L-am cunoscut pe Emilian Avramescu (sinvlex) prin anii 2001-2002 la cursurile de formare sindicală şi profesională organizate de FSLI la Băile Olăneşti. De-a lungul anilor, ne-am apropiat tot mai mult. Fiind amândoi în FSLI, am avut de multe ori nevoie de consilierea lui pe probleme de legislaţie. Am avut enorm de mult de învăţat de la acest om. Pe forumuri, pe blog, prin telefon am primit întotdeauna răspunsuri la întrebările pe care i le adresam. Îl preţuiesc mult de tot pe Emilian ca om şi ca specialist pe probleme juridice şi pot să spun că sindicatul profesorilor din Constanţa şi FSLI au mare noroc că îl au în rândurile lor.
Toată breasla noastră îl cunoaşte pe Sinvlex şi apreciază eforturile lui de a explica pe înţelesul tuturor neclarităţile şi idioţeniile din actele normative care se aplică în învăţământ. Blogul lui este celebru în toată ţara, iar postările lui de pe edu.ro au fost mereu utile tuturor. Atitudinea lui critică la adresa celor aflaţi la guvernare şi a preşedintelui Traian Băsescu i-a atras nenumărate răutăţi (aici) şi ameninţări din partea mai-marilor vremii. Hărţuielile la care a fost supus au culminat cu suspendarea contului său de pe forumul edu.ro, pentru că ar promova pe blogul personal un mesaj politic. Deci, nu pentru că ar face propagandă politică în favoarea PNL pe forumul educaţional, ci pentru motto-ul afişat pe blogul personal. Cred că acest motto ,,Băsescu trebuie să plece!'' ar trebui postat pe toate forumurile şi blogurile românilor care şi-au păstrat demnitatea.
Din solidaritate cu prietenul meu Emilian Avramescu, am decis să-mi autosuspend contul de pe edu.ro nu înainte de a posta un ultim topic în care am arătat că se încalcă libertatea de exprimare a lui Sinvlex şi am afirmat că administratorii forumului nu sunt imparţiali şi nu suspendă şi conturile celor care au transformat forumul într-o tribună a PDL. După vreo 6 comentarii şi peste 130 de vizitatori, topicul a fost mutat. Nu ştiu unde l-au dus şi de ce. Nu mă mai interesează. Nu mai scriu pe acest forum până când Sinvlex nu reapare. În mod normal, suspendarea lui expiră pe 2 februarie 2013. Sunt convins că Sinvlex se va întoarce pe edu.ro mult mai repede.
6 comentarii:
"Basescu trebuie sa plece" NU e un mesaj politic. E in primul rand un mesaj civic. Cei care strigau in Piata Tahir jos Mubarak faceau politica? In '89 tinerii care au strigat la noi Jos Ceausescu faceau politica???
Ai vazut ce i-au facut lui Sinvlex? Ei cred ca asa i-au inchis gura. Emi este puternic. Nu se lasa el asa usor. Toata stima pentru el
Am vazut. Niste nesimtiti.
ii asteptam si pe ceilalti politruci,din toate partidele,sa faca la fel ca si dvs.
Politruc? Eu sunt om al scolii? Sunt mai ,,om al scolii'' decat multi actuali inspectori si directori.
Multumesc, Daniel, dar nu stiu daca era cazul sa te autosuspenzi pe edu din cauza mea.
Dupa cum spune si Lilick, acel motto nu e un mesaj politic. Tocmai pentru ca presedintele meu si al tau si al celorlalti ar trebui sa fie el insusi in afara politicii. Eu ii cer sa plece lui basescu tocmai pentru ca nu inceteaza nicio clipa sa faca politica, desi tocmai asta ii este menirea constitutionala (sa fie echilibrat si echidistant). Ceea ce au facut cei de pe edu e o mare magarie, dar eu nu am niciun chef sa ma razboiesc cu ei. Faca ce vor. Cred ca disperarea lor s-a accentuat in momentul in care am inceput sa promovez pe forum faptul ca tot mai multe procese se castiga impotriva directorilor si a unor institutii ale statului. De ce sa li se deschida ochii oamenilor?
Trimiteți un comentariu