Un fost coleg de breaslă îmi spunea, cândva, cu multă răutate, că el nu s-a făcut profesor ca să facă excursii cu elevii, ci doar ca să-i înveţe carte. Era o replică dură dată unei postări de pe blog în care prezentam una dintre frumoasele excursii pe care le-am organizat în ultimii ani pentru elevii mei. Eu am gândit întotdeauna că am obligaţia morală de a-i ajuta pe elevii mei să cunoască istoria acestui neam şi frumuseţile acestui pământ. Chiar şi când am spus că nu voi mai merge în excursii, tot am cedat la rugăminţile copiilor. Mulţi dintre ei nu au posibilitatea de a merge cu familia în excursii şi atunci au nevoie de un profesor care să organizeze excursii. Acum sunt rugat insistent să organizez două excursii. Una va fi de două zile şi va fi organizată pentru minunaţii copii de la clasa unde sunt diriginte, iar cealaltă va fi o excursie de o zi cu autocarul şi va fi organizată pentru toţi ceilalţi elevi din liceu, cu care am mers în anii trecuţi şi în alte excursii. Sper ca în cel mult o lună să reuşesc să le organizez şi astfel să îi văd mulţumiţi şi din acest punct de vedere pe elevii colegiului nostru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
:) In sfarsit excursie .De-abia astept.
Sa vedem cand reusim sa ne organizam si ce itinerar stabilim. Sigur vom cuprinde 2-3 manastiri si cateva obiective turistice cu rezonanta istorica.
"Mulţi dintre ei nu au posibilitatea de a merge cu familia în excursii şi atunci au nevoie de un profesor care să organizeze excursii" - unul care sa mearga pe banii elevilor !!! hahahahaha
S-ar putea ca tu sa ai dreptate, anonimule, dar nu si in ceea ce ma priveste pe mine. Eu ma gandesc intotdeauna la copii si aleg sa ma sacrific pentru a le fi lor bine. Excursiile organizate de mine inseamna urmatorul lucru: fiecare isi plateste personal trenul si fiecare plateste cazarea. Eu si familia mea procedam exact ca si ei. Masa il priveste pe fiecare dintre participanti. De gratuitati nu poate fi vorba pentru ca nu organizam excursia prin agentie si deci nu platim nici comision. Stiu ca nu sunt multi profesori care sa dea cu piciorul unui castig legal, dar eu ma gandesc la copii.
Trimiteți un comentariu