vineri, 9 ianuarie 2009

"Oltean" de Serie A! Dino Fava, noul atacant al Craiovei!

Dino Fava (în dungi), pe vremea marilor meciuri din Serie A

Universitatea Craiova este la un pas de achiziţionarea atacantului de care are aşa mare nevoie. După îndelungi căutări, Nicolo Napoli a găsit omul de gol ideal pentru "juveţi". Tehnicianul italian şi-a îndreptat atenţia spre fotbalul din ţara sa natală şi îl are în vizor pe vârful celor de la Salernitana, Dino Fava Passaro ( tricou in dungi).

"Vârful de lance" italian are 31 de ani şi a evoluat la mai multe echipe din campionatul italian, la toate nivelurile. Cea mai bună perioadă înregistrând-o pe vremea când era sub contract cu Udinese (2003-2005), echipă pentru care a jucat 54 de partide în Serie A şi a reuşit să puncteze de 14 ori. Passaro s-a format la Formia şi a mai jucat pentru Napoli, Acireale, Pro Patria, Varese, Triestina, Treviso şi Bologna. A jucat 4 sezoane în Serie A, unde a reuşit să marcheze un total de 17 goluri. Se poate "lăuda" cu performanţa de a înscrie în poarta celor de la AC Milan, Inter sau Parma.

Dino are alte 4 sezoane în Serie B, cu un număr de 34 de reuşite, la toate acestea adăugându-se chiar şi 6 sezoane în Serie C (mai multe la începutul carierei). Momentan Salernitana se află pe poziţia a 18-a din seria a doua italiană, iar Fava Passaro a marcat 3 goluri decisive pentru formaţia sa în 8 partide.

"Dino este un atacant cu experienţă. Este exact ceea ce avem noi nevoie la echipă. Ştiu ce poate şi sunt convins că ne va ajuta. Va semna după ce vom veni în România", a mărturisit Nicolo Napoli pentru Cancan.

Pentru achiziţionarea vârfului, Universitatea Craiova va trebui să plătească italienilor 350.000 de euro.
Sursa: www.prosport.ro

Niciun comentariu: