniţiativa şi responsabilitatea ta! Totul înseamnă să vrei.

- Ce s-a întâmplat cu invenţiile tale şi ale colegului tău, Marco?

- Sunt brevetate amândouă, şcoala s-a ocupat de asta. Am avut multe cereri de la persoane care au rude, fii, copii cu probleme. Nimeni nu a venit să ne cumpere proiectul. Noi nu putem să-l producem în masă. Profesorul nostru coordonator, Sorace, a fost şi la primărie, dar nu a obţinut nimic. Vroiam să producem 100 de mouse-uri, dar costau cam 10.000 de euro, iar noi nu avem finanţatori. Pe viitor, vreau să îmbunătăţesc mouse-ul şi să-l fac pe comandă vocală. Profesorul Sorace s-a ocupat de tot, îl doare mâna pe la câte uşi a bătut. Asta e partea proastă: sunt obiectele, dar nu sunt bani.

- Cum ai ajuns la preşedintele Italiei?

- Lansarea celor două mouse-uri a avut loc în mai 2008. A venit toată presa locală la conferinţa de presă, chiar şi televiziunea naţională. După ce am terminat examenele, profesorul Sorace ne-a spus că am primit felicitări de la preşedintele Italiei. Nu mi-a venit să cred. Apoi, la câteva zile, am primit o altă scrisoare prin care eram invitaţi la Palatul Quirinale, la deschiderea anului universitar. Invenţia noastră a fost una dintre primele trei excelenţe pe ţară. Erau premiaţi cei mai buni elevi cu invenţii sau descoperiri importante. Gestul său de a ne invita mi s-a părut foarte frumos şi... să fim printre primele trei excelenţe din ţară nu e puţin!

- Rămâi în Italia?

- Da, eu vreau să rămân aici, pentru că Italia mi-a oferit mult mai mult decât România. Aici mă simt ca acasă. Aici am fost pregătit pentru lumea din afara şcolii. Acasă te poţi angaja, chiar dacă nu eşti prea priceput. Aici nimeni nu te angajează, dacă nu eşti cel mai bun.

Carte de vizită

Mihai Clipa are 21 de ani, s-a născut la Curtea de Argeş şi a crescut în localitatea suceveană Grăniceşti. A studiat doi ani ştiinţele naturii la liceu, apoi încă unul la Electronică, în România. În 2002, părinţii lui au venit în Italia la muncă. El a stat trei ani în România cu fratele său mai mic, la mătuşa lor. Nu au simţit deloc că fac parte din generaţia copiilor de căpşunari. În septembrie 2005 a venit în Italia şi a fost admis la Instituto Primo Levi din Torino. Această şcoală este echivalentă cu liceele tehnice româneşti. S-a remarcat prin invenţiile sale: Clicap şi Clapush, două mouse-uri destinate oamenilor cu dizabilităţi. Simte că Torino este acasă.
Sursa: www.gandul.ro