marți, 2 decembrie 2008

Tăriceanu ar putea rata Parlamentul

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu este foarte aproape de a completa lista marilor perdanţi de la alegerile uninominale deoarece riscă să nu obţină mandatul de parlamentar. După numărarea voturilor din Ilfov, judeţul unde a candidat Tăriceanu, clasamentul a arătat contrar aşteptărilor. Premierul, deşi s-a clasat pe locul întâi în colegiul său, nu a obţinut cel mai bun scor dintre candidaţii PNL. Cel mai bun scor PNL pe Ilfov a fost obţinut de Ştefan Thuma în colegiul numărul 3.

Acesta a avut 10.139 de voturi, în timp ce Tăriceanu a avut 10121. Dintre cele patru mandate de deputat de Ilfov PSD, PDL şi PNL obţin câte unul, cel dea-l patrulea urmând să se distribuie la faza naţională.

Colegiul 1 a fost câştigat de Gabriel Oprea (PSD), iar colegiul 2 de Marin Mircea (PDL). Cel de-al treilea a revenit liberalilor pentru Ştefan Thuma deoarece dintre candidaţii PNL a avut cel mai bun scor. Cel de-al patrulea mandat pentru colegiul 4, unde a candidat Tăriceanu a rămas nedistribuit la faza pe judeţ.

El va fi distribuit la etapa naţională acolo unde se face compensarea cu mandate astfel încât fiecărui partid să-i revină un număr proporţional cu numărul de voturi. În acest moment nu se poate spune dacă el va reveni premierului Tăriceanu sau unuia dintre contracandidaţii săi, fie de la PDL, fie de la PSD+PC.
Sursa: www.evz.ro

Niciun comentariu: