marți, 10 martie 2009

Patriarhia Română pledează pentru menţinerea lui Dumnezeu la liceu

Trecerea religiei ca disciplină opţională e văzută drept alternativă la reducerea orelor de istorie şi dirigenţie.

Ministrul Ecaterina Andronescu ar scoate religia, dar se teme de Patriarhul Daniel

Predarea religiei ca materie obligatorie la liceu provoacă un nou scandal în învăţământ. În timp ce Minsterul Educaţiei (MECI) a redus numărul orelor de istorie, limbi străine şi sport din trunchiul comun, sindicatele consideră că în noile programe, religia ar trebui să devină opţională iar orele de muzică şi desen să dispară cu totul. Conform sindicaliştilor, Patriarhia ar face însă presiuni asupra ministrului Ecaterina Andronescu „obstrucţionând” scoaterea religiei din rândul cursurilor pe care liceeni sunt obligaţi să le parcurgă. „Am întrebat-o pe doamna ministru de ce trebuie ca religia să fie predată 12 ani şi i-am zis că ar fi mai bine ca această disciplină să fie opţională. Dumneaei ne-a spus că există obiecţii din partea Patriarhiei. Noi i-am spus că nu ne interesează, atât timp cât România e stat laic”, ne-a spus Constantin Ciosu, secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale. Măsura este susţinută şi de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Vicepreşedintele Simion Hancescu, a declarat, ieri, la finalul unei întrevederi cu conducerea MECI că reducerea numărului de materii operată până acum de minister nu a fost făcută cu cap, exemplificând cazul eliminării orelor de dirigenţie la clasele a IX-a şi a X-a în cadrul liceelor tehnologice.
Sursa: www.gandul.info

Un comentariu:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.