Rareori am putut să văd atât de multă durere la despărţirea de anii de liceu. De obicei la ,,Ultimul clopoţel'' plângeau 1-2 elevi. Astăzi aproape toţi plângeau. Plângea chiar şi doamna dirigintă. A fost frumos. Au fost multe, multe lacrimi, urări de bine, felicitări şi sfaturi pentru viitor. Îmi pare şi mie rău că mă despart de aceşti copii frumoşi şi cuminţi. Sper să-i mai revăd în anii următori.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Frumos. Anii aia nu mai vin inapoi.
Offf, parca ieri traiam si noi astfel de clipe...
Din pacate, aceste vremuri vu revin niciodata...
Merci mult Daniel, ne-ai dat ocazia unui placut remember si... a unei timide lacrimi in colt de geana ..!
Sunt anii cu cele mai intense trăiri iar în timp devin anii cu cele mai frumoase amintiri!
eram constienta de faptul ca voi duce lipsa anilor de liceu...dar nu credeam ca atat de mult...
Mi sa facut pielea ca de gaina ...off ce anii :)):))
Doamnee ce ani frumosi ...cei mai plangaciosi noi am fost :))
Trimiteți un comentariu