luni, 7 iunie 2010

L-am salvat pe Dizanov de la B1 TV de furia mulţimii

Am participat astăzi la mitingul organizat de confederaţiile sindicale la Palatul Parlamentului între orele 14-16. Deşi sindicatele afiliate la FSLI au fost amplasate la intrarea de la Senat, colţ cu Bd Naţiunile Unite, am stat mai mult în Parcul Izvor unde erau amplasate televiziunile. La un moment dat, atenţia mi-a fost atrasă de un conflict iscat în locul unde erau amplasate carele de transmisie ale postului B1 TV. Cei 4-5 cameramani ai postului amintit, între care şi Dizanov, fostul meu elev din Media erau îmbrânciţi şi înjuraţi de către un grup de pensionari pe motiv de ...Radu Moraru. Cred că îm momentul acesta Radu Moraru a devenit unul dintre cei mai înjuraţi români, alături de prietenii săi buni Băsescu şi Boc. Doar intervenţia unui grup de vreo 10 jandarmi i-a salvat pe acei băieţi de furia acelor oameni în vârstă. Fiindu-mi milă de bietul meu elev, l-am luat deoparte şi am purtat cu el o discuţie amicală ca de la profesor la elev, scoţându-l astfel din raza de acţiune a protestatarilor. Tot prieteneşte l-am sfătuit pe Dizanov să se transfere la postul Realitatea TV. Pâinea de la B1 TV devine tot mai neagră.
                                           

Un comentariu:

Cristina spunea...

Pai da, ca nas(ol)u' de morar nu are oo sa faca bai de multime...
Pe ala ar fi fost chiar pacat sa-l salvati!