luni, 12 decembrie 2011

Profesori care vin la clasă cu lecţia neînvăţată

         Un profesor nu îşi poate permite să intre la clasă cu lecţia neînvăţată. Nici măcar debutantul aflat la prima oră de predare nu poate să facă aşa ceva. Dar se întâlnesc situaţii când persoane importante, unii chiar formatori, îşi permit să meargă la curs fără să aibă habar căror cursanţi se adresează şi dacă acel curs se potriveşte specificului activităţii cursanţilor respectivi. Am avut ocazia să asist la un curs despre integritate şi transparenţa deciziilor în sistemul de învăţământ, dar adresat funcţionarilor publici, deşi în sală se aflau directori, inspectori şi membri ai consiliilor de administraţie din învăţământul preuniversitar. Când, în mod repetat, i s-a atras atenţia că pe noi nu ne privesc acele lucruri pe care ni le prezenta, formatorul a replicat cu nonşalanţă că nu a citit legea educaţiei, nici pe cea veche şi nici pe cea nouă. Şi atunci, oare, ce căuta acolo, în faţa noastră?
          Recent, la un curs din cadrul masteratului în management educaţional pe care îl urmez, profesorul, care ne preda noţiuni de management educaţional, a recunoscut că încă nu a citit Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Mi s-a părut ciudat faptul că, deşi a apărut o nouă lege a educaţiei, posibilii viitori manageri din învăţământ sunt pregătiţi tot pe vechea legislaţie.

2 comentarii:

turisticus spunea...

Se fac cursuri la masteratul în management educaţional?
Incredibil! Auzisem ca doar duci niste referate si gata masteratul...

Daniel Mălăelea spunea...

La cel pe care-l urmez eu chiar se fac cursuri in fiecare sambata si duminica, intre orele 9,00-14,00