Tudor Gheorghe - O iubire alb-albastră

Tudor Gheorghe despre jucătorii de azi în comparaţie cu cei ai Craiovei Maxima, despre petrecerile pe manele şi despre imnul oltenilor

Lui Tudor Gheorghe nu-i dai 63 de ani. Ochii lui te sfredelesc, încercînd să ghicească de ce ar fi interesat un ziarist sportiv de artistul ce tălmăceşte folclorul românesc. Răspuns: "Vrem să ne tălmăciţi taina Craiovei Maxima şi să ne spuneţi de ce găsim tot mai puţină poezie în jocul de fotbal".

- Domnule Tudor Gheorghe, aţi compus celebrul imn al Craiovei Maxima şi aţi fost un iubitor al fotbalului. În ultima vreme nu v-am mai văzut pe stadioane. De ce?
- N-am fost un fan înrăit, dar era frumos să te duci pe stadion şi să te bucuri de bucuria a 30.000 de oameni. Acum de ce să mă duc? Să văd o gaşcă de golani care înjură patronul şi vor să-l schimbe? Ce să schimbi tu? Contribuie tu financiar şi ţine fotbaliştii! Nu înjura! De ce-l înjuri pe Mititelu, pe Becali, pe Mureşan? Ce ai tu treabă cu chestiile astea? Tu bucură-te sau întristează-te!

"Uită-te la ăştia de la Chelsea sau uită-te la puştii de la Arsenal. Ăia încep şi termină meciurile în acelaşi ritm, dar nu curge năduşeala pe ei! E, uită-te la ai noştri că după zece minute sînt leoarcă toţi! Nu-i muncesc ăştia ca lumea, nu-i vorba că nu au talent"

- Sînteţi în turneu cu "Taina cuvintelor". Ce jucător român v-a dezvăluit taina fotbalului?
- Nu pot să fac o comparaţie cu ei. N-au avut tenacitatea mea. Balaci, poate, dacă nu-l rupeau devreme, era de o tenacitate cumplită, ca un pitbull. Nici Dobrin, nici Balaci nu jucau cu capul în pămînt. Ăsta este un lucru extraordinar.

Despre manele, judo şi Pitiş
- Ce părere aveţi despre faptul că majoritatea echipelor petrec pe ritmuri de manele?
- Nu e vina lor aici. Parlamentarii români petrec cu manele, ce să vorbim de nişte copii, care n-au ieşit din clasa a zecea?! Foarte puţini dintre fotbalişti au fost oameni care au gîndit major. Un Cornel Dinu, un Balaci. Costică Ştefănescu era un om care gîndea, Boloni la fel. Se şi vede pe ei, pe ce au ajuns, înţelegi? Mie Cîrţu mi se pare unul dintre cei mai interesanţi antrenori, dar temperamentul lui vulcanic şi felul lui de a fi îl împiedică de multe ori să ajungă la performanţele pe care şi le-ar dori.

- În tinereţe aţi făcut judo.
- Da, vreo 4 ani. Aveam sub 70 de kilograme pe-atunci. Ajunsesem să fiu selecţionat, să mă duc la competiţii naţionale, dar eu eram actor la teatru şi n-aveam timp. Eram foarte înalt, subţire, suplu, vînos, elastic şi, de obicei, judoka erau scunzi, mititei. Aveam un procedeu, marea secerare interioară, cu care îi zburam pe ăştia mici de nu se vedeau!

Judo-ul şi golanii
Tudor Gheorghe povesteşte că "pe vremea cînd m-am apucat eu de judo se înscriseseră acolo şi toţi golanii, toţi derbedeii din Craiova. Credeau ca or să-nveţe să se bată. Cînd au văzut că după o lună antrenorul ne tot învăţa să cădem, după două luni la fel, după trei la fel, au început să zică: «Bă, eu tot cad, tot cad, da' cînd bat pe cineva?». Nu înţelegeau că sportul ăsta n-are nici o legătură cu bătaia".

- V-a ajutat sportul în carieră?
- Noi eram şi foarte bine pregătiţi din Institutul de Teatru din Bucureşti, unde făceam mişcarea scenică, dans, înot. Cu Moţu' Pittiş şi colegii mei băteam ştafeta Institutului de sport. Făceam antrenamente cu poloiştii echipei naţionale şi cu săritorii de la trambulină. Noi eram subţiri, subţiri, aveam 60 şi ceva de kilograme şi nici nu ne vedeam dacă stăteam în spatele unui poloist. Rîdeau ăia de se prăpădeau. Eram ca zvîrlugile printre caşaloţi. Făceam călărie, făceam scrimă.
Istoria imnului Craiovei

- Cînd aţi cîntat ultima oară imnul Craiovei?
- Era prin 2003, la prezentarea echipei. Antrenor era Cîrţu, iar de faţă era şi vechea, marea echipă a Craiovei, cu Lung, Ungureanu, Negrilă, Ştefănescu, Balaci, Geolgău, Zoli Crişan, Cămătaru, Beldeanu. Atunci am cîntat doar o strofă. M-am adresat celor tineri, celor noi, care stăteau în dreapta mea şi le-am zis: "Voi mai cînta acest cîntec atunci cînd voi veţi ajunge la performanţele celor care sînt în stînga mea. Pentru ei l-am făcut". Nu cred că o să-l cînt în curînd, deşi mi-ar face plăcere.

- Care e istoria imnului?
- Eu am fost cu ideea. Bine, nici o echipă nu avea pe vremea aia un imn şi nici nu m-am gîndit să fie un imn. A fost o explozie firească a unui om care iubea atmosfera pe care acei extraordinari copii reuşeau să o aducă în Craiova, în sufletele suporterilor.

- V-aţi gîndit să-i recompensaţi.
- Marile beneficii de care se bucurau un Balaci sau un Cămătaru erau o aprobare de ARO, o butelie de aragaz, o intrare mai facilă la facultate. În schimb, jucau cu o dăruire extraordinară. De pildă, Petrică Deselnicu, Dumnezeu să-l ierte, îmi spunea: "Bă nea Tudore, ce, cînd jucam noi, erau cantonamente şi chestii d-astea? Eu mă duceam la mama acasă sîmbătă sau duminică, mîncam zece sarmale, o ciorbă sănătoasă, beam o juma' de kil cu ăl bătrîn, după aia veneam la meci şi aram terenul cu ei. Plecam din careul meu cu trei inşi în spinare şi mă duceam pînă-n poarta ailaltă. Acuma, treci pe lîngă ăştia, talentaţii, şi din cauza curentului, cad jos". Avea dreptate. Păi, ce, ăştia sînt fotbalişti?

"A dispărut bucuria jocului şi a rămas numai interesul financiar. Apoi, la noi toţi vor să strălucească şi nu trudeşte nici unul. Aşa e şi în teatru, nu pot fi toţi vedete. Sînt oameni care trebuie să joace şi roluri mai mici"

Tudor Gheorghe - O iubire alb-albastră
Ţinem cu echipa noastră
Şi la bine, şi la greu,
O iubire alb-albastră
La Craiova e mereu,
O iubire alb-albastră
La Craiova e mereu,

Cîntaţi şi voi, cîntaţi cu noi
Să-i încurajăm într-una
Pe cei buni, şi întotdeauna
Alb-albaştrii să fie cei buni

Refren:
Hai, Craiova! Hai, studenţii!
Sîntem toţi cu voi pînă la sfîrşit,
Hai, Craiova! Hai, băieţii
Cu oltenii nu e de glumit.

Rîde soarele-n fereastră
Duce vîntul din Craiova,
O iubire alb-albastră
Spre Ardeal şi spre Moldova.
O iubire alb-albastră
Spre Ardeal şi spre Moldova.
Sursa: www.gsp.ro