În 1994-1995 am fost studentul domnului profesor universitar doctor Ioan Muraru la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Am uitat mult din ceea ce am învăţat în acei ani, dar principiile de drept le păstrez şi acum în minte. Ceea ce se întâmplă în România, în anii în care un alt profesor de ,,Drept Constituţional'' este prim-ministru, nu seamănă deloc cu principiile statului de drept prezentate de domnul Ioan Muraru în cursul său. Redau un fragment din cursul ,,Drept constituţional şi instituţii politice'', publicat în 1995 la Editura ,,Actami'':
,,Statul de drept ca atare a devenit de neconceput fără justiţie, lipsa justiţiei veritabile însemnând arbitrariu şi nedreptate. Dacă viaţa socială trebuie să se desfăşoare potrivit constituţiei şi legilor, în mod firesc trebuie să existe o funcţie (o putere, o autoritate) care să le cunoască şi să le poată interpreta şi aplica concret atunci când sunt încălcate, când drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt periclitate, neglijate[...] Concepută ca o funcţie realizată independent şi imparţial, justiţia s-a impus ca o idee şi realitate în care oamenii cred că-i poate apăra atunci când drepturile şi interesele lor legitime sunt încălcate, ca similarul dreptăţii mereu triumfătoare. Fiat justiţia pereat mundus (justiţia să-şi urmeze cursul ei, chiar dacă lumea ar fi să piară) a devenit dictonul preferat în legătură cu justiţia. Semnificaţia acestui dicton este aceea că precum veşnica dreptate a Dumnezeirii e neclintită în fermitatea ei, dezvăluindu-se în orice condiţii, chiar ale prăbuşirii întregii lumi, tot aşa judecătorul care se ocupă de un anume caz trebuie să-l ducă la bun sfârşit şi să-l rezolve după cum îl îndeamnă ştiinţa şi conştiinţa, chiar dacă între timp ar veni sfârşitul lumii cu toate grozăviile sale.''
Oricine îşi poate da uşor seama că astăzi, în România, justiţia nu este independentă şi imparţială. Tot felul de considerente politice şi economice primează atunci când se judecă o speţă în urma soluţionării căreia statul ar putea fi obligat la plata unor despăgubiri financiare. Litera legii nu este acum mai presus de orice altceva. Chiar şi atunci când obţinem o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă, aceasta nu este pusă imediat în executare. Mai este România un stat de drept? Ce spuneţi, domnule Ioan Muraru?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu