miercuri, 30 mai 2012

În această toamnă vor fi organizate concursuri pentru funcțiile de conducere din învățământ

      

    „În luna august se va organiza concurs de inspectori şcolari generali în România, primul concurs după patru ani de zile. Pentru acest lucru am dat deja un ordin de ministru pentru prelungirea perioadei de înscriere în corpul de experţi, astfel încât undeva în jurul datei de 20-25 august va fi primul concurs de inspectori şcolari generali”, a declarat Liviu Marian Pop, precizând că astfel doreşte „să liniştim discuţiile pe marginea numirilor pe criterii politice”.
     De asemenea, ministerul va scoate la concurs, în lunile septembrie şi octombrie, toate funcţiile de directori şcolari şi cele de inspectori şcolari adjuncţi,  precizând că măsura este necesară „pentru a da stabilitate patru ani de zile”.
     În opinia lui Liviu Marian Pop, „principala vină a fostei guvernări este aceea că nu a organizat astfel de concursuri timp de patru ani de zile şi practic toţi inspectorii şi directorii stăteau la biroul unui ministru pentru continuarea contractului de muncă”. 
Sursa: www.newsin.ro 
      Este nevoie de stabilitate în sistemul de învățământ preuniversitar, dar este foarte important ca aceste concursuri să fie organizate în mod corect și în funcțiile de conducere să ajungă oameni competenți și morali.

Un comentariu:

loredana spunea...

1 iunie...o mica intrebare...
http://loredanaaspru.blogspot.ro/2012/06/intrebarea-zilei.html