De 11 ani ne-a fost aproape la bine şi la rău. A fost martorul tăcut al tuturor bucuriilor şi necazurilor noastre. Alături de ea a început prietenia şi dragostea noastră acum 11 ani. Întotdeauna ne-a înconjurat cu dragoste şi ne-a adus nenumărate bucurii. În ultima vreme a fost cea mai bună prietenă a fetiţei noastre. A fost o relaţie cu totul şi cu totul specială între ele. Deşi mai avem 4 căţei rasa Bichon, Alina a preferat-o pe ea. Acum toţi suntem cu ochii în lacrimi, dar cel mai mult suferă Alina. Ce putem să facem ca să nu o vedem mereu cu ochii în lacrimi? Ce putem să facem ca să nu o auzim repetând mereu: ,,Îmi este dor de Mari. Nu pot trăi fără ea. Vreau să se întoarcă repede acasă.''? Ce altceva am putea să facem dacă nu să-i aducem cât mai repede o altă Mari?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Imi pare foarte rau, Daniel. Stiu cata suferinta e... Desi suna foarte rece, solutia pentru sufletelul Alinei e o alta Mari. Una mica, un pui... Doar asta o va face sa uite. Si, la urma urmei, cred ca nici Mari, asa animalut cum a fost, nu si-ar fi dorit-o pe Alina trista. Si nici pe voi.
Mititica mea a inteles pana la urma ca Mari a plecat in cer si ca se va intoarce sub forma unui puiut de ciobanesc german. Problema este ca nu are rabdare. O vrea repede de tot din nou aproape pe iubita ei. Cum poate un copilas de 4 ani si 10 luni sa spuna ca nu poate trai fara un caine si ca nu mai poate de dor? MI se rupe sufletul de durerea ingerasului meu.
Daniel, nu vreau sa fiu inteles gresit, dar.... acum cateva zile, mai exact sambata,... am pierdut si eu un vechi si drag prieten -BOBY- care de 16 ani ne-a fost maror la inceputurile casniciei noastre, a "crescut" 2 nepoate (una de 21 de ani si alta de 13 ani) si, cel mai important, de 8 ani era prietenul fetitei meele!
E asa de greu !!!!
Chiar daca este doar un caine, pierderea este grea. Macar noi suntem oameni maturi, dar pentru copilasii nostri este greu de inteles.
Daniel, uneori catei astia sunt mai aproape de noi decat multi dintre semenii nostri. Si, crede-ma, poate eu l-am plans mai mult decat fetita mea !!!
Eu am plans o zi si m-am resemnat. Alinuta mea o asteapta. O vrea din nou langa ea. E greu sa inteleaga ce este moartea.
Asa este! :(
Astazi m-am uitat pe blogul dvs si am vazut vestea despre mari. Vai ce rau imi pare!!!Va inteleg durerea si mai ales a Alinei si particip cu tot sufletul.
Si sufletul meu este atat de ranit si nu imi pot gasi linistea de cand mi-au fost luati cu atata cruzime si lipsa de omenie cateii de la scoala iar eu ma zbat de atatea luni si nu pot face nimica pentru ei. Si toate acestea pentru ca nu exista un strop de omenie din partea persoanei de care depinde totul!!!
Imi pare tare rau de suferinta Alinutei si consider ca trebuie sa primeasca alt catelus. Dar pe Mari a ei nu o va uita.
Nici eu nu am uitat-o pe Linda mea si am momente cand simt blanita ei in palma si mi se face un dor sfasietor de ea!!
Imi pare tare rau de catelusa Mari !!!!
Trimiteți un comentariu