,,Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrimile de pe obrazurile noastre nu s-au mai uscat!"
(Tudor Vladimirescu-,,Proclamaţia de la Padeş'' )
De prea multă vreme ne-am obişnuit să tăcem, să suportăm nedreptăţi şi să ne ascundem durerile. De prea multe ori am pus interesul de grup mai presus de interesul personal şi ne-am uitat supărările personale. Noi am considerat întotdeauna că trebuie să ne apărăm locul de muncă, colectivul din care facem parte, breasla căreia îi aparţinem şi, chiar dacă nu ne-au convenit multe dintre lucrurile care ni s-au întâmplat, am ales să ne lingem rănile şi să mergem înainte. Din nefericire, nici nu am avut cui să ne plângem. Nimeni nu a avut ochi să vadă şi urechi care să asculte plângerile noastre. Cred că de acum tăcerea trebuie să ia sfârşit. Durerile, nemulţumirile, neajunsurile noastre trebuie să înceteze. La conducerea unităţilor şcolare, la conducerea inspectoratelor şcolare trebuie să ajungă oameni cu suflet, care să încerce să rezolve problemele din sistem. Dascălii trebuie înţeleşi şi ajutaţi. Eu am obosit să aud nemulţumirile colegilor de breaslă şi m-am săturat să accept situaţia de a nu putea să fac nimic. Dacă nu pot eu să fac ceva pentru a rezolva problemele din sistem, măcar vreau să am cui să spun ceea ce aud, ceea ce văd, ceea ce, de ani şi ani, colegii de breaslă din sectoarele Capitalei şi din ţară îmi aduc la cunoştinţă.
Trebuie să încercăm să facem ordine în sistemul de învăţământ preuniversitar. Dascălii cu vocaţie trebuie readuşi şi păstraţi la catedre. Neaveniţii trebuie ajutaţi să-şi găsească un alt drum. Violenţa trebuie îndepărtată din spaţiul şcolar. Elevii trebuie să regăsească dorinţa şi plăcerea de a veni la şcoală. Sunt multe lucruri pe care le avem de făcut, dar acestea mi se par esenţiale. Nu mai putem să aşteptăm. Am pierdut deja 22 de ani. E timpul să ne apucăm să reclădim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu