Mi-am dorit mult să ajung profesor şi mai ales unul bun, apreciat, respectat. Mereu mi-am făcut datoria aşa cum am putut mai bine. M-am străduit să rămân cinstit şi m-am ferit să greşesc faţă de copii. Întotdeauna m-am gândit că sunt dator să fac pentru elevii mei măcar ceea ce au făcut profesorii mei pentru mine. Nu am uitat niciodată că am fost copil şi am căutat să fiu acel profesor pe care am dorit să-l am eu atunci când eram elev.
Au trecut deja 14 ani de când sunt la catedră. Am învăţat şi educat mii de elevi. În toţi aceşti ani am fost un profesor exigent, corect, altruist. Mi-am făcut datoria cu prisosinţă. Am muncit cu multă pasiune, cu dragoste faţă de elevii mei, cu credinţa că rezultatele muncii mele se vor vedea la examenul de bacalaureat şi apoi, mai târziu, peste ani, atunci când elevii mei se vor integra în societate. Am renunţat la multe pentru a-mi împlini visul de a fi profesor, între altele şi la o posibilă carieră juridică. Nu mi-a părut rău niciodată pentru alegerea făcută. Am ştiut mereu că aceasta a fost menirea mea. Am avut chemare pentru această profesie şi i-am dat întotdeauna tot ceea ce am avut mai bun.
Ştiu că voi avea puterea să merg înainte. Sunt un luptător, nu cedez aproape niciodată şi accept cu greu o înfrângere. Dar simt că nimic nu mai este cum a fost. Parcă totul s-a schimbat, parcă sunt prea mulţi factori care mă împiedică să-mi îndeplinesc nobila datorie.
Ştiu ce trebuie să fac şi cum să fac ceea ce trebuie. Mai am multe de învăţat şi învăţ permanent. Sunt de acord că învăţământul este un serviciu public, că trebuie să dau socoteală pentru faptul că primesc bani de la buget şi că trebuie să desfăşor o muncă de calitate. Dar nu pot accepta să fiu minţit, umilit, desconsiderat la nesfârşit. Eu, profesorul nu am cerut niciodată prea mult şi m-am mulţumit cu puţin. Am învăţat să supravieţuiesc oricât mi-a fost de greu. Dar acum unii doresc să-mi ia din puţinul pe care-l am, ba mai vor să le fiu şi recunoscător pentru faptul că mă plătesc. Dacă vor neapărat, pot să-mi ia din salariul şi aşa insuficient şi pot să mă oblige să muncesc şi mai mult decât până acum. Dar nu vor putea să-mi ia niciodată bucuria şi mândria de a fi profesor. Nu vor putea niciodată să mă înveţe ce să fac, cum să fac şi nu vor putea să mă transforme într-un executant docil. Sunt profesor şi sunt doar în slujba copiilor României. Doar ei sunt cei cărora trebuie să mă închin, doar lor le sunt dator.
(Articol publicat în ,,Tribuna Învăţământului'' din 20-26 aprilie 2009)
Au trecut deja 14 ani de când sunt la catedră. Am învăţat şi educat mii de elevi. În toţi aceşti ani am fost un profesor exigent, corect, altruist. Mi-am făcut datoria cu prisosinţă. Am muncit cu multă pasiune, cu dragoste faţă de elevii mei, cu credinţa că rezultatele muncii mele se vor vedea la examenul de bacalaureat şi apoi, mai târziu, peste ani, atunci când elevii mei se vor integra în societate. Am renunţat la multe pentru a-mi împlini visul de a fi profesor, între altele şi la o posibilă carieră juridică. Nu mi-a părut rău niciodată pentru alegerea făcută. Am ştiut mereu că aceasta a fost menirea mea. Am avut chemare pentru această profesie şi i-am dat întotdeauna tot ceea ce am avut mai bun.
Ştiu că voi avea puterea să merg înainte. Sunt un luptător, nu cedez aproape niciodată şi accept cu greu o înfrângere. Dar simt că nimic nu mai este cum a fost. Parcă totul s-a schimbat, parcă sunt prea mulţi factori care mă împiedică să-mi îndeplinesc nobila datorie.
Ştiu ce trebuie să fac şi cum să fac ceea ce trebuie. Mai am multe de învăţat şi învăţ permanent. Sunt de acord că învăţământul este un serviciu public, că trebuie să dau socoteală pentru faptul că primesc bani de la buget şi că trebuie să desfăşor o muncă de calitate. Dar nu pot accepta să fiu minţit, umilit, desconsiderat la nesfârşit. Eu, profesorul nu am cerut niciodată prea mult şi m-am mulţumit cu puţin. Am învăţat să supravieţuiesc oricât mi-a fost de greu. Dar acum unii doresc să-mi ia din puţinul pe care-l am, ba mai vor să le fiu şi recunoscător pentru faptul că mă plătesc. Dacă vor neapărat, pot să-mi ia din salariul şi aşa insuficient şi pot să mă oblige să muncesc şi mai mult decât până acum. Dar nu vor putea să-mi ia niciodată bucuria şi mândria de a fi profesor. Nu vor putea niciodată să mă înveţe ce să fac, cum să fac şi nu vor putea să mă transforme într-un executant docil. Sunt profesor şi sunt doar în slujba copiilor României. Doar ei sunt cei cărora trebuie să mă închin, doar lor le sunt dator.
(Articol publicat în ,,Tribuna Învăţământului'' din 20-26 aprilie 2009)
3 comentarii:
Domnule profesor,apreciez ce faceti impreuna cu 99 %din profesori.Prin educatia pe care o dati copiilor,Romania are sanse mari sa se schimbe! Succes in continuare!
Mi-ati fost profesor si este adevarat ca ati fost un profesor exigent dar v-ati dat silinta sa ne invatati si mereu ati avut sperante mari pentru noi si pentru asta va sunt recunoscator......Nu ati fost ca alti profesori care nu isi bateau capul cu noi si renuntau sa ne invete asa cum ar fi trebuit sa o faca...Sper sa fie mai multi profesori ca dumneavoastra astra pentru binele tuturor generatiilor care urmeaza
Cine esti? Si laudele, ca si criticile mi-ar placea sa stiu de la cine vin.
Trimiteți un comentariu