luni, 16 martie 2009

PNL va depune o moţiune simplă pe educaţie

Conducerea PNL a decis, luni, în BPC, ca deputaţii PNL să iniţieze şi să depună, marţi, la Camera Deputaţilor o moţiune simplă pe Educaţie, ca urmare a ultimelor decizii luate de actualul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, care i-au nemulţumit pe liberali.

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat, la finalul BPC, că propunerea privind iniţierea unei moţiuni simple pe educaţie a fost votată cu unanimitate de voturi, textul fiind prezentat în şedinţă de deputatul PNL Alina Gorghiu.

La rândul său, Alina Gorghiu a declarat că moţiunea va fi depusă la Camera Deputaţilor, marţi, textul urmând să fie finalizat până atunci.

Deputatul PNL a menţionat că moţiunea este semnată de toţi cei 65 de deputaţi ai PNL.

"Noi solicităm, de la revocarea unor ordine ale doamnei ministru referitoare la orele de istorie scoase din curricula obligatorie, la orele de educaţie fizică şi sport sau limba străină scoasă din trunchiul comun, până la alte ordine care ţin tot de sistemul de educaţie", a spus Gorghiu.

Deputatul PNL a menţionat că "doleanţele PNL de la Educaţie" şi motivele iniţierii acestei moţiuni vor fi prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, organizată după depunerea moţiunii.

Potrivit Constituţiei, "Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări".

Conform Regulamentului Camerei, "moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi şi exprimă poziţia acestora într-o anumită problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări". Grupul parlamentar liberal numără 65 de membri.

Sursa: www.mediafax.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.