Sursa: www.ziua.ro
Domnul ministru zice că, încă, nu am scăpat de concediul forţat. Poate că vor fi forţaţi ei să plece de la guvernare şi lucrurile se vor mai schimba.
Blog personal cu articole pe teme de educatie, invatamant, sindicat, sport, timp liber.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vrea ca începând cu luna octombrie, toate şcolile să-şi desemneze noi consilii de administraţie şi să organizeze concursuri pentru posturile de director.
Toate şcolile din România vor avea începând cu luna viitoare noi directori. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Gândul că pregăteşte o metodologie pentru aplicarea noii legi a Educaţiei, astfel încât, peste două săptămâni, toate unităţile de învăţământ să organizeze concursuri pentru funcţiile de directori. Pentru aceasta, şcolile vor trebui să-şi desemneze, mai întâi, noi consilii de administraţie ce vor fi constituite, în proporţie a câte o treime, din profesori, părinţi şi reprezentanţi ai primăriilor. Totodată, cei care vor candida la fotoliul de şef al şcolii vor fi nevoiţi să renunţe la funcţiile politice pe care le deţin.
Măsura luată de şefa învăţământului anulează, astfel, ordinul pe care l-a transmis săptămâna trecută în teritoriu, prin care stabilea că directorii de şcoli vor fi desemnaţi prin delegaţie de Ministerul Educaţiei. Ordin, care, de altfel, nu poate fi aplicat întrucât a fost blocat de Camera Deputaţilor. "Nu mai este nevoie să retrag ordinul, întrucât nu a primit avizul de la Camera Deputaţilor, conform procedurii. Acum lucrăm la noua metodologie care va fi gata în două săptămâni, astfel încât să aplicăm cât mai repede prevederile noii legi", ne-a precizat Ecaterina Andronescu.
Sursa: www.gandul.info
Se anunţă vremuri noi. La vremuri noi, tot ei?
Profesorii pierd prin Legea unică indemnizaţia pentru mediu rural sau localităţi izolate, salarizarea pentru tranşele suplimentare de vechime, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere şi indemnizaţia de dirigenţie.
"Pe lângă modul abuziv, neconstituţional, în care Guvernul a decis promovarea acestui act normativ, lectura textului în forma sa finală ne-a demonstrat încă o dată faptul că nu există niciun fel de logică juridică în redactarea acestuia, iar unul dintre efectele imediate ale aplicării actului va fi pierderea a nu mai puţin de 11 drepturi (sporuri, indemnizaţii) pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, la care se adaugă un număr aproximativ egal pentru personalul didactic din învăţământul superior", se arată într-o scrisoare deschisă, remisă miercuri, agenţiei MEDIAFAX, de către profesorul Marius Ovidiu Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret.
Potrivit art. 47 din Legea cadru, aceasta "intră în vigoare la 1 ianuarie 2010, cu excepţia dispoziţiilor art. 49, art. 50, art. 51, art. 52 şi ale art. 4 alin. (1) din anexa nr. VI - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - la prezenta lege, care intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.
Art. 49 prevede: "La 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României se abrogă: (...) 12. Art. 49 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 50 alin. (3), art. 50 alin. (4), art. 50 alin. (6), art. 50 alin. (7), art. 50 alin. (8), art. 50 alin. (11), art. 50 alin. (12), art. 50 alin. (13), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (2), art. 51 alin. (4), art. 51 alin. (5), art. 51 alin. (7), art. 89, art. 90 alin. (2), art. 90 alin. (3), art. 90 alin. (4), art. 90 alin. (6), art. 90 alin. (7), art. 90 alin. (9), art. 90 alin. (10), art. 90 alin. (11), art. 90 alin. (12), art. 91 alin. (1), art. 94 alin. (4), art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare".Textele din Statutul personalului didactic care se abrogă se referă la: indemnizaţia pentru mediu rural sau localităţi izolate, salarizarea pentru tranşele suplimentare de vechime, gradaţia de merit, salariul de merit, sporul de stabilitate, sporul de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţia de conducere, indemnizaţia de dirigenţie, sporul pentru practica pedagogică etc. În plus, se anulează şi posibilitatea negocierii de drepturi prin contractele colective de muncă.
Este adevărat că o parte dintre drepturile enumerate mai sus se regăsesc (diminuate) în Anexa II/1 la lege, sub titlul "Sporuri şi alte drepturi ale personalului didactic". Însă, această anexă intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 (conform art. 47 din lege), în timp ce dispoziţiile din Statutul personalului didactic se abrogă la 3 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.
Este deci evident faptul că, pentru o perioadă de trei luni, drepturile respective nu se vor mai acorda, ceea ce este inadmisibil. În consecinţă, salariul personalului didactic pentru perioada octombrie-decembrie 2009 este net diminuat (calculul procentual îl puteţi face şi dumneavoastră), aceasta în condiţiile în care salariul din luna decembrie 2009 este salariul de referinţă pentru anul 2010 - conform art. 30 alin. (5) din Legea cadru.
"Cum rămâne atunci cu asigurările dumneavoastră că nu se va opera nicio diminuare salarială? Nu este evident că, intenţionat sau dintr-o gravă eroare, Guvernul a elaborat o reglementare de natură să diminueze în mod dramatic, nepermis, abuziv, inadmisibil, salariile personalului didactic? Speră oare Executivul ca, în felul acesta, să realizeze o economie mai mare decât procentul de 15,5% pe lună preconizat şi stipulat la art. 10 din Proiectul Legii privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea plângerilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional ?'' susţine Marius Nistor.
Sursa citată roagă preşedintele să observe că textul din Anexa nr. II/1, care va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2010, face referire expresă la aceleaşi texte din Statut pe care art. 49 pct. 12 le-a abrogat - exprimări de genul: "sporul de stabilitate prevăzut la art. 50 alin. (11) din Legea nr. 128/1997", "sporul de suprasolicitare neuropsihică, stabilit în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (13) din Legea nr. 128/1997", "prevederile art. 50 alin. (1) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 128/1997" - ceea ce încalcă regulile elementare de redactare a actelor normative şi orice logică juridică."În consecinţă, facem apel la dumneavoastră ca, măcar acum, să acceptaţi că Guvernul României a comis o gravă eroare în modul de elaborare a legii şi să faceţi demersurile ce se impun în vederea eliminării pct. 12 de la art. 49 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - ca minim semn de înţelegere pentru situaţia personalului din învăţământ. Facem precizarea că am înaintat adrese în acest sens Guvernului României şi Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", mai arată în actul citat.
Sursa: www.mediafax.ro
Am datoria morală de a prezenta colegilor mei demersurile făcute de liderii de sindicat, indiferent de federaţia sindicală din care fac parte, pentru apărarea intereselor personalului din învăţământ. Nu pot să nu apreciez poziţia domnului Marius Nistor. Am făcut-o şi o voi face întotdeauna, chiar dacă uneori am şi alte opinii.
Întrebat dacă are o înţelegere de susţinere reciprocă în turul doi, în tandemul Sorin Oprescu - preşedinte, Crin Antonescu premier sau invers, prezidenţiabilul PNL a ţinut să puncteze că nu are nicio legătură în ceea ce priveşte "candidatura sau non-candidatura" primarului general.
"Nu am nicio înţelegere, nu e niciun fel de tandem", a afirmat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a explicat că atitudinea care poate părea mai amabilă faţă de Sorin Oprescu o are şi faţă de alţi adversari politici, care nu reprezintă "răul" cu care se luptă, aşa cum este cazul cu Traian Băsescu şi Mircea Geoană.
"Nu am fost nici ironic, nici polemic la adresa lui Sorin Oprescu, aşa cum nu voi fi nici la adresa lui Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali sau Kelemen Hunor, care e un coleg admirabil. Eu am o problemă cu actualul preşedinte al Românie, care e un pericol public, am luptat şi l-am ridicat preşedinte împotriva partidului stat şi acum ajungem la preşedintele-stat, degenerat politic, care este într-o fază de decalaj cu 20 de ani în urmă. Îl mai atac pe domnul Geoană nu în calitate de candidat direct, ci pentru că guvernează România de nouă luni cot la cot cu domnul Băsescu, se cauţionează reciproc", a explicat Antonescu.
Sursa: www.realitatea.net
Îmi place Crin Antonescu. Pe mine mă reprezintă. Şi nu doar pentru că amândoi suntem profesori de istorie.