luni, 22 decembrie 2008

A învins corupţia!

Victorie pe toată linia a corupţiei şi a baronilor. Preşedintele este învins fără speranţe de redresare politică, morală şi civică.
Văd că vinovaţi pentru toate astea sunt intelectualii deontologi care au crezut naiv în anii aceştia din urmă că o societate se construieşte prin credinţa în valori etice minimale, prin justiţie, prin respectarea legii, prin delimitări doctrinare în viaţa partidelor. Îl declar învins de corupţie pe actualul preşedinte deoarece nu a fost capabil să-şi respecte, împreună cu democrat-liberalii, promisiunea de a o readuce în fruntea Ministerului Justiţiei pe Monica Macovei.
O să explic public de ce anume soluţia Cătălin Predoiu la Justiţie este o victorie a corupţilor. Dacă aruncăm o privire în mandatul trecut, vom vedea că actualul ministru liberal a fost, de fapt, un ministru de paie.
Actualul şi viitorul ministru al Justiţiei a făcut jocurile care i se cereau când a fost momentul, mult aşteptat de mafia politică, de schimbare a procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, omul european al anului alături de Monica Macovei. Încrâncenarea cu care Cătălin Predoiu s-a luptat pentru impunerea candidaturii Monicăi Şerbănescu pentru înlocuirea lui Daniel Morar ca procuror-şef la DNA a fost respinsă chiar de magistraţii conservatori din CSM.
Mai e de spus că ministrul a nominalizat-o pe Şerbănescu fără să se consulte cu Laura Codruţa Kövesi, pe care o simte, la fel ca apropiaţii săi din Cosa Nostra, ca fiind prea independentă şi greu de manevrat. Las deoparte faptul că l-a reprezentat ca avocat pe Dinu Patriciu, iar socrul său pe Dan Voiculescu, minunatul vicepreşedinte al Senatului, şi că a fost învins electoral de un anchetat de la DNA, celebrul Marian Ghiveciu. Cât despre Monica Şerbănescu, menită să devină instrumentul docil al Cosei Nostra, aceasta a fost aleasă, aşa cum spune cineva din interiorul procurorilor pe un blog, „deoarece n-a făcut o anchetă de anvergură niciodată şi a aparţinut întotdeauna eşalonului doi, fiind apropiata lui Ilie Botoş“, marele anchetator al frizerilor. Cosa Nostra şi-a dorit aşa ceva, iar actualul ministru a făcut tot posibilul să o aşeze unde dorea aceasta. În clipa de faţă, domnule preşedinte Traian Băsescu, gruparea 322 s-a instalat la putere temeinic. Urmează jaful!
Sursa: www.cotidianul.ro

Niciun comentariu: