Sectorul 1 a fost primul sector în care s-a realizat descentralizarea financiară. La noi, de câţiva ani, aproape fiecare unitate şcolară are contabilitate proprie, ceea ce reprezintă un real avantaj. Trecerea unităţilor şcolare la administraţiile locale a făcut ca să se realizeze investiţii foarte mari care au contribuit la schimbarea aspectului acestora şi la îmbunătăţirea considerabilă a dotării cu materiale didactice. Posibilitatea acordării de către administraţia locală a primei de vacanţă şi a tichetelor cadou a făcut ca salariaţii din învăţământ să-şi îmbunătăţească şi situaţia financiară. Administraţia locală a sectorului 1 a dovedit că este preocupată de problemele şcolii şi ale salariaţilor din sistemul de învăţământ. Speranţele noastre se legau în ultima perioadă de continuarea procesului de descentralizare prin adoptarea proiectului Legii Educaţiei Naţionale, care prevedea implicarea mai accentuată a administraţiei locale în problemele şcolii prin descentralizarea resursei umane şi descentralizarea administrativă. În condiţiile în care proiectul aflat în dezbaterea Parlamentului se bazează pe descentralizare, cum de se poate ca reprezentanţii Guvernului să anunţe că unităţile şcolare vor fi luate de la administraţiile locale începând cu 1 ianuarie 2011? Cum se poate recentraliza ceea ce a fost descentralizat? Oare oamenii aceştia ştiu ce vorbesc?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu