sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Cu tot cu sporuri, o parte dintre bugetari câştigă acum de câteva ori salariul de bază

În topul instituţiilor cu cele mai multe sporuri conduce detaşat Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu 37 de asemenea stimulente. Urmează Ministerul Apărării Naţionale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu 29 de sporuri.

Şi angajaţii Serviciilor Secrete se numără printre cei care vor fi afectaţi de măsurile anticriză, dar şi cei care lucrează în sănătate sau în justiţie, pentru că şi aici găsim sporuri foarte multe.

INSTITUŢIILE CU CELE MAI MULTE SPORURI:
1. Ministerul Administraţiei şi Internelor: 37 de sporuri
2. Ministerul Apărării: 29 de sporuri
3. Serviciile Secrete: 27 de sporuri
4. Ministerul Sănătăţii: 26 de sporuri
5. Ministerul Justiţiei: 20 de sporuri

La polul opus, sunt instituţiile statului care nu dau angajaţilor nici măcar jumătate din numărul de stimulente de care beneficiază alţi bugetari. E vorba de Casa Naţională de Pensii, cu numai 7 sporuri, Academia Română cu 9 sau Ministerul Economiei, cu 10 stimulente pentru angajaţi. Foarte interesant este că aproape toţi bugetarii se bucura de prima de vacanţă. Excepţie fac numai cei care lucrează la Casa Naţionala de Pensii şi la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

INSTITUŢIILE CU CELE MAI MICI SPORURI:
1. Casa Naţională de Pensii: 7 sporuri
2. Consiliul Economic şi Social: 8 sporuri
3. Academia Română: 9 sporuri
4. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii: 10 sporuri
5. Ministerul Economiei: 11 sporuri

Printre cele 86 de sporuri pe care le primesc bugetarii sunt si câteva cel puţin interesante cum ar fi cel pentru folosirea unei limbi străine. Îl primesc angajaţii Ministerului Afacerilor Externe si reprezintă 20 de din salariul de bază.

SPORURI ATIPICE
- prima de paraşutare: 2–8% din salariul de bază
- spor pentru utilizarea unei limbi străine: 15 – 20% din salariul de bază
- indemnizaţia de ambarcare: 15% din salariul de bază
- spor de îngrijire câini / cai: 5% din salariul de bază

Sursa: www.realitatea.ro

Niciun comentariu: