Într-o zi un elev de clasa a 12-a îmi spunea că anul acesta niciun elev nu va pica examenul de bacalaureat. Argumentul lui era faptul că profesorii nu vor fi plătiţi pentru participarea în comisii şi atunci îi vor plăti ei. Văzând că nu mă poate convinge, mi-a spus să mă gândesc că un profesor supraveghetor va putea câştiga în trei zile salariul pe o lună. S-ar putea ca elevul respectiv să ştie de la prietenii care au susţinut examenul de bacalaureat în anii anteriori cam cum se desfăşoară examenul de bacalaureat în liceele din România. Dacă aş fi Oana Badea m-aş apuca să povestesc ce am văzut acum câţiva ani într-un liceu din Bucureşti, atunci când am participat, pentru prima dată în ultimii 10 ani, ca supraveghetor la examenul de bacalaureat.
E posibil ca lucrurile să se petreacă aşa cum se aşteaptă elevul meu, în condiţiile în care ordinul privind plata pentru participarea la examenele naţionale prevede sume foarte mici. Cum se poate aştepta cineva ca profesorul supraveghetor, care primeşte 25 de lei impozabili pentru cele 6 ore pierdute, să îşi facă datoria ireproşabil? Vom vedea ce se va întâmpla, dar eu cred că se vor găsi cu greu profesorii care să facă parte din aceste comisii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu