miercuri, 2 iunie 2010

Ne-ai învins, Daniele!

Mărturisesc faptul că am avut mari aşteptări de la această grevă. Eram sigur că va dura cel puţin două săptămâni şi că vor fi amânate competenţele. Mă aşteptam ca în urma negocierilor cu reprezentanţii MECTS o parte dintre revendicările noastre să fie satisfăcute. Speram să le dăm celor aflaţi la guvernare o lecţie de demnitate. Ieri şi astăzi am avut confirmarea că speranţele mele au fost spulberate. Ieşim învinşi din această grevă, iar despre demnitatea multora dintre colegii noştri nici nu poate fi vorba. Toţi suntem vinovaţi pentru eşecul acestei greve, dar şi condiţiile declanşării ei au fost improprii. În plus, am pierdut din vedere faptul că MECTS şi inspectoratele se vor ,,mobiliza'' exemplar pentru a ne învinge.Cred că singurul lider de sindicat care va ieşi cu fruntea sus din această teribilă confruntare este Liviu Marian Pop, Secretar general al FSLI.
Vreau să-i transmit domnului Daniel Funeriu că deşi am fost învinşi, cei mai mulţi dintre noi nu ne vom băga minţile în cap şi, sub o formă sau alta, ne vom manifesta în continuare nemulţumirile

7 comentarii:

costi spunea...

Hmmm, eu nu cred asta....

A fost doar o "incalzire" pentru frigul, teama, foamea si disperarea din toamna asta.

Atunci sa vedem ce si cum !

andrei spunea...

Adica vor fi 2 saptamani de greva???

Daniel Mălăelea spunea...

Costi, pe noi, sindicatele din invatamant, ne-au invins cei din MECTS. Pe romani insa nu au nicio sansa sa-i invinga.

Anonim spunea...

stati linistiti....reveniti la locurile dumneavoastra... Dupa ce participantii la greva s-au convins cum este cu solidaritatea colegilor si au decis reluarea activitatii,cei 4 apostoli de la federatii s-au trezit la realitate si au mai semnat un comunicat prin care vor sa continue greva.Sa continue,dar cu cine? Toti angajatii sunt debusolati,unii dau vina pe directori ca au facut jocurile ministerului,altii pe lideri ca nu au organizat bine greva sau pe colegii din celelalte sindicate ca nu au aceleasi interese. Asa se intampla cu pacientul tratat de mai multi doctori cu tratamente (interese )diferite. Poate constituirea intr-o singura organizatie sin dicala, puternica si neaservita politic, care sa reprezinte numai interesele salariatilor din invatamant, va aduce unitatea in cancelarii.

acuvio spunea...

Dl Daniel Funeriu (astăzi Superman) consideră că învăţământul merge bine şi cei implicaţi sunt mulţumiţi?

Anonim spunea...

Profesorii isi merita soarta...
Nu ati avut vointa necesara pentru a obtine ce vroiati...

Cum un ministru sa nu isi bata joc de voi cand lasati impresia de fricosi,lasi,oameni care dau inapoi la cea mai mica remuscare.
Daca nu se prezenta nici un profesor la competente si chiar nu incheia nimeni vreo medie atunci se mai putea discuta dar asa....

E valabil pentru toti cei care fac greve sau manifestatii...
Fara un 89' nu se poate rezolva nimic!

Claudiu Gabriel Duta spunea...

NU se intreaba nimeni de ce spiritul revolutionar nu se mai declanseaza la romani ?
Pentru a te manifesta impotriva nemerniciilor, nedreptatilor si ororilor comise de un anumit regim politic trebuie, in primul rand, ca omul sa aiba un set de valori si norme bine definit.

Ce valori mai sunt considerate sacre acum in Romania ?
Familia, legea , dreptatea , spiritul civic si capacitatea omului de a fi educabil ( ceea ce doctrina liberala promoveaza cu tarie), sunt uitate.


Atentie mare la generatia tanara! Atatea reforme prost gandite au dus la performante indoielnice.

Un domn de la PDL, afirma saptamana trecuta, ca in opinia dansului , nu este necesar invatamantul de stat . Invatamantul ar trebui sa fie in totalitate privat .

Cu alte cuvinte, un om din PDL promoveaza intoarcerea la feudalism .


Claudiu Gabriel Duta